Se aşternu tăcerea. Madame Pomfrey rămăsese la picioarele patului lui Harry, încremenită, cu mâinile la gură. Doamna Weasley stătea aplecată deasupra lui Harry, cu mâna pe umărul lui, ca să îl împiedice să se ridice în capul oaselor. Bill, Ron şi Hermione se uitau la Fudge.
— Dacă te-ai hotărât să nu faci nimic în această situaţie, Cornelius, zise Dumbledore, drumurile noastre se despart. Trebuie să acţionezi cum crezi de cuviinţă. Iar eu, cum cred eu de cuviinţă.
Din vocea lui Dumbledore nu răzbătea nici un strop de ameninţare. Părea mai mult o concluzie… Dar Fudge se îmbăţoşă de parcă Dumbledore s-ar fi apropiat de el cu bagheta îndreptată în direcţia lui.
— Fii atent, Dumbledore, zise el, ameninţându-l cu degetul. Ţi-am acordat mereu dreptul de a conduce şcoala cum ai dorit. Te respect mult. Poate că nu am fost de acord cu unele dintre deciziile tale, însă am tăcut. Nu sunt mulţi cei care te-ar fi lăsat să angajezi un căpcăun, să-l păstrezi pe Hagrid, sau să te lase să hotărăşti ce le predai elevilor, fără să ţii legătura cu Ministerul. Dar dacă vrei să fii împotriva mea…
— Singurul împotriva căruia sunt, zise Dumbledore, este Cap-de-Mort. Dacă tu eşti împotriva lui, înseamnă că rămânem de aceeaşi parte, Cornelius.
Se părea că Fudge nu găsi nici un răspuns. Se legănă înainte şi înapoi preţ de o clipă şi îşi învârti pălăria în mâini.
În sfârşit, spuse, cu teamă în glas:
— Doar nu s-a întors, Dumbledore, nu se poate…
Plesneală înainta, trecu de Dumbledore, îşi ridică mâneca stângă a robei, din mers chiar. Întinse braţul şi i-l arătă lui Fudge, care încremeni pur şi simplu.
— Uite, zise Plesneală aspru. Uite. Semnul Întunecat. Nu este la fel de clar ca acum o oră, când s-a făcut negru, dar încă se poate vedea. Fiecare Devorator al Morţii a avut acest semn ars pe mână de către Lordul Întunericului. Este un mod de a ne distinge şi înseamnă că ne cheamă la el. Când atingea Semnul unui Devorator al Morţii, trebuia să Dispărem şi să Apărem instantaneu lângă el. Acest Semn a devenit din ce în ce mai clar pe tot parcursul anului. Şi al lui Karkaroff la fel. De ce crezi că a fugit Karkaroff astă-seară? Amândoi am simţit Semnul arzând. Amândoi am ştiut că s-a întors. Karkaroff se teme de răzbunarea Lordului Întunericului. A trădat prea mulţi Devoratori ai Morţii ca să mai poată spera să fie primit înapoi cu braţele deschise.
Fudge se dădu înapoi şi din faţa lui Plesneală. Clătina din cap. Nu părea să fi înţeles nici un cuvânt din ce spusese Plesneală. Se uită scârbit la semnul de pe braţul acestuia, apoi îl privi pe Dumbledore şi şopti:
— Nu ştiu ce aveţi de gând, tu şi profesorii tăi, Dumbledore, dar am auzit destul. Nu mai am nimic de adăugat. Voi lua legătura cu tine mâine, Dumbledore, ca să discutăm despre conducerea acestei şcoli. Trebuie să mă întorc la Minister.
Aproape că ajunsese la uşă, când se opri. Se întoarse şi se duse grăbit la patul lui Harry.
— Premiul tău, zise el scurt, scoţând din buzunar un sac mare cu galbeni, pe care îl puse pe noptiera lui Harry. O mie de galeoni. Ar fi trebuit să o festivitate de premiere, dar în situaţia asta…
Îşi puse pălăria pe cap şi ieşi din cameră, trântind uşa după el. Imediat ce dispăru, Dumbledore se întoarse şi se uită la grupul din jurul patului lui Harry.
— Avem multe de făcut, zise el. Molly, pot conta pe tine şi pe Arthur?
— Mai încape vorbă? zise doamna Weasley, care era albă ca varul, însă părea hotărâtă. Arthur ştie ce fel de vrăjitor e Fudge. Afinitatea lui Arthur pentru Încuiaţi este motivul pentru care nu a mai avansat la Minister în toţi aceşti ani. Fudge crede că nu are mândrie de vrăjitor.
— Atunci trebuie să-i trimit un mesaj, zise Dumbledore. Toţi cei pe care îi putem convinge de adevăr trebuie anunţaţi imediat, iar Arthur are o poziţie bună pentru a-i contacta pe membrii Ministerului care nu sunt atât de înguşti la minte ca Fudge.
— Mă duc eu la tata, zise Bill, ridicându-se. Plec chiar acum.
— Excelent, zise Dumbledore. Spune-i ce s-a întâmplat. Spune-i că voi lua personal legătura cu el cât de curând. Însă trebuie să fim discreţi. Dacă află Fudge, o să creadă că m-am băgat în treburile Ministerului…
— Aveţi încredere în mine, zise Bill.
Îl bătu pe Harry pe umăr, îşi sărută mama pe obraz, îşi puse pelerina şi ieşi valvârtej din cameră.
— Minerva, zise Dumbledore, întorcându-se către profesoara McGonagall, vreau să-l văd pe Hagrid în biroul meu, cât se poate de repede. Cheam-o şi pe Madame Maxime, dacă va consimţi să vină…
Profesoara McGonagall aprobă scurt din cap şi plecă fără să mai spună un cuvânt.
— Poppy, îi zise Dumbledore lui Madame Pomfrey, fii drăguţă şi du-te în biroul profesorului Moody, unde vei găsi un spiriduş de casă foarte nefericit, pe Winky… Fă ce poţi pentru ea şi apoi du-o înapoi la bucătărie. Cred că Dobby va avea grijă de ea pentru noi.
— D-Da, sigur, zise Madame Pomfrey, care părea foarte speriată, şi plecă imediat.
Dumbledore se asigură că uşa era închisă şi că paşii lui Madame Pomfrey nu se mai auzeau, înainte de a vorbi iar.
— Şi acum zise el este timpul ca doi dintre noi să se împace între ei. Sirius, revino te rog la forma ta obişnuită.
Câinele mare şi negru se uită la Dumbledore, apoi, într-o secundă, redeveni om.
Doamna Weasley ţipă şi se îndepărtă de pat dintr-o săritură.
— Sirius Black! strigă ea, arătând către el.
— Taci, mamă! strigă Ron. E în regulă!
Plesneală nu ţipase şi nici nu se dăduse înapoi, dar expresia de pe chipul lui era un amestec de furie şi groază.
— El! se răsti Plesneală, uitându-se la Sirius, pe al cărui chip se citea aceeaşi ranchiună. Ce caută aici?
— Este aici la invitaţia mea, zise Dumbledore, uitându-se când la unul, când la altul, ca şi tine, Severus, de altfel… Am încredere în amândoi. Este momentul să depăşiţi problemele din trecut şi să aveţi încredere unul în altul.
Harry se gândi că Dumbledore cerea să se întâmple un miracol. Sirius şi Plesneală se uitau unul la altul cu cel mai intens dispreţ.
— Mă voi mulţumi pentru o perioadă mai scurtă, zise Dumbledore, în glasul lui răzbătând nerăbdarea, dacă nu vă veţi exterioriza ostilitatea. Daţi-vă mâna. Acum sunteţi de aceeaşi parte. Nu avem mult timp şi, dacă cei foarte puţini dintre noi care ştiu adevărul nu vor fi uniţi, nu avem nici o speranţă.
Foarte încet — dar încă uitându-se unul la altul de parcă şi-ar fi dorit tot răul din lume — Sirius şi Plesneală se apropiară unul de altul şi îşi strânseră mâinile. Le retraseră însă foarte repede.
— De ajuns pentru moment, zise Dumbledore, intrând între ei. Acum am nişte sarcini pentru amândoi. Atitudinea lui Fudge, deşi nu neaşteptată, schimbă totul. Sirius, trebuie să porneşti imediat. Trebuie să îi anunţi pe Remus Lupin, Arabela Figg, Mundungus Fletcher… tot vechiul grup.
Rămâi la Lupin o vreme, te voi contacta eu acolo.
— Dar…, zise Harry.
Ar fi vrut ca Sirius să rămână. Nu vroia să îşi ia la revedere din nou, nu atât de curând.
— Ne vom revedea foarte curând, Harry, zise Sirius, întorcându-se către el. Îţi promit. Dar trebuie să fac tot ce pot, înţelegi, nu?
— Da, zise Harry. Da… sigur că da.
Sirius îi apucă mâna rapid, îi făcu un semn cu capul lui Dumbledore, se transformă iar în câinele negru şi fugi repede către uşa a cărei clanţă o apăsă cu o labă. Apoi ieşi.