— O Linie de Vârstă! zise Fred Weasley, cu ochii scăpărători, în timp ce traversau cu toţii Marea Sală spre uşile către holul de la intrare. Păi, vraja asta ar trebui să fie contracarată de Poţiunea de Îmbătrânit, nu? Şi o dată ce numele ajunge în Pocal, o să râdeţi, dar nu are cum să-şi dea seama dacă ai sau nu şaptesprezece ani!
— Dar nu cred că cei sub şaptesprezece ani au vreo şansă, zise Hermione, pur şi simplu nu am învăţat încă totul, nu ştim destul…
— Vorbeşte pentru tine, zise George scurt. Încerci să te înscrii şi tu, nu, Harry?
Lui Harry îi veni în minte felul în care insistase Dumbledore că nimeni sub şaptesprezece ani nu avea voie să se înscrie, dar imediat imaginea sa câştigând Cupa Turnirului celor trei vrăjitori puse iar stăpânire pe mintea lui… Se întrebă cât de supărat ar fi Dumbledore dacă cineva mai mic de şaptesprezece ani ar reuşi să găsească un mod de a trece de Linia de Vârstă…
— Unde e? zise Ron, care nu era deloc atent la discuţie, însă se uita disperat prin mulţime după Krum. Dumbledore nu a zis unde dorm cei de la Durmstrang, nu?
Dar întrebarea sa primi imediat răspuns. Ajunşi la masa Viperinilor, îl văzură pe Karkaroff întorcându-se spre elevii săi.
— Aşadar, înapoi pe corabie! zise el. Viktor, cum te simţi? Ai mâncat destul? Să mai cer nişte vin fiert de la bucătărie?
Harry îl văzu pe Krum clătinând din cap în semn că nu mai vroia, în timp ce îşi punea blana pe el.
— Domnule profesor, eu aş vrea nişte vin, zise unul dintre ceilalţi băieţi de la Durmstrang.
— Nu ţie ţi-am oferit, Poliakoff, se răsti Karkaroff, aerul său călduros şi părintesc dispărând într-o clipă. Văd că iar te-ai stropit cu mâncare pe robă. Dezgustător, băiete…
Karkaroff se întoarse şi îşi conduse elevii către ieşirea din Marea Sală, ajungând acolo exact în acelaşi timp cu Harry, Ron şi Hermione. Harry se opri ca să-l lase pe el să treacă primul.
— Mulţumesc, zise Karkaroff absent, aruncându-i o privire în treacăt.
Şi atunci Karkaroff îngheţă. Se întoarse iar spre Harry şi se uită la el de parcă nu-i venea să îşi creadă ochilor. În spatele directorului lor, se opriră şi elevii de la Durmstrang. Ochii lui Karkaroff îl cercetară pe Harry din cap până în picioare şi se fixară pe cicatrice. Elevii de la Durmstrang se uitau şi ei curioşi la Harry. Cu coada ochiului, Harry văzu pe feţele unora dintre ei că înţeleseseră despre ce era vorba. Băiatul care îşi pătase roba cu mâncare îi făcu semn fetei de lângă el şi arătă cu degetul către fruntea lui Harry.
— Da, el e Harry Potter, zise o voce hârşâită din spatele lor. Profesorul Karkaroff se întoarse. Ochi-Nebun Moody stătea acolo, sprijinindu-se greoi pe bastonul său, cu ochiul magic privindu-l fără să clipească pe directorul de la Durmstrang.
Sub ochii lui Harry, culoarea pieri de pe chipul lui Karkaroff şi pe el apăru o expresie amestecată, de furie şi teamă.
— Tu! zise el, uitându-se la Moody, de parcă nu era sigur că îl vedea cu adevărat.
— Eu, zise Moody sumbru. Şi dacă nu mai ai altceva de spus lui Potter, Karkaroff, cred că ar trebui să te mişti. Blochezi uşa!
Era foarte adevărat, jumătate din elevii din Marea Sală aşteptau în urma lor, uitându-se peste capetele celor din faţă ca să vadă ce se întâmplase.
Fără să mai spună vreun cuvânt, profesorul Karkaroff plecă, însoţit de elevii săi. Moody privi în urma acestuia, cu ochiul magic fixat asupra lui, iar chipul său mutilat căpătase o expresie intensă de antipatie.
Având în vedere că a doua zi era sâmbătă, cei mai mulţi elevi ar fi luat micul dejun mai târziu, dar Harry, Ron şi Hermione nu fură singurii care se treziră mai devreme decât se trezeau de obicei în week-end. Când coborâră în holul de la intrare, văzură în jur de douăzeci de elevi plimbându-se pe acolo, unii dintre ei mâncând pâine prăjită. Toţi examinau Pocalul de Foc. Fusese aşezat în mijlocul holului, pe taburetul pe care stătea de obicei Jobenul Magic. O linie aurie, foarte subţire, fusese trasată pe podea, formând un cerc cu o rază de douăzeci de metri.
— S-a înscris cineva până acum? o întrebă Ron entuziasmat pe o fată din anul III.
— Toţi cei din Durmstrang, răspunse fata, dar încă nu am văzut pe nimeni de la Hogwarts…
— Cred că unii dintre ei s-au înscris azi-noapte, după ce ne-am dus cu toţii la culcare, zise Harry. Eu aşa aş fi făcut în locul lor… N-aş fi vrut să se uite toţi la mine. Ce-aş fi făcut dacă Pocalul mi-ar fi scuipat numele?
Cineva râse în spatele lui Harry. Întorcându-se, îi văzu pe Fred, pe George şi pe Lee Jordan, urcând scara de marmură în grabă. Toţi trei păreau foarte fericiţi.
— Am făcut-o, le zise Fred într-o şoaptă triumfătoare lui Harry, lui Ron şi Hermionei. Tocmai am luat-o!
— Ce aţi luat? zise Ron.
— Poţiunea de Îmbătrânit, creier de libelulă, zise Fred.
— O picătură fiecare, zise George, frecându-şi palmele voios. Nu trebuie să fim decât cu câteva luni mai în vârstă.
— O să împărţim mia de galeoni între noi trei, dacă o să câştige unul dintre noi, zise Lee, zâmbind larg.
— Să ştiţi că eu nu sunt sigură că o să meargă, îi avertiză Hermione. Sunt sigură că Dumbledore s-a gândit deja şi la asta.
Fred, George şi Lee o ignorară.
— Gata? îi întrebă Fred pe ceilalţi doi, tremurând de nerăbdare. Hai, mă duc eu primul…
Harry privi fascinat cum Fred scoate o bucată de pergament din buzunar, pe care erau scrise cuvintele „Fred Weasley — Hogwarts”. Fred se duse chiar până la marginea liniei şi rămase acolo, balansându-se pe vârfuri ca un înotător care vroia să plonjeze. Apoi, cu ochii tuturor din holul de la intrare aţintiţi asupra lui, trase aer în piept şi păşi dincolo de linie.
Pentru o fracţiune de secundă, Harry crezu că reuşise. George crezuse şi el, cu siguranţă, pentru că trase un chiot triumfător şi păşi dincolo de cerc, după Fred, însă în clipa următoare se auzi un zgomot puternic şi gemenii fură azvârliţi afară din cerc, de parcă ar fi fost catapultaţi de un tun invizibil. Căzură la douăzeci de metri dincolo de cerc, pe podeaua rece de piatră, un moment dureros, la care se adăugă imediat şi o altă ruşine. Se auzi un zgomot puternic şi amândurora le crescură două bărbi lungi şi albe, absolut identice!
— V-am avertizat, zise o voce groasă, amuzată.
Se întoarseră cu toţii şi îl văzură pe profesorul Dumbledore ieşind din Marea Sală. Îi cercetă pe Fred şi pe George, cu ochi scânteietori.
— Vă sugerez să vă duceţi amândoi la Madame Pomfrey. Le îngrijeşte deja pe domnişoarele Fawcett, de la Ochi-de-Şoim, şi pe Summers, de la Astropufi, care şi ele au hotărât să se îmbătrânească puţin. Dar trebuie să recunosc că bărbile lor nu sunt nici pe departe atât de reuşite ca ale voastre!
Fred şi George porniră către aripa spitalului, însoţiţi de Lee, care acum se tăvălea pe jos de râs, iar Harry, Ron şi Hermione, şi ei râzând în hohote, se duseră la micul dejun.
Decoraţiunile din Marea Sală se schimbaseră în dimineaţa aceea. Având în vedere că era Halloween, un nor de lilieci vii zburau în apropiere de tavanul vrăjit, în timp ce sute de dovleci sculptaţi îşi împrăştiau lumina de peste tot. Harry se îndreptă către Dean şi Seamus, care discutau despre elevii de la Hogwarts care aveau şaptesprezece ani şi puteau să se înscrie la turnir.