1 Un maur din răutate şi plăcere A tras iii elefant (germ.).
346
care mă angajasem. N-am fost cîtuşi de puţin îndrăgostit de acea femeie ; şi nici persoana ei nu mi-a suscitat cine ştie ce dorinţi. Forţele care au motivat acţiunea mea au fost suferinţa, însoţită de o oarecare exasperare şi o vagă stare de excitare, generată de apetitul care îmi revenise. Mai mult de jumătate din poveştile de dragoste nu au la bază motive mai precise.
Plictiseala şi starea de excitaţie sînt primele lor cauze. în mod subsidiar poate interveni imaginaţia şi aşa se naşte iubirea. Experienţa poate da naştere unor dorinţi specifice, şi poate face ca una din părţi să devină necesară fericirii celeilalte, fiecare necesar celuilalt. Sau, poate să.nu existe nici o evoluţie şi întreaga poveste să se încheie în mod placid, aşa cum a început, cu acea stare vagă de excitaţie şi plictiseală.
Există. însă, cazuri, cum a fost de pildă cazul meu, cind una din părţi poate fi animată de un capriciu, despre care am mai vorbit, în timp ce cealaltă cade pradă imaginaţiei şi se îndrăgosteşte. Biata Dorothy ! Cînd o sărutam, ochii ei căpătau o expresie pe care n-am mat văzut-o nici înainte şi nici după în privirile vreunui om. Era expresia pe care o vezi în ochii unui dine cînd stăpî-nul este supărat şi-şi înalţă cravaşa — o expresie de umilinţă totală, amestecată cu teamă. Era îngrozitor să vezi asemenea expresie in ochii unei femei. E
scandalos să vezi o fiinţă umană redusă în braţele tale la starea de cîine speriat şi plin de adoraţie. Cu atit mai mult cu cit în cazul respectiv îmi era complet indiferent dacă era sau nu în braţele mele. Cînd îşi ridica. însă, faţa şi mă privea pentru o clipă cu ochii aceia trişti şi îngroziţi, nu-mi mai era pur şi simplu indiferent ; ci pur şi simplu îmi era scîrbă de mine.
Vederea acelor ochi cu pupilele dilatate în care nu mai exista nici un fel de seînteie de raţiune umană ci doar groază animalică şi umilinţă, mă făcea să mă simt dintr-odată vinovat şi. pe deasupra, furios. înciudat şi ostil.
— De ce mă priveşti aşa ? am întrebat-o eu odată Cu şi cum ţi-ar fi frică de mine.
Nu mi-a răspuns. Şi-a ascuns doar faţa în umărul meu Şi m-a strîns şi mai tare în braţe.
Tremura toată. Distrat,
în virtutea obiceiului, o mîngîiam. începu să tremure şi mai .tare.
— Nu, mă imploră ea în şoaptă. Nu !
Par mă strînse şi mai tare în braţe.
Se pare că era îngrozită nu de mine, ci de ea însăşi, de 'ceea ce dormitase în străfundurile fiinţei ei, şi a cărui trezire ameninţa să covîrşească, să măture din cale acel eu ordonat şi rezonabil care o dirijase în viaţa obişnuită. Era speriată de acea forţă din ea care ar fi putut-o face să devină altceva decît fiinţa cu care se obişnuise, îi era frică să nu-şi piardă stăpînirea de sine. Dar, în acelaşi timp, asta era tot ce dorea. Acea forţă latentă din ea începuse să se mişte şi nu i se mai putea împotrivi, încercările în acest sens erau zadarnice. Ba, dimpotrivă, îi intensificau şi mai mult dorinţa de a ceda. îi era frică, dar în acelaşi timp îmi cerea sărutări care s-o trezeasdâ-din amorţeală. Şi în timp ce mă implora în şoaptă s-o cruţ, mă strîngea şi mai tare în braţe. începusem, între timp, să-mi dau seama de întregul potenţial de plictiseală
implicat de această situaţie. Şi vai, ce plictiseală! Să fii mereu urmărit de căldură, cînd singurul lucru pe care îl doreşti este linişte şi răcoare ; să fii acuzat mereu, şi pe drept cuvînt, că nu răspunzi la dragostea ce ţi se oferă şi să trebuiască să respingi slab acuzaţiile, numai din politeţe ; ce nenorocire, ce martiraj să petreci ore întregi într-o companie plictisitoare ! La un moment dat mi-a fost milă de acele femei drăguţe care sînt mereu curtate de un roi de bărbaţi.
Dar aceste femei drăguţe, mi-am dat eu seama, au asupra mea avantajul că însăşi natura le-a făcut să fie mult mai interesate în amor decît eram eu. Amorul e îndeletnicirea lor firească, raţiunea lor de a fi; cavalerii lor, oricît de neplăcuţi ca indivizi, nu pot fi pentru ele la fel de plicticoşi şi de nesuferiţi, ciim ar fi, de pildă, pentru o persoană care, în situaţii similare, consideră amorul ca ceva cu totul neinteresant. Pînă şi cel maî plicticos amant compensează
întrucîtva, în ochii femeii căreia îi face curte, faptul că este insuportabil ca' individ, prin consideraţiunea generală că este amant. Am descoperit că atunci cînd din naştere eşti lipsit de 348
entuziasm pentru amor e mai greu de suportat martirajul de a fi iubit de domnişoara Masson.
îmi veţi obiecta că şi acesta este un caz real, tipic. Aveţi dreptate : dar în vremea aceea nu credeam în latura realistă şi serioasă a vieţii aşa cum cred acum. Chiar şi în prezent găsesc că-
i prea de\tot să fii implicat în nişte realităţi deosebit de pregnante. Un om lucid, în cazul in care este raţional- şi curajos,'trebuie să-şi petreacă viaţa între Gog's Court şi Pensiunea domnişoarei Carruthers. Asta nu-l obligă, însă, să facă curte domnişoarei Fluffy. Asta ar fi prea de tot — cel puţin aşa mi se pare mie acum ; deşi, poate că va veni vremea cînd mă voi simţi suficient de puternic ca să iau realitatea în asemenea doze puternice. Există o maşină
electrică folosită de maseuri, care face ca iodul să pătrundă în articulaţiile înţepenite.
Dragostea are acelaşi rol : ea face ca personalitatea unuia dintre îndrăgostiţi sa pătrundă în personalitatea celuilalt. Acum sînt suficient de puternic ca să mă bălăcesc printre personalităţii 3 animalelor umane obişnuite ; m-aş sufoca, însă, sau aş leşina dacă aceste lături murdare ar fi pompate în sistemul meu spiritual de electricitatea penetrantă a dragostei.
Domnişoara Masson se afla pe scara lui Galton cu o treaptă mai sus decît domnişoara Carruthers sau Fluffy. O femeie din patru e o Fluffy, dar numai una din şase este o Dorothy Masson. E o diferenţă mică, dar perceptibilă. Şi cu toate acestea, vai cît am avut de suferit !
Cînd i-am dus în dar cîteva orhidee şi am remarcat că sînt atît de frumoase pentru că seamănă
cu nişte flori artificiale, ea mi-a mulţumit şi mi-a spus că adoră orhideele, adăugind, după ce se gîndi puţin, că îi plac pentru că arată ca nişte flori artificiale. Zîmbi apoi cu un aer satisfăcut, aştcptînd din partea mea aplauze încurajatoare. Fie şi numai pentru asemenea procedee aş fi asasinat-o. Dar solicitudinea ci, reproşurile pe care mi le făcea, în mod expres sau tacit (căci făcea rareori scene, doar mă privea numai cu ochii ei căprui trişti), dorinţa permanentă de a fi lîngă mine, de a mă atinge, a mă săruta şi de a primi sărutări — erau suficiente ca să mă împingă la sinucidere. Toate acestea au durat mai 349
mult de un an, aproape o veşnicie şi, din punct de vedere tehnic, mai durează încă ; pentru că
n-am rupt niciodată ou ea, n-am părăsit-o în mod dramatic ; ci pur şi simplu | am dispărut liniştit şi treptat din viaţa ei, ca pisica de Cheshire din ...ilke în Ţara minunilor'. Ne mai intîlnim, \ chiar, uneori. Şi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat, o mai iau în braţe şi o sărut, pînă ce-i apare în ochi acea jalnică expresie de teroare, pînă ce mă imploră, cu o voce sugrumată de dorinţă, să-i cruţ sufletul bine disciplinat de flecare zi şi să nu-l dau pradă acelui eeva îngrozitor care se trezeşte în ea din somnul cel mai letargic. Şi în timp ce-mi spune aceste cuvinte, continuă să mă | siringă şi mai tare, oferindu-şi gîtul pradă sărutărilor ... Şi înainte, şi după, discutăm despre politică şi despre prietenii noştri comuni. Şi, la fel ca pe vremuri, ea con- j tinuă să repete ca un ecou ultima .propoziţiune pe care am rostit-o, zîmbeşte satisfăcută şi aşteaptă să-i admir ideile originale. In cele din urmă, îmi iau rămas bun.