Calamy îşi trecu perplex degetele prin păr.
— Da, într-adevăr, e al dracului de greu. Nu rămîne decît să te comporţi ca şi cum lucrurile ar fi aşa cum par să fie. In acelaşi timp, însă există o realitate care-i total diferită şi de care ne-ar ajuta să ne apropiem mai mult o anumită schimbare în mediul nostru fizic, o înlăturare a limitelor noastre trupeşti. Poate concentrîhdu-ne suficient de mult gîndurile... Făcu o pauză şi-
şi scutură capul. Cîte zile a stat Gotama sub copacul sfînt ? Poate că dacă stai destul de mult şi ai o minte adecvată, ajungi într-adevăr să poţi depăşi, pe cine ştie ce căi stranii, limitele existenţei obişnuite ; să vezi că tot ce pare real nu-i de fapt decît o iluzie, — maya — iluzia cosmică ; iar în spatele ei să întrezăreşti o licărire de realitate.
— Misticii dumitale au scris multe elucubraţii despre asta ! ripostă domnul Cardan. L-ai citit vreodată pe Boehme, de pildă ? Lumini şi umbre, roţi şi remuşcări, bucurii şi amărăciuni; mercur, sare şi sulf — ce gargară !
— Nici nu putea face altfel, răspunse Calamy. Cum poate să descrie cineva un lucru total diferit de fenomenele existenţei cunoscute, într-un limbaj inventat pentru a descrie tocmai asemenea fenomene ? Oricît de amănunţit ai descrie prin cuvinte unui surd Simfonia
394
a V-a, el nu va deveni mai edificat asupra ei şi va crede că-i spui baliverne, care din punctul său de vedere...
— E-adevărat, îl întrerupse domnul Cardan, dar am îndoielile mele că statul sub copaci sfinţi, vreme îndelungată, ar putea într-adevăr îngădui cuiva să se descotorosească de limitele omeneşti şi să ajungă în culisele fenomenelor.
— In ce mă' priveşte, spuse Calamy, sînt înclinat să cred că îngăduie. Asupra acestui punct trebuie să acceptăm să nu fim de acord. Dar chiar dacă este imposibil să af.i realitatea, faptul că ea există şi că este în mod evident foarte diferită de ceea ce presupunem deobicei că ar fi, aruncă cu siguranţă o oarecare lumină asupra problemei oribile a morţii. Judecind după
aparenţe, trupul, desigur, este cel care pune stăpînire pe suflet şi-l ucide. Realitatea, însă, ar putea fi total diferită. După cîte ştim, trupu-i o invenţie a minţii. Care este realitatea în baza căreia mintea noastră, operînd cu abstracţii şi simboluri, îşi desfăşoară munca de abstractizare şi simbolizare ? Poate că o vom descoperi cînd vom muri. Şi) în orice caz, ce-i moartea cu adevărat ?
— Păcat, se auzi vocea seacă, clară şi precisă a lui jbhelifer. Păcat că mintea omenească nu şi-a îndeplinit piai bine la vremea ei munca de născocire. Ar fi trebuit, de pildă, să facem abstracţiile noastre simbolice, pornind ,de la realitate, în aşa mod încît să dispensăm un suflet jbreator şi eventual nemuritor de a mai ţi tulburat jle hemoroizi.
jj Calamy rîse.
— Sentimental incorijibil ce eşti !
% — „Sentimental ?" — repetă surprins Chelifer. \ — Un sentimental pe de-a-ndoaselea, spuse Calamy. Credeam că de cînd a fost răsturnat Louis Philippe s-a |ÎUS capăt unui asemenea romantism primitiv ca al dumnitale.
Chelifer rîse din toata inima :
— Poate că ai dreptate. Deşi, trebuie să spun, că eu însumi aş fi cedat premiul de sentimentalism celor care pnsidera ceea ce în mod obişnuit este denumit realitate Y~ de pildă
Harrow Road, sau Cafe de la Rotonde din
395
Paris — drept o simplă iluzie, celor care fug de aceasta şi-şi consacră timpul şi energia unor ocupaţii pe care domnul Cardan le rezumă şi le simbolizează prin cu-vîntul omphaloskepsis.
Nu sînt ei, oare, nişte debili mintali, nişte imbecili din cale afară de susceptibili şi sentimentali
?
— Dimpotrivă, ripostă Calamy, e un fapt istoric că ei au fost în general nişte oameni extrem de inteligenţi. Buda, Iisus, Lao-ţe, Boehme, în ciuda roţilor şi remuşcă-rilor sale, a sării şi sulfului său, Swedenborg, ca să nu mai vorbim despre Sir Isaac Newton care practic după
vîrsta de treizeci de ani a renunţat la matematică pentru misticism. Nu vreau să spun că el ar fi fost un mistic deosebit de valoros ; nu. Dar a încercat să fie ; şi nu se poate spune că s-a caracterizat prin imbecilitate. Nu, nu proştii sînt cei care devin mistici. E nevoie de o oarecare inteligenţa şi imaginaţie ca să-ţi dai seama cit de stranie şi misterioasă este lumea în care trăim. Proştii, nenumăraţii proşti, o iau ca atare, patinează voioşi pe suprafaţa gheţii şi nu le trece niciodată prin minte să se întrebe ce-i dedesubt. Ei se mulţumesc cu aparenţele
— ca Harrow Road al dumitale, sau Cafe de la Rotonde
— le numesc realităţi, şi-i insultă pe cei care se interesează de ce se află dedesubtul acestor simboluri superficiale, etichetîndu-i drept imbecili romantici.
— Dar este o laşitate să fugi de aşa ceva, insistă Chelifer. Nu ai dreptul să ignorezi ceea ce este o realitate pentru nouăzeci şi nouă la sută din oameni — chiar dacă de fapt s-ar putea să nu fie asta realitatea. N-ai dreptul.
— De ce nu ? îl întrebă Calamy. Doar ai dreptul să fii înalt de doi meri şi să porţi numărul 45
la pantofi. Oricine are acest drept, chiar dacă nu sînt deeît trei sau patru dintr-un milion ca el. De ce n-ai dreptul să te naşti cu o minte neobişnuită, o minte care nu poate să fie mulţumită cu aparenţele ?
— Dar o asemenea minte este netipică, e o ciudăţenie, răspunse Chelifer. In viaţa reală —
sau, dacă preferi, în. viaţa pe care o considerăm ca fiind reală — celelalte minţi sînt cele care predomină, care constituie regula.
396
Repet, nu ai dreptul să fugi de asemenea lucruri. Dacă vrei să ştii ce este viaţa omenească, trebuie să fii curajos şi să trăieşti aşa cum trăieşte în prezent majoritatea oamenilor. Te asigur, însă, că o asemenea viaţă este extrem de revoltătoare.
— Iar vii cu sentimentalismul dumitale! exclamă exasperat Calamy. Nu eşti decît un sentimental de tipul cel mai comun, dar pe de-a-ndoaselea. Tipul comun pretinde că aşa-numita viaţă reală este mai frumoasă decît în realitate. Sentimentalul pe de-a-ndoaselea se desfată cu ororile ei. In ambele cazuri se porneşte de la un principiu greşit; o preocupare exagerată de ceea ce este iluzoriu. Un om cu bun simţ nu vede lumea aparenţelor în culori prea trandafirii, dar nici nu-şi face prea mult venin din cauza ei, ci trece mai departe.
Există o realitate ulterioară care merită să fie examinată ; ea e mai interesantă..
— Aşadar, condamni dintr-odată nenumăratele fiinţe umane care trăiesc viaţa la suprafaţă ?
— Desigur că nu. Doar un nebun poate condamna ceea ce este un fapt. Este adevărat că
aceşti oameni există. Şi ei n-au decît să aleagă între cele optzecişipatru de mii de căi care duc la mîntuire. Calea pe care o aleg eu va fi probabil foarte diferită de a celorlalţi. Asta-i tot.
— Şi-i foarte probabil, interveni în discuţie domnul Cardan care fusese ocupat cu aprinderea unei ţigări de foi, că ceilalţi îşi vor găsi mai uşor calea spre mîntuire decît dumneata. Fiind mai simpli au mai puţine motive de nemulţumire. Mulţi dintre ei se află încă, practic, în tribalism, ascultînd orbeşte de regulile de convieţuire socială ce le-au fost insuflate încă
din copilărie. Ei nu cunosc încă păcatul originar ; n-au muşcat încă din mărul cunoaşterii binelui şi răului — sau mai bine zis întregul trib a fost cel care a muşcat — nu fiecare individ în parte. Iar individul constituie în aşa măsură o părticică din trib, încît nici nu-i trece prin gînd să acţioneze împotriva regulilor acestuia, aşa cum nici propriilor mei dinţi nu le vine să înceapă să-mi muşte în mod violent, aşa, de la sine putere, limba. Aceste suflete simple — şi au mai rămas multe dintre acestea, chiar