Îl trezise piciorul lui bolnav. Îl durea mai rău ca niciodată. Frank s-a trezit şi a coborât în bucătărie, cu gândul de a-şi umple din nou sticla cu apă caldă, pentru a-şi calma durerile de la genunchi.
Fiind în dreptul chiuvetei, pe când umplea ibricul cu apă, a ridicat privirea către „Casa Cruplud” şi a văzut o lumină licărind la etajul superior. Frank şi-a dat seama imediat ce se întâmpla. Băieţii intraseră iar în casă şi, după luminiţa care licărea, făcuseră un foc.
Frank nu avea telefon şi, oricum, îşi pierduse încrederea în poliţie, de când fusese interogat pentru uciderea familiei Cruplud. A pus imediat ibricul jos, a urcat în dormitor cât de repede a putut şi s-a întors imediat, îmbrăcat, în bucătărie. A luat cheia veche şi ruginită din cârligul de lângă uşă şi toiagul, care era sprijinit de perete, şi a pornit în noapte.
A pătruns în bucătăria întunecată a conacului. Frank nu mai intrase în ea de mulţi ani. Cu toate acestea, deşi era foarte întuneric, şi-a amintit unde era uşa către hol şi a şchiopătat către ea, cu mirosul de igrasie în nări şi cu urechile ciulite, în aşteptarea unui sunet, a unor paşi sau a unor voci de deasupra. Ajunse în hol, unde era puţin mai multă lumină din cauza ferestrelor baricadate, care se aflau de o parte şi de alta a uşii de la intrare, şi începu să urce scările, binecuvântând praful gros de pe treptele de piatră, care îi atenua zgomotul făcut de picioarele şi de toiagul său.
La etaj, Frank o luă la dreapta şi văzu imediat unde erau intruşii: la capătul holului, o uşă era întredeschisă şi o luminiţă răzbătea prin deschizătură, aruncând o rază aurie pe podeaua neagră. Frank se apropie tot mai mult, strângând toiagul cu putere. La câţiva metri de uşă, reuşi să vadă o parte îngustă din camera de după uşă. Vedea şi focul aprins în şemineu, ceea ce îl surprinse foarte tare. Se opri şi ascultă cu atenţie, pentru că din cameră se auzea vocea unui bărbat. I se păru a fi o voce timidă şi temătoare.
— A mai rămas puţin în sticlă, Înălţimea Voastră, dacă vă mai este foame…
— Mai târziu, spuse o altă voce.
Şi aceasta aparţinea unui bărbat, însă era neobişnuit de ascuţită şi rece ca o rafală bruscă de vânt îngheţat. Ceva din vocea aceea îi dădu fiori lui Frank.
— Du-mă mai aproape de foc, Şobo!
Frank îşi lipi urechea dreaptă de uşă, pentru a auzi mai bine. O sticlă era pusă pe o suprafaţă tare. Apoi auzi cum era împins un scaun greu. Frank zări un omuleţ, cu spatele către uşă, care potrivea scaunul. Purta o pelerină neagră, lungă, iar la spate avea o porţiune de chelie. Apoi dispăru iarăşi din vedere.
— Unde este Nagini? spuse vocea îngheţată.
— Nu… nu ştiu, Înălţimea Voastră, spuse prima voce neliniştită. A plecat să exploreze casa, presupun…
— Să îl mulgi înainte să ne retragem, Şobo, spuse vocea stăpânului. O să am nevoie de hrană pe timpul nopţii. Călătoria asta m-a obosit foarte tare.
Cu fruntea încreţită, Frank îşi apropie urechea bună şi mai tare de uşă, ascultând cu mare atenţie. Urmă o pauză şi apoi omul căruia i se spunea Şobo vorbi din nou.
— Înălţimea Voastră, pot să vă întreb cât vom rămâne aici?
— O săptămână, spuse vocea glacială. Poate mai mult Locul este destul de confortabil, iar planul meu nu poate fi aplicat încă. Ar fi o prostie să acţionăm înainte să se termine Cupa Mondială la Vâjthaţ.
Frank îşi băgă un deget noduros în ureche şi îl roti cu forţă. Avea ceară în ureche, negreşit. Auzise „Vâjthaţ”, care nici măcar nu era un cuvânt!
— Cu… Cupa Mondială la Vâjthaţ, Înălţimea Voastră? repetă Şobo. (Frank îşi băgă degetul şi mai tare în ureche.) Iertaţi-mă, dar nu înţeleg… De ce să aşteptăm până se termină Cupa Mondială?
— Pentru că, tontule, la acest eveniment vin în ţară mii de vrăjitori din toată lumea şi fiecare netrebnic din Ministerul Magiei va fi la post, cu ochii în patru după lucruri neobişnuite, verificând într-una pe toată lumea. Vor fi întărite măsurile de securitate, pentru ca Încuiaţii să nu observe nimic. Aşa că trebuie să mai aşteptăm.
Frank renunţă, nu mai încercă să-şi cureţe urechea. Auzise cu adevărat cuvintele „Ministerul Magiei”, „vrăjitori” şi „Încuiaţi”. Evident că fiecare dintre aceste expresii însemna ceva secret, iar Frank nu ştia decât două tipuri de oameni care vorbeau cifrat: spionii şi criminalii. Îşi strânse iar toiagul şi ascultă cu o atenţie sporită.
— Deci, Înălţimea Voastră, sunteţi hotărât? întrebă Şobo încetişor.
— Sigur că sunt hotărât, Şobo!
Acum, în vocea glacială apăruse şi un ton ameninţător.
Urmă o scurtă pauză şi apoi vorbi Şobo, în mare grabă, de parcă se străduia să deschidă gura înainte de a-şi pierde curajul.
— Dar s-ar putea rezolva fără Harry Potter, Înălţimea Voastră…
O altă pauză, şi mai lungă, apoi:
— Cum? Fără Harry Potter? murmură vocea îngheţată. Am înţeles…
— Înălţimea Voastră, nu o spun pentru că mi-ar păsa de băiat! zise Şobo, cu un glas din ce în ce mai ascuţit. Băiatul nu înseamnă nimic pentru mine, absolut nimic! Însă dacă am folosi un alt vrăjitor sau vrăjitoare — oricare ar fi — ar merge mult mai rapid! Dacă mi-aţi permite să vă părăsesc pentru o scurtă perioadă de timp — ştiţi că mă pot deghiza cu măiestrie — m-aş întoarce într-o zi sau două cu persoana potrivită…
— Aş putea folosi un alt vrăjitor, zise vocea rea, încet şi rar, este foarte adevărat…
— Înălţimea Voastră, este logic, făcu Şobo, de parcă i se luase o piatră de pe inimă. Să punem mâna pe Harry Potter este extrem de dificil, este atât de bine păzit…
— Deci, vrei să te duci şi să-mi aduci un înlocuitor? Stau şi mă întreb… Oare sarcina de a mă îngriji n-a devenit mult prea grea pentru tine, Şobo? Oare această sugestie de a ne abate de la planul iniţial nu este cumva o încercare de a mă abandona?
— Nu, înălţimea Voastră! Nu… Nici nu mă gândesc să vă părăsesc…
— Nu mă minţi! şuieră vocea. Îmi dau întotdeauna seama, Şobo! Regreţi că te-ai întors la mine! Îţi provoc scârbă! Te văd cum tresari când te uiţi la mine, te simt cum te cutremuri când mă atingi!
— Nu! Devotamentul meu pentru Înălţimea Voastră…
— Devotamentul tău nu este nimic altceva decât laşitate. Nu ai fi aici dacă ai putea să te duci altundeva! Cum să supravieţuiesc fără ţine, când trebuie să fiu hrănit din oră în oră? Cine să îl mulgă pe Nagini?
— Dar păreţi că sunteţi mai întremat, Înălţi…
— Mincinosule, murmură vocea. Nu sunt mai puternic, iar câteva zile singur mi-ar distruge şi puţina vigoare pe care mi-am recăpătat-o, din cauza îngrijirilor tale de nimic! Linişte!
Şobo, care se bâlbâise până în acel moment, amuţi. Timp de câteva secunde, Frank nu mai auzi decât sfârâitul focului. Celalalt vorbi iar, într-o şoaptă asemănătoare cu un sâsâit.