— Imaginează-ţi cum ar fi dacă Moody l-ar transforma pe Plesneală într-o broască de aia cu corn, zise Ron, cu ochii pierduţi în zare, şi l-ar alerga prin clasă…
Cercetaşii din anul IV abia aşteptau prima oră cu Moody. În joia următoare, imediat după prânz, făcură coadă în faţa clasei sale, cu mult înainte de a se suna de intrare.
Singura persoană care lipsea era Hermione, care apăru chiar înainte de începerea orei.
— Am fost la…
— … bibliotecă! termină Harry propoziţia. Hai mai repede, parcă văd că nu mai prindem locuri bune!
Se grăbiră să ocupe cele trei scaune chiar din faţa catedrei, îşi scoaseră cărţile („Forţele Întunericului: Ghid pentru Apărare”) şi aşteptară cuminţi şi straniu de tăcuţi. Curând auziră bocănelile caracteristice ale lui Moody, care intră în clasă, arătând la fel de ciudat si de înspăimântător ca întotdeauna. Piciorul de lemn cu gheare era abia vizibil pe sub robă.
— Puteţi să puneţi deoparte astea, mormăi el, şchiopătând către catedră, aşezându-se şi arătând spre cărţile de pe băncile lor. N-o să aveţi nevoie de ele!
Îşi puseră cărţile înapoi în ghiozdane, Ron arătând extrem de mulţumit.
Moody scoase un catalog, îşi scutură coama lungă de păr cărunt de pe faţa crâmpoţită şi plină de cicatrice, după care începu să îi strige pe nume, cu ochiul normal parcurgând înşiruirea de nume, în timp ce ochiul magic se rotea şi îi fixa pe fiecare în parte, pe măsură ce elevii răspundeau la apel.
— Bine, zise el, când ultima persoană răspunse „prezent”, am primit o scrisoare de la profesorul Lupin, în care îmi vorbeşte despre clasa asta. Se pare că v-aţi ocupat de Bongi, Pălăriile Roşii, Hinchipuni, Fluidemi, Carpi şi oameni-lupi, aşa e?
Urmă un zumzet aprobator.
— Sunteţi însă în urmă — foarte în urmă — cu blestemele, zise Moody. Aşa că o să vă arăt cam tot ce îşi pot face vrăjitorii unii altora. Am un an ca să vă învăţ cum să vă descurcaţi cu Magia…
— De ce, rămâneţi doar un an? izbucni Ron.
Ochiul magic al lui Moody se roti pentru a-l privi pe Ron. Ron era foarte neliniştit, dar se destinse imediat ce Moody îi zâmbi.
Era prima oară când îl vedea zâmbind — ceea ce avu drept efect fragmentarea şi mai accentuată a feţei sale — dar Harry îşi dădu seama că Moody putea fi şi prietenos.
— Tu trebuie să fii fiul lui Arthur Weasley, nu? îl întrebă Moody pe Ron. Tatăl tău m-a scăpat dintr-o situaţie neplăcută acum câteva zile… Da, o să vă fiu profesor doar un an… ca o favoare pentru Dumbledore… Un an şi apoi mă întorc la viaţa mea liniştită de dinainte.
Râse scurt şi îşi împreună mâinile noduroase.
— Deci, să ne apucăm de treabă! Blestemele. Există în multe forme şi cu grade diferite de tărie. Conform Ministerului Magiei, ar trebui să vă învăţ numai blestemele de apărare şi atât. Nu ar trebui să vă arăt cum sunt blestemele de atac, ilegale, până în anul VI. Se pare că nu sunteţi destul de mari pentru a le face faţă până atunci. Dar profesorul Dumbledore are încredere în posibilităţile voastre şi a zis că o să vă descurcaţi. Şi eu cred că este foarte bine să aflaţi cât mai devreme cu ce vă confruntaţi. Cum aţi putea să vă apăraţi de ceva despre care nu ştiţi nimic? Un vrăjitor care vrea să arunce un blestem asupra voastră nu o să vă explice niciodată ce face. Şi fiţi siguri că n-o să facă acest lucru frumos sau cu mănuşi! Trebuie să fiţi pregătiţi! Te rog să pui ăla deoparte, domnişoară Brown, când vorbesc eu!
Lavender tresări şi roşi puternic. Îi arăta lui Parvati, pe sub bancă, horoscopul ei complet. Se părea că ochiul magic al lui Moody vedea prin lemn la fel de bine ca şi prin ceafă.
— Aşadar, ştiţi care blesteme sunt pedepsite cel mai aspru de legea vrăjitorilor?
Mai mulţi ridicară mâna, inclusiv Ron şi Hermione. Moody îl invită pe Ron să spună, deşi ochiul său magic era aţintit tot asupra lui Lavender.
— Păi, începu Ron nesigur, mi-a zis tatăl meu de un blestem numit Imperius sau ceva de genul ăsta…
— A, da, zise Moody mulţumit. Tatăl tău îl cunoaşte prea bine. La un moment dat, Blestemul Imperius a dat mult de furcă Ministerului…
Moody se ridică greoi, deschise sertarul catedrei şi scoase un borcan de sticlă pe fundul căruia se târau trei păianjeni mari şi negri. Harry îl simţi pe Ron înfiorându-se puţin. Ron ura păianjenii.
Moody băgă mâna în borcan, prinse unul dintre păianjeni şi îl arătă clasei. Apoi îşi aţinti bagheta asupra lui şi murmură „Imperio!”
Păianjenul sări din mâna lui Moody şi începu să se mişte înainte şi înapoi pe un fir subţire ca mătasea, de parcă ar fi fost pe un trapez. Picioarele îi deveniră rigide, apoi se dădu peste cap, rupând firul, şi căzu pe birou, unde începu să se învârtă în cerc. Moody îşi mişcă brusc bagheta şi păianjenul se ridică pe două dintre picioarele din spate, începând să bată step.
Toată lumea se prăpădea de râs, în afară de Moody.
— Credeţi că este amunzant, da? mormăi el. V-ar plăcea să vă facă şi vouă cineva aşa ceva?
Râsul se încetă brusc.
— Control total, zise Moody încet, în timp ce păianjenul începea să facă tumbe. Aş putea să-l fac să sară pe fereastră, să se înece sau să sară la gâtul cuiva…
Ron se cutremură involuntar.
— Cu ani în urmă, mulţi vrăjitori şi vrăjitoare erau sub controlul Blestemului Imperius, zise Moody şi Harry ştiu că se referea la zilele când Cap-de-Mort era atotputernic. A fost o mare problemă pentru Minister să încerce să afle cine era forţat să facă unele lucruri şi cine le făcea de bunăvoie… Blestemul Imperius poate fi contracarat şi o să vă învăţ cum, dar este nevoie de multă concentrare şi forţă de caracter, şi nu toată lumea este în stare. Cel mai bine ar fi să evitaţi să fiţi loviţi de acest blestem, dacă puteţi… VIGILENŢĂ CONTINUĂ!
Ultimele cuvinte le răcni de-a dreptul, făcându-i pe toţi să tresară.
Moody apucă păianjenul ţopăitor şi îl puse la loc în borcan.
— Mai ştie cineva alt blestem? Ilegal, vreau să spun…
Mâna Hermionei ţâşni iar în aer, ca şi a lui Neville, spre uimirea lui Harry. Singura materie la care ridica Neville mâna era „Ierbologia”, de departe materia la care era cel mai bun. Neville păru surprins de propria sa îndrăzneală.
— Da? zise Moody, ochiul magic rotindu-se pentru a se fixa asupra lui Neville.
— Mai este unul… Blestemul Cruciatus, zise Neville încet, dar distinct.
Moody se uită cu mare atenţie la Neville, de data asta cu ambii ochi.
— Te cheamă Poponeaţă? zise el, ochiul său magic rotindu-se pentru a consulta iar catalogul.
Neville dădu din cap neliniştit, dar Moody nu mai întrebă nimic altceva. Continuându-şi ora, băgă mâna în borcan pentru a lua următorul păianjen, pe care îl puse pe catedră. Acesta rămase nemişcat, părând prea speriat pentru a se mai mişca.
— Blestemul Cruciatus, zise Moody. Ar trebui să fie puţin mai mare ca să vă daţi seama mai bine…
Şi Moody aţinti bagheta către păianjen, zicând:
— Engorgio!
Păianjenul începu să se umfle. Se făcu mai mare ca o tarantulă. Renunţând la orice urmă de bravură, Ron se dădu cu scaunul mult spre spate, cât mai departe de catedra lui Moody.
Moody îşi ridică iar bagheta, o aţinti către păianjen şi rosti:
— Crucio!
Dintr-o dată, picioarele păianjenului se strânseră deasupra corpului. Se întoarse şi începu să se zbată într-un mod îngrozitor, mişcându-se dintr-o parte în alta. Nu se auzea nimic, însă Harry era convins că, dacă ar fi avut glas, ar fi ţipat. Moody nu îşi mişcă bagheta, iar păianjenul începu să tremure şi să se zbată şi mai violent…