Domnişoara Elver se uită la cele două farfurii goale, apoi la domnul Cardan. Era cît pe ce să
spună da. Doamna Chelifer, însă, se aşeză lingă ea şl—i puse o mină pe umăr.
— Nu cred că Grace mai doreşte cu adevărat prăjituri, interveni ea.
Grace se întoarse spre bătrînică ; privirea ei exprima dezamăgire şi tristeţe, dar după o clipă se însenină. Zîmbi, luă mina doamnei Chelifer şi o sărută.
— Vă iubesc ! îi spuse.
Pe dosul mîinii, buzele lăsaseră o pată cafenie de ciocolată topită.
— Cred că ar fi bine să-ţi ştergi faţa cu şerveţelul, o sfătui doamna Chelifer. Poate înmoi mai întîi un colţ în apă caldă...
Se făcu linişte. Dinspre estrada de dans, amenajată sub copaci la vreo sută de metri mai încolo, se auziră sunetele, puţin înăbuşite de distanţă si de zgomotul constant al Romei, ale unei orchestre de jaz. Monoton şi fără întrerupere banjourile îngînau o melodie de dans. Din cînd în cînd se auzea un sunet mai ascuţit, indicînd prezenţa unei viori. O trompetă insista plictisită pe tonice şi dominante acoperind cu sunetele-i clare toate celelalte instrumente ; saxofonul mieuna voluptuos. La această distanţă, toate melodiile păreau identice. Deodată, însă, de
320
pe estrada cofetărioarei în care se aflau, un pian, două viori şi un violoncel intonară
Corul Pelerinilor din Tannhăuser.
Irene şi lordul Hovenden dansau înlănţuiţi, uşor şi elegant, pe ringul de beton. Urmînd imboldurile jazului, alte patruzeci de cupluri dansau în jurul lor. Infiltrîn-du-se în mod insidios prin palisada care despărţea ringul de dans de restul lumii, frînturi din Corul Pelerinilor se interferau cu muzica de jaz.
— Ascultă, îi spuse Hovenden. Asculfară continuînd să danseze. Se nostim e cînd le auzi pe amîndouă deodată !
Dar muzica de dincolo de palisada nu era destul de puternică îneît să le strice ritmul.
Ascultară cîteva clipe, zîmbind de absurditatea acestei muzici de dincolo, şi-şi continuară dansul. După un timp, nici nu se mai osteniră să asculte.
X'.
•v;
J
Y. 0
Xs
21 — Frunze uscate
Capitolul IV
Domnul Falx nu se aştepta, odată ajuns la Roma, să întîmpine vreo dificultate în reducerea discipolului său la, ceea ce considera el, o stare de spirit mai bună şi mai serioasă. Sperase că
in atmosfera tonifiantă a unei Conferinţe Laburiste Internaţionale, lordul Hovenden îşi va redobîndi forţele morale şi intelectuale. Ascultmd cu-vîntările, întîlnind tovarăşi de idei străini, el va uita farmecul corupător al vieţii duse sub acoperişul doamnei Aldwinkle şi-şi va îndrepta atenţia spre lucruri mal nobile şi mai importante. Mai mult decît atît, era de aşteptat ca asupra unui spirit tînăr şi generos ca al său, perspectiva unor eventuale persecuţii din partea fasciştilor să constituie un stimulent; faptul de a se afla în opoziţie, ar fi trebuit să-i înflăcăreze şi mai mult sentimentele în favoarea unei cauze care nu se bucura de popularitate. Acestea fuseseră calculele domnului Falx.
Evenimentele au demonstrat, însă, că se înşelase. Odată ajuns la Roma, lordul Hovenden păru să manifeste un interes şi mai redus faţă de politica de avangardă decît în ultimele două sau trei săptămini petrecute k Vezza. Se lăsă totuşi dus, manifestînd o indiferenţă prea evidentă
pentru a nu fi remarcată de domnul Falx la cîteva şedinţe ale conferinţei. Atmosfera lor
;
intelectuală tonifiantă nu avu insă nici un efect stimulator asupra lordului, care în tot timpul şedinţelor nu făcea decît să caşte şi să se uite extrem de frecvent la ceas. Seara, cînd domnul Falx îi cerea să meargă împreună cil el la vreun distins tovarăş, lordul Hovenden fie că aducea vreo scuză vagă, fit- că pur şi simplu dispărea. A
322
doua zi domnul Falx afla cu amărăciune că îşi petrecuse jumătate din noapte la bar cu Irene Aldwinkle. Nu i-a mai rămas altceva decît să spere în plecarea doamnei Aldwinkle. Conform înţelegerii stabilite înainte de a pleca din Anglia, lordul Hovenden trebuia să răminâ cu el la Roma pină la sfîrşitul conferinţei. Domnul Falx putea spera că, după înlăturarea tuturor tentaţiilor frivole, lordul Hovenden îşi va redobîndi eul său cel bun. Şi totuşi, din cînd in cînd, lordul Hovenden mai avea mustrări de conştiinţă.
— Uneori am impresia că-l cam neglijez pe bătrinul Falx, se destăinui el jenat Irenei in cea de-a doua seară petrecută la Roma. Dar nu poate avea pretensia să-mi petrec toată ziua cu el.
Se zişi ?
Irene fu de acord că intr-adevăr nu putea.
— In afară de aseasta, continuă lordul Hovenden, din-du-şi asigurări suplimentare, cred că n-am se căuta in compania prietenilor săi. As mai înselege dacă ar fi singur. Dar are de discutat cu atîta lume ! Ştii. am impresia că într-adevăr l-as stînjeni.
Irene încuviinţă. Orchestra începu să cinte din nou. In aceeaşi clipă, cei doi tineri se ridicară
şi, ţinindu-se de mină, păşiră pe ringul de dans. Cabaretul în care dansau era sordid şi dezgustător, fiind frecventat de un public internaţional şi italian de cea mai proastă speţă. Femeile erau în majoritate prostituate. într-un colţ se afla un grup gălăgios de tineri englezi şi americani beţi, cu două localnice oacheşe, care arătau prea treze : cuplurile care se aflau pe ring dansau inir-un mod prea exagerat de intim. Irene şi lordul Hovenden discutau despre data căsătoriei şi găseau cabaretul delicios.
Peste zi, cind Hovenden reuşea să scape de conferinţă, hoinăreau prin oraş cumpărînd pentru viitorul lor cămin tot, ce-şi închipuiau că sint antichităţi. O îndeletnicire inutilă, intrucit cuprinşi de febra delicioasă a cumpărăturilor, uitau că viitorul lor cămin era tot un cămin ancestral.
— Se servisiu de masă drăgus ! exclama, bunăoară, lordul Hovenden şi, intrind in prăvălie îl cumpăra ime-323
21*
diat. Cam siurucuri — dădea el din cap — dar n-are | importansă.
Printre cele douăzeci şi trei de servicii de masă preţioase pe care le deţinea viitorul lor cămin, exista unul din aur masiv şi altul, pentru ocazii mai «puţin importante, din argint. Şi totuşi era atît de distractiv să fad cumpărături, să hoinăreşti prin magazine. Sub cerul albastru şi străveziu de toamnă, oraşul- alterna între auriu şi negru — auriu acolo unde razele soarelui cădeau pe zidul de stuc sau travertin — şi negru în locurile umbrite ; negru închis sub arcade, sub portalul bisericilor, negru lucios acolo unde sculpturile fîntînilor străluceau ude în bătaia neîncetată a apei. In locurile deschise, soarele ardea ; dinspre mare, insă, adia mereu o boare proaspătă, iar din străduţele înguste, unde de o mie de ani nu mai pătrunsese soarele, venea o răcoare ca de cavou. Umblau ore întregi fără să simtă oboseala.
între timp, doamna Aldwinkle făcea, împreună ei Chelifer, turul locurilor pitoreşti. Ea sperase că poate Capela Sixtină, Via Appia- în apus de soare, Colosseumul în bătaia lunii, grădinile de la Villa d'Este vor trezi la Chelifer emoţii care, la rîndul lor, vor genera o dispoziţie romantică
faţă de ea. Ştia din propria-i experienţă că diferitele emoţii nu sînt strict compartimentate; şi cînd una din ele este stimulată, le acţionează şi pe vecinele ei. Se fac mai multe cereri în căsătorie în taxi în drum spre casă după o operă de Wagner, în faţa unui peisaj impresionant, în labirintele vreunui palat în ruină, decît în holuri stereotipe, sau pe o stradă din West Kensington. Dar nici Via Appla — chiar şi atunci cînd, în asfinţit, pinii solitari îşi profilau siluetele negre> iar în cavourile în ruină fantomele cîntau din oboi, nu pentru urechile muritorilor; nici Colosseumul, chiar şi în bătaia lunii; nici chiparoşii, cascadele şi fîntinlle de jad din Tivoli n-avură nici o eficacitate. Chelifer nu se lăsa sedus ; atitudinea sa continua să