— Asta a fost altceva, spuse Harry, clătinând din cap. Am fost în şarpe. Era ca şi când eram şarpele… dacă am fost transportat cumva la Londra de Cap-de-Mort…?
— Când o să citeşti Hogwarts: o istorie, poate c-o să îţi reaminteşti că nu poţi să Apari şi să Dispari în şi din Hogwarts. Harry, nici Cap-de-Mort nu ar fi putut să te facă să zbori din camera ta, zise Hermione exasperată.
— Ai fost tot timpul în pat, prietene, zise Ron. Te-am văzut zvârcolindu-te în somn cel puţin un minut înainte să te putem trezi.
Harry începu să măsoare din nou camera în lung şi în lat, căzând pe gânduri. Ceea ce spuneau nu numai că îl liniştea, dar era şi logic… fără să se gândească la ce făcea, luă un sandviş de pe farfuria de pe pat şi şi-l îndesă înfometat în gură.
Deci, până la urmă nu sunt eu arma, îşi zise Harry. Îi crescu inima de fericire şi uşurare, şi i se alătură lui Sirius când ii auziră tropăind către camera lui Buckbeak prin faţa uşii lor, cântând cât îl ţineau puterile „Steaua sus răsare, Hipogriful meu”.
Cum ar fi putut visa să se întoarcă pe Aleea Boschetelor de Crăciun? Bucuria lui Sirius de a avea iar casa plină, şi mai ales pentru că se întorsese Harry, era contagioasă. Nu mai era gazda ursuză de pe timpul verii; acum părea hotărât să se simtă toţi la fel de bine, sau chiar mai bine decât s-ar fi simţit la Hogwarts, şi munci neobosit la pregătirile de Crăciun, făcând curat şi împodobind cu ajutorul lor, astfel încât casa era aproape de nerecunoscut când se duseră la culcare în Ajunul Crăciunului. Candelabrele mătuite nu mai erau ornate cu pânze de păianjen, ci cu ghirlande de ilice şi serpentine aurii şi argintii de hârtie; pe covoarele roase străluceau grămăjoare de zăpadă magică; un brad de Crăciun extraordinar, obţinut de Mundungus şi decorat cu zâne vii, acoperea arborele genealogic al lui Sirius, şi chiar şi capetele de spiriduşi împăiaţi de pe peretele holului purtau căciuli şi bărbi de Moş Crăciun. Când Harry se trezi în dimineaţa de Crăciun, descoperi un morman de cadouri la picioarele patului şi pe Ron, care deschisese deja o jumătate din movila sa, ceva mai mare.
— Bună agoniseală anul ăsta, îl informă el pe Harry printr-un nor de hârtie. Mulţumesc pentru Busola de Mătură, este excelentă; e mai tare decât cadoul de la Hermione — mi-a luat o agendă de teme…
Harry se uită prin cadourile sale şi găsi unul cu scrisul lui Hermione pe etichetă. Şi lui îi luase o carte care semăna cu un jurnal, în afară de faptul, că de fiecare dată când dădea pagina, spunea lucruri cum ar fi: „Lucrează azi sau mâine o să rabzi!”
Sirius şi Lupin îi luaseră lui Harry o serie de cărţi excelente intitulate Magia defensivă practică şi folosirea ei împotriva magiei negre, care aveau nişte superbe ilustraţii color mişcătoare a tuturor contrablestemelor şi vrăjilor pe care le descria. Harry frunzări entuziasmat primul volum; realiză că avea să îi fu foarte util pentru planurile sale pentru A.D. Hagrid îi trimisese un portofel maro blănos, cu nişte colţi, despre care se presupunea că ar fi trebuit să fie un sistem antifurt, dar din nefericire îl împiedicau pe Harry să pună bani în el fără să îşi piardă degetele. Cadoul de la Tonks era o machetă mică, funcţională, a unui Fulger, pe care Harry o privi zburând prin cameră, dorindu-şi să aibă din nou varianta în mărime naturală; Ron îi dăduse o cutie enormă ca Jeleuri cu toate aromele, domnul şi doamna Weasley îi dăruiseră obişnuitul pulover tricotat şi nişte plăcinte cu carne, iar Dobby un tablou cu acta adevărat îngrozitor, despre care Harry bănui că fusese făcut chiar de spiriduş. Tocmai îl întorsese cu susul în jos, ca să vadă dacă nu arăta mai bine aşa, când, cu un poc puternic, Fred şi George apărură la picioarele patului său.
— Crăciun fericit, zise George. Să nu coborâţi un timp.
— De ce? zise Ron.
— Mama plânge din nou, zise Fred cu greutate. Percy şi-a trimis înapoi puloverul de Crăciun.
— Fără nici un bilet, adăugă George. Nici nu a întrebat cura se simte tata, nici nu l-a vizitat, nimic.
— Am încercat să o liniştim, zise Fred, plimbându-se în jurul patului ca să privească portretul lui Harry. I-am spus că Percy nu este nimic altceva decât un morman uriaş de mizerie de şobolan.
— Nu a funcţionat, zise George, servindu-se cu o broscuţă de ciocolată. Aşa că l-am lăsat pe Lupin să preia controlul. Cred că ar fi bine să-l lăsăm să o înveselească, înainte să coborâm la micul dejun.
— Şi aia ce ar trebui să fie de fapt? întrebă Fred, uitându-se cu ochii întredeschişi la tabloul lui Dobby. Arată ca un gibon cu doi ochi negri.
— E Harry! zise George, arătând spre spatele tabloului, scrie pe spate!
— Halal asemănare, zise Fred, zâmbind.
Harry aruncă spre el cu noul său jurnal de teme; acesta se lovi de peretele din faţă şi căzu pe jos, unde spuse veseclass="underline" „Dacă ai pus punctele pe i-uri şi liniuţele pe t-uri, poţi să faci tot ce vrei!”
Se ridicară şi se îmbrăcară. Auziră diferitele persoane din casă urându-şi „Crăciun fericit” unii altora. În timp ce coborau, se întâlniră cu Hermione.
— Mulţumesc pentru carte, Harry, zise ea fericită. Îmi doresc de mult Noua teorie a numerologiei! Şi parfumul acela e tare neobişnuit, Ron.
— Mă bucur, zise Ron. Dar ăsta pentru cine este? adăugă el, făcând semn cu capul spre cadoul împachetat cu grijă pe care îl avea în braţe.
— Pentru Kreacher, zise Hermione voioasă.
— Ar fi bine să nu fie haine! o avertiză Ron. Ştii ce a zis Sirius: Kreacher ştie prea multe, nu putem să-l eliberăm!
— Nu sunt haine, zise Hermione, deşi, dacă ar fi fost după mine, cu siguranţă că i-aş da să poarte altceva în afară de cârpa aia veche şi murdară. Nu, este o cuvertură cu petice diferit colorate, m-am gândit că o să-i înveselească dormitorul.
— Care dormitor? zise Harry, coborându-şi vocea până la o şoaptă, în timp ce treceau pe lângă portretul mamei lui Sirius.
— Păi, Sirius zice că nu e chiar un dormitor, ci mai degrabă un fel de… bârlog, zise Hermione. Se pare că doarme sub boilerul aflat în dulapul din bucătărie.
Doamna Weasley era singura persoană aflată la subsol când ajunseră acolo. Stătea în faţa aragazului şi părea să fi răcit rău când le ură „Crăciun fericit”, aşa că toţi îşi întoarseră privirile în altă parte.
— Deci, ăsta e dormitorul lui Kreacher? zise Ron, ducându-se la o uşă sărăcăcioasă din colţul de vizavi, pe care Harry nu o văzuse niciodată deschisă.
— Da, spuse Hermione, părând acum puţin neliniştită. Ăă… cred că ar fi bine să batem la uşă.
Ron bătu, dar nu primi nici un răspuns.
— Probabil că se furişează pe sus, zise el şi, fără să mai amâne, deschise uşa. Aaah!
Harry se uită înăuntru. Cea mai mare parte a dulapului era ocupată de un boiler foarte mare şi de modă veche, însă în spaţiul care rămăsese sub ţevi Kreacher îşi făcuse ceva care semăna foarte bine cu un cuib. Pe podea era un morman de cârpe de toate tipurile şi de pături vechi, puturoase iar mica adâncitură din mijloc arăta unde se ghemuia Kreacher ca să doarmă în fiecare noapte. Din loc în loc printre materiale se găseau firimituri uscate de pâine şi bucăţele mucegăite de brânză. În colţul îndepărtat sticleau mici obiecte şi câteva monede pe care Harry bănui că le salvase Kreacher, ca o coţofană, de dezintoxicarea casei de către Sirius, reuşind să recupereze şi fotografiile cu rame de argint pe care le aruncase Sirius în vară. Poate că geamul fusese spart, dar omuleţii în alb-negru din ele îi priveau cu un aer de superioritate, inclusiv — simţi cum i se strânge puţin stomacul — femeia brunetă, cu ochii întunecaţi, la al cărui proces asistase în Pensivul lui Dumbledore: Bellatrix Lestrange. După câte se părea, fotografia ei era preferata lui Kreacher; o pusese înaintea tuturor celorlalte şi lipise geamul neîndemânatic cu Fermecatoscotch.