leşini aşa uşor, nu-ţi voi putea încredinţa un urs. Hai, fii cuminte l Dacă ai ajuns să înţelegi un fenomen, nu înseamnă că prin aceasta i-ai modificat şi natura. El rămîne acelaşi ca şi înainte de a-l fi înţeles. O mie şapte sute cincizeci de lire pe an — dar la asemenea preţ, nu se ştie dacă mai erau suficiente.
Domnişoara Elver deschise ochii şi-l privi. In privirea lor sticloasă apăru acea expresie de dragoste plină de îngrijorare, pe care o are un copil cînd îşi închipuie că mama este gata să-l părăsească. Domnul Cardan n-ar fi avut remuşcări mai mari nici dacă ar fi comis o crimă.
Şi sumedenia de vicii, slăbiciuni ?
De vreme ce. Tom Cardan, toatt îţi aparţin.
Există, totuşi, acţiuni nedemne. Pe de altă parte însă, trebuie să te gîndeşti şi la cele o mie şapte sute cincizeci de lire, la bătrîneţelc pe care le vei petrece în singurătate şi sărăcie.
Lăsînd-o pe domnişoara Elver să se joace singură în grădină, domnul Cardan intră în casă. îşi găsi gazda şezînd cu capul în mîini, într-o cameră semiobscui;ă, eu jaluzelele trase.
— Te simţi mai bine ? îl întrebă voios domnul Cardan.
Şi, neprimind vreun răspuns, începu să-i povestească cu lux de amănunte ce mult l-a căutat pe fratele băcanului, ca să constate pînă la urmă că era plecat de acasă şi că nu se întorcea decît a doua zi.
— Aşa îneît, sper că nu te vei supăra, încheie el, dacă voi abuza de amabila dumitale ospitalitate şi voi
271
mai rămîne o noapte. Sora dumitale mi-a spus, într-un mod cit se poate de amabil, ca pot rămîne.-
Domnul Elver îi aruncă o privire plină de ură şi-şj întoarse capul. Nu rosti nici un cuvînt.
Domnul Cardan luă un scaun şi se aşeză.
— Există o cărţulie foarte interesantă — începu el să vorbească, măsurîndu-şi gazda cu o privire ironică şi inteligentă — scrisă de un oarecare W.H.S. Jones, intitulată : „Malaria : un factor în istoria Greciei şi a Romei" sau cam aşa ceva. In ea se arată că această boală se poate instala la un moment dat într-o ţară în care locuitorii erau pînă atunci imuni la ea şi distruge, în decurs de cîteva generaţii, o întreagă civilizaţie, un imperiu puternic. Se arată, de asemenea, cum se poate scăpa de această boala. Asanări, chinină, plasă împotriva ţînţari-lor...
Interlocutorul său se mişcă neliniştit pe scaun. Domnul Cardan continuă însă, implacabil.
Cînd sună clopoţelul pentru masa de prînz, el îi vorbea domnului Elver despre singura cale care poate preîntîmpina frigurile galbene.
Domnul Elver- se ridică clătinîndu-se.
— Mi-e o foame grozavă, continuă oaspetele acestuia, bătîndu-l pe umeri. Sper că şi dumitale.
In sf îrşit, domnul Elver rupse tăcerea.
— Eşti un bădăran, şuieră el printre dinţi, într-un acces de deznădejde şi furie neputincioasă
; un blestemat de huligan împuţit.
— Ei, nu ! ripostă domnul Cardan. Protestez împotriva cuvîntului „împuţit".
Capitolul IX
A doua zi dis-de-dimineaţă, domnul Cardan şi domnişoara Elver părăsiră casa şi se îndreptară
grăbiţi, printre ogoare, spre lac. îi spuseră bătrînei îngrijitoare că se vor întoarce mai tîrziu să
ia micul dejun. Domnul Elver încă nu se sculase, domnul Cardan dăduse instrucţiuni ca acesta să nu fie trezit înainte de opt şi jumătate.
Iarba era încă plină de rouă, umbrele plopilor lungi, iar aerul rece ; era o plăcere să mergi.
Domnul Cardan mergea cu patru mile pe oră. Şi, aidoma unui pescăruş pe uscat, a unei păsări zburătoare nevoită să umble, domnişoara Elver alerga împleticindu-se 'şi şchiopătînd alături de el, de parcă nu s-ar fi ţinut pe picioare, ci ar fi umblat pe nişte roţi descentrate cu diametre diferite. Faţa-i era iluminată de fericire ; din cînd în cînd îl pri-Vea pe domnul Cardan cu o adoraţie sfioasă, iar dacă se întîmpla ca privirile lor să se întîlnească, roşea toată, îşi întorcea capul şi rîdea. Domnul Cardan era aproape îngrozit de amploarea succesului său şi de uşurinţa cu care îl repurtase. Ar putea, face un sclav din această biată făptură, ar putea s-o ţină închisă
chiar şi într-un coteţ, şi încă ar fi pe deplin fericită, cu' condiţia ca el să se arate din cînd în cînd pentru a fi adorat. Asemenea gînduri îl făcură pe domnul Cardan să se simtă extrem de vinovat.
— După ce ne vom căsători, spuse deodată domnişoara-Elver, vom avea şi copii ?
Domnul Cardan zîmbi cam acru.
— Nenorocirea cu copiii este că i-ar putea mînca urşii, îi răspunse el. Nu poţi fi niciodată
sigur cu aceşti
273
urşi. Âdu-ţî aminte de urşii lui Elisha şi de copiii cei
rai.
Domnişoara Elver căzu pe gînduri. Mult timp merseră în tăcere.
Ajunseră la lac care se întindea liniştit şi strălucitor sub cerul palid de dimineaţă, La vederea lui, domnişoara Elver bătu din palme : uită pentru o clipă de toate necazurile, încetă să mai fie preocupată de fatala incompatibilitate dintre urşi şi copii.
— Ce apă frumoasă ! exclamă ea şi, aplecindu-se luă o pietricică şi o aruncă în lac.
Domnul Cardan nu-i îngădui însă să zăbovească.
— N-avem timp de pierdut, ii spuse el luînd-o de mină.
— Unde ne ducem ? îl întrebă domnişoara Elver. îi arătă satul de cealaltă parte a lacului.
— De acolo, spuse el, vom lua o trăsurică sau o căruţă. Perspectiva de a merge cu căruţa o convinse pe
deplin pe domnişoara Elver să se despartă de lac.
— Ce bine ! exclamă ea şi începu să alerge atît de repede, încît domnul Cardan fu nevoit să-şi mărească pasul ca să se poată ţine după ea.
In .timp ce se înhăma calul la trăsurică — fără grabă, aşa cum se fac toate în Italia, cu demnitate şi pe îndelete — domnul Cardan plecă să facă o vizită iratelui băcanului. Acum că a ajuns atît de departe, ar fi fost o nebunie să piardă ocazia de a vedea comoara. Şi fratele băcanului era tot băcan şi semăna atît de bine cu ruda sa, încît domnul Cardan şi-ar fi putut foarte bine închipui că era însuşi prietenul simplu şi virtuos al domnişoarei Thriplow, cel de pe vîrful colinei. După ce îi explică scopul vizitei sale, omul dădu din cap, zîmbi cu gura pînă
la urechi, rîse şi exală acetilenă, la fel ca şi fratele său. Se lansă în preamărirea frumuseţii şi vechimii comorii sale, iar cînd domnul Cardan îl rugă să se grăbească şi să-i arate statuia, nu se lăsă întrerupt, ci îşi continuă tiradele lirice, repetînd mereu aceleaşi fraze şi gesticulînd, pînă cînd faţa i se acoperi de transpiraţie. în sfîrşit, după ce aprecie că domnul Cardan a fost adus în starea adecvată de entuziasm preliminar, băcanul deschise uşa din spate şi, cu un aer misterios,
274
făcu un semn vizitatorului să-l urmeze. Străbătură mai intîi un coridor întunecos, apoi o bucătărie plină de copji care se jucau şi trebuia să fii atent să nu-i calci, apoi o curticică şi ajunseră in cele din urmă la o baraca din lut. Tot timpul drumului, băcanul păşise în vîrful picioarelor şi vorbise numai in şoaptă — evident fără. alt motiv decît cel de a-l face pe domnul Cardan să fie cit mai impresionat de importanţa afacerii şi pentru a-i sugera că
frumuseţea şi vechimea operei de arta erau atît de mari, încît nu trebuia să te apropii, de ea decît desculţ şi în tăcere.
— Aşteptaţi aici, îi şopti el domnului Cardan la intrarea în baracă.
Domnul Cardan se opri. Băcanul se îndreptă spre celălalt capăt al încăperii. O siluetă
înfăşurată in mod misterios în pînză de sac şi care semăna cu un om la pîndă, stătea nemişcată
în semiîntuneric. Băcanul se opri în faţa ei şi, dîndu-se puţin la o parte pentru a-i lăsa pe domnul Cardan să vadă cit mai bine minunea care urma să apară, apucă pînza de un colţ şi trase de ea cu un gest magnific şi plin de dramatism.