Harry nu o mai asculta însă. Rămase cufundat în gânduri, iar focul parfumat îl făcea să se simtă adormit şi amorţit. Vorbele monotone ale profesoarei Trelawney nu îl captivaseră niciodată, dar nu putea să uite ce îi spusese mai înainte: Mă tem că lucrul de care îţi este cel mai frică se va întâmpla într-adevăr… Mult mai curând decât crezi…
Dar Hermione avea dreptate, îşi zise Harry enervat, profesoara Trelawney nu era decât o şarlatană. În acel moment nu îi era frică de nimic… Mă rog, în afară de temerile sale că va fi prins Sirius… Dar profesoara Trelawney habar n-avea de asta… Ajunsese de mult la concluzia că previziunile ei nu erau altceva decât nişte aiureli care se potriveau uneori din pură întâmplare, spuse pe un ton straniu.
În afară de ceea ce se întâmplase la sfârşitul semestrului trecut, când prevestise că va renaşte Cap-de Mort… Însuşi Dumbledore spusese că s-ar fi putut ca transa aceea să fi fost adevărată, după ce i-o descrise Harry…
— Harry! murmură Ron.
Harry privi în jur. Toată clasa se uita la el. Se ridică în picioare. Aproape că adormise, pierdut în gânduri şi învăluit de căldura din cameră.
— Spuneam, dragul meu, că te-ai născut sub influenţa dăunătoare a lui Saturn, zise profesoara Trelawney cu o notă de supărare în glas, conştientă că Harry nu auzise nimic din ce le spusese ea.
— A cui? Mă scuzaţi, vă rog, zise Harry.
— A lui Saturn, dragule, planeta Saturn! zise profesoara Trelawney, părând cu adevărat enervată că Harry nu reacţionase nicicum la auzul acestor veşti. Spuneam că Saturn era cu siguranţă în opoziţie puternică pe cer când te-ai născut tu… Părul tău negru… Statura ta firavă… Pierderi tragice la o vârstă fragedă… Cred că am dreptate când spun, dragule, că te-ai născut în mijlocul iernii, nu-i aşa?
— Nu, zise Harry, m-am născut în iulie!
Ron îşi transformă rapid râsul într-o tuse mistuitoare.
O jumătate de oră mai târziu, fiecare dintre ei primise o hartă circulară complicată şi se străduiau cu toţii să stabilească poziţia planetelor în momentul naşterii lor. Era o treabă plictisitoare, trebuia să consulţi o grămadă de tabele şi orare şi să calculezi o mulţime de unghiuri.
— Am doi Neptuni aici, zise Harry după un timp, încruntându-se către bucata sa de pergament, nu se poate să fie bine, nu-i aşa?
— Aaaaah, zise Ron, imitând şoapta misterioasă a profesoarei Trelawney, când apar două planete Neptun, este semn incontestabil că se naşte un pitic cu ochelari, Harry…
Seamus şi Dean, care lucrau în apropiere, izbucniră în râs, deşi nu destul de tare pentru a acoperi strigătele entuziasmate ale lui Lavender Brown:
— O, doamnă profesoară, uitaţi! Cred că am găsit o planetă benefică! Vai, ce planetă este, doamnă profesoară?
— Este Uranus, draga mea, zise profesoara Trelawney, uitându-se pe harta ei.
— Pot să-l văd şi eu pe Uranus, Lavender? zise Ron mieros.
Din nefericire, profesoara Trelawney îl auzi şi probabil că de aceea le dădu atât de multe teme la sfârşitul orelor.
— Faceţi o analiză detaliată a modului în care deplasările planetelor vă vor afecta în luna următoare, ghidându-vă după harta voastră personală! se răsti ea, semănând mult mai mult cu profesoara McGonagall, decât cu felul ei diafan de a se purta. Vreau să fie gata până lunea viitoare! Nu accept nici un fel de scuze!
— Scorpie afurisită, zise Ron cu amărăciune, când se alăturară mulţimii care cobora scările înapoi spre Marea Sală, la masa de seară. Asta o să ne ia tot week-end-ul, să ştiţi…
— Aveţi multe teme? zise Hermione veselă, prinzându-i din urmă. Profesorul Vector nu ne-a dat nici o temă!
— Ei bine, nota zero pentru profesorul Vector, zise Ron ofticat.
Ajunseră în holul de la intrare, unde se formase o coadă serioasă la uşa care dădea în Marea Sală. Tocmai se aşezară la coadă, când auziră o voce ascuţită din spatele lor.
— Weasley! Hei, Weasley!
Harry, Ron şi Hermione se întoarseră. Reacredinţă, Crabbe şi Goyle stăteau puţin mai departe, părând extrem de mulţumiţi de ceva.
— Ce vrei? întrebă Ron scurt.
— Tatăl tău a apărut în ziar, Weasley! zise Draco, fluturând un Profetul zilei pe sub nasul lor şi vorbind foarte tare, în aşa fel încât să îl audă toţi cei care erau îngrămădiţi în holul de la intrare. Fii atent ce zice!
Se pare că problemele Ministerului Magiei nu s-au terminat încă, scrie Rita Skeeter, Corespondenta Specială a ziarului. Abia de curând învinuit de organizarea slabă de la Cupa Mondială de Vâjthaţ şi încă nefiind în stare să clarifice dispariţia uneia dintre vrăjitoarele sale, ieri, Ministerul a fost acoperit de un nou val de ruşine din cauza bufoneriilor lui Arnold Weasley, de la „Oficiul de folosire nepermisă a magiei”!
Reacredinţă ridică privirea.
— Ce chestie, i-au greşit şi numele, Weasley! Ca şi când ar fi un nimeni, nu? croncăni el.
Toată lumea din holul de la intrare asculta cu interes. Reacredinţă netezi ziarul şi citi mai departe:
Arnold Weasley, care în urmă cu doi ani a fost acuzat că deţinea o maşină zburătoare, a fost ieri implicat într-o încăierare cu câţiva oameni ai legii din lumea Încuiaţilor („poliţişti”, cum le zic ei) din cauza unor pubele extrem de agresive. Se pare că domnul Weasley i-a sărit în ajutor lui Ochi-Nebun Moody, bătrânul fost Auror, care s-a retras din Minister când nu a mai fost în stare să facă diferenţa între o strângere de mână şi o tentativă de crimă. Aşa cum era de aşteptat, când a ajuns la casa bine păzită a domnului Moody, domnul Weasley a descoperit că acesta generase iar o alarmă falsă. Domnul Weasley a fost nevoit să modifice din nou memoria mai multor Încuiaţi, ca să scape de poliţişti, însă a refuzat să dea o declaraţie Profetului zilei referitoare la implicarea Ministerului Magiei într-un asemenea scandal ruşinos şi nedemn!
— E şi o poză, Weasley! zise Reacredinţă, întorcând ziarul şi ridicându-l să îl vadă toţi. O poză cu părinţii tăi în faţa casei, dacă asta se poate numi casă! Mama ta ar trebui să mai slăbească puţin, nu crezi?
Ron tremura de furie. Toţi ochii erau aţintiţi spre el.
— Vezi să nu-ţi bag ziarul pe gât, Draco, îi zise Harry. Hai, Ron, lasă-l…
— A, da, am uitat că tu ai stat la ei vara asta, nu-i aşa, Potter? se răţoi Reacredinţă. Aşa că poţi să-mi spui chiar tu, mama lui chiar arată ca o purcică sau aşa a apărut în poză?
— Dar mama ta cum e, Reacredinţă? zise Harry, în timp ce el şi Hermione îl ţineau pe Ron de poala robei ca să-l oprească să sară la bătaie. Expresia aia de pe faţa ei, de parcă ar fi avut o baligă sub nas, o are tot timpul sau numai fiindcă erai tu lângă ea?
Chipul palid al lui Reacredinţă se înroşi uşor.
— Să nu îndrăzneşti să-mi insulţi mama, Potter!
— Atunci ţine-ţi gura, zise Harry, întorcându-i spatele.
BANG!
Se auziră mai multe ţipete. Harry simţi ceva cald trecând pe lângă el. Băgă mâna în buzunar ca să-şi ia bagheta, dar înainte să o atingă, auzi un al doilea BANG şi un strigăt răsună în holul de la intrare.
— NICI SĂ NU-ŢI TREACĂ PRIN CAP, BĂIETE!
Harry se întoarse în direcţia glasului. Profesorul Moody cobora scara de marmură, şchiopătând. Bagheta îi era aţintită către un dihor alb ca laptele, care tremura pe podeaua cu dale de piatră, exact pe locul unde fusese Reacredinţă mai înainte.