— Am căzut în lac!
Părea de-a dreptul încântat de isprava lui.
Profesoara McGonagall puse un taburet cu trei picioare în faţa elevilor din anul întâi, iar pe el aşeză o pălărie de vrăjitor extrem de veche, ponosită şi peticită. Pentru câteva momente, nu se auzi nimic. Apoi o cusătură din apropierea borului se deschise ca o gură şi începu să cânte:
Marea Sală răsună de aplauze după ce Jobenul Magic termină de cântat.
— Asta nu e cântecul pe care l-a fredonat când ne-a repartizat pe noi, zise Harry, aplaudând alături de ceilalţi.
— Cântă altceva în fiecare an, zise Ron. Trebuie să aibă o viaţă cam plictisitoare, ca pălărie, nu credeţi? Presupun că pe tot timpul anului stă şi compune cântecul pentru viitoarea Sortare…
Profesoara McGonagall desfăşura în acel moment un sul mare de pergament.
— Când vă strig, puneţi-vă jobenul pe cap şi aşezaţi-vă pe taburet, le spuse ea celor din primul an. Când vă anunţă jobenul Casa, vă duceţi la masa respectivă.
— Ackerley, Stewart!
Un băiat făcu un pas înainte, tremurând din toate încheieturile, ridică Jobenul Magic şi îl puse pe cap, după care se aşeză pe taburet.
— Ochi-de-Şoim! strigă Jobenul.
Stewart Ackerly îşi dădu pălăria jos şi se duse să ocupe un loc la masa Ochilor-de-Şoim, unde îl aplaudă toată lumea. Harry o zări pe Cho, căutătorul de la Ochi-de-Şoim, aclamându-l pe Stewart Ackerly, când micuţul se aşeză la masă. Pentru o fracţiune de secundă, Harry simţi o dorinţă nestăvilită să se ducă şi el la masa Ochilor-de-Şoim.
— Baddock, Malcolm!
— Viperini!
Masa din partea cealaltă a sălii izbucni în urale. Harry îl văzu pe Reacredinţă aplaudând, când Baddock li se alătură Viperinilor. Harry se întrebă dacă Malcolm ştia că din Casa Viperinilor ajunseră mai mulţi vrăjitori specializaţi în Magie Neagră decât din oricare altă Casă… Fred şi George îl fluierară pe Malcolm Baddock când se aşeză pe scaun.
— Branstone, Eleanor!
— Astropufi!
— Cauldwell, Owen!
— Astropufi!
— Creevey, Dennis!
Micuţul Dennis Creevey căzu, împiedicându-se în haina lui Hagrid, chiar în clipa în care însuşi Hagrid intră în Marea Sală printr-o uşă aflată în spatele mesei profesorilor. Cam de două ori mai înalt decât un om normal şi cel puţin de trei ori mai lat, Hagrid, cu părul şi barba lui lungă, neagră şi încâlcită, părea destul de ameninţător. Era doar o impresie, pentru că Harry, Ron şi Hermione ştiau prea bine că Hagrid avea un caracter foarte binevoitor. Le făcu cu ochiul când se aşeză la capătul mesei profesorilor şi îl văzu pe Dennis Creevey punându-şi Jobenul Magic. Cusătura de la bor se deschise larg…
— Cercetaşi! strigă Jobenul.
Hagrid aplaudă alături de Cercetaşi, în timp ce Creevey, zâmbind larg, îşi scoase pălăria, o puse înapoi pe taburet şi se duse grăbit spre fratele său.
— Colin, am căzut în lac! zise el cu un glăscior ascuţit, aruncându-se pe un loc liber. A fost a-ntâia! Şi ceva din apă m-a prins şi m-a aruncat înapoi în barcă!
— Super! zise Colin, la fel de entuziasmat. Probabil că a fost calmarul uriaş, Dennis!
— Uau! zise Dennis, de parcă nici nu îndrăznise să spere la aşa ceva: să fie azvârlit într-un lac fără fund, învolburat de furtună, şi să fie pescuit şi aruncat înapoi de un monstru marin gigantic!
— Dennis! Dennis! Îl vezi pe băiatul ăla? Cel cu păr negru şi ochelari? Îl vezi? Ştii cine e, Dennis?
Harry se uită în altă parte, fixând cu atenţie maximă Jobenul Magic, care acum o repartiza pe Emma Dobbs.
Sortatul continuă. Băieţi şi fete, mai mult sau mai puţin emoţionaţi, se duceau rând pe rând spre taburetul cu trei picioare, şirul micşorându-se în timp ce profesoara McGonagall ajungea la litera L.
— Aoleu, haideţi mai repede, se plânse Ron, frecându-şi stomacul.
— Zău, Ron, Sortarea este mult mai importantă ca mâncarea, zise Nick Aproape Făr-de-Cap, în timp ce Madley, Laura trecu la Astropufi.
— Da, sigur că da, dacă eşti… mort! îl repezi Ron.
— Sper că seria din anul ăsta de Cercetaşi este pusă pe fapte mari, nu? zise Nick Aproape Făr-de-Cap, aplaudând când McDonald, Natalie se alătură mesei Cercetaşilor. Doar nu vrem să întrerupem un şir de victorii, nu-i aşa?
Cercetaşii câştigaseră Campionatul Caselor în ultimii trei ani consecutivi.
— Pritchard, Graham!
— Viperini!
— Quirky, Orla!
— Ochi-de-Şoim!
Şi în sfârşit, cu Whitby, Kevin („Astropufi!”), Sortarea se termină. Profesoara McGonagall ridică Jobenul Magic şi taburetul şi le scoase din Marea Sală.
— Era şi cazul! zise Ron, luându-şi furculiţa şi cuţitul şi uitându-se cu nerăbdare la farfuria lui de aur.
Profesorul Dumbledore se ridică. Le zâmbea tuturor, cu braţele deschise în semn de bun venit.
— Nu am să vă spun decât două cuvinte, le zise cu vocea lui joasă, care răsună în Marea Sală. Poftă bună!
— Asta e sigur! ziseră Harry şi Ron cu voce tare, când platourile goale se umplură sub ochii lor.
Nick Aproape Făr-de-Cap privi cu jind cum Harry, Ron şi Hermione îşi umplu farfuriile.
— Aaah, mu’t mai bi’e, zise Ron, cu gura plină de piure.
— Aveţi noroc că aveţi ce mânca în seara asta, să ştiţi, le zise Nick Aproape Făr-de-Cap. Au fost probleme la bucătărie ceva mai devreme…
— De ce? Ce s-a întâmplat? zise Harry, tăindu-şi o porţie sănătoasă de friptură.
— Peeves, bineînţeles, zise Nick Aproape Făr-de-Cap, clătinând din capul care se înclină periculos.
Nick îşi mai ridică puţin gulerul şi continuă:
— Veşnicele discuţii, ştiţi voi… Vroia să vină şi el la serbare… Ei bine, dar nici nu se pune problema, doar ştiţi cum e: total necivilizat! Nu poate să vadă o farfurie cu mâncare şi să nu o dea de pereţi! Am avut un consiliu al fantomelor… Călugărul Barosan insista să-i mai dăm o şansă… Dar, cu foarte multă înţelepciune — din punctul meu de vedere — Baronul Sângeros a pus imediat piciorul în prag.