— Dar Harry l-a eliberat pe Dobby şi el era încântat! exclamă Hermione. Şi am auzit că acum cere să fie plătit pentru munca lui!
— Da, păi, fiindcă mai există… ciudaţi în fiecare specie… Nu că ar exista vreun spiriduş care nu ar vrea să fie liber, dar nu o să-i convingi niciodată pe majoritatea dintre ei… Nu, nu mă bag, Hermione!
Hermione era cu adevărat supărată şi îşi pusese cutia cu insignele la loc, în buzunarul pelerinei.
Pe la cinci şi jumătate începuse să se întunece şi Ron, Harry şi Hermione se gândiră că era timpul să se întoarcă la castel, la serbarea de Halloween şi mai ales la desemnarea campionilor şcolilor de magie.
— Vin şi eu cu voi, zise Hagrid, oprindu-se din cârpit. Aşteptaţi-mă puţin…
Hagrid se ridică, se duse la dulapul cu sertare şi începu să caute ceva în unul dintre ele. Nu îi acordară mare atenţie, până când le ajunse la nări un miros îngrozitor.
Înecându-se şi tuşind, Ron întrebă:
— Hagrid, ce e asta?
— Care? zise Hagrid, întorcându-se către ei cu o sticlă mare în mână. Aaa, vă place?
— E… aftershave? zise Hermione, abia articulând cuvintele.
— Păi… apă de colonie, mormăi Hagrid, roşind. Poate că e puţin cam mult, adăugă el repede. Staţi aşa, scap de ea îndată…
Ieşi grăbit din cabană şi îl văzură pe fereastră, spălându-se în butoiul cu apă de afară.
— Apă de colonie? zise Hermione uimită. Hagrid?
— Şi care e chestia cu părul şi costumul? întrebă Harry în şoaptă.
— Uitaţi-vă! zise Ron deodată, arătând spre fereastră.
Hagrid tocmai terminase cu spălatul şi se îndreptase din mijloc. Dacă roşise înainte, asta era nimic pe lângă culoarea feţei lui în acel moment. Ridicându-se cu mare grijă, ca să nu îi vadă Hagrid, Harry, Ron şi Hermione se uitară pe fereastră şi văzură că Madame Maxime şi elevii de la Beauxbatons tocmai coborâseră din trăsură, ducându-se şi ei la petrecerea de Halloween. Nu auzeau ce spunea Hagrid, dar vorbea cu Madame Maxime cu aceeaşi expresie aeriană, pierdută, pe care Harry nu o mai văzuse pe chipul lui Hagrid decât o singură dată, atunci când îl privise pe Norbert, puiul de dragon.
— Se duce la castel cu ea! zise Hermione indignată. N-a zis să-l aşteptăm, că merge cu noi?
Fără să arunce măcar o privire către colibă, Hagrid mergea alături de Madame Maxime, urcând pajiştea care ducea la castel, iar elevii de la Beauxbatons veneau în urma lor, alergând ca să ţină pasul cu mersul lor.
— O place! zise Ron, nevenindu-i să creadă. Păi, dacă or să aibă copii, or să ajungă în cartea recordurilor! Pun pariu că un copil de-al lor ar cântări cam o tonă!
Ieşiră din casă şi închiseră uşa în urma lor. Era surprinzător de întuneric afară. Strângându-şi pelerinele în jurul corpului, porniră pe pajiştea în pantă.
— Oooh, uite-i! şopti Hermione.
Cei de la Durmstrang veneau spre castel dinspre lac. Viktor Krum mergea alături de Karkaroff, iar ceilalţi elevi de la Durmstrang după ei. Ron îl privi emoţionat pe Krum, dar acesta nu se uită în jurul lui deloc şi intră în holul de la intrare, puţin înaintea celor trei prieteni.
Când intrară în Marea Sală, luminată ca ziua de lumânările de Halloween, aproape că nu mai aveai unde să arunci un ac. Sala gemea de lume. Pocalul de Foc fusese mutat, aflându-se acum pe masa profesorilor, în faţa scaunului gol al lui Dumbledore. Fred şi George, care scăpaseră de bărbi, păreau să facă faţă destul de bine nereuşitei.
— Sper să fie aleasă Angelina campioana noastră, zise Fred, când Harry, Ron şi Hermione se aşezară.
— Şi eu! zise Hermione pe dată. Ei bine, o să aflăm în curând!
Serbarea de Halloween părea să dureze mult mai mult decât de obicei. Poate din cauză că era a doua serbare din ultimele două zile, Harry nu mai era interesat de mâncărurile extravagante, cum ar fi fost în mod normal. Ca toţi ceilalţi din Marea Sală, judecând după capetele lor ridicate şi expresia nerăbdătoare de pe fiecare faţă, după foiala continuă şi ridicatul de la masă ca să vadă dacă Dumbledore terminase de mâncat, Harry nu vroia decât să se golească odată farfuriile şi să audă cine erau campionii aleşi de Pocalul de Foc.
Într-un târziu, farfuriile de aur se întoarseră la starea lor imaculată de la început. Se auzi un murmur puternic în toată sala, care încetă brusc, imediat ce se ridică Dumbledore de la masă. De o parte şi de alta a lui, profesorul Karkaroff şi Madame Maxime păreau la fel de încordaţi şi nerăbdători ca toţi ceilalţi. Ludo Bagman zâmbea şi le făcea cu mâna mai multor elevi. Domnul Crouch, pe de altă parte, părea complet blazat, aproape plictisit.
— Ei bine, Pocalul este aproape gata să decidă, zise Dumbledore. Cred că mai are nevoie de încă un minut. Când li se strigă numele, îi rog pe campioni să vină la capătul sălii, să treacă pe lângă masa profesorilor şi să intre în camera alăturată — arătă către o uşă din spatele mesei profesorilor — unde vor primi primele instrucţiuni.
Îşi scoase bagheta şi o vântură larg înaintea sa. Imediat, toate lumânările, în afară de cele aflate în dovlecii scobiţi, se stinseră, cufundându-i pe toţi într-o stare de semiobscuritate. Acum Pocalul de Foc strălucea mai puternic decât orice altceva în Marea Sală, lumina scânteietoare a flăcărilor albastre-alburii fiind aproape dureroasă pentru ochi. Toată lumea se uita, aşteptând cu răsuflarea tăiată… Câţiva elevi se tot uitau la ceasuri…
— Din clipă în clipă, şopti Lee Jordan, aflat la două locuri depărtare de Harry.
Flăcările din Pocalul de Foc se făcură roşii dintr-o dată şi începură să zboare scântei din el. În momentul următor, o limbă de foc ţâşni în sus şi din ea căzu o bucăţică arsă de pergament. Sala tresări.
Dumbledore prinse bucata de pergament şi o ţinu înaintea ochilor săi, cu mâinile întinse, ca să o poată citi la lumina flăcărilor care redeveniseră albastre-alburii.
— Campionul pentru Durmstrang, zise Dumbledore tare şi clar, este Viktor Krum!
— Nici nu se putea altfel! strigă Ron, într-o furtună de aplauze şi urale care vuiră în toată sala.
Harry îl văzu pe Viktor Krum ridicându-se de la masa Viperinilor şi ducându-se către Dumbledore. O luă apoi la dreapta, trecu pe lângă masa profesorilor şi dispăru în camera alăturată.
— Bravo, Viktor! tună Karkaroff atât de tare, încât îl auzi toată lumea, în ciuda aplauzelor furtunoase. Ştiam că poţi!
Aplauzele şi uralele încetară. Acum atenţia tuturor era concentrată iar asupra Pocalului, care, după câteva secunde, se făcu iar roşu. O a doua bucată de pergament fu propulsată în aer de flăcări.
— Campioana pentru Beauxbatons, zise Dumbledore, este Fleur Delacour!
— Ea e, Ron! strigă Harry, când fata care semăna cu una dintre iele se ridică graţios, îşi aruncă spre spate pletele blonde-argintii şi trecu printre mesele Astropufilor şi ale Ochilor-de-Şoim.
— Ah, uite, ce dezamăgiţi sunt toţi, zise Hermione peste hărmălaie, făcând semn către masa celor de la Beauxbatons.
Dezamăgiţi e puţin spus, îşi zise Harry. Două dintre fetele care nu fuseseră alese izbucniseră în plâns, cu capetele pe braţe.
Când dispăru şi Fleur Delacour în camera alăturată, se lăsă iar tăcerea, dar de data asta încordarea ajunsese la maximum. Urma campionul pentru Hogwarts…