Lupin întinse mâna dreaptă.
BANG.
Un autobuz mov cu trei etaje apăruse din senin în faţa lor, ratând de puţin cel mai apropiat felinar, care sări în spate ca să nu fie lovit.
Un tânăr slab, cu coşuri, cu urechi mari, într-o uniformă mov sări pe trotuar şi zise:
— Bun venit în…
— Da, da, ştim, mulţumim, zise Tonks repede. Hai, urcaţi, urcaţi…
Şi îl împinse pe Harry sus pe scară, pe lângă şoferul care se holbă la Harry când acesta trecu prin dreptul său.
— Hei — e 'Arry…!
— Dacă îi strigi numele, te blestem până nu mai rămâne nimic din tine, murmură Tonks ameninţător, împingându-le acum pe Ginny şi pe Hermione.
— Întotdeauna am vrut să merg cu chestia asta, zise Ron fericit, alăturându-i-se lui Harry şi uitându-se în jur.
Ultima dată când Harry călătorise cu Autobuzul Salvator fusese seară, iar cele trei etaje fuseseră pline de paturi de aramă. Acum, dimineaţa devreme, era năpădit de o varietate de scaune desperecheate, grupate la întâmplare în jurul ferestrelor. Unele păreau să fi căzut când autobuzul se oprise brusc în faţa Casei Cumplite; nişte vrăjitoare şi vrăjitori încă se ridicau bombănind şi cuiva îi alunecase plasa până în capătul celălalt al autobuzului: pe toată podeaua era împrăştiat un amestec neplăcut de mormoloci, gândaci şi creme de budincă.
— Se pare că trebuie să ne despărţim, zise Tonks vioi, uitându-se după nişte scaune libere. Fred, George şi Ginny, aşezaţi-vă pe locurile acelea din spate… Remus poate să stea cu voi.
Ea, Harry, Ron şi Hermione urcară până la ultimul nivel, unde existau două scaune libere chiar în faţa autobuzului şi încă două în spate. Stan Shunpike, şoferul, îi urmă entuziasmat pe Harry şi pe Ron până în spate. Capetele se întoarseră în timp ce trecea Harry şi, când acesta se aşeză, văzu cum toate chipurile reveniră la poziţia iniţială.
În timp ce Harry şi Ron îi dădeau amândoi câte unsprezece sicli lui Stan, autobuzul porni, clătinându-se într-un mod neplăcut. Înconjură huruind Piaţa Cumplită, mergând când pe trotuar, când pe stradă, apoi, cu un alt BANG răsunător, fură toţi daţi pe spate; scaunul lui Ron căzu cu totul şi Pigwidgeon, pe care îl ţinuse în poală, ţâşni din colivie şi zbură ciripind înnebunit până în capătul celălalt al autobuzului, unde se aşeză în schimb pe umărul lui Hermione. Harry, care evitase de puţin să cadă, ţinându-se de un suport de lumânare, se uită pe fereastră: acum goneau pe ceea ce părea să fie o autostradă.
— Chiar pe lângă Birmingham, zise Stan fericit, răspunzând întrebării lui nerostite, în timp ce Ron se aduna de pe podea. Îţi merge bine, 'Arry? Ţi-am văzut numele prin ziare de o grămadă de ori în vara asta, da' n-a fost niciodată ceva de bine. I-am zis lui Ern, nu părea să fie smintit când l-am cunoscut noi, ca să vezi, nu-i aşa?
Le dădu biletele şi continuă să se uite captivat la Harry. Se părea că lui Stan nu îi păsa cât de smintit era cineva, atâta timp cât era destul de cunoscut ca să apară în ziare. Autobuzul Salvator se balansă alarmant, depăşind un şir de maşini pe interior. Uitându-se către partea din faţă a autobuzului, Harry o văzu pe Hermione acoperindu-şi ochii cu mâinile, cu Pigwidgeon balansându-se fericit pe umărul ei.
BANG.
Scaunele se dădură iar în spate când Autobuzul Salvator sări de pe autostrada de lângă Birmingham şi ajunse pe un drum liniştit de ţară, plin de viraje strâmte. Gardurile vii de pe ambele părţi ale drumului se dădeau la o parte cu salturi, în timp ce ei o luau pe margine. De aici ajunseră pe strada principală dintr-un oraş aglomerat, apoi pe un viaduct înconjurat de dealuri înalte, iar pe urmă pe un drum bătut de vânt între două platouri înalte, de fiecare dată cu un BANG puternic.
— M-am răzgândit, murmură Ron, ridicându-se de pe podea pentru a şasea oară, nu mai vreau să merg niciodată cu chestia asta.
— Fiţi atenţi, la următoarea e 'Ogwarts, zise Stan vesel, clătinându-se spre ei. Femeia aia autoritară din faţă care s-a urcat cu voi ne-a zis să vă lăsăm să coborâţi printre primii. Dar mai întâi o s-o lăsăm pe doamna Marsh să coboare — se auzi cineva care vărsa la etajul de dedesubt, iar apoi un zgomot îngrozitor, ca de împroşcare — nu se simte tocmai bine.
Câteva clipe mai târziu, Autobuzul Salvator se opri scârţâind în faţa unui mic bar care se dădu la o parte ca să evite coliziunea. Îl auziră pe Stan îndemnând-o să coboare pe săraca doamnă Marsh, precum şi şuşotelile uşurate ale pasagerilor alături de care fusese la etajul doi. Autobuzul porni mai departe, prinzând viteză, până când…
BANG.
Treceau prin Hogsmeade, unde era plin de zăpadă. Harry zări „Capul de mistreţ” pe strada sa lăturalnică, firma de lemn cu capul tăiat de mistreţ scârţâind din cauza vântului de iarnă. Parbrizul mare fu lovit de bucăţele de zăpadă. În cele din urmă se opriră în faţa porţilor şcolii Hogwarts.
Lupin şi Tonks îi ajutară să coboare cu bagajele, apoi se dădură şi ei jos, ca să îşi ia la revedere. Harry aruncă o privire în sus spre cele trei etaje ale Autobuzului Salvator şi văzu că toţi pasagerii se uitau în jos la ei, cu nasurile lipite de geamuri.
— O să fiţi în siguranţă când o să intraţi pe domeniu, zise Tonks, aruncând o căutătură cercetătoare spre drumul pustiu. Să aveţi un semestru plăcut, bine?
— Aveţi grijă de voi, zise Lupin, dând mâna cu toţi şi ajungând într-un târziu şi la Harry. Şi fii atent, Harry, coborî el vocea, în timp ce ceilalţi schimbau ultimele cuvinte de adio cu Tonks, ştiu că nu-ţi place Plesneală, dar este un specialist excelent în Occlumanţie şi noi toţi — inclusiv Sirius — vrem să înveţi să te aperi, aşa că să te străduieşti, da?
— Da, sigur, zise Harry cu greutate, uitându-se la chipul ridat prematur al lui Lupin. Păi, pe curând.
Toţi şase merseră cu greu pe drumul alunecos către castel, trăgându-şi cuferele după ei. Hermione vorbea deja despre cum voia să mai tricoteze nişte pălării pentru spiriduşi înainte să se culce. Harry se uită înapoi când ajunseră la uşa dublă de stejar de la intrare; Autobuzul Salvator dispăruse deja şi aproape că îşi dorea să fi fost încă în el, având în vedere ce îl aştepta în seara aceea.
Harry îşi petrecu cea mai mare parte a acelei zile îngrozit la gândul celor ce se vor întâmpla seara. Cele două ore de Poţiuni din dimineaţa aceea nu îl ajutară deloc să îşi calmeze temerile, Plesneală fiind la fel de antipatic ca întotdeauna. Starea sufletească îi fu afectată şi mai tare de membrii A.D. care veneau mereu la el pe holuri în pauze, întrebând plini de speranţă dacă se întâlneau în seara aceea.
— Vă anunţ eu în modul obişnuit când o să fie următoarea întrunire, zicea Harry de fiecare dată, dar nu pot astă-seară, trebuie să mă duc la… ăă… Poţiuni Vindecătoare.
— Te duci la Poţiuni Vindecătoare? întrebă Zacharias Smith cu un aer de superioritate, încolţindu-l pe Harry în holul de intrare după prânz. Dumnezeule mare, trebuie să fii la pământ. Plesneală nu face de obicei ore suplimentare, nu-i aşa?
În timp ce Smith se îndepărta cu paşi mari, într-un mod enervant de vesel, Ron se uită urât după el.
— Vrei să arunc o vrajă? Încă pot să-l nimeresc de aici, zise el, ridicând bagheta şi ţintind între omoplaţii lui Smith.
— Las-o baltă, zise Harry deprimat. Asta o să creadă toată lumea, nu-i aşa? Că sunt tâm…
— Bună, Harry zise o voce din spatele lui.
Se întoarse şi o văzu pe Cho stând acolo.