Portretele vechilor directori şi directoare nu se mai prefăceau că dorm în seara aceasta. Toţi erau atenţi şi serioşi, urmărind ce se întâmpla mai jos. Când intră Harry, câţiva fugiră în ramele de lângă ei şi le şoptiră repede ceva la ureche vecinilor.
Harry se eliberă din strânsoarea lui Umbridge, în timp ce uşa se trântea în urma lor. Cornelius Fudge se uită urât la el, cu un fel de satisfacţie sângeroasă pe chip.
— Ei bine, zise el. Măi, măi, măi…
Harry răspunse cu cea mai urâtă privire posibilă. Inima îi bătea nebuneşte în piept, dar mintea îi era neobişnuit de limpede şi de liniştită.
— Se întorcea în Turnul Cercetaşilor, spuse Umbridge.
În tonul ei se citea un entuziasm nepotrivit, aceeaşi plăcere crudă pe care o auzise Harry când Umbridge o urmărise pe profesoara Trelawney cum se topea de nefericire în holul de la intrare.
— L-a încolţit Reacredinţă.
— Zău, chiar aşa? spuse Fudge admirativ. Trebuie să-mi amintesc să-i spun lui Lucius. Ei bine, Potter… presupun că ştii de ce eşti aici?
Harry intenţiona negreşit să răspundă cu un „da” sfidător: deschise gura şi cuvântul era pe jumătate format, când zări chipul lui Dumbledore. Acesta nu se uita direct la Harry — ochii îi erau aţintiţi asupra unui punct chiar deasupra umărului lui — însă, în timp ce Harry îl privea, clătină din cap foarte uşor.
Harry se răzgândi la mijlocul cuvântului.
— D-nu.
— Poftim? zise Fudge.
— Nu, zise Harry hotărât.
— Nu ştii de ce eşti aici?
— Nu, nu ştiu, spuse Harry.
Fudge se uită de la Harry la profesoara Umbridge, nevenindu-i să creadă. Harry profită de acest moment de neatenţie ca să mai arunce o privire spre Dumbledore, care încuviinţă foarte discret din cap şi făcu cu ochiul către covor, aproape insesizabil.
— Deci, habar nu ai, spuse Fudge cu un glas care realmente mustea de sarcasm, de ce te-a adus doamna profesoară Umbridge în acest birou? Nu ştii să fi încălcat vreo regulă a şcolii?
— O regulă a şcolii? zise Harry. Nu.
— Sau vreun Decret al Ministerului? se corectă Fudge supărat.
— Din câte ştiu eu, nu, spuse Harry calm.
Inima încă îi zvâcnea în piept. Aproape că merita să spună aceste minciuni, numai ca să vadă cum îi creştea tensiunea lui Fudge, dar nu putea pricepe cum avea să o scoată la capăt; dacă cineva îi spusese lui Umbridge de A.D. atunci el, conducătorul, putea foarte bine să înceapă să-şi facă bagajul.
— Deci, este o noutate absolută pentru tine, spuse Fudge, având acum vocea îngroşată de supărare, faptul că a fost descoperită o organizaţie ilegală a elevilor în această şcoală?
— Da, este, spuse Harry, arborând o expresie neconvingătoare de surpriză nevinovată.
— Domnule Ministru, spuse Umbridge cu un glas catifelat de lîngă el, eu cred că am progresa mai bine dacă l-aş aduce pe informator.
— Da, da, duceţi-vă, spuse Fudge, încuviinţând din cap şi uitându-se răutăcios la Dumbledore după ce Umbridge ieşi din cameră. Nu există nimic mai frumos decât un martor adevărat, nu-i aşa, Dumbledore?
— Absolut nimic, Cornelius, spuse Dumbledore grav, aplecându-şi puţin capul.
Urmă o aşteptare de câteva minute, timp în care ceilalţi nu se priviră între ei, iar apoi Harry auzi uşa deschizându-se în spatele său. Umbridge intră în cameră pe lângă el, ţinând-o de umăr pe prietena cu părul creţ a lui Cho, Marietta, care îşi ascundea chipul cu mâinile.
— Nu îţi fie teamă, draga mea, nu te speria, zise profesoara Umbridge cu blândeţe, bătând-o pe umăr, hai, totul este în ordine. Ai făcut ce trebuia. Domnul Ministru este foarte mulţumit de tine. Îi va spune mamei tale ce fetiţă cuminte ai fost. Mama Mariettei, domnule Ministru, adăugă ea, ridicându-şi privirea spre Fudge, este doamna Edgecombe de la Departamentul Transporturilor Magice, biroul Reţelei Zvrr. Ne-a ajutat să controlăm focurile de la Hogwarts, ştiţi dumneavoastră.
— Foarte bine, foarte bine! spuse Fudge cu entuziasm. Aşa mamă, aşa fiică, nu? Păi, hai, draga mea, uite-te în sus, nu fi timidă, hai să auzim ce ai de — himere blănoase!
Când Marietta se uită în sus, Fudge sări şocat cu câţiva paşi înapoi, aproape ajungând în foc. Înjură şi călcă pe tivul pelerinei sale, care începuse să scoată fum. Marietta scoase un urlet şi îşi trase gulerul până la ochi, însă nu înainte ca toată lumea să fi văzut că avea chipul desfigurat oribil de o serie compactă de băşici mov, care i se răspândiseră peste nas şi obraji, formând cuvântul „TURNĂTOR”.
— Draga mea, lasă acum coşurile, spuse Umbridge nerăbdătoare, ia-ţi roba de la gură şi spune-i domnului Ministru…
Însă Marietta scoase iar un urlet înăbuşit şi clătină din cap înnebunită.
— Ah, foarte bine, prostuţo, o să-i spun eu, se răsti Umbridge, zâmbind apoi din nou şi continuând: Ei bine, domnule Ministru, domnişoara Edgecombe aici de faţă a venit în această seară în biroul meu la scurt timp după cină şi mi-a spus ceva. Mi-a zis că, dacă aveam să mă duc într-o cameră secretă de la etajul şapte, cunoscută uneori drept Camera Necesităţii, aveam să găsesc ceva care mă va avantaja. I-am mai pus câteva întrebări şi a recunoscut că acolo urma să aibă loc un fel de întâlnire. Din nefericire, chiar atunci acest blestem — făcu un gest repezit spre chipul ascuns al Mariettei — a intrat în funcţiune şi în clipa în care fata şi-a zărit chipul în oglindă, a devenit prea afectată ca să poată să îmi spună mai multe.
— Ei bine, să ştii, zise Fudge, ţintuind-o pe Marietta cu o privire pe care şi-o dori binevoitoare şi părintească, a fost o dovadă de mare curaj, draga mea, să vii să-i spui doamnei profesoare Umbridge. Ai făcut exact ce trebuia. Acum, vrei să-mi spui ce se întâmpla în cadrul acestei întâlniri? Care îi era scopul? Cine era acolo?
Însă Marietta nu vru să vorbească; clătină iar din cap, cu nişte ochi mari şi temători.
— Nu avem un contrablestem pentru asta? o întrebă Fudge pe Umbridge nerăbdător, făcând un gest spre chipul Mariettei. Ca să poată să vorbească liniştită?
— Încă nu am reuşit să găsesc vreunul, recunoscu Umbridge pe un ton înciudat, iar Harry simţi un val de mândrie faţă de abilităţile de blestemare ale lui Hermione. Însă nu contează dacă nu vrea să vorbească, pot să continuu eu relatarea. Vă rog să vă amintiţi, domnule Ministru, că v-am trimis un raport în octombrie despre întâlnirea lui Potter cu mai mulţi colegi la „Capul de mistreţ” în Hogsmeade…
— Şi ce dovezi aveţi? interveni profesoara McGonagall.
— Am mărturia lui Willy Widdershins, Minerva, care s-a nimerit să fie în bar în momentul acela. Era plin de bandaje, este adevărat, însă auzul nu îi era deloc afectat, spuse Umbridge cu îngâmfare. A auzit fiecare cuvânt pe care l-a spus Potter şi a venit imediat direct la şcoală ca să-mi raporteze…
— A, deci de asta nu a fost judecat după ce-a a instalat toate toaletele alea care vomitau! spuse profesoara McGonagall, ridicându-şi sprâncenele. Ce perspectivă interesantă asupra sistemului nostru juridic!
— Corupţie strigătoare la cer! răcni portretul vrăjitorului corpolent, cu nasul roşu, de pe peretele din spatele lui Dumbledore. Pe vremea mea, Ministerul nu făcea târguri cu criminalii de rând, nu, domnule, chiar deloc!
— Mulţumesc, Fortescue, este de ajuns, spuse Dumbledore cu blândeţe.
— Scopul întâlnirii lui Potter cu aceşti elevi, continuă profesoara Umbridge, era să îi convingă să se alăture unei societăţi ilegale, al cărui ţel era să înveţe vrăji şi blesteme despre care Ministerul hotărâse că erau nepotrivite pentru anul lor şcolar…