— Toţi acei bieţi spiriduşi care încă nu au fost eliberaţi trebuie să stea aici de Crăciun, pentru că nu sunt destule pălării!
Harry, care nu avusese tăria să-i spună că Dobby lua tot ce făcea ea, se aplecă atent deasupra eseului său pentru Istoria Magiei. În orice caz, nu vroia să se gândească la Crăciun. Pentru prima oară în cariera sa şcolară, îşi dorea din tot sufletul să-şi petreacă vacanţa departe de Hogwarts. Prins între interdicţia de a juca vâjthaţ şi grijile legate de eventuala perioadă de probă a lui Hagrid, era momentan plin de resentimente faţă de acest loc. Singurul lucru pe care chiar îl aştepta cu plăcere erau întâlnirile A.D., pe care însă aveau să le întrerupă pe durata vacanţei, având în vedere că aproape toţi membrii A.D. aveau să îşi petreacă acest timp cu familiile lor. Hermione se ducea la schi cu părinţii ei, ceea ce îl amuză foarte tare pe Ron, care nu mai auzise niciodată ca încuiaţii să-şi lege şipci înguste de picioare ca să alunece pe munţi. Ron se ducea acasă la Vizuină. Harry trăi câteva zile de invidie înainte ca Ron să-i spună, după o întrebare despre felul cum avea să ajungă acasă de Crăciun:
— Dar vii şi tu! Nu ţi-am zis? Mi-a scris mama cu săptămâni în urmă şi mi-a spus să te invit şi pe tine!
Hermione îşi dădu ochii peste cap, dar Harry se înveseli imediat: ideea Crăciunului la Vizuină era cu adevărat minunată, deşi umbrită vag de sentimentul de vinovăţie pe care Harry îl avea fiindcă nu putea să-şi petreacă vacanţa cu Sirius. Se întreba dacă ar fi fost posibil să o convingă pe doamna Weasley să-l invite pe naşul său la serbări. Deşi se îndoia oricum că Dumbledore i-ar permite lui Sirius să plece din Casa Cumplită, nu putea să nu se gândească la faptul că s-ar fi putut ca doamna Weasley să nu-l dorească acolo; erau mai mereu la cuţite. Sirius nu mai luase deloc legătura cu Harry de la ultima sa apariţie în foc şi, deşi Harry ştia că, în condiţiile în care Umbridge era la pândă, ar fi fost o imprudenţă să încerce să îl contacteze, nu îi plăcea să se gândească la Sirius singur în vechea casă a mamei sale, aprinzând poate singura petardă pe care o avea cu Kreacher.
Harry sosi devreme în Camera Necesităţii pentru ultima întâlnire A.D. Înainte de vacanţă şi fu foarte fericit din acest motiv, pentru că, atunci când se aprinseră torţele, văzu că Dobby îşi asumase rolul de a decora încăperea de Crăciun. Putea să-şi dea seama că o făcuse el, pentru că nimeni altcineva nu ar fi atârnat de tavan o sută de articole aurii, fiecare înfăţişând o poză cu chipul lui Harry şi purtând inscripţia: UN CRĂCIUN HARRYCIT!
Harry abia reuşise să le dea jos pe ultimele dintre ele, înainte ca uşa să se deschidă cu un scârţâit în cameră şi să intre Luna Lovegood, la fel de visătoare ca de obicei.
— Bună, zise ea nu foarte limpede, uitându-se în jur la ce mai rămăsese din decoraţii. Sunt drăguţe, tu le-ai agăţat?
— Nu eu, zise Harry. Dobby, Spiriduşul de casă.
— Vâsc, spuse Luna visătoare, arătând spre un mănunchi mare şi alb, aflat deasupra capului lui Harry, şi sărind la o parte de sub el. Ai făcut bine, zise ea foarte serioasă. De cele mai multe ori e infestat cu Nargli.
Harry nu fu nevoit s-o întrebe ce erau Narglii, căci chiar atunci sosiră Angelina, Katie şi Alicia. Toate trei îşi pierduseră răsuflarea şi părea să le fie foarte frig.
— Aha, zise Angelina monoton, dându-şi jos pelerina şi aruncând-o într-un colţ, în sfârşit, v-am înlocuit.
— Ne-ai înlocuit? întrebă Harry stins.
— Pe tine, pe Fred şi pe George, zise ea nerăbdătoare. Avem un alt căutător!
— Pe cine? zise Harry repede.
— Pe Ginny Weasley, spuse Katie.
Harry rămase cu gura căscată.
— Da, ştiu, zise Angelina, scoţându-şi bagheta şi încordându-şi braţul, dar chiar e destul de bună. Nu se compară cu tine, bineînţeles, zise ea, aruncându-i o privire foarte răutăcioasă, dar, având în vedere că pe tine nu te putem avea…
Harry îşi înghiţi replica pe care şi-ar fi dorit să o dea. Oare credea, pentru o clipă, că el nu regreta de o sută de ori mai tare decât ea că fusese dat afară din echipă?
— Ce-ai făcut cu prinzătorii? întrebă el, încercând să-şi menţină vocea neutră.
— Andrew Kirke, zise Alicia fără entuziasm, şi Jack Sloper. Nici unul dintre ei nu e strălucit, însă în comparaţie cu ceilalţi idioţi care s-au prezentat…
Această discuţie deprimantă fu curmată de sosirea lui Ron, Hermione şi Neville, iar în cinci minute camera fu destul de aglomerată ca să-l împiedice pe Harry să vadă privirile mistuitoare, pline de reproş ale Angelinei.
— Bine, zise el, făcându-i pe toţi să fie atenţi. M-am gândit că în seara asta ar fi bine doar să revenim asupra lucrurilor pe care le-am făcut până acum, pentru că este ultima întâlnire înainte de sărbători şi nu are sens să începem ceva nou chiar înainte de vacanţa de trei săptămâni…
— Nu facem nimic nou? zise Zacharias Smith, într-o şoaptă nemulţumită, destul de tare ca să se audă în toată camera. Dacă aş fi ştiut, n-aş mai fi venit.
— Atunci, ne pare tuturor rău că nu ţi-a zis Harry, spuse Fred tare.
Mai mulţi râseră pe înfundate. Harry o văzu pe Cho râzând şi simţi o senzaţie familiară de gol în stomac, de parcă ar fi ratat o treaptă la coborârea unei scări.
— … putem să exersăm pe perechi, zise Harry. Vom începe cu Vraja de Oprire, timp de zece minute, apoi putem să scoatem pernele şi să încercăm iar împietrirea.
Se grupară cu toţii ascultători; Harry făcu echipă cu Neville, ca de obicei. Cât de curând, camera fu cuprinsă de strigăte de Impedimenta! Cei de afară îngheţau pentru două trei minute, timp în care partenerul se uita la întâmplare prin cameră, privind cum se antrenau celelalte perechi, apoi se dezgheţau şi făceau la rândul lor aceeaşi vrajă.
Progresul lui Neville era uimitor. După un timp, după ce Harry se dezgheţase de trei ori la rând, îl puse iar pe Neville să li se alăture lui Ron şi Hermione, ca să poată să se plimbe prin cameră şi să-i urmărească pe ceilalţi. Cho îi zâmbi când trecu pe lângă ea, iar el rezistă tentaţiei de a mai trece de câteva ori prin acelaşi loc.
După zece minute de Vrăji de Oprire, puseră perne peste tot pe podea şi începură iar să exerseze împietrirea. Era prea puţin spaţiu ca să le permită tuturor să facă această vrajă în acelaşi timp; jumătate din grup o observă pe cealaltă pentru o vreme, apoi schimbară rolurile. Harry pur şi simplu simţi cum îi creştea inima de mândrie, în timp ce-i urmărea.
Într-adevăr, Neville o împietri pe Padma Patil şi nu pe Dean, spre care ţintise, însă fusese o ratare mai acceptabilă decât de obicei şi toţi ceilalţi făcuseră progrese extrem de mari.
După o oră, Harry le strigă să se oprească.
— Aţi început să fiţi foarte pricepuţi, zise el, zâmbindu-le. Când ne întoarcem din vacanţă, putem să începem să facem nişte chestii importante — poate chiar Vrăji Patronus.