Lăsă un rînd liber. Următoarea notă începea astfel : „A gîndi în mod perseverent şi intens la un lucru este un exerciţiu mintal minunat; el serveşte la descoperirea misterelor care se află
dincolo de aparenţele existenţei obişnuite şi poate, dacă te-ai gîndi aşa îndeajuns de mult şi de intens, ai ajunge să pătrunzi misterul şi să-i găseşti explicaţia. Cînd mă gîndesc de pildă la mîna mea..." Nota era lungă; se întindea, scrisă cu caligrafia citeaţă şi cultivată a domnişoarei Thriplow, pe mai mult de două pagini de caiet.
„Recent — scrisese ea după aceea — mi-am spus rugăciunea, aşa cum obişnuiam cînd eram copil. Tatăl nostru carele eşti în ceruri — cuvintele ajută la limpezirea gîndurilor, la purificarea minţii de tot felul de fleacuri şi la eliberarea ei pentru a primi Spiritul."
Următoarele trei note fuseseră înserate din greşeală. Locul lor nu era în caietul secret, personal, ci în celălalt, în care consemna citatele care i-ar putea eventual fofosi în viitoarele ei romane. Aceasta nu înseamnă, bineînţeles, că pentru redactarea operelor sale de ficţiune nu se servea yneori şi de adnotările din caietul secret; dar ele nu erau făcute special în acest scop.
„Un bărbat în pantaloni de călărie — se spunea în prima notă ; cînd merge se aude un foşnet asemănător celui pe care îl produc lebedele în zbor cînd îşi mişcă aripile albe, aripile mari şi albe."
Apoi urma un dialog comic.
383
l
„Eu Consider că Prăbuşirea casei Usher este o povestire care îţi îngheaţă sîngele în vine.
Un francez: Da, da, îmi sîngerează şi gheaţa mea."
A treia notă consemna că „Muşchiul după ploaie, cînd ziua a fost înăbuşitoare, arată ca un burete încă ud, scos dintr-o baie fierbinte."
Urma un corolar la nota despre rugăciune : „Nu există nici o îndoială că actuala tehnică a rugăciunii —. îngenuncherea, ascunderea feţei în palme, pronunţarea cuvintelor CIL voce tare, lansarea lor în spaţiu gol, contribuie — prin simplul fapt că nu suferă nici o asemănare cu acţiunile obişnuite ale vieţii de toate zilele — la crearea unei stări de spirit mistice.. "
In noaptea asta stătu mult timp în faţa caietului deschis, cu stiloul în mînă, fără să scrie nimic.
Se încruntă ca să-şi adune gîndurile şi muşcă din capătul stiloului. In sfîrşit, consemnă că
„Sfîntul Augustin, Sfîntul Fran-cisc şi Ignatius de Loyola au dus o viaţă desfrînată înainte de a se converti." Apoi, deschizînd celălalt caiet, care nu era secret, scrise următoarele : „X şi Y
sînt prieteni vechi, din copilărie. X este energic, Y timid, Y îl admiră pe X. Y se însoară, în timp ce X este la război, cu o fată plină de pasiune care-l ia pe Y mai mult din milă (el a fost rănit) decît din dragoste. Au un copil. X se înapoiază, se îndrăgosteşte de soţia lui Y, A. O
mare pasiune în condiţ-iile unor suferinţe morale crescînde — din partea lui A, pentru că-l înşeală pe Y la care ţine şi pe care-l respectă — şi nu îndrăzneşte să spună adevărul, de teamă
să nu piardă copilul; — din partea lui K, pentru că simte că trebuie să renunţe la toate acestea şi să se dedice lui Dumnezeu etc ; de fapt el are presentimentul convertirii. Intr-o noapte se hotărăsc că a sosit timpul să se despartă. Nu mai pot continua aşa
— ea din cauză că nu mai poate suporta înşelătoria, el din cauza misticismului etc. Este o scenă dintre cele mai înduioşătoare, care durează toată noaptea, ultima şi castă. Din nenorocire, Y descoperă dintr-un motiv oarecare
— copilu-i bolnav, sau ceva de acest gen — că A nu se află la mama ei, cum i-a spus, ci în altă parte. In zorii
384
zilei, Y vine la X şi-l roagă să-l ajute s-o caute pe A. Vede haina şi pălăria lui A pe sofaua din hol; înţelege totul. Cuprins de furie se repede la X care, în legitimă apărare, îl ucide. Sfîrşit.
Se pune, totuşi, întrebarea : Nu cumva e un sfîrşit prea zgomotos, prea epigramatic, ca să
spunem aşa ? Mă întreb dacă în acest secol al douăzecilea îţi poţi permite luxul unor procedee dramatice atît de tari. Nu e oare mai bine să prezinţi lucrurile într-un mod ceva mai plat. Mai terre ă terre ? Mai cum-se-n-tîmplă-în-viaţă ? Am impresia că a încheia în genul descris mai sus înseamnă a abuza de cititor. Trebuie aranjat altfel. întrebarea este : cum ? Să-i las să se despartă şi să arăt cum trăiesc : ea en bonne mere de familie, iar el ca un călugăr ? Ar însemna să lungesc prea mult povestea, nu-i aşa ? Trebuie să mă gîndesc cu grijă."
îşi închise caietul şi înşuruba capacul stiloului, cu senzaţia că a făcut o treabă bună în noaptea asta. Calamy fusese pus la murat şi putea să aştepte în toată siguranţa să fie consumat, de-ndată ce ea va duce lipsă de provizii literare.
După ce se dezbrăcă, se spălă, se pieptănă, îşi făcu unghiile, îşi unse faţa şi se spălă pe dinţi, domnişoara Thriplow stinse lumina şi, îngenunchind lîngă pat, rosti cu voce tare mai multe rugăciuni. Se urcă apoi în pat şi, zăcînd pe spate, cu toţi muşchii relaxaţi, începu să se gîndească la dumnezeire.
„Dumnezeu este spirit, îşi spuse ea, spirit, spirit." încercă să-şi imagineze ceva uriaş şi vid, dar viu. O mare întindere de nisip, de pildă, iar deasupra o uriaşă cupolă de cer gol. Deasupra nisipului totul tremură şi palpită de căldură, un gol care este totuşi plin de viaţă. Un spirit, imanent. „Dumnezeu este spirit." La orizont, pe întinderea de nisip apărură trei cămile care trecură de la dreapta la stînga cu mersul lor legănat şi absurd de dizgraţios. Domnişoara Thriplow făcu un efort să le elimine. „Dumnezeu este spirit, spuse ea cu voce tare. Dintre toate animalele, cămilele sînt aproape cele mai bizare ; cînd te uiţi la boturile lor teribil de dispreţuitoare, cu buza inferioară ieşită în afară, ca la ultimii regi spanioli din familia Habsburgilor... Nu, nu, nu ; Dumnezeu
385
2S — Frunze uscata
este spirit imanent şi atotprezent. Toate universurile se unesc în el. Un strat peste altul." O
casată apăru în întuneric. Nu-i mai plăceau casatele de cînd fusese la expoziţia franco-britanică şi mîncase una, apoi se urcase în maşina zburătoare captivă a lui Sir Hiram Maxim.
Şi s-a tot învîrtit, s-a tot învîrtit. Doamne ! Ce rău i-a fost, după aceea, în Grota de Azur din Capri ! „Şase pence, doamnelor şi domnilor. Numai şase pence de persoană la celebra Grotta Azzura din Capri. Celebra Grotta Azzura doamnelor şi domnilor..." Ce rău i-a fost! Cred că a fost tare dezagreabil pentru cei mari... Dar Dumnezeu este spirit. Unitatea universurilor se realizează prin spirit. Mintea şi materia în toate manifestările lor sînt unice prin spirit. Toate sînt unul şi acelaşi lucru şi ea, şi stelele, şi munţii, şi copacii, şi animalele, şi locurile goale între stele, şi... peştii din acvariumul din Monaco... Şi ce peşti! Cită fantezie extravagantă !
Dar se poate spune fără nici o exagerare că nu erau mai extravaganţi şi mai fantezişti decît baborniţele de afară vopsite şi încărcate de juvaeruri. Ar putea fi un pasaj foarte reuşit într-o carte : vreo două baborniţe de acest gen, privind peştii prin geam. O descriere foarte plastică
şi discretă ; iar asemănarea esenţială dintre creaturile aflate de ambele părţi ale geamului ar rezulta de la sine, în mod discret ; nu explicit, oh, nu ! Ar fi ceva prea grosolan, ar strica tot efectul; ci în mod implicit, prin simpla descriere, ca cititorul inteligent să priceapă isingur aluzia. Iar apoi, la Casino... Domnişora Thriplow îşi întrerupse brusc firul gîndurilor.
„Dumnezeu este spirit." Da. Dar ea, ce era ? „Toate sînt unul şi acelaşi lucru, ah, da, da.