397
în epoca autobuzelor — îşi vor găsi foarte uşor calea spre salvare. Greutăţile survin atunci cînd indivizii încep să fie pe deplin conştienţi de ei înşişi ca entităţi distincte de trib. Există un imens număr de oameni care ar fi trebuit să fie membri ai unor triburi sălbatice, dar care au devenit conştienţi de individualitatea lor. Ei nu mai pot asculta orbeşte de morala tribului, dar în acelaşi timp sînt prea slabi ca să poată judeca singuri. Aş spune chiar că majoritatea oamenilor dintr-un stat modern, civilizat şi democratic, se află în acest stadiu — prea conştienţi de ei înşişi pentru a mai asculta orbeşte şi prea inepţi ca să fie în stare să se manifeste într-o manieră rezonabilă, pe cont propriu. De aici rezultă acea delicioasă situaţie în care ne aflăm şi care dă atitea satisfacţii prietenului nostru Chelifer. Sîntem între două luntre
— tribul şi o societate de oameni conştienţi şi inteligenţi.
— Este reconfortantă ideea, spuse Chelifer, că civilizaţia modernă face tot ce poate pentru a restabili regimul tribal, dar la scară enormă, naţională şi chiar internaţională. Publicaţiile ieftine, radioul, trenurile, automobilele, discurile etc, fac posibilă consolidarea unor triburi nu de mii de oameni, ci de milioane. Dacă ar fi să judecăm după romancierii din Middle West, acest proces a avansat foarte mult în America. S-ar putea ca după cîteva generaţii, întreaga planetă să fie locuită de un singur trib uriaş de limbă americană, alcătuit din nenumăraţi indivizi care vor gîndi şi vor acţiona exact ca personajele dintr-un roman de. Sinclair Lewis. E o speculaţie dintre cele mai atrăgătoare — deşi, bineînţeles, viitorul ne este complet indiferent, adăugă Chelifer.
Domnul Cardan încuviinţă şi pufăi din ţigară :
— Aceasta, desigur, e o posibilitate, afirmă el. Aproape chiar o probabilitate ; deoarece nu cred cîtuşi de puţin că vom fi în stare să educăm, cel puţîn în viitorii cîteva mii de ani, o rasă
de oameni suficient de inteligenţi pentru a fi în stare să formeze o societate netribală stabilă.
Educaţia a făcut vechiul tribalism imposibil. Şi nu a acţionat în nici un fel — şi nici nu va acţiona vreodată — pentru a face posibilă societatea netribală. în conse-398
cinţă, din moment ce avem nevoie de stabilitate socială, va fi necesar să creăm pe baza sistemului de educaţie generală a proştilor un nou fel de tribalism, folosind presa, radioul şi restul de mijloace prin care urmează să fie întemeiată noua ordine. După o generaţie sau două
de muncă conştiincioasă şi perseverentă, ar trebui să fie posibil, cum spunea Chelifer, să
transformăm pe toţi locuitorii Planetei, cu excepţia a două sau trei sute la fiecare milion, în nişte indivizi ca Babbitt.
— Poate că ar fi necesar un barem ceva mai cobo-rît, sugeră Chelifer.
— E un fapt remarcabil, continuă domnul Cardan pe un ton meditativ, că cel mai mare şi cel mai influent reformator al vremurilor noastre, Tolstoi, a propus şi el o revenire la tribalism ca singurul remediu la neliniştea şi nesiguranţa generate de civilizaţie. Dar în timp ce noi propunem un tribalism bazat pe realităţi — sau poate că ar trebui să spun aparenţe ? —
domnul Cardan îi făcu lui Calamy un semn amical cu ochiul — ale vieţii moderne, Tolstoi a propus întoarcerea la tribalismul autentic, primordial, necivilizat şi murdar al sălbaticului.
Acest lucru, desigur, nu e posibil ; pentru că este puţin probabil că oamenii, după ce au gustat din le confort moderne — cum i se spune în hoteluri — vor permite ca acesta să le fie luat înapoi. Sugestia noastră este mai practică : crearea pe întreaga planetă a unui trib de indivizi ca Babbitt. Vor fi mai uşor de propagat acum, decît mujicii. Şi totuşi, principiul rămîne acelaşi în ambele proiecte — o revenire la starea tribală. Şi dacă Tolstoi, Chelifer şi cu mine cădem de acord asupra unui lucru, credeţi-mă, continuă domnul Cardan, că merită să
fim luaţi în consideraţie. Apropo, adăugă el, sper că nu ţi-am lezat susceptibilitatea, Calamy ?
Cred că nu te-ai transformat în mujic, nu-i aşa ? N-ai început să sapi, să tai porci şi aşa mai departe ? Sînt sigur că nu.
Calamy rîse :
— Tai lemne dimineaţa, ca exerciţiu fizic. Dar nu din principiu vă asigur, nu din principiu.
— Ah, atunci totu-i în ordine, exclamă domnul Cardan. îmi era teamă că o faci din principiu.
399
— Ar fi o prostie, răspunse Calamy. La ce-ar servi să fac ceva prost pentru care nu am nici o aptitudine ; mai mult decît atît, ceva care m-ar împiedica să fac un lucru pentru care s-ar putea, cred eu, să am oarecare capacitate din naştere.
— Şi ce anume, dacă mi se îngăduie să întreb — i se adresă domnul Cardan, cii o prefăcută
modestie şi curtoazie plină de tact — ce anume ar putea fi acest lucru ?
— E o întrebare cam veninoasă, spuse zîmbind Calamy. Dar aveţi tot dreptul să o puneţi.
Pentru că a fost, evident, greu de văzut, pînă în prezent, la ce am avut talent. N-am ştiut nici eu. La dragoste ? La călărie ? La vînătoare de antilope în Africa ? La a comanda o companie de infanterie ? La citit cu viteza fulgerului tot ce-mi cădea sub mînă ? Sau la ce ?
Personal sînt înclinat să cred că am avut talent la dragoste.
— Nu-i deloc un talent de lepădat, replică pe un ton judicios domnul Cardan.
— Dar nu unul, după părerea mea, care să fie cultivat la infinit, spuse Calamy. Şi acelaşi lucru e valabil şi pentru celelalte, valabil cel puţin pentru mine... Dacă n-aş avea decît aceste aptitudini, ar trebui să mă dedic cu toată seriozitatea exclusiv agriculturii. Dar sînt pe cale de a găsi în mine unele aptitudini pentru meditaţie care mi se par că merită să fie cultivate. Şi mă-ndoiesc că cineva poate cultiva în acelaşi timp meditaţia şi pă-mîntul. De aceea nu tai decît lemne, ca exerciţiu fizic.
> — Asta-i bine, aprobă domnul Cardan. Mi-ar fi părut \rău dacă ai fi făcut cu toată rîvna ceva util. Păstrează instinctul de gentleman. Asta-i excelent...
— Piei satană ! exclamă Calamy rîzînd. Credeţi că nu-mi dau foarte bine seama că puteţi aduce cele mai grave acuzaţii împotriva pustnicului trîndav care stă şi îşi contemplă buricul în timp ce alţii lucrează ; credeţi că nu m-am gîndit la asta ?
— Sînt sigur că te-ai gîndit — răspunse domnul Cardan făcînd şăgalnic cu ochiul.
— O asemenea acuzaţie este fără îndoială destul de gravă. Dar ea este cu adevărat convingătoare numai dacă pustnicul nu-şi face treaba cum trebuie, dacă-i născut 400
să fie activ şi nu contemplativ. Imbecilii care se grăbesc să proclame că acţiunea este scopul vieţii şi că gîndirea n-are valoare decît în măsura în care duce la acţiune, nu vorbesc decît ca să se afle în treabă. Există cele opt-zecişipatru de mii de căi. Contemplativul are pur şi simplu şi el dreptul la una din ele.
— Sînt ultimul om cate i l-aş nega, răspunse domnul Cardan.
— Şi, dacă voi descoperi că aceasta nu-i calea mea, continuă Calamy, mă voi întoarce înapoi şi voi încer:a ceva ce se poate face pe tărîmul vieţii practice. Pînă în prezent, trebuie să spun că n-am văzut perspective mai luminoase pentru mine în acest domeniu. în acelaşi timp,