— Bineînţeles, îl voi informa pe ministru de întoarcerea ta târzie.
— Da, zise Hagrid, încuviinţând din cap.
— Ar trebui să ştii şi că, fiind Mare Inchizitor, am datoria nefericită, dar necesară de a-i inspecta pe colegii mei profesori. Aşa că îndrăznesc să spun că ne vom reîntâlni cât de curând.
Se întoarse brusc şi se îndreptă spre uşă.
— Ne inspectezi? răspunse Hagrid absent, ca un ecou, uitându-se după ea.
— A, da, zise Umbridge cu blândeţe, întorcându-şi privirea spre el şi cu mâna pe clanţă. Ministrul este decis să-i elimine pe profesorii necorespunzători, Hagrid. Noapte bună.
Plecă, închizând uşa după ea cu o bufnitură. Harry vru să dea la o parte Pelerina Invizibilă, însă Hermione îl prinse de încheietură.
— Nu încă, îi şopti ea la ureche. S-ar putea să nu fi plecat încă.
Şi Hagrid părea să gândească la fel; şonticăi spre partea cealaltă a camerei şi dădu draperia la o parte cu vreo doi centimetri.
— Se întoarce la castel, zise el cu o voce joasă. Fir-aş să fiu… îi inspectează pe oameni, aşa deci?
— Da, spuse Harry, dând jos pelerina. Trelawney e deja în perioada de probă…
— Ăă… cam ce ai planificat să ne predai la ore, Hagrid? întrebă Hermione.
— A, nu-ţi face griji pentru asta, am plănuit o grămadă de lecţii, zise Hagrid entuziasmat, ridicând felia de carne de pe masă şi lipindu-şi-o iar pe ochi. Am păstrat câteva creaturi pentru anul N.O.V.-urilor; stai să vezi, sunt cu totul speciale.
— Ăă… în ce sens speciale? întrebă Hermione cu jumătate de gură.
— Nu vă spun, spuse Hagrid fericit. Nu vreau să stric surpriza.
— Hagrid, fii atent, spuse Hermione imperios, renunţând la prefăcătorii, doamna profesoară Umbridge nu o să fie deloc încântată dacă o să aduci ceva prea periculos la ore.
— Periculos? zise Hagrid, părând de-a dreptul amuzat. Fii serioasă, nu v-aş aduce nimic periculos! Adică, mă rog, pot să aibă grijă de ei înşişi…
— Hagrid, trebuie să treci de inspecţia lui Umbridge, iar ca să faci asta, ar fi mult mai bine dacă ar vedea că ne înveţi cum să avem grijă de Porlocşi, cum să deosebim Knarlii de arici, chestii de genul ăsta! zise Hermione cu sinceritate.
— Dar asta nu-i foarte interesant, Hermione, zise Hagrid. Ce am eu este mult mai impresionant. Îi cresc de ani de zile, cred că am singura herghelie domesticită din Marea Britanie.
— Hagrid… te rog… zise Hermione, cu o notă de disperare în glas. Umbridge caută un pretext ca să scape de profesorii care sunt prea apropiaţi de Dumbledore. Te rog, Hagrid, predă-ne ceva plicticos, care sigur o să ni se ceară la N.O.V.-uri.
Însă Hagrid căscă larg şi privi cu jind şi cu singurul ochi bun spre patul imens din colţ.
— Ştiţi, am avut o zi lungă şi e târziu, zise el, bătând-o uşor pe umăr pe Hermione, căreia îi cedară genunchii, făcând-o să cadă la podea cu o bufnitură. A… iartă-mă… continuă el, ridicând-o de gulerul robei. Fiţi atenţi, nu vă mai faceţi griji pentru mine, vă promit că am pregătit nişte lucruri grozave pentru lecţii, dacă tot m-am întors… Acum ar fi bine să vă întoarceţi la castel şi nu uitaţi să ştergeţi urmele în urma voastră!
— Nu ştiu dacă I-ai convins, zise Ron puţin mai târziu, când, după ce verificaseră că aveau cale liberă, se întorceau înapoi la castel prin stratul din ce în ce mai gros de zăpadă, fără să lase nici o urmă datorită Vrăjii de Ştergere pe care o făcea Hermione pe măsură ce înaintau.
— Atunci o să mă mai duc şi mâine, spuse Hermione hotărâtă. Dacă e nevoie, o să-i planific eu însămi lecţiile. Nu mă interesează dacă o dă afară pe Trelawney, dar cu Hagrid nu o să-i meargă!
CAPITOLUL XXI
OCHIUL ŞARPELUI
Duminică dimineaţă, Hermione îşi croi drum înapoi spre coliba lui Hagrid printr-un strat de zăpadă de un metru. Harry şi Ron voiseră să meargă cu ea, dar muntele de teme atinsese iar o înălţime îngrijorătoare, aşa că rămaseră invidioşi în camera de zi, încercând să ignore ţipetele vesele care veneau de afară dinspre domeniu, unde elevii se distrau patinând pe lacul îngheţat, dându-se pe derdeluş şi, partea cea mai neplăcută, vrăjind bulgării de zăpadă să zboare până sus în dreptul Turnului Cercetaşilor şi să bată cu putere în ferestre.
— Alo! răcni Ron, pierzându-şi într-un târziu răbdarea şi scoţând capul pe fereastră, sunt Perfect şi, dacă se mai loveşte un singur bulgăre de fereastra asta… AU!
Îşi retrase capul imediat, cu chipul plin de zăpadă.
— Sunt Fred şi George, spuse el cu amărăciune, trântind fereastra în urma lui. Idioţii…
Hermione se întoarse de la coliba lui Hagrid chiar înainte de prânz, tremurând puţin, cu robele umede până la genunchi.
— Ei bine? zise Ron, ridicându-şi privirea spre ea când intră. I-ai planificat lecţiile?
— Păi, am încercat, zise ea monoton, afundându-se într-un scaun lângă Harry.
Îşi scoase bagheta şi o flutură puţin într-un mod complicat, astfel încât ţâşni nişte aer cald din vârf; apoi o îndreptă spre roba care începu să scoată aburi, în timp ce se usca.
— Nu era acolo când am sosit, am bătut la uşă aproape o jumătate de oră. Şi apoi a venit şchiopătând din Pădure…
Harry oftă adânc. Pădurea Interzisă colcăia de genul de creaturi care aveau cele mai mari şanse de a-l face pe Hagrid să fie concediat.
— Ce ţine acolo? Ţi-a spus? întrebă el.
— Nu, zise Hermione tristă. Zice că vrea să fie o surpriză. Am încercat să-i explic cum e cu Umbridge, dar pur şi simplu nu înţelege. Mi-a tot spus că nici un om întreg la minte nu ar prefera să studieze Knarli în locul Himerelor — a, nu, nu cred că are o Himeră, adăugă ea, văzând expresiile îngrozite ale lui Harry şi Ron, dar asta nu pentru că nu ar fi încercat, dat fiind că mi-a zis cât e de greu să faci rost de ouă. Nu ştiu de câte ori i-am zis că ar fi bine să urmeze programa lui Grubbly-Plank, dar, sincer, nu cred că a ascultat nici măcar jumătate din ce am zis. Ştiţi, e într-o dispoziţie destul ciudată. Tot nu vrea să spună de unde are toate rănile alea.
Întoarcerea lui Hagrid la masa profesorilor, la micul dejun din ziua următoare nu fu întâmpinată cu entuziasm de toţi elevii. Unii, ca Fred, George şi Lee săriră în sus de fericire şi alergară pe culoarul dintre mesele Cercetaşilor şi Astropufilor ca să-i strângă mâna enormă, alţii, ca Parvati şi Lavender, schimbară priviri sumbre şi clătinară din cap dezaprobator. Harry ştia că mulţi dintre ei preferau lecţiile profesoarei Grubbly-Plank şi partea cea mai rea era că, în străfundul sufletului, era convins că aveau dreptate: pentru Grubbly-Plank, o oră interesantă nu era una unde exista riscul să rămâi fără cap.
Marţi, Harry, Ron şi Hermione se îndreptară spre coliba lui Hagrid cu o oarecare nelinişte, înfofoliţi bine împotriva frigului. Harry era îngrijorat, nu numai pentru ceea ce ar fi decis Hagrid să le predea, dar şi pentru cum avea să se poarte restul clasei, mai ales Reacredinţă şi amicii săi, dacă îi urmărea Umbridge.
Cu toate acestea, nu văzură nici un semn de Mare Inchizitor în timp ce răzbiră prin zăpadă spre coliba lui Hagrid, care îi aştepta la marginea pădurii. Nu era o privelişte liniştitoare; vânătăile care fuseseră mov sâmbătă seara aveau acum nuanţe de verde şi galben, iar unele dintre tăieturi încă păreau să sângereze. Harry nu înţelegea: oare Hagrid fusese atacat de un tip de creatură al cărei venin împiedica vindecarea rănilor pe care le producea? Parcă pentru a întregi tabloul de rău augur, Hagrid avea pe umeri ceea ce părea să fie o jumătate de vacă.