— Dolores, cred că aici vei descoperi că te înşeli, spuse Dumbledore încet, privind-o peste ochelarii săi cu lentile în formă de semilună, aşezaţi la jumătatea nasului coroiat.
Harry se uită la el cu ochii mari. Nu-şi dădea seama cum avea Dumbledore să iasă din situaţia aceasta cu ajutorul vorbelor; dacă Willy Widdershins auzise într-adevăr fiecare cuvânt pe care îl spusese la „Capul de mistreţ”, pur şi simplu nu avea cum să scape.
— Oho! spuse Fudge, legănându-se iar de pe un picior pe altul. Da, hai să auzim ultima poveste trasă de păr menită să-l scape pe Potter! Deci, spune, Dumbledore, spune… Willy Widdershins a minţit, nu-i aşa? Sau poate că individul care se afla la „Capul de mistreţ” în ziua aia era fratele geamăn al lui Potter. Dacă nu cumva o fi obişnuita explicaţie elementară, care implică întoarcerea în timp: un mort care învie şi câţiva Dementori invizibili?
Percy Weasley râse în hohote.
— Ah, minunat, domnule Ministru, minunat!
Harry ar fi fost în stare să-l lovească. Apoi văzu, spre uimirea lui, că şi Dumbledore surâdea.
— Cornelius, nu neg — şi sunt sigur că nici Harry nu neagă — că a fost la „Capul de mistreţ” în ziua aceea, şi nici că încerca să recruteze elevi pentru un grup de Apărare contra Magiei Negre. Eu doar subliniez că Dolores se înşală când sugerează că un astfel de grup era, la vremea aceea, ilegal. Dacă îţi aminteşti, Decretul Ministerului care interzicea toate societăţile elevilor nu a intrat în vigoare decât la două zile după întâlnirea lui Harry din Hogsmeade, aşa că băiatul n-a încălcat nici o lege la „Capul de mistreţ”.
Percy arătă ca şi când ar fi fost lovit în faţă de ceva foarte greu. Fudge încremeni în mijlocul legănării, cu gura căscată.
Umbridge fu prima care îşi reveni.
— Toate bune şi frumoase, domnule director, zise ea, zâmbind dulce, dar au trecut aproape şase luni de la introducerea Decretului Educaţional Numărul Douăzeci şi Patru. N-o fi cazul pentru prima întâlnire, dar asta înseamnă că toate cele are au avut loc de atunci sunt, fără îndoială, ilegale.
— Ei bine, spuse Dumbledore, cercetând-o cu un interes politicos peste degetele împreunate, fără îndoială că ar fi fost, dacă ar fi continuat după ce a intrat în vigoare Decretul. Aveţi vreo dovadă că a continuat acest gen de întâlniri?
În timp ce Dumbledore vorbea, Harry desluşi un vâjâit în spatele său şi i se păru că-l auzise pe Kingsley şoptind ceva. De asemenea, ar fi putut să jure că simţise ceva trecând pe lângă el, ceva delicat ca o adiere sau un fluturat de aripi. Când se uită în jos însă, nu văzu nimic.
— Dovezi? repetă Umbridge, cu acel zâmbet oribil de broască râioasă. Nu ai fost atent la ce am zis, Dumbledore? De ce crezi că este domnişoara Edgecombe aici?
— A, ne poate vorbi despre întâlnirile derulate timp de şase luni? zise Dumbledore, ridicând din sprâncene. Parcă ne raporta doar întâlnirea din seara aceasta.
— Domnişoară Edgecombe, spuse Umbridge imediat, spune-ne de cât timp au loc întâlnirile acestea, draga mea. Poţi să dai doar din cap, sunt convinsă că nu or să ţi se întindă coşurile. Au avut loc la intervale regulate pe parcursul următoarelor şase luni?
Harry simţi un gol îngrozitor în stomac. Asta era, dăduseră peste un obstacol constituit din dovezi clare, pe care nici măcar Dumbledore nu avea să-l poată evita.
— Doar fă un semn cu capul dacă da sau nu, draga mea, îi spuse Umbridge Mariettei convingător, hai, fii sigură că nu se va reactiva blestemul.
Toţi cei din cameră priviră partea de sus a chipului Mariettei. Nu i se vedeau decât ochii între roba trasă până sus şi bretonul creţ. Poate că era doar o iluzie a focului, însă ochii îi păreau ciudat de pustii. Şi atunci — spre uimirea desăvârşită a lui Harry — Marietta clătină din cap.
Umbridge se uită repede la Fudge, apoi din nou 1a Marietta.
— Nu cred că ai înţeles întrebarea, nu-i aşa, draga mea? Te mai întreb o dată, te-ai dus la aceste întâlniri în ultimele şase luni? Te-ai dus, nu-i aşa?
Marietta clătină iarăşi din cap.
— Ce înseamnă gestul ăsta, draga mea? zise Umbridge cu o voce iritată.
— Eu cred că este cât se poate de clar ce înseamnă, spuse profesoara McGonagall cu asprime, nu a avut loc nici o în tâlnire secretă în ultimele şase luni. Aşa este, domnişoară Edgecombe?
Marietta dădu din cap.
— Însă a avut loc o întâlnire în seara asta! zise Umbridge mânioasă. A avut loc o întâlnire, domnişoară Edgecombe, mi-ai spus chiar tu de ea, în Camera Necesităţii! Şi Potter era conducătorul, nu-i aşa, Potter a organizat-o, Potter — de ce clatini din cap, fată dragă?
— Păi, de obicei când o persoană clatină cap, spuse McGonagall cu răceală, asta înseamnă „nu”. Aşa că, în afara cazului în care domnişoara Edgecombe foloseşte un limbaj al semnelor încă necunoscut rasei umane…
Profesoara Umbridge o apucă pe Marietta, o trase cu faţa spre ea şi începu să o scuture cu putere. O fracţiune de secundă mai târziu, Dumbledore se ridică, având bagheta ridicată; Kingsley făcu un pas înainte şi Umbridge se îndepărtă de Marietta, fluturându-şi mâinile în aer, ca şi când s-ar fi ars.
— Dolores, nu îţi pot permite să îmi maltratezi elevii, zise Dumbledore, părând pentru prima oară supărat.
— Ar fi bine să vă calmaţi, doamnă Umbridge, zise Kingsley rar, cu vocea sa joasă. Nu e cazul să vă creaţi probleme.
— Nu, zise Umbridge pe nerăsuflate, uitându-se în sus la silueta impunătoare a lui Kingsley. Adică, da… ai dreptate, Shacklebolt… m-am… m-am… pierdut cu firea.
Marietta stătea exact acolo unde îi dăduse drumul Umbridge. Nu părea să fie nici afectată de atacul neaşteptat al lui Umbridge, nici uşurată că îi dăduse drumul; încă îşi ţinea strâns roba până în dreptul ochilor de o pustietate stranie, uitându-se fix drept înainte.
Lui Harry îi trecu brusc prin minte o bănuială legată de şoaptele lui Kingsley şi de ceea ce simţise că zburase pe lângă el.
— Dolores, spuse Fudge, cu aerul că încerca să pună ordine în haos, o dată pentru totdeauna, întâlnirea din seara asta — cea despre care ştim cu siguranţă că a avut loc…
— Da, spuse Umbridge, revenindu-şi, da… ei bine, domnişoara Edgecombe mi-a vândut pontul şi eu am pornit imediat spre etajul şapte, însoţită de anumiţi elevi de încredere, pentru a-i prinde asupra faptului pe cei de la întâlnire. Însă se pare că au fost preveniţi de sosirea mea, pentru că fugeau în loate direcţiile când am ajuns la etajul şapte. Dar nu contează. Am aici toate numele lor. Domnişoara Parkinson a dat o fugă pentru mine în Camera Necesităţii, ca să vadă dacă au lăsat ceva în urmă. Aveam nevoie de dovezi şi le-am găsit în cameră.
Şi, spre groaza lui Harry, scoase din buzunar lista cu numele care fusese agăţată pe peretele Camerei Necesităţii şi i-o dădu lui Fudge.
— În clipa în care am văzut numele lui Potter pe listă, am ştiut cu ce aveam de-a face, spuse ea cu blândeţe.
— Excelent, zise Fudge, cu un zâmbet lătăreţ pe chip, excelent, Dolores. Şi… pe toate tunetele…
Îşi ridică privirea spre Dumbledore, care încă stătea lângă Marietta, ţinând bagheta lejer în mână.
— Vezi ce nume şi-au dat? zise Fudge încet. Armata lui Dumbledore.
Dumbledore întinse mâna şi luă bucata de pergament de la Fudge. Privi titlul scris de Hermione cu luni în urmă şi preţ de o clipă păru să nu poată vorbi. Apoi îşi ridică privirea, zâmbind.
— Ei bine, asta este, zise el firesc. Vrei să-ţi dau o mărturisire în scris, Cornelius — sau o declaraţie în faţa acestor martori este de ajuns?