Harry îi văzu pe McGonagall şi pe Kingsley uitându-se unul la celălalt. Pe feţele amândurora se citea frica. Nu înţelese ce se întâmpla, şi se părea că nici Fudge.
— Declaraţie? zise Fudge rar. Ce… eu nu …?
— Armata lui Dumbledore, Cornelius, spuse Dumbledore, zâmbind în continuare, în timp ce flutură lista cu numele în faţa lui Fudge. Nu armata lui Potter. Armata lui Dumbledore.
— Dar… dar…
Chipul lui Fudge fu cuprins brusc de înţelegere. Făcu îngrozit un pas înapoi, icni şi sări iar din foc.
— Tu? şopti el, călcând iar pe pelerina fumegândă.
— Exact, zise Dumbledore binevoitor.
— Tu ai organizat asta?
— Eu, zise Dumbledore.
— Tu i-ai recrutat pe elevii ăştia pentru… pentru armata ta?
— În seara asta trebuia să aibă loc prima întâlnire, zise Dumbledore, încuviinţând din cap. Doar ca să văd dacă sunt interesaţi să mi se alăture. Acum îmi dau seama, desigur, că a fost o greşeală să o invit pe domnişoara Edgecombe.
Marietta aprobă din cap. Fudge se uită de la ea la Dumbledore, umflându-şi pieptul.
— Atunci chiar ai complotat împotriva mea! ţipă el.
— Exact, spuse Dumbledore vesel.
— NU! strigă Harry.
Kingsley îi aruncă o privire prevenitoare, McGonagall îşi mări ochii ameninţător, dar Harry îşi dăduse brusc seama ce era pe cale să facă Dumbledore şi nu putea să lase să se întâmple aşa ceva.
— Nu… domnule profesor Dumbledore!
— Taci, Harry, sau mă tem că o să-ţi cer să ieşi din biroul meu, zise Dumbledore calm.
— Da, taci din gură, Potter! răcni Fudge, care încă se holba la Dumbledore cu un fel de încântare îngrozită. Măi, măi, măi — am venit aici în seara asta aşteptându-mă să-l exmatriculez pe Potter, şi în schimb…
— În schimb, poţi să mă arestezi pe mine, spuse Dumbledore, zâmbind. E ca şi când ai pierde un cnut şi ai găsi un galion, nu-i aşa?
— Weasley! strigă Fudge, acum tremurând realmente de încântare, Weasley, ai scris totul, tot ce a zis, mărturisirea lui, ai notat-o?
— Da, domnule, cred că da! zise Percy entuziasmat, cu nasul stropit cu cerneală din cauza vitezei cu care luase notiţe.
— Şi despre partea în care a încercat să strângă o armată împotriva Ministerului şi a făcut planuri să mă destabilizeze?
— Da, domnule, am notat! spuse Percy, cercetându-şi vesel notiţele.
— Foarte bine, atunci, zise Fudge, radiind acum de voioşie, copiază-ţi notiţele, Weasley, şi trimite una imediat la Profetul zilei. Dacă trimitem o bufniţă rapidă, putem să prindem ediţia de dimineaţă!
Percy o zbughi afară din cameră, trântind uşa după el, şi Fudge se întoarse la Dumbledore.
— Acum vei fi escortat până la Minister, unde vei fi acuzat oficial şi apoi trimis la Azkaban, ca să aştepţi să fii judecat!
— A, da, zise Dumbledore cu blândeţe. Da, m-am gândit eu că o să ne lovim de acest mic obstacol.
— Obstacol? zise Fudge, cu vocea încă vibrându-i de bucurie. Eu nu văd nici un obstacol, Dumbledore!
— Ei bine, zise Dumbledore scuzându-se, eu mă tem că da.
— Zău?
— Păi, mi se pare că te bazezi pe iluzia că mă voi — care este expresia? — mă voi lăsa dus fără să mă opun. Mă tem că nu mă voi lăsa dus câtuşi de puţin fără să mă opun, Cornelius. Nu am absolut nici o intenţie să fiu trimis la Azkaban. Aş putea să evadez, desigur — dar ar fi o pierdere de timp şi, sincer să fiu, am în minte o grămadă de alte lucruri pe care aş prefera să le fac.
Chipul lui Umbridge era din ce în ce mai roşu; arăta ca şi când s-ar fi umplut cu apă clocotită. Fudge se holbă la Dumbledore cu o expresie năbăucă, de parcă ar fi primit o lovitură subită şi nu i-ar fi venit să creadă că se întâmplase aşa ceva. Scoase un mic zgomot înăbuşit, apoi se uită în jur la Kingsley şi la omul cu părul cărunt şi scurt, care era singurul dintre toţi cei din cameră care nu vorbise până atunci. Cel din urmă făcu un semn aprobator cu capul spre Fudge şi înaintă puţin, îndepărtându-se de perete. Harry văzu cum mâna îi pluti, aproape firesc, spre buzunar.
— Nu te prosti, Dawlish, zise Dumbledore prietenos. Sunt convins că eşti un Auror excelent — îmi amintesc că ai obţinut calificativul „Remarcabil” la toate T.V.E.E.-urile… dar dacă încerci să… ăă… mă duci cu forţa, voi fi nevoit să te rănesc.
Bărbatul pe nume Dawlish clipi destul de nesigur. Se uită iar la Fuge, dar de data asta păru să spere că avea să i se arate ce să facă.
— Deci, zise Fudge baţjocoritor şi revenindu-şi, ai de gând să-i înfrunţi pe Dawlish, Shacklebolt, Dolores şi cu mine de unul singur, Dumbledore?
— Pe barba lui Merlin, nu, spuse Dumbledore, cu un zâmbet, doar în cazul în care sunteţi atât de nesăbuiţi, încât mă obligaţi să o fac.
— Nu va fi singur! zise profesoara McGonagall tare, băgându-şi mâna în buzunar.
— O, ba da, Minerva! spuse Dumbledore tăios. Hogwarts are nevoie de tine!
— De ajuns cu prostiile! zise Fudge, scoţându-şi propria baghetă. Dawlish! Shacklebolt! Prindeţi-l!
Camera fu luminată de o explozie de lumină argintie, se auzi o pocnitură ca o împuşcătură şi podeaua se cutremură; Harry fu apucat de guler de o mână şi forţat să se întindă pe jos, în timp ce avea loc o a doua străfulgerare; mai multe portrete ţipară, Fawkes strigă şi camera fu cufundată într-un nor de praf. Tuşind din cauza prafului, Harry văzu o siluetă înaltă căzând cu o bufnitură în faţa lui; se auzi un ţipăt, urmat de o pocnitură, şi cineva strigă „Nu!”; apoi se auziră paşi înăbuşiţi un zgomot de sticlă spartă, un geamăt… şi tăcere.
Harry se chinui să vadă cine era cea care aproape că îl sugruma şi o văzu pe profesoara McGonagall ghemuită lângă el; îi ferise de pericol pe el şi pe Marietta. Praful încă plutea delicat în jos prin aer în jurul lor. Gâfâind puţin, Harry văzu o siluetă foarte înaltă apropiindu-se de ei.
— Sunteţi bine? întrebă Dumbledore.
— Da! zise profesoara McGonagall, ridicându-se şi trăgându-i pe Harry şi pe Marietta în sus o dată cu ea.
Praful se risipea. Haosul din birou deveni vizibiclass="underline" biroul lui Dumbledore fusese întors cu susul în jos, toate mesele alungite fuseseră răsturnate, toate instrumentele argintii de pe ele erau făcute fărâme. Fudge, Umbridge, Kingsley şi Dawlish zăceau inerţi pe podea. Phoenixul Fawkes zbura în cercuri ample deasupra lor, cântând delicat.
— Din păcate, a trebuit să-l blestem şi pe Kingsley, altfel ar fi arătat foarte suspect, zise Dumbledore cu o voce joasă. A prins ideea din zbor, modificându-i memoria domnişoarei Edgecombe când se uitau toţi în altă parte — să-i mulţumeşti din partea mea, da, Minerva? Acum, se vor trezi cât de curând şi ar fi bine să nu ştie că am avut timp să vorbim — trebuie să vă purtaţi ca şi când nu ar fi trecut nici o clipă, ca şi când doar aţi căzut pe jos, nu îşi vor aminti…
— Unde vei merge, Dumbledore? şopti profesoara McGonagall. La Casa Cumplită?
— O, nu, spuse Dumbledore cu un zâmbet sumbru, nu plec ca să mă ascund. Fudge îşi va dori cât de curând să nu mă fi dezrădăcinat niciodată de la Hogwarts, ţi-o promit…
— Domnule profesor Dumbledore… Începu Harry.
Nu ştia ce să zică mai întâi: cât de rău îi părea că înfiinţase A.D. şi că generase toate problemele astea, sau cât de rău îi părea că Dumbledore pleca pentru a-l salva pe el de exmatriculare? Însă Dumbledore îl întrerupse înainte ca el să mai poată spune un cuvânt.