Şi Pocalul de Foc se făcu roşu pentru a treia oară. Scânteile se înteţiră din nou şi limba de foc ţâşni sus de tot în aer, iar din vârful ei Dumbledore luă a treia bucată de pergament.
— Campionul pentru Hogwarts, spuse el, este Cedric Diggory!
— Nu! zise Ron tare, dar nu îl auzi nimeni, în afară de Harry, dat fiind că hărmălaia de la masa învecinată era mult prea mare.
Fiecare Astropuf se ridicase de pe scaun, sărea şi ţopăia, pe când Cedric trecu de ei, zâmbind larg, şi se îndreptă către camera din spatele mesei profesorilor. Într-adevăr, aplauzele pentru Cedric durară atât de mult, încât Dumbledore trebui să aştepte puţin pentru a se face auzit iar.
— Excelent! strigă el fericit, când ultima explozie de urale se stinse. Ei bine, acum avem trei campioni. Sunt convins că pot conta pe toţi, inclusiv pe restul elevilor de la Beauxbatons şi Durmstrang, să-i sprijine pe campioni cât de mult pot. Fiind alături de campionii voştri, veţi contribui în mod real la…
Dar Dumbledore se opri subit şi toţi observară ce anume îl întrerupsese.
Pocalul de Foc se făcuse iar roşu şi începură să zboare scântei din el. O flacără înaltă ţâşni subit în aer şi azvârli o altă bucată de pergament.
În mod automat, Dumbledore întinse mâna şi luă pergamentul. Se uită înmărmurit la numele de pe pergament. Urmă o pauză lungă, în care Dumbledore privi uluit hârtiuţa din mâinile sale şi toată lumea din sală se uită la el. Pe urmă Dumbledore îşi drese glasul şi citi cu voce tare:
— Harry Potter!
Capitolul XVII
CEI PATRU CAMPIONI
Harry rămase înlemnit, conştient că toate capetele din Marea Sală erau întoarse spre el. Era înmărmurit. Amorţise. Rămăsese fără grai. Cu siguranţă că visa… Sau nu auzise bine!
Nimeni nu aplaudă. Un zumzet ca de albine furioase începu să se ridice în sală. Unii elevi se ridicară ca să îl vadă mai bine pe Harry, în timp ce el rămase neclintit pe scaun.
La masa profesorilor, profesoara McGonagall se ridicase şi trecuse pe lângă Ludo Bagman şi profesorul Karkaroff pentru a-i şopti ceva profesorului Dumbledore, care îşi apropie urechea de ea, încruntându-se uşor.
Harry se întoarse către Ron şi Hermione. In spatele lor, îi văzu pe toţi cei de la lunga masă a Cercetaşilor privindu-l cu gurile căscate.
— Nu m-am înscris eu, zise Harry pierdut. Doar ştiţi că n-am făcut-o…
Amândoi îi răspunseră cu priviri lipsite de orice expresie. La masa din capăt, profesorul Dumbledore se ridicase de pe scaun, dând din cap către profesoara McGonagall.
— Harry Potter! strigă el iar. Harry! Vino, te rog !
— Du-te, îi şopti Hermione, împingându-l uşor pe Harry.
Harry se ridică, călcă pe poalele robei lui şi se împiedică.
Se redresă şi porni printre mesele Cercetaşilor şi ale Astropufilor. Drumul parcă nu se mai termina, masa din capăt părea să se depărteze, în loc să se apropie, şi simţea sute şi sute de ochi aţintiţi asupra lui, de parcă flecare pereche de ochi ar fi fost nişte reflectoare.
Zumzetul creştea în intensitate tot mai mult. I se păru că trecuse o oră până ajunse în faţa lui Dumbledore, simţind acum privirile tuturor profesorilor aţintite asupra lui.
— Treci în camera alăturată, Harry, zise Dumbledore.
Nu zâmbea.
Harry trecu pe lângă masa profesorilor. Hagrid stătea chiar în capătul ei. Nu îi făcu semn cu ochiul sau cu mâna şi nici nu îl salută ca de obicei. Părea complet uluit şi, la fel ca toţi ceilalţi, se uită mirat la Harry când trecu pe lângă el. Harry intră pe uşă şi se trezi într-o cameră mică, plină de tablouri cu vrăjitori şi vrăjitoare. În şemineu ardea un foc vesel.
Chipurile din portrete se întoarseră să îl privească, de cum intră în încăpere. Văzu o vrăjitoare uscăţivă, sărind din rama tabloului ei în cel alăturat, în care era un vrăjitor cu o mustaţă de morsă. Vrăjitoarea sfrijită începu să-i şoptească ceva la ureche.
Viktor Krum, Cedric Diggory şi Fleur Delacour erau strânşi în jurul focului. Păreau straniu de impresionanţi, proiectaţi de flăcările jucăuşe. Krum, gârbovit şi gânditor, se sprijinea de şemineu, puţin mai departe de ceilalţi doi. Cedric stătea cu mâinile la spate, uitându-se la foc. Fleur Delacour îl privi pe Harry şi îşi dădu pe spate pletele lungi, de un blond argintiu.
— Ce este? întrebă ea. Vorrr să ne întoarrrcem în Marrrea Sală?
Credea că Harry venise să îi anunţe ceva. Harry nu ştia cum să le explice ce se întâmplase. Pur şi simplu rămase acolo, privindu-i pe cei trei campioni. Abia atunci îşi dădu seama cât de înalţi erau toţi trei.
Se auziră paşi în spatele său şi Ludo Bagman intră în cameră. Îl luă pe Harry de braţ şi îl conduse spre ceilalţi trei.
— Extraordinar! zise el, strângându-l pe Harry de braţ. Absolut extraordinar! Domnilor… Domnişoară, li se adresă el celor trei, apropiindu-se de şemineu. Daţi-mi voie să vi-l prezint — deşi pare incredibil — pe al patrulea campion participant la turnir!
Viktor Krum îşi îndreptă spatele. Faţa lui posomorâtă se întunecă, în timp ce îl cerceta pe Harry din cap până în picioare. Cedric părea dezorientat. Se uită la Bagman, apoi la Harry şi iar la Bagman, parcă îndoindu-se că înţelesese cum trebuia ce spusese Bagman. Fleur Delacour însă îşi flutură părul şi spuse zâmbind:
— O, ce glumă bună, domnule Bagman!
— Glumă? repetă Bagman uimit. Nu, nu, deloc! Numele lui Harry tocmai a ieşit din Pocalul de Foc!
Sprâncenele groase ale lui Krum se încruntară uşor. Cedric rămăsese la fel de uimit, nevenindu-i a crede.
Fleur se încruntă şi ea.
— Darrr este evident că s-a prrrodus o grrreşeală, zise ea cu dispreţ, adresându-i-se lui Bagman. El nu poate concura. Este prrrea mic!
— Ei bine, este uimitor, e adevărat, zise Bagman, frecându-şi bărbia şi zâmbindu-i lui Harry. Dar, după cum ştiţi, restricţia de vârstă a fost impusă abia anul acesta, ca măsură de protecţie. Şi având în vedere că i-a ieşit numele din Pocal… Adică, nu cred că mai poate da înapoi în această fază… Aşa scrie în regulament, este obligat să… Harry va trebui să se străduias…
Uşa din spatele lor se deschise iar şi un grup mare intră în cameră: profesorul Dumbledore, urmat îndeaproape de domnul Crouch, profesorul Karkaroff, Madame Maxime, profesoara McGonagall şi profesorul Plesneală. Harry auzi murmurul sutelor de elevi de partea cealaltă a peretelui, înainte ca profesoara McGonagall să închidă uşa.
— Madame Maxime! zise Fleur de îndată, ducându-se spre directoarea ei. Ei zic că şi acest… băieţel va concurrra cu noi!
Undeva în subconştientul lui zbuciumat, Harry simţi un fior de furie. Băieţel?
Madame Maxime stătea cât se poate de dreaptă, înălţimea ei impresionantă ieşind în evidenţă şi mai mult. Capul ei cu trăsături frumoase atingea candelabrul cu lumânări, iar pieptul ei gigantic se bomba şi mai mult în rochia de satin negru.
— Ce înseamnă asta, Dumbly-dorrr? zise ea pe un ton imperios.
— Şi mie mi-ar plăcea să ştiu, Dumbledore, interveni şi profesorul Karkaroff, zâmbind tăios, cu ochii săi albaştri şi reci ca gheaţa. Doi campioni pentru Hogwarts? Nu-mi amintesc să-mi fi spus cineva că şcoala gazdă are dreptul la doi campioni… Sau poate că nu am citit cu atenţie regulamentul?
Râse scurt şi răutăcios.
— C’est impossible! zise Madame Maxime, a cărei mână enormă, împodobită cu numeroasele opale superbe, stătea pe umărul lui Fleur. ‘Ogwarrrts nu poate avea doi campioni, este foarte nedrrrept.