Выбрать главу

bănuiască unde dorea să ajungă individul. N-avea decît să traducă „om inteligent" şi ,,idiotu, în „eu" şi „sora mea" (întrucît elementul general, filozofic, din conversaţia unui om trebuie să

fie totdeauna convertit într-un element particular şi personal, dacă vrei să-l înţelegi), să

interpreteze în termeni personali vorbele gazdei sale despre vivisecţie, drepturile animalului şi ierarhia umană şi imediat ar fi apărut întreaga transcriere a cifrului. Şi care era aceasta ? Ceva care arăta a mîrşăvie, se gîndi domnul Cardan.

— Presupun deci — spuse el pe un ton rece şi calm, după ce celălalt începu să-şi revină din criză — ca sora dumitalc este cea care deţine cecul eliberator.

Domnul Elver îl privi surprins, aproape alarmai. Evită privirea fermă şi inteligentă a domnului Cardan. îşi găsi refugiul în pahar.

■— Da, răspunse el după ce luă o înghiţitură. Cum de-aţi ghicit ?

Domnul Cardan dădu din umeri :

— Din întîmplare.

— După ce tatăl meu a murit, îi explică domnul Eiver, sora mea s-a mutat la naşa ei, care era o bâtrînă doamnă din parohia noastră. O femeie afurisită, dar care se ataşase de Grace şi aproape că a adoptat-o. După ce, la începutul acestui an, zgripţuroaica a murit, Grace s-a pomenit în posesia a 25 de mii de lire.

In loc de orice comentariu domnul Cardan plesni din limbă şi-şi ridică sprincenele.

— Douăzeci şi cinci de mii, repetă gazda. Pentru o ţicnită, o idioată î Ce poate să facă Grace cu ei ?

259

17*

■r— Poate să te ia in Italia, sugeră domnul Cardan.

—> Evident că putem trăi foarte bine din dividende, spuse domnul Elver pe un ton

"oTispreţuitor. Cînd mă gîn-desc, însă, cum i-aş putea înmulţi!... Se aplecă lacom înainte şi-l privi pentru o clipă pe domnul Cardan drept în faţă ; apoi îşi plecă ochii cenuşii şi-i pironi pe unul din nasturii de pe haina domnului Cardan, trimiţîndu-i din cînd în cînd. în recunoaştere în

-sus şi în jos. Am calculat totul, începu el, vorbind atît de repede, încît vorbele-i se împleticeau, devenind aproape incoerente. Ciclul comercial... Eu pot să prezic exact ce se va întîmpla, orişice fază. De pildă... — şi se pierdu în nişte explicaţii complicate.

— Ei bine, dacă eşti atît de sigur, spuse domnul Cardan după ce interlocutorul său termină cu explicaţiile, de ce nu-ţi convingi sora să-ţi împrumute banii?

— De ce ? repetă pe un ton sumbru domnul Elver, şi se lăsă pe speteaza scaunului; pentru că

vrăjitoarea bătrînă a făcut în aşa fel, încît capitalul să nu poată fi atins.

— Poate că n-avea încredere în Ciclul comercial, sugeră domnul Cardan.

— S-o ia toţi dracii! exclamă celălalt. Şi cînd mă gîn-desc la tot ce-aş putea face cu banii, după ce voi aduna într-adevăr o sumă frumuşică. Ştiinţa, arta:..

— Fără să mai vorbim de răzbunare pe vechile cunoştinţe, adăugă domnul Cardan întrerupîndu-i tirada. Nu-i aşa că planurile sînt gata ?

— Absolut totul, îi răspunse domnul Elver. Niciodată n-a existat ceva mai bine pregătit. Cînd colo, Mrca asta nebună pleacă pe lumea cealaltă şi-şi lasă banii idioatei ăsteia pe care a îndrăgit-o. Iar pe mine mă împiedică să mă ating de ei.

Scrîşni cu furie şi dezgust.

— Dar dacă sora dumitale ar muri nemăritată ? continuă domnul Cardan. Banii, presupun, i-ai moşteni dumneata ?

Gazda încuviinţă.

— Desigur, nu-î decît o problemă de i'erarhic> observă domnul Cardan.

în camera sepulcrală se lăsă tăcerea.

Domnul Elver ajunsese la stadiul ultim al intoxicării alcoolice. Se simţi deodată extrem de slab, extrem de obosit, aproape bolnav. Furia, ilaritatea, sentimentul acela satanic — toate dispăruseră. Singurul luc*ru pe care îl dorea era să se culce cît mai repede ; se îndoia însă, că

va putea ajunge pînă la pat. îşi închise ochii.

Domnul Cardan privi cu un ochi expert această figură flască şi descompusă, supunîndu-o unei observaţii ştiinţifice. Era clar că nu-i va mai face confidenţe ; că a ajuns într-un stadiu la care abia dacă mai putea gîndi la altceva decît la greaţa care se accentua mereu. Era timpul să

schimbe tactica. Se aplecă şi, apucîndu-l de mînă, lansă un atac direct :

— Ai adus-o, deci, pe biata fată aici, ca să scapi de ea. Domnul Elver îşi deschise ochii şi aruncă o privire

înspăimîntată călăului său. Se făcu alb ca varul. Se întoarse.

— Nu, nu nu ! Abia de i se auzea vocea.

— Ce nu ? îl întrebă batjocoritor domnul Cardan. E evident. De o jumătate de oră nu vorbeşti decît despre asta.

Domnul Elver nu putu decît să şoptească :

— Nu.

Dar domnul Cardan nu-i luă în seamă tăgăduirea.

— Cum te-ai gîndit s-o faci ? îl întrebă el. E întotdeauna riscant, indiferent de calea pe care o alegi; şi nu te văd prea curajos. Hai spune-mi, cum ?

Gazda scutură din cap.

Domnul Cardan continuă sâ insiste, nemilos :

— Şoricioaică ? Cuţit ? Nu, n-ai curajul pentru aşa ceva. Sau speri că va avea un accident şi va cădea în vreun şanţ ?

— Nu, nu, nu.

— Trebuie să-mi spui cum, se - răsti la el domnul Cardan, bătînd cu pumnul în masă, pînă

ce în paharele pline de vin începură să tremure reflexele luminărilor.

. Domnul Elver îşi ascunse faţa în mîini şi izbucni în plîns. .,;- Malz i-s^oov uo ;?

260

201

— Eşti un bădăran, reuşi el să ♦ articuleze printre hohotele de plîns, un bădăran ca toţi ceilalţi.

— Hai, vino-ţi in fire, îl îmbărbăta domnul Cardan. Nu le pune nici dumneata pe toate la inimă. îmi pare rău că te-am supărat. Să nu crezi, adăugă el, că şi eu împărtăşesc prejudecăţile comune în această materie. Nu te condamn cîtuşi de puţin. Departe de mine aşa ceva. Te asigur că răspunsul pe care mi-l dai nu-l voi folosi împotriva dumiţale. Te întreb din pură

curiozitate. Hai! Curaj ! Uite, mai bea puţin vin.

Domnului Elver îi era însă prea rău ca să nu se gîn-dească la vin decît cu oroare. Respinse invitaţia, cutre-murîndu-se.

— Nu vreau să fac nimic. Abia de i se auzeau cuvintele. Aştept numai să se întîmple. •

— Să se întîmple ? Se vede că eşti tare optimist, remarcă domnul Cardan.

— Ştiţi ? în Dante, tata ne-a crescut în versuri din Dante ; eu le uram, urmă el pe un ton de parcă şi-ar fi adus aminte de ulei de ricină. Dar cîte ceva mi-a rămas totuşi în minte Vă

amintiţi de femeia care povesteşte cum a murit : „Siena mi je\ disjecemi Maremma" ? Soţul a închis-o într-un castel din Maremma şi-ea a murit de friguri. Nu vă amintiţi ?

Domnul Cardan dădu din cap afirmativ.

— Acesta mi-a fost planul. Am luat chinină cu mine. De cînd am venit aici iau cîte zece grame pe zi, preventiv. -Dar se pare că în zilele noastre nu mai bîntuie pe aici frigurile, adăugă domnul Elver. Sîntem aici de nouă săptămîni...

— Şi nu s-a întimplat nimic ! domnul Cardan se lăsă pe spate şi rîse zgomotos Iar morala fabulei este următoarea : Să nu te iei decît după informaţii proaspete, la zi.

Domnul Elver depăşise însă faza cînd mai putea să priceapă o glumă. Se ridică de pe scaun clătinîndu-se şi se sprijini de masă.