— Avea impresia că Linia de Vârstă ar fi trebuit să-i oprească pe concurenţii mai tineri, Dumbledore, zise Karkaroff cu acelaşi zâmbet tăios, dar ochii îi erau mai reci ca niciodată. În caz contrar, am fi făcut şi noi, negreşit, o selecţie mai riguroasă de concurenţi de la propriile noastre şcoli.
— Este numai vina lui Potter, Karkaroff, zise Plesneală încet, cu ochii negri scânteindu-i de răutate. Nu da vina pe Dumbledore pentru hotărârea lui Potter de a sfida toate regulile. Ne-a creat numai probleme de când a venit aici…
— Mulţumesc, Severus, zise Dumbledore dur, iar Plesneală tăcu, deşi ochii încă îi sticleau cu răutate, în spatele perdelei de păr negru şi slinos.
Profesorul Dumbledore se uita acum la Harry, care îl privi şi el, încercând să descifreze expresia ochilor din spatele ochelarilor cu lentile în formă de semilună.
— Tu ţi-ai pus numele în Pocalul de Foc, Harry? întrebă Dumbledore calm.
— Nu, răspunse Harry.
Era perfect conştient că toată lumea îl privea insistent. Din umbră, Plesneală scoase un „Hm” neîncrezător.
— Ai rugat un elev mai mare să ţi-l pună în Pocalul de Foc în locul tău? mai întrebă profesorul Dumbledore, ignorându-l pe Plesneală.
— Nu! strigă Harry.
— Ah, darrr desigurrr că minte! strigă Madame Maxime.
Plesneală aprobă din cap.
— Nu avea cum să treacă de Linia de Vârstă, zise profesoara McGonagall tăios. Sunt sigură că suntem cu toţii de acord că…
— Dumbly-dorrr trrrebuie să fi grrreşit ceva când a pus Linia de Vârrrstă, zise Madame Maxime, ridicând din umeri.
— Este posibil, desigur, zise Dumbledore politicos.
— Dumbledore, ştii foarte bine că nu ai făcut nici o greşeală! zise profesoara McGonagall supărată. Zău, ce prostie! Harry nu ar fi putut trece linia şi, după cum ştie şi profesorul Dumbledore, nici nu a convins un alt elev să o facă în locul lui… Sunt sigură că şi voi sunteţi de acord!
Şi îi aruncă o privire cruntă profesorului Plesneală.
— Domnule Crouch… Domnule Bagman, zise Karkaroff, cu aceeaşi voce mieroasă, sunteţi… hm… juriul nostru obiectiv. Cu siguranţă sunteţi de părere că ceva este în neregulă aici, nu-i aşa?
Bagman îşi şterse faţa rotundă şi copilăroasă cu batista şi îl privi pe domnul Crouch, care stătea în afara cercului din faţa şemineului, cu chipul ascuns în umbră. Era cât se poate de ciudat, semiobscuritatea făcându-l să pară mult mai bătrân. Semăna cu un craniu. Când vorbi însă, o făcu pe tonul său obişnuit:
— Trebuie să urmăm regulile, iar acestea spun că cei ai căror nume ies din Pocalul de Foc trebuie să participe la turnir! Dar Barty ştie regulile cuvânt cu cuvânt, zise Bagman, zâmbind şi întorcându-se spre Karkaroff şi spre Madame Maxime, de parcă acum fusese rezolvată problema.
— Insist să se mai înscrie o dată şi restul elevilor mei, zise Karkaroff.
Renunţase la tonul mieros şi zâmbetul îi dispăruse cu totul. Faţa îi căpătase o expresie cât se poate de urâtă.
— Mai instalaţi o dată Pocalul de Foc şi mai introducem nume în el, până când fiecare şcoală va avea doi campioni. Aşa este corect, Dumbledore!
— Dar, Karkaroff, nu se poate aşa ceva, zise Bagman. Pocalul de Foc tocmai s-a stins şi nu se va mai aprinde decât cu ocazia următorului turnir…
— În care Durmstrang nu va mai concura, vă asigur eu! explodă Karkaroff. După toate întâlnirile, negocierile şi compromisurile noastre, nu m-am aşteptat să se întâmple aşa ceva! Sunt aproape hotărât să plec chiar în acest moment!
— Ameninţări deşarte, Karkaroff, se auzi o voce aspră de lângă uşă. Nu-ţi poţi lăsa campionul acum. Trebuie să concureze! Trebuie să concureze cu toţii. Un contract magic, după cum a spus Dumbledore. Convenabil, nu?
Moody tocmai intrase în cameră. Şchiopătă către foc, fiecare pas fiindu-i însoţit de câte un bocănit puternic.
— Convenabil? repetă Karkaroff. Mă tem că nu te înţeleg, Moody.
Harry îşi dădu seama că încerca să fie batjocoritor, de parcă ce spunea Moody abia dacă merita să fie luat în serios, însă mâinile îl dădură de goclass="underline" îşi încleştase pumnii!
— Zău? Nu înţelegi? făcu Moody încet. Dar este foarte simplu, Karkaroff. Cineva a pus numele lui Potter în Pocal, ştiind că va trebui să concureze dacă va fi ales!
— Evident, cineva a vrrrut ca ‘Ogwarrrts să aibă şanse duble! zise Madame Maxime.
— Sunt complet de acord, Madame Maxime, zise Karkaroff, făcând o plecăciune în faţa ei. Îmi voi depune plângerile la Ministerul Magiei şi la Confederaţia Internaţională a Vrăjitorilor…
— Dacă cineva are motive să se plângă, acela este Potter, mormăi Moody, dar… ciudat lucru… pe el nu îl aud scoţând nici un cuvânt…
— De ce s-arrr plânge? izbucni Fleur Delacour, bătând cu piciorul în podea. Arrre şansa să concurrreze, nu? Cu toţii sperrrăm la asta de săptămâni întrregi! Onoarrrea de a ne rrreprrrezenta şcolile! O mie de galeoni ca prrremiu… O ocazie pentrrru care mulţi şi-arrr da viaţa!
— Poate că cineva speră că Potter chiar îşi va da viaţa în această întrecere, zise Moody, aproape renunţând complet la mormăit.
Se lăsă tăcere o mormântală după aceste cuvinte.
Ludo Bagman, care părea într-adevăr foarte neliniştit, se clătină la dreapta şi la stânga pe picioare şi zise:
— Moody, bătrâne… Ce-ţi poate trece prin minte…
— Ştim cu toţii că profesorul Moody consideră că a trecut dimineaţa fără rost, dacă nu a descoperit şase atentate la viaţa sa până la prânz, zise Karkaroff tare. Se pare că acum îşi învaţă şi elevii să se teamă de atentate la viaţa lor! O calitate foarte ciudată pentru un profesor de „Apărare contra Magiei Negre”… Dar sunt convins, Dumbledore, că ai avut tu motivele tale…
— Deci, sunt aiureli de-ale mele, da? răcni Moody. Îmi imaginez tot felul de lucruri, da? Cel care a pus numele băiatului în Pocal a fost un vrăjitor sau o vrăjitoare dibace…
— Ah, avem şi dovezi? întrebă Madame Maxime, ridicându-şi mâinile enorme spre tavan.
— Este dibace fiindcă a reuşit să inducă în eroare un obiect magic foarte puternic! zise Moody. Trebuie să fi avut nevoie de o Vrajă de Confundus extraordinar de puternică pentru a face Pocalul să greşească şi să aleagă doi campioni pentru o şcoală! Presupun că Potter a fost înscris la o a patra şcoală, ca să fie singurul concurent…
— Se pare că te-ai gândit mult la asta, Moody, zise Karkaroff cu răceală, şi este o teorie foarte ingenioasă, fără îndoială, deşi, pe de altă parte, am auzit că ţi-a intrat în cap că unul dintre cadourile de ziua ta conţinea un ou de vasilisc, foarte bine camuflat, şi l-ai făcut bucăţele înainte de a-ţi da seama că de fapt era un ceas obişnuit. Aşa că, înţelege-ne şi tu de ce nu te putem lua în serios…
— Există unii oameni care manipulează ocaziile nevinovate în avantajul lor, răspunse Moody pe un ton din ce în ce mai ameninţător. Este de datoria mea să mă gândesc cum ar acţiona maeştrii Magiei Negre, Karkaroff… După cum îţi aminteşti prea bine…
— Alastor! îl avertiză Dumbledore.
Pentru o clipă, Harry se întrebă cu cine vorbea, dar apoi realiză că „Ochi-Nebun” nu putea să fie prenumele adevărat al lui Moody. Moody tăcu, deşi încă îl privea pe Karkaroff încântat. Chipul lui Karkaroff parcă luase foc.
— Cum s-a ajuns la această situaţie, nu se ştie, zise Dumbledore, vorbind către toţi cei din cameră, dar cred că nu avem de ales şi trebuie să acceptăm… Şi Cedric, şi Harry au fost aleşi să concureze în turnir. Deci, exact asta vor face!