Neville se uită disperat la Harry, la Ron şi la Hermione, dar ei nu ziseră nimic, aşa că nu avu de ales decât să se lase dus, una dintre mâinile noduroase ale lui Moody fiind fixată pe umărul său.
— Ce-a fost asta? zise Ron, privindu-i pe Neville şi pe Moody cum dau colţul.
— Nu ştiu, zise Hermione gânditoare.
— Ce lecţie totuşi, nu? îi zise Ron lui Harry, pe când mergeau către Marea Sală. Fred şi George aveau dreptate, nu? Chiar că ştie ce face Moody ăsta, aşa e? Şi când a aruncat Blestemul Abracadabra, cum a murit păianjenul ăla! Imediat, doar a…
Dar Ron tăcu brusc când văzu expresia de pe chipul lui Harry şi nu mai vorbi până nu ajunseră în Marea Sală, când zise că ar fi fost bine să se apuce de îndată să facă predicţiile pentru profesoara Trelawney, pentru ora din seara aceea, pentru că avea să le ia o grămadă de timp.
Hermione nu se alătură discuţiei lor, ci mâncă îngrozitor de repede şi apoi plecă iar la bibliotecă. Harry şi Ron se întoarseră în Turnul Cercetaşilor, iar Harry, care nu se gândise la altceva în timpul mesei, deschise el însuşi discuţia despre Blestemele de Neiertat.
— Oare Moody şi Dumbledore nu ar avea probleme la Minister, dacă s-ar şti că am văzut efectele blestemelor? întrebă Harry când se apropiară de doamna grasă din tablou.
— Probabil că da, zise Ron, dar Dumbledore a făcut mereu cum a crezut de cuviinţă, nu-i aşa, iar Moody are probleme de ani de zile, presupun… Întâi atacă şi după aceea îşi pune întrebări! De exemplu, pubelele. Aiureli!
Doamna Grasă le făcu loc şi intrară în camera de zi a Cercetaşilor, aglomerată şi zgomotoasă.
— Atunci, ne luăm lucrurile pentru „Previziuni despre viitor”? întrebă Harry.
— Presupun că da, mormăi Ron.
Urcară în dormitor ca să îşi ia cărţile şi hărţile. Îl găsiră pe Neville singur, stând pe patul său şi citind. Părea mult mai calm decât la sfârşitul orei lui Moody, deşi nu intrase cu totul în normal. Ochii îi erau încă puţin dilataţi.
— Ţi-ai revenit, Neville? îl întrebă Harry.
— A da, zise Neville, nu mai am nimic. Citesc cartea pe care mi-a împrumutat-o domnul profesor Moody…
Le arătă cartea: „Plantele de apă cu puteri magice din Mediterana şi proprietăţile lor”.
— Se pare că doamna profesoară Lăstar i-a zis domnului profesor Moody că sunt foarte bun la „Ierbologie”, zise Neville.
În tonul lui era un strop de mândrie pe care Harry rareori o mai observase la el.
— Doamna profesoară Lăstar i-a zis că mi-ar face plăcere să citesc cartea asta…
Faptul că-i spusese lui Neville ce aflase de la profesoara Lăstar despre el, îşi zise Harry, fusese un mod plin de tact din partea lui Moody de a-l înveseli pe Neville, pentru că bietul de el rareori era lăudat că era bun la vreo materie. Probabil că acelaşi gest l-ar fi făcut şi profesorul Lupin.
Harry şi Ron îşi luară cărţile despre „Desluşirea viitorului” şi se întoarseră în camera de zi, unde se aşezară la o masă şi se puseră pe treabă cu predicţiile pentru ora următoare. O oră mai târziu însă, nu puteau zice că făcuseră mari progrese, deşi masa era plină de bucăţele de pergament cu tot felul de calcule şi simboluri, iar creierul lui Harry era ameţit, de parcă ar fi respirat vaporii care se ridicau din focul profesoarei Trelawney.
— Habar nu am ce ar trebui să însemne astea, zise el, uitându-se la o listă lungă cu calcule.
— Ştii ce cred eu? zise Ron, care avea părul măciucă din cauză că îşi trecuse de nenumărate ori degetele prin păr, de disperare. Cred că este cazul să trecem la vechea metodă de… ghicire a viitorului!
— Adică, să inventăm totul?
— Da, zise Ron, dând la o parte mulţimea notiţelor de pe masă.
Îşi înmuie pana în cerneală şi începu să scrie.
— Lunea viitoare, citi el cu glas tare ceea ce scria, s-ar putea să mă pască o răceală, din cauza conjuncţiei nefericite dintre Marte şi Jupiter.
Se uită la Harry şi continuă:
— Ştii doar cum e: adaugă şi tu cât mai multe tragedii şi nenorociri şi o ai la degetul mic!
— Aşa e, zise Harry, mototolindu-şi prima încercare şi aruncând-o în foc, peste capetele unui grup de elevi din anul întâi care stăteau de vorbă. OK… Luni trebuie să mă feresc de… ăăă… arsuri, din cauza…
— Da, chiar că ar fi cazul, zise Ron posomorât, luni iar ne întâlnim cu Homarii lui Hagrid… OK, marţi o să…
— Pierzi ceva drag! îi sugeră Harry, care frunzărea „Desluşirea viitorului”, căutând idei.
— Foarte bine, zise Ron, plăcându-i sugestia lui Harry. Din cauza lui… Hm… Mercur! Ce-ar fi să fii înjunghiat pe la spate de cineva pe care îl considerai prieten?
— Da… super! aprobă Harry, scriind degrabă, pentru că… Venus este în a douăsprezecea casă, asta e! Şi miercuri cred că o să pierd o luptă!
— Aaah, eu vroiam să scriu asta! OK, lasă, eu o să pierd un pariu!
— Da, o să pariezi că eu câştig lupta…
Îşi petrecură o oră întreagă tot inventând predicţii (care deveniră din ce în ce mai tragice!), în timp ce camera de zi din jurul lor se goli treptat de elevi, toţi ducându-se la culcare. Şmecherilă veni tiptil, sări uşor pe scaunul gol de lângă ei şi se uită cu reproş la Harry, cam cum s-ar fi uitat Hermione la ei, dacă ar fi ştiut că nu îşi făceau temele cum trebuie.
Uitându-se în jur prin cameră şi încercând să se gândească la vreun necaz pe care nu îl mai folosise, Harry îi văzu pe Fred şi pe George stând împreună lângă peretele opus, cu capetele lipite unul de altul, cu penele scoase, aplecaţi deasupra unei bucăţi de pergament. Era foarte neobişnuit să-i vezi pe Fred şi pe George ascunşi într-un colţ şi lucrând în linişte. De obicei, le plăcea să fie în miezul lucrurilor, mereu în centrul atenţiei. Ascundeau un secret, fără îndoială. După cum lucrau concentraţi la bucata aceea de pergament… Şi Harry îşi aminti că îi mai văzuse stând la fel şi scriind împreună, când erau acasă la ei, la „Vizuină”. Atunci crezuse că lucrau la un nou formular de comandă pentru „Weasley Bing-Bong”, dar de data asta nu mai părea să fie aşa ceva… Dacă ar fi lucrat la formularele lor, probabil că l-ar fi anunţat şi pe Lee Jordan. Se întrebă dacă nu cumva puneau la cale ceva legat de înscrierea în Turnirul celor trei vrăjitori.
Harry continuă să se uite la ei şi îl văzu pe George dând din cap către Fred, ţinând ceva cu pana şi vorbind aproape în şoaptă, dar fiind auzit foarte clar în camera aproape pustie:
— Nu! E ca şi când l-am acuza! Trebuie să avem mare grijă…
Apoi George se uită în jur şi văzu că Harry îi privea. Harry zâmbi şi se întoarse repede la predicţiile sale, nu vroia să creadă că îi spiona. Curând după aceea, gemenii îşi strânseră pergamentul, le urară noapte bună şi se duseră la culcare.
Fred şi George plecaseră cam de zece minute, când se deschise uşa şi în camera de zi intră Hermione, care ţinea o bucată de pergament într-o mână şi o cutie în care zornăia ceva în cealaltă. Şmecherilă îşi arcui spatele, torcând mulţumit.
— Ce mai faceţi? întrebă ea în loc de bună seara. Tocmai am terminat!
— Şi eu! zise Ron triumfător, aruncându-şi pana pe masă. Hermione se aşeză, puse lucrurile pe care le adusese cu ea într-un fotoliu şi îşi aruncă ochii peste predicţiile lui Ron.
— Se pare că n-o să ai o lună prea roz, nu-i aşa? zise ea sarcastic, în timp ce Şmecherilă se aşeza în poala ei.