— Ei, lasă, măcar ştiu ce mă aşteaptă, căscă Ron.
— Te îneci de două ori? se miră Hermione.
— A, da? zise Ron, uitându-se peste predicţiile sale. Ar trebui să schimb, să spun că m-a călcat un Hipogrif!
— Nu crezi că e puţin cam… evident că le-aţi inventat? întrebă Hermione.
— Cum îndrăzneşti? zise Ron, pe un ton jignit, dar ironic. Am muncit la ele ca nişte… spiriduşi de casă!
Hermione ridică sprâncenele.
— Vorba vine, se corectă Ron repede.
Harry îşi puse şi el pana pe masă, după ce tocmai terminase de prezis că va muri decapitat.
— Ce e acolo? întrebă el, arătând către cutia adusă de Hermione.
— E chiar amuzant că mă întrebi, zise Hermione, aruncându-i o privire sumbră lui Ron.
Scoase capacul şi le arătă ce era înăuntru.
În cutie se aflau vreo cincizeci de insigne, fiecare de altă culoare, dar cu aceleaşi litere pe ele: S.P.A.S.
— Spas? zise Harry, luând o insignă şi privind-o. Ce mai e şi asta?
— Nu spas, zise Hermione enervată. Sunt iniţiale: S.P.A.S. Vine de la Societatea pentru Apărarea Spiriduşilor!
— Nu am auzit niciodată de ea, zise Ron.
— Bineînţeles că n-ai auzit, zise Hermione sprinţar, abia am înfiinţat-o!
— Zău? zise Ron puţin mirat. Şi câţi membri are?
— Păi… dacă vă înscrieţi şi voi doi… trei! zise Hermione.
— Şi chiar crezi că am muri de fericire dac-am merge pe stradă cu nişte insigne pe care scrie „spas”? o întrebă Ron.
— S — P — A — S! zise Hermione cu înflăcărare. Vroiam să o numesc Opriţi Abuzul Inacceptabil asupra Concetăţenilor Noştri, Spiriduşii, tot Creaturi Magice şi ei, şi Militaţi pentru Schimbarea Drepturilor Lor, dar nu încăpea. Aşa că ăsta este manifestul societăţii noastre…
Şi Hermione le arătă foaia de pergament.
— Am căutat la bibliotecă. Sclavia spiriduşilor datează de acum câteva secole. Nu-mi vine să cred că nu a făcut nimeni nimic până acum!
— Hermione, deschide-ţi bine urechile, strigă Ron, accentuând cuvintele. Le place! Le place să fie sclavi!
— Obiectivele noastre pe termen scurt, zise Hermione, vorbind şi mai tare, ca să îl acopere pe Ron, şi purtându-se de parcă nici nu l-ar fi auzit, sunt să le asigurăm spiriduşilor de casă salarii cinstite şi condiţii de lucru satisfăcătoare. Obiectivele pe termen lung includ schimbarea legii însăşi, care să interzică folosirea baghetei magice contra lor şi să permită acceptarea unui spiriduş în Departamentul Controlului Creaturilor Magice, unde nu sunt reprezentaţi deloc!
— Si cum o să facem toate astea? întrebă Harry.
— Începem prin a recruta membri, zise Hermione fericită. M-am gândit că doi sticli ar fi de ajuns pentru înscriere… adică taman cât costă insigna şi fondurile necesare tipăririi flutu-
raşilor pentru campanie. Ron, tu eşti trezorierul. Am în dormitor o cutie în care o să strângi banii, iar Harry o să fie responsabilul cu munca de secretariat, aşa că poţi să scrii tot ce spun acum, să consemnezi hotărârile primului nostru consiliu. Urmă o pauză în care Hermione le zâmbi amândurora cu căldură. Harry era pe de-o parte exasperat de Hermione, iar pe de alta amuzat de expresia de pe chipul lui Ron. Liniştea fu spartă, dar nu de Ron, care oricum părea derutat, ci de un ciocănit uşor în fereastră. Harry se uită în partea cealaltă a camerei de zi, pustie acum, şi văzu în lumina lunii o bufniţă albă, care aştepta pe pervaz.
— Hedwig! strigă el şi sări de pe scaun, traversând grăbit camera ca să deschidă fereastra.
Hedwig zbură înăuntru, dădu un ocol şi ateriză pe foaia cu predicţiile lui Harry.
— Era şi cazul să-ţi faci apariţia! zise Harry, fugind către ea.
— Are un răspuns! zise Ron entuziasmat, arătând către bucata jerpelită de pergament prinsă de piciorul lui Hedwig.
Harry o desfăcu repede şi se aşeză să o citească, în timp ce Hedwig zbura pe genunchiul lui, huhuind veselă.
— Ce scrie? întrebă Hermione pe neaşteptate. Scrisoarea era foarte scurtă şi părea scrisă în mare grabă.
Harry o citi cu voce tare:
Dragă Harry,
Ajung în nord curând. Veştile despre cicatricea ta sunt ultimele dintr-o serie de zvonuri stranii care mi-au ajuns la urechi. Dacă te mai doare, du-te direct la Dumbledore. Se zice că l-a chemat pe Ochi-Nebun Moody, deşi era la pensie, ceea ce înseamnă că a observat semnele, chiar dacă este singurul dintre noi…
O să iau legătura cu tine de cum ajung. Trimite-le salutări lui Hermione şi lui Ron. Fii cu ochii în patru, Harry!
Harry îşi ridică ochii spre Ron şi Hermione, care îl priveau şi ei.
— Vine în nord? şopti Hermione. Se întoarce aici?
— Ce semne a observat Dumbledore? zise Ron perplex. Harry, ce se întâmplă?
Întrebase pentru că tocmai îl văzuse pe Harry dându-şi o palmă zdravănă peste frunte şi alungând-o pe Hedwig de pe genunchiul lui.
— Nu ar fi trebuit să-i spun! zise Harry supărat.
— Ce tot îndrugi? zise Ron tot mai nedumerit.
— L-am făcut să creadă că ar trebui să se întoarcă! zise Harry, dând acum un pumn în masă, de o făcu pe Hedwig să zboare de pe masă şi să aterizeze pe spătarul scaunului lui Ron, clipind indignată. Se întoarce fiindcă e convins că am probleme! Şi eu nu am nimic! Nu am nimic pentru tine! se răsti Harry la Hedwig, care aştepta nerăbdătoare. Du-te în turnul bufniţelor, dacă vrei de mâncare!
Hedwig îi aruncă o privire extrem de jignită şi ieşi pe fereastra deschisă, atingându-i uşor capul cu aripa.
— Harry… începu Hermione, pe un ton împăciuitor.
— Mă duc să mă culc, zise Harry scurt. Ne vedem mâine dimineaţă.
Sus, în dormitorul băieţilor, Harry îşi puse pijamaua şi se întinse pe pat, însă nu îi era deloc somn.
Dacă Sirius s-ar fi întors şi ar fi fost prins, ar fi fost numai vina lui! De ce nu tăcuse din gură? Câteva secunde de durere şi gata, trebuise să îi spună repede… Să îl îngrijoreze… Ce bine ar fi fost să ţină totul pentru el…
Puţin mai târziu, îl auzi pe Ron intrând în dormitor, însă se prefăcu adormit. Harry rămase treaz mult timp, cu ochii ţintă la tavanul de deasupra patului său. În dormitor era o tăcere desăvârşită şi, dacă nu ar fi fost atât de preocupat şi cufundat în gândurile lui, Harry şi-ar fi dat seama că absenţa sforăiturilor lui Neville însemna că nu era singurul care nu putea să doarmă.
Capitolul XV
BEAUXBATONS ŞI DURMSTRANG
A doua zi, dis-de-dimineaţă, Harry se trezi cu un plan complet în minte, de parcă creierul său ar fi muncit toată noaptea la el, în somn. Se sculă din pat, se îmbrăcă în lumina palidă a zorilor, ieşi din dormitor fără să-l trezească pe Ron şi coborî în camera de zi. Luă o bucată de pergament de pe masa pe care se afla încă tema lui la „Previziuni despre viitor” şi compuse următoarea scrisoare:
Dragă Sirius,
Cred că doar mi-am