— Sunt doctori? îl întrebă încet pe Ron.
— Doctori? făcu Ron speriat. Încuiaţii ăia smintiţi care taie oamenii? Nu, sunt Vindecători.
— Aici! strigă doamna Weasley peste clinchetul redeşteptat al vrăjitorului din colţ, iar ei o urmară la coada din faţa unui birou de informaţii unde se afla o vrăjitoare blondă, plinuţă.
Peretele din spatele ei era plin cu anunţuri şi afişe pe care erau scrise lucruri de genuclass="underline" UN CEAUN CURAT PREVINE TRANSFORMAREA POŢIUNILOR ÎN OTRĂVURI şi ANTIDOTURILE SUNT ANTIPATICE DACĂ NU SUNT APROBATE DE UN VINDECĂTOR CALIFICAT. Mai era şi un portret mare al unei vrăjitoare cu bucle lungi argintii, care purta inscripţia:
Dilys urmărea grupul familiei Weasley de parcă i-ar fi numărat membrii; când Harry îi întâlni privirea, aceasta îi făcu repede cu ochiul, ieşi din tablou printr-o parte şi dispăru.
Între timp, la începutul cozii, un vrăjitor tânăr executa un număr de dans chiar la faţa locului şi încerca, printre strigăte de durere, să-i explice încurcătura vrăjitoarei de la birou.
— Sunt… au… pantofii ăştia pe care mi i-a dat fratele meu — au — îmi mănâncă — AU — picioarele — uitaţi-vă la ei, trebuie să fie — AAAU — vrăjiţi sau ceva de genul ăsta şi nu pot să AAAAAUUU mi-i scot.
Sărea de pe un picior pe altul, de parcă ar fi dansat pe cărbuni încinşi.
— Pantofii nu vă împiedică să citiţi, nu-i aşa? zise vrăjitoarea blondă enervată, arătând spre un afiş mare din stânga biroului ei. Trebuie să mergeţi la Afecţiuni Vrăjite, la etajul patru. Aşa cum scrie şi în ghidul etajelor. Următorul!
Grupul Weasley avansă puţin, în timp ce vrăjitorul se dădea la o parte şchiopătând şi ţopăind, iar Harry trecu în revistă ghidul etajelor:
ACCIDENTE CU OBIECTE…Parter
Ceaune care explodează, baghete care dau rateuri, accidente cu mături etc.
AFECŢIUNI INDUSE DE CREATURI…Etajul I
Muşcături, înţepături, arsuri, spini sub piele etc.
VIRUŞI MAGICI …Etajul II
Boli contagioase, de exemplu: pojar-de-dragon, greaţă-efemeră, ciupercă-scrofus etc.
OTRĂVIRE CU POŢIUNI ŞI PLANTE…Etajul III
Eczeme, regurgitării, râs necontrolat etc.
AFECŢIUNI VRĂJITE …Etajul IV
Vrăji permanente, blesteme, farmece aplicate greşit etc
CEAINĂRIA VIZITATORILOR
MAGAZINUL SPITALULUI…Etajul V
DACĂ NU SUNTEŢI SIGURI UNDE VREŢI SĂ VĂ DUCETI, NU PUTEŢI SA VORBIŢI NORMAL SAU NU SUNTEŢI ÎN STARE SĂ VĂ AMINTIŢI DE CE SUNTEŢI AICI, VRĂJITOAREA NOASTRĂ DE LA RECEPŢIE VA FI ÎNCÂNTATĂ SĂ VĂ AJUTE.
Acum, în faţa cozii apăru un vrăjitor foarte bătrân, cocoşat, cu o pâlnie la ureche.
— Am venit să-l văd pe Broderick Bode! spuse el răguşit.
— Salonul patruzeci şi nouă, dar mă tem că vă pierdeţi timpul, zise vrăjitoarea scurt. Să ştiţi că este complet zăpăcit — încă se crede ceainic. Următorul!
Un vrăjitor aparent destul de supărat îşi ţinea fetiţa strâns de gleznă, în timp ce ea zbura deasupra capului său, folosindu-şi aripile, mari şi pline de pene, care îi crescuseră chiar din spate prin costumaş.
— Etajul patru, zise vrăjitoarea pe o voce plictisită, fără să întrebe, iar bărbatul dispăru pe uşa dublă de stejar de lângă birou, ţinându-şi fetiţa ca pe un balon cu o formă ciudată. Următorul!
Doamna Weasley se apropie de birou.
— Bună ziua, zise ea, soţul meu, Arthur Weasley, ar fi trebuit să fie mutat în alt salon în dimineaţa asta, puteţi să ne spuneţi…?
— Arthur Weasley? spuse vrăjitoarea, verificând o listă lungă din faţa ei. Da, etajul întâi, a doua uşă pe dreapta, Salonul Dai Llewellyn.
— Mulţumesc, zise doamna Weasley. Haideţi.
O urmară pe uşa dublă şi de-a lungul holului îngust ce se întindea dincolo de ea, încadrat de alte portrete ale unor vindecători celebri şi luminat de bule de cristal pline de lumânări care pluteau aproape de tavan, arătând ca nişte clăbuci de săpun. Trecură pe lângă ei alte vrăjitoare şi vrăjitori îmbrăcaţi în robe galben-verzui, care intrau şi ieşeau pe uşă; după ce trecură pe lângă o uşă, holul se umplu de un fum galben şi un miros urât, iar din când în când auziră nişte vaiete din depărtare. Urcară un etaj şi intrară pe holul Afecţiunilor Induse de Creaturi, unde pe a doua uşă de la dreaptă scria: Salonul Periculos Dai Llewellyn: Muşcături grave. Dedesubt era un carton într-un suport de aramă pe care era scris de mână: Vindecător principaclass="underline" Hippocrate Smethwyck. Vindecător asistent: Augustus Pye.
— Molly, noi aşteptăm afară, zise Tonks. Arthur nu ar trebui să aibă prea mulţi vizitatori odată… la început ar trebui să fie doar familia.
Ochi-Nebun îşi mormăi acordul cu această idee şi se sprijini de peretele din hol, cu ochiul magic rotindu-i-se în toate direcţiile. Harry se dădu şi el în spate, dar doamna Weasley întinse o mână şi îl împinse pe uşă, zicând:
— Nu te prosti, Harry, Arthur vrea să-ţi mulţumească.
Salonul era mic şi destul de sărăcăcios, iar unica fereastră era îngustă şi amplasată sus, cu faţa spre uşă. Lumina venea în principal de la bulele de cristal strălucitoare care erau strânse în mijlocul tavanului. Pereţii erau acoperiţi cu casete de stejar, iar de unul dintre ei era agăţat un portret al unui vrăjitor care părea destul de rău, cu textuclass="underline" Urquhart Rackharrow, 1612-1697, inventatorul Blestemului Scoaterii Intestinelor.
Erau doar trei pacienţi. Domnul Weasley se găsea în patul din capătul îndepărtat al salonului, lângă fereastră. Harry fu mulţumit şi uşurat să vadă că era sprijinit pe mai multe perne şi citea Profetul zilei la raza solitară de lumină care îi cădea pe pat. Îşi ridică privirea, în timp ce ei se apropiau de el, şi zâmbi larg când văzu cine erau.
— Salut! strigă el, aruncând Profetul la o parte. Bill tocmai a plecat, Molly, a trebuit să se întoarcă la lucru, însă a zis ci trece pe la tine mai târziu.
— Cum te simţi, Arthur? întrebă doamna Weasley, aplecându-se să-l sărute pe obraz şi uitându-se la el neliniştită. Încă pari destul de slăbit.
— Mă simt foarte bine, zise domnul Weasley vesel, ridicându-şi braţul sănătos ca s-o îmbrăţişeze pe Ginny. Dacă mi-ar putea scoate bandajele, aş pleca acasă.
— De ce nu pot să ţi le scoată, tată? întrebă Fred.