— Ascultă-mă Harry zise el imperios. Trebuie să înveţi la Occlumanţie cât poţi de mult, mă înţelegi? Fă tot ce îţi spune domnul profesor Plesneală şi exersează mai ales în fiecare seară, înainte să adormi, ca să îţi poţi închide mintea împotriva coşmarurilor — vei înţelege cât de curând, însă trebuie să îmi promiţi…
Bărbatul pe care îl chema Dawlish se mişcă. Dumbledore îl apucă pe Harry de încheietură.
— Nu uita — închide-ţi mintea…
Însă când degetele lui Dumbledore se strânseră pe pielea lui Harry, acesta simţi o durere îngrozitoare în cicatricea de pe frunte şi încercă iar acea dorinţă oribilă, ca de şarpe, de a-l ataca pe Dumbledore, de a-l muşca, de a-l răni…
— … vei înţelege, şopti Dumbledore.
Fawkes dădu ocol biroului şi zbură jos deasupra lui. Dumbledore îi dădu drumul lui Harry, ridică mâna şi prinse coada lungă şi aurie a phoenixului. Urmă o străfulgerare de foc şi dispărură amândoi.
— Unde e? strigă Fudge, ridicându-se de pe podea. Unde e?
— Nu ştiu! strigă Kingsley, sărind şi el în picioare.
— Păi, nu se poate să fi Dispărut! strigă Umbridge. Nu o poţi face în şcoala asta …
— Pe scări! ţipă Dawlish, care se năpusti spre uşă, o deschise furtunos şi fugi, urmat îndeaproape de Kingsley şi Umbridge.
Fudge ezită, apoi se ridică încet în picioare, scuturându-şi roba de praf. Urmă o tăcere lungă şi dureroasă.
— Ei bine, Minerva, spuse Fudge cu răutate, aranjându-şi mâneca sfâşiată a cămăşii, mă tem că acesta este sfârşitul prietenului tău Dumbledore.
— Aşa crezi? spuse profesoara McGonagall dispreţuitor.
Fudge nu păru să o audă. Se uită în jur la biroul distrus. Câteva portrete şuierară spre el; unul sau două făcură nişte gesturi nepoliticoase.
— Ar fi bine să-i duci pe ăştia doi la culcare, zise Fudge, uitându-se iar la profesoara McGonagall şi făcând un semn din cap spre Harry şi Marietta, prin care le sugera să plece.
Profesoara McGonagall nu zise nimic şi îi duse cu paşi mari pe Harry şi Marietta spre uşă. În timp ce uşa se închidea în urma lor, Harry auzi vocea lui Phineas Nigellus.
— Ştiţi, domnule Ministru, nu sunt de acord cu Dumbledore în multe privinţe… dar nu puteţi să negaţi că are clasă…
CAPITOLUL XXVIII
GROAZNICA AMINTIRE A LUI PLESNEALĂ
DIN ORDINUL MINISTERULUI MAGIEI
Dolores Jane Umbridge (Mare Inchizitor) i-a luat locul lui Albhus Dumbledore ca Director al Şcolii Hogwarts de Farmece şi Vrăjitorii.
Cele de mai sus sunt în concordanţă cu Decretul Educaţional Numărul Douăzeci şi Opt.
Anunţurile împânziseră toată şcoala pe timpul nopţii, însă nu explicau felul în care fiecare persoană din castel părea să ştie că Dumbledore scăpase învingând doi Aurori, pe Marele Inchizitor, pe Ministrul Magiei şi pe asistentul său. Oriunde se ducea Harry, singurul subiect de conversaţie din castel era fuga lui Dumbledore şi, deşi unele detalii fuseseră schimbate la repovestire (Harry auzi o fată din anul doi asigurând-o pe o alta că Fudge era acum la Sf. Mungo, cu un dovleac în loc de cap), era surprinzător cât de exacte erau celelalte informaţii. De exemplu, toţi ştiau că Harry şi Marietta erau singurii elevi care fuseseră martori la ce se întâmplase în biroul lui Dumbledore şi, având în vedere că Marietta era acum în aripa spitalului, Harry se trezi asaltat de oameni care îi cereau o relatare direct de la sursă.
— Nu o să treacă mult şi o să se întoarcă Dumbledore, zise Ernie MacMillan încrezător, pe când când se întorceau de la Ierbologie, după ce ascultase cu atenţie istorisirea lui Harry. Nu au putut să-l ţină departe când eram în anul doi şi nu voi putea nici de data asta. Călugărul Gras mi-a spus — îşi coborî vocea pe un ton de uneltire, astfel încât Harry, Ron şi Hermione fură nevoiţi să se aplece spre el ca să audă — că Umbridge a încercat să se întoarcă aseară în biroul lui, după ce l-au căutat prin castel şi pe domeniu. Nu a putut să treacă de himeră. Biroul directorului s-a închis ca să nu poată ea să intre, zâmbi Ernie batjocoritor. Se pare că a făcut o mică criză de nervi.
— A, presupun că se şi vedea stând acolo, în biroul directorului, spuse Hermione cu răutate, în timp ce urcau treptele de piatră către holul de intrare. Să facă pe boierul cu toţi ceilalţi profesori, idioata asta umflată, însetată de putere, bătrână şi…
— Ei, chiar vrei să termini propoziţia, Granger?
Draco Reacredinţă apăruse de după o uşă, urmat de Crabbe şi Goyle. Chipul său palid şi ascuţit radia de răutate.
— Mă tem că voi fi nevoit să iau nişte puncte de la Cercetaşi şi Astropufi, zise el tărăgănat.
— Profesorii sunt singurii care pot să ia puncte de la case, Reacredinţă, zise Ernie imediat.
— Da, şi noi suntem Perfecţi, sau ai uitat? se răsti Ron.
— Ştiu că Perfecţii nu pot să ia puncte, Rege Weasley cel Mare, zise Reacredinţă batjocoritor, iar Crabbe şi Goyle raseră dispreţuitor. Însă membrii Detaşamentului Inchizitorial…
— Membrii cui? spuse Hermione tăios.
— Detaşamentului Inchizitorial, Granger, spuse Reacredinţa, arătând spre un mic „I” argintiu cusut pe piept, chiar sub insigna de Perfect. Un grup select de elevi care sprijină Ministerul Magiei, aleşi personal de doamna profesoară Umbridge. Oricum, membrii Detaşamentului Inchizitorial chiar au puterea de a lua puncte… aşa că, Granger, iau cinci de la tine pentru că ai fost impertinentă faţă de noua noua noastră directoare. MacMillan, cinci de la tine pentru că m-ai contrazis. Potter, cinci de la tine pentru că îmi eşti antipatic. Weasley, nu ai cămaşa băgată în pantaloni, aşa că mai iau cinci şi pentru asta. A, da, am uitat, eşti un Sânge-Mâl, Granger, aşa că îţi iau zece pentru asta.
Ron îşi scoase bagheta, dar Hermione o dădu la o parte, şoptind:
— Nu!
— Inteligentă mişcare, Granger, murmură Reacredinţă. Director nou, vremuri noi… să fiţi cuminţi, Smintitule… Rege Weasley cel Mare…
Râzând în hohote, se îndepărtă cu paşi mari, împreună cu Crabbe şi Goyle.
— A fost o cacealma, spuse Ernie îngrozit. Nu poate să aibă voie să ia puncte… ar fi ridicol… ar submina cu totul sistemul de Perfecţi.
Însă Harry, Ron şi Hermione se întoarseră automat spre clepsidrele uriaşe aşezate în câteva nişe de-a lungul peretelui din spatele lor, care înregistrau punctele caselor. Cercetaşii şi cei de la Ochi-de-Şoim conduceau la egalitate în dimineaţa aceea. Chiar sub ochii lor, în sus pietricelele zburară, reducând cantitatea din părţile inferioare. De fapt, singura clepsidră care părea neschimbată era cea plină cu smaralde a Viperinilor.
— Aţi observat? zise vocea lui Fred.
George şi cu el tocmai coborâseră scara de marmură şi se opriseră în faţa clepsidrelor, alături de Harry, Ron, Hermione şi Ernie.
— Reacredinţă tocmai ne-a luat tuturor vreo cincizeci de puncte, zise Harry mânios, urmărind alte pietre care porniră în sus în interiorul clepsidrei Cercetaşilor.
— Da, Montague a încercat să ne prindă şi pe noi în timpul pauzei, zise George.
— Cum adică, a încercat? zise Ron repede.
— Nu a reuşit să zică toate cuvintele, spuse Fred, din cauza faptului că l-am obligat să intre cu capul înainte în dulapul de dispariţie de la primul etaj.
Hermione fu şocată.