Fred îşi puse pălăria pe cap, zâmbind. Preţ de o clipă arătă doar stupid; apoi îi dispăru atât pălăria, cât şi capul. Mai multe fete ţipară, însă toţi ceilalţi râseră în hohote.
— Şi jos! strigă George, iar mâna lui Fred păru să pipăie după ceva prin aer, deasupra umărului, după care îi reapăru capul, când îşi dădu jos pălăria cu pană roz.
— Dar cum funcţionează pălăriile alea? zise Hermione, cu atenţia distrasă de la teme, privindu-i pe Fred şi pe George. Mă rog, e clar că e un fel de Vrajă de Invizibilitate, dar este destul de deşteaptă, având în vedere că a extins câmpul invizibilităţii dincolo de limitele unui obiect fermecat… Însă îmi imaginez că farmecul nu ar dura prea mult timp.
Harry nu răspunse; îi era rău.
— Trebuie să fac asta mâine, murmură el, punându-şi loc în ghiozdan cărţile pe care tocmai le scosese.
— Păi, atunci notează-ţi în agenda de teme, zise Hermione încurajator. Ca să nu uiţi.
Harry şi Ron schimbară nişte priviri rapide, după care Harry băgă mâna în ghiozdan, scoase agenda şi o deschise nesigur.
— Nu o lăsa pe mai târziu, eşti de mâna a doua — un molâu! îl certă cartea, în timp ce Harry îşi nota tema pentru Umbridge, iar Hermione zâmbea spre agendă.
— Cred că mă duc să mă culc, zise Harry, vârându-şi agenda de teme înapoi în ghiozdan şi gândindu-se să nu uite să o arunce în foc cu prima ocazie.
Traversă camera de zi, ferindu-se de George, care încercă să îi pună o Pălărie Decapitată pe cap, şi ajunse în liniştea şi răcoarea de pe scara de piatră care ducea către dormitoarele băieţilor. Iar îi era rău, exact ca în noaptea în care avusese viziunea cu şarpele, dar se gândi că i-ar fi prins bine să se întindă puţin.
Deschise uşa camerei sale şi făcu un pas dincolo de prag, când simţi o durere atât de puternică, încât crezu că cineva îi despicase creştetul. Nu ştia unde era, dacă stătea întins sau în picioare, şi nici măcar cum îl cheamă.
În urechi îi răsună un râset nebunesc… era mai fericit decât fusese de foarte mult timp… Încântat, înnebunit, triumfător… se întâmplase ceva minunat, absolut minunat…
— Harry? HARRY!
Cineva îi dăduse o palmă. Râsetul nebunesc fu marcat de un strigăt de durere. Fericirea se scurse din el, însă râsetul continuă…
Deschise ochii şi, făcând-o, îşi dădu seama că râsetul sălbatic venea din propria gură. În clipa în care îşi dădu seama, acesta încetă; Harry se trezi gâfâind pe podea, holbându-se spre tavan, cu cicatricea zvâcnindu-i îngrozitor. Ron era aplecat deasupra lui, părând foarte îngrijorat.
— Ce s-a întâmplat? zise el.
— Nu… nu ştiu… icni Harry, ridicându-se în capul oaselor. Este foarte fericit… foarte fericit…
— Ştii-Tu-Cine?
— S-a întâmplat ceva de bine, bâigui Harry.
Tremura la fel de tare cum făcuse după ce văzuse cum şarpele îl atacase pe domnul Weasley şi îi era foarte rău.
— Ceva ce spera să se întâmple.
Cuvintele se auziră, la fel cum se întâmplase în vestiarul Cercetaşilor, de parcă le-ar fi rostit un străin prin gura lui Harry, şi totuşi, ştia că erau adevărate. Trase aer în piept, impunându-şi să nu vomite pe Ron. Era foarte bucuros că Dean şi Seamus nu erau acolo ca să-l vadă.
— Hermione mi-a zis să vin să văd ce faci, spuse Ron încet, ajutându-l pe Harry să se ridice în picioare. A spus că la ora asta probabil că eşti vulnerabil, după ce s-a jucat Plesneală cu mintea ta… Totuşi, presupun că o să-ţi fie de ajutor de-acum încolo, nu-i aşa?
Se uită nesigur la Harry, în timp ce îl ajuta să se ducă la patul său. Harry încuviinţă nu foarte convins şi se prăbuşi pe perne, simţind dureri în tot corpul după ce căzuse de atâtea ori în seara aceea, cu cicatricea usturându-l în continuare. Nu putea să nu aibă impresia că prima incursiune în Occlumanţie îi slăbise rezistenţa minţii, în loc să i-o întărească, şi se întreba cu un sentiment de mare nelinişte ce se întâmplase de îl făcuse pe Cap-de-Mort mai fericit decât fusese de paisprezece ani încoace.
CAPITOLUL XXV
CĂRĂBUŞUL LA STRÂMTOARE
Întrebarea lui Harry primi un răspuns chiar dimineaţa următoare. Când Hermione primi Profetul zilei, îl desfăşură, privi prima pagină pentru o clipă şi scoase un icnet care îi făcu pe toţi cei din jur să se holbeze la ea.
— Ce e? ziseră Harry şi Ron într-un glas.
Drept răspuns, fata întinse ziarul pe masă în faţa lor şi arătă zece fotografii alb-negru care umpluseră prima pagină, nouă dintre ele înfăţişând nişte chipuri de vrăjitori, iar a zecea, o vrăjitoare. Unii dintre cei din fotografii spuneau încet lucruri batjocoritoare; alţii băteau ritmul cu degetele pe rama pozelor, părând impertinenţi. Fiecare fotografie era însoţită de un nume şi de crima pentru care fusese trimisă acea persoană la Azkaban.
Antonin Dolohov, stătea scris sub un vrăjitor cu chipul lung, palid şi schimonosit, care se uita baţjocoritor la Harry, condamnat pentru uciderea brutală a lui Gideon şi Fabian Prewett.
Algernon Rookwood, era indicaţia de sub un bărbat ciupit de vărsat, cu părul slinos, care se sprijinea plictisit de rama pozei, condamnat pentru împărtăşirea unor secrete ale Ministerului Magiei Celui Ce Nu Trebuie Numit.
Însă ochii lui Harry fură atraşi de fotografia vrăjitoarei. Chipul ei ieşise în evidenţă din prima clipă când văzuse pagina.
În poză avea un păr lung, negru, neîngrijit şi nepieptănat, deşi îl văzuse lins, des şi strălucitor. Se uita urât la el cu nişte ochi umbriţi şi cu un zâmbet dispreţuitor pe buzele subţiri. Ca şi Sirius, păstra urme ale unei frumuseţi deosebite, dar ceva — poate Azkabanul — îi răpise cea mai mare parte din această frumuseţe.
Bellatrix Lestrange, condamnată pentru torturarea şi schilodirea lui Frank şi Alice Poponeaţă.
Hermione îi dădu un cot lui Harry şi îi arătă titlul de deasupra pozelor, pe care Harry însă nu îl citise, concentrându-se asupra lui Bellatrix.
EVADARE ÎN MASĂ DIN AZKABAN
MINISTERUL SE TEME CĂ BLACK ESTE „PUNCTUL DE REPER” PENTRU VECHII DEVORATORI AI MORŢII
— Black? zise Harry tare. Nu se…?
— Ssst! şopti Hermione disperată. Nu atât de tare… citeşte doar!
Ministerul Magiei a anunţat că aseară a avut loc o evadare în masă din Azkaban.
Vorbind cu reporterii în biroul personal, Cornelius Fudge, Ministrul Magiei, a confirmat că zece prizonieri periculoşi au evadat ieri la primele ore ale serii şi că l-a informat deja pe prim-ministrul Încuiat în legătură cu firea periculoasă a acestor indivizi.
„Ne găsim, din păcate, în aceeaşi situaţie în care am fost acum doi ani şi jumătate, când a scăpat criminalul Sirius Black”, a declarat Fudge aseară. „Şi suntem siguri că aceste evadări sunt legate între ele. O evadare de o asemenea anvergură indică un ajutor din afară şi nu trebuie să uităm că Black, prima persoană care a evadat vreodată din Azkaban, ar fi ajutorul ideal pentru ca şi alţii să îi calce pe urme. Credem că este posibil ca aceşti indivivizi, printre care şi verişoara lui Black, Bellatrix Lestrange, să se fi strâns în jurul lui Black, alegându-şi-l conducător. Cu toate acestea, facem eforturi pentru a-i prinde pe criminali şi implorăm comunitatea vrăjitorească să fie cu ochii în patru. Aceste persoane trebuie evitate cu orice preţ.”