lăgioasă. Nu zeiţă deghizată în ţărancă, ci o chel-1 Nu ştiu ce (fr.).
123
neriţă închipuindu-se zeiţă. Era văduvă. După patru luni Henry se căsători cu ea. Pe atunci eram plecat la Beirut; aşa că n-am asistat la fericirea lor conjugală, care, după cîte am aflat, era considerabilă. Dar biata femeie se îngraşă într-una. A murit în treizeci şi cinci. Henry şi-a găsit imediat o tînără cu părul roşu, pe nume Alicia. Alicia se voia admirată pentru bustul ei de nouăzeci şi şapte de centimetri, dar şi mai mult pentru inteligenţa ei, pe drept cuvînt ie-
şită din comun. — Ce credeţi despre Schroedinger1?
îl întrebai pe Henry; dar Alicia era cea care răspundea. A rămas cu el pînă la capăt.
— Cînd l-ai văzut ultima oară?
— Cu cîteva luni înainte de a muri. Avea optzeci şi şapte de ani şi era încă uimitor de activ, încă plin de ceea ce biografului îi place să numească „vîlvă-
taia nedomolită a puterii intelectuale"! In ce mă priveşte, mi se părea că seamănă cu o maimuţă mecanică al cărei arc a fost tras prea tare. Judecată mecanică, gesturi mecanice, zîmbete şi grimase mecanice. Şi-apoi urmau conversaţiile. Ce înregistrări feno-menale, în realismul lor, vechile anecdote despre Planck2, Rutherford3 şi J. J. Thompson4! Vestitele sale monologuri despre pozitivismul logic şi ciberne-tică! Amintirile despre acei emoţionanţi ani de război cînd lucra la bomba atomică! Speculaţiile sale cu 1
Erwin Schroedinger (n. 1887), fizician austriac, laureat al premiului Nobel (1933).
2 Max Planck (1858—1947), fizician german, laureat al premiului Nobel (1918).
3 Ernest Rutherford (1871—1937), fizician german, laureat al premiului Nobel (1908).
4 Sir Joseph John Thompson (1856—1940), fizician englez, laureat al premiului Nobel (1906).
124
iz apocaliptic despre Maşinile Infernale ale viitorului, mai mari şi mai reuşite! Puteai jura că vorbea o fiinţă omenească adevărată. Dar, treptat şi pe mă-
sură ce ascultai, îţi dădeai seama că nu era nimeni acasă. Benzile de magnetofon se învârteau automat; vox et praetera nHiil? — se auzea vocea lui Henry Maartens, dar el nu era nicăieri.
— Dar nu recomandai tu însuţi acest lucru? am întrebat. Să mori în fiecare clipă.
— Dar Henry nu murise. Tocmai asta e. A lăsat doar mecanismul funcţionând şi a plecat undeva.
— Unde?
— Dumnezeu ştie. Presupun că în vreo ascunză-
toare primitivă, undeva în subconştientul său. In exterior, pentru ochii şi auzul tuturor, exista acea uimi-toare maimuţă mecanică, acea vîlvătaie nedomolită a puterii intelectuale. înăuntru se ascundea creatura insignifiantă şi nenorocită care avea încă nevoie de flatare, de încurajare, de sex şi substitut de sîn
— creatura care avea să dea socoteală cînd Henry avea să se afle pe patul morţii. Acea creatură trăia încă frenetic, nepregătită de nici o moarte prelimi-nară, total nepregătită pentru momentul decisiv. Ei bine, momentul decisiv a trecut şi ceea ce a rămas din sărmanul Henry e probabil o stafie ţipînd şi bolborosind pe străzile din Los Alamos, ori poate pe lîngă patul văduvei sale şi al noului ei soţ. Şi, de bună seamă, nimănui nu-i pasă cîtuşi de puţin.
Pe drept cuvînt, morţii cu morţii, viii cu viii. Dar văd că vrei să pleci.
1 Voce şi nimic altceva (lat.).
125
Se ridică, îmi luă braţul şi mă conduse în hol.
— Să conduci cu atenţie, îmi spuse deschizînd uşa de la intrare. Sîntem ţară creştină şi sărbătorim naşterea Mîntuitorului. Pretutindeni vei întîlni doar oameni beţi.
— SFÎRŞIT —