Capitolul XHI
Calamy stătea întins pe spate, complet nemişcat, şî privea în întuneric. „Acolo sus, se gîndea el, atît de aproape încît ajunge să ridici mîna pentru a da la o parte perdeaua de întuneric ce-l ascunde, acolo sus, chiar deasupra mea, pluteşte marele secret, frumuseţea şi misterul. Să
priveşti în adîncurile acestui mister, să aţinteşti ochii spiritului asupra frumuseţii strălucitoare şi enigmatice, să scrutezi secretul pînă .ce simbolurile sale încetează a fi opace şi de dinqolo începe să se filtreze lumina — nimic altceva nu mai are valoare, cel puţin pentru mine, în această viaţă ; nimic altceva nu mi-ar putea oferi vreo satisfacţie."
Acum toate acestea erau evidente. Şi-i era, de asemenea, evident, că nu poate face două
lucruri dintr-odată ; nu putea să se aplece asupra tăcerii de dincolo de zgomotele şi de zarva zadarnică — asupra tăcerii spirituale care sălăşluieşte dincolo de trup, nu putea face un asemenea lucru şi, în acelaşi timp, să participe la viaţa tumultuoasă ; şi, din moment ce dorea -
să privească adîncurile spiritului, nu trebuia să interpună alte preocupări legate de poftele trupeşti.
Ştiuse toate acestea foarte bine, de mult ; şi totuşi a continuat să ducă aceeaşi viaţă. Ştia că
trebuie să se schimbe, să facă ceva diferit; şi-i era extrem de ciudă că ştia. Dinadins parcă, acţionase în mod contrar. In loc să facă un efort pentru a scăpa de tumultul şi zarva care-l înconjurau, să se elibereze de sclavia în care căzuse, şi să făcu ceea ce trebuia să facă. ceea ce ştia că doreşte cu adevărat şi în mod sincer s£ facă, nu o dată, tocmai cînd legăturile sale păruseră a fi pe punctul de a se desface singure, le strînsese el singur în mod deliberat. îi era ciudă pe această necesitate de schimbare, deşi ea nu i se impunea dinafară ci îi era dictată de ceea ce ştia el că reprezintă partea cea mai conştientă
a fiinţei sale. îi era frică, de asemenea, că dacă se va schimba, va fi ridicol. Nu mai dorea să
trăiască aşa cum trăise pînă acum un an. Nu mai putea să suporte acea rutină searbădă şi obositoare a plăcerilor ; renunţase definitiv la ea. îşi imaginase un fel de compromis latin graţios, o îmbinare epicuriană a spiritului şi corpului. La ora,nouă micul dejun. Lecturi serioase între zece şi unu. Un prînz preparat de un excelent bucătar francez. După-amiază o plimbare şi convor-.biri cu prieteni inteligenţi. Ceai cu brioşe într-o societate feminină dintre cele mai graţioase. O cină frugală dar aleasă. Trei ore de meditaţii asupra absolutului şi apoi, la pat, nu singur... Părea ceva încîntător. Şi totuşi, n-ar fi mers. Celui care ducea o astfel de viaţă desăvîrşită, secretele, misterul şi frumuseţea refuzau să-şi dezvăluie semnificaţia, deşi se puteau preta la o analiză atentă. Dacă vrei într-adevăr să le cunoşti, trebuie să faci ceva mai mult decît să meditezi asupra lor, seara, între capodopera frugală a unui bucătar francez şi odihna în doi în cursul nopţii. în asemenea circumstanţe încîntătoare, secretul, misterul şi frumuseţea se reduc la zero. Te gîndeşti la ele pentru că sînt amuzante, şi pentru a face să
treacă vremea ; dar nu sînt cu adevărat mai importante decît ceaiul şi brioşele, cina vegetariană şi repaosul amoros. Dacă vrei să fie ceva mai mult decît acestea din urmă, trebuie să te cufunzi total în contemplarea lor. Nu poate exista nici un compromis.
Calamy ştia acest lucru. Şi totuşi a avut relaţii amoroase cu Mary Thriplow, nu pentru că îl amuza, ci pentru că drăgălăşenia ei, falsa ei inocenţă îi biciuiau simţurile şi, mai mult decît atît, pentru că simţise că o legătură amoroasă cu ea l-ar absorbi destul de mult şi l-ar împiedica să se mai gîndească la altceva. Şi totuşi nu a fost 292
293
aşa. Frumuseţea şi misterele continuau să plutească, chiar deasupra lui, pe cînd stătea culcat singur în întuneric Erau acolo ; legătura cu Mary Thriplow nu făcuse decît să-l împiedice să se apropie de ele.
Orologiul din vale bătu ora unu. Sunetul îi aminti că-i promisese să vină la noapte. Se surprinse gîndindu-se la ce se va întîmpla cînd se vor întîlni, la sărutări, la mîn-gîierile date şi primite. Furios, încercă să-şi îndrepte gîn-durile în altă parte ; încercă să se gîndească la misterul şi frumuseţea care pluteau acolo, deasupra, după perdeaua de întuneric. Dar imaginile trupeşti, oricît încerca el să le alunge, îi reveneau mereu în minte.
„N-am să mă duc" îşi spuse; era însă conştient--—chiar în timp ce-şi spunea aceste cuvinte —
că se va duce. Şi-o imagină cu o plasticitate extraordinară, în braţele lui, extenuată, lipsită de vlagă1 şi străbătută de fiori., ca pe scaunul de tortură. Da, ştia că se va duce.
Noţiunea de tortură continua să-l preocupe* Se gîndea la acele fiinţe nenorocite care, acuzate de vrăjitorie, admiteau, după trei zile de torturi, că într-adevăr s-au lăsat purtate de vînt, au trecut prin gaura cheii, s-au prefăcut în lupi şi s-au unit cu diavolul; cine n-ar fi recunoscut nu numai asemenea lucruri ci, după încă o oră pe scaunul de tortură, şi faptul că avuseseră
complici, că cutare bărbat, femeie, sau copil erau de asemenea vrăjitori şi slujitori ai diavolului. Sufletul e dîrz, dar trupu-i slab la durere, dar şi mai slab, reflectă el, neiertat de slab, la plăcere. Supus frămîntărilor plăcerii, cîte laşităţi, cîte trădări ta adresa lui însuşi şi a altora nu-i în stare să să-vîrşească ! Cu cîtă uşurinţă va minţi şi se va înşela pe sine însuşi ! Cu cîtă uşurinţă, printr-un singur cuvînt. îi va condamna pe alţii la suferinţă. Cît de abject va renunţa la fericire şi aproape la viaţa însăşi, pentru încă o clipă de delicioasă tortură ! Ruşinea care-l va cuprinde apoi nu va fi decît reacţia sufletului, trista sa indignare în faţa sclaviei şi umilinţei.
Supuse la tortura plăcerii, se gindea el, femeile sînt mai slabe decît bărbaţii. Slăbiciunea lor flatează conştiinţa
294
puterii amanţilor, le satisface dorinţa de putere. Faţă de cel de acelaşi sex, un bărbat îşi exercită dorinţa de putere făcîndu-l să sufere ; faţă de femeie, supunînd-o plăcerii. Un amant se desfată mai mult de zbuciumul plăcerii pe care o provoacă, decît de plăcerea care îi este provocată.
Şi de vreme ce bărbatul este mai puţin slab, continuă să mediteze Calamy, de vreme ce la el plăcerea nu este niciodată atît de anihilatoare incit să nu poată găsi o mai mare plăcere în chinuirea călăului său, nu este el oare mai puţin scuzabil că a fost necredincios faţă de sine însuşi şi faţă de alţii, atunci cînd s-a aflat sub efectul delicioasei torturi sau al dorinţei şi anticipării acesteia? Bărbatul are mai puţine justificări fizice pentru slăbiciunea şi robia sa.
Femeia, prin însăşi natura ei, este supusă înrobirii — prin dragoste, prin copii. Din cînd în cînd, se naşte totuşi un bărbat care trebuie să fie liber. E ruşinos pentru un asemenea bărbat să
cedeze la torturi.
„Dacă m-aş putea elibera, se gîndea el, cu siguranţă că aş putea face ceva: nimic folositor, bineînţeles, în sensul obişnuit al cuvîntului, nimic care să fie de un deosebit folos altora : dar ceva ce pentru mine ar fi de cea mai mare importanţă. Misterul se află chiar deasupra mea.
Ah, dacă aş fi liber, dacă aş avea timp, dacă aş putea să mă gîndesc, să reflectez şi să învăţ
treptat să exploatez tăcerile spiritului.. "'
Chipul domnişoarei Thriplow i se înfăţişă din nou înaintea ochilor. Zăcea fără vlagă în braţele sale, tremu-rind ca după tortură. închise ochii ; îşi scutură furios capul. Imaginea nu-l părăsea.
,.Ah, dacă aş fi liber, îşi repeta el, dacă aş fi liber...u In cele din urmă se ridică din pat si deschise uşa. Coridorul era bine luminat ; un boc fusese lăsat să ardă toată noaptea. Calamy fu pe punctul să iasă, cînd o altă uşă se deschise violent şi domnul Falx păşi grăbit, cu picioarele-i subţiri şi păroase, care-i ieşeau de sub cămaşa de noapte. Calamy se x'etrase în cadrul umbrit al uşii. Cu expresia neliniştită şi torturată a celui care e