— Nu ştiu, zise el, puţin cam prea repede.
— Domnule Potter, spuse Umbridge, dă-mi voie să-ţi reamintesc că eu am fost cea care aproape că l-a prins pe criminalul Black în focul Cercetaşilor în octombrie. Ştiu foarte bine că tu erai cel cu care se întâlnea şi, dacă aş fi avut vreo dovadă, nici unul dintre voi nu ar mai fi fost azi în libertate, te asigur. Repet, domnule Potter… unde este Sirius Black?
— Nu am idee, spuse Harry tare. Habar n-am.
Se uitară fix unul la celălalt atât de mult timp, încât lui Harry începură să-i lăcrimeze ochii. Apoi Umbridge se ridică.
— Foarte bine, Potter, te cred pe cuvânt de data asta, dar fii atent: am mână liberă de la Minister. Sunt monitorizate toate canalele de comunicare către şi din şcoala asta. Fiecare foc din Hogwarts este urmărit de un Verificator al Reţelei Zvrr — în afară de al meu, bineînţeles. Detaşamentul meu Inchizitorial deschide şi citeşte toate scrisorile aduse sau trimise de bufniţe din castel. Şi domnul Filch veghează asupra tuturor culoarelor de trecere care ies şi intră în castel. Dacă găsesc o fărâmă de dovadă…
BUM!
Podeaua biroului se cutremură. Umbridge alunecă într-o parte, agăţându-se de birou, cu un aer şocat.
— Ce a fost…?
Privea spre uşă. Harry profită de ocazie şi îşi goli ceaşca aproape plină de ceai în cea mai apropiată vază cu flori uscate. Auzi oameni fugind şi ţipând cu câteva etaje mai jos.
— Potter, întoarce-te la masa de prânz! strigă Umbridge, ridicând bagheta şi ieşind ca o furtună din birou.
Harry îi lăsă un avantaj de câteva secunde şi apoi fugi după ea, ca să vadă care era sursa nebuniei.
Nu fu greu de găsit. Un etaj mai jos, domnea infernul. Cineva (Harry avea o „vagă” bănuială cine) aprinsese ceea ce părea să fie o ladă enormă de artificii fermecate.
Pe coridoare zburau într-o parte şi în alta dragoni formaţi în întregime din scântei verzi şi aurii, care generau explozii şi pocnituri răsunătoare în drumul lor; nişte roţi de foc aprins vâjâiau ameninţător, ca o mulţime de farfurii zburătoare; rachete cu cozi lungi din stele argintii strălucitoare ricoşau de pereţi; artificiile scânteietoare scriau de voie înjurături în aer; ele explodau ca nişte mine oriunde se uita Harry şi, în loc să se termine, să dispară sau să nu se aprindă, aceste miracole pirotehnice păreau să acumuleze energie şi să prindă avânt pe măsură ce elevii le urmăreau.
Filch şi Umbridge stăteau împietriţi de groază, la jumătatea scărilor. Sub ochii lui Harry, una dintre roţile de foc mai mari păru să decidă că avea nevoie de mai mult spaţiu de desfăşurare; vâjâi către Umbridge şi Filch cu un „vuuuunuum” sinistru. Amândoi urlară speriaţi şi se feriră, iar aceasta zbură direct pe fereastra din spatele lor şi pe deasupra domeniului. Între timp, mai mulţi dragoni şi un liliac mare şi mov, care fumega ameninţător, profitară de uşa deschisă de la capătul holului ca să evadeze către etajul doi.
— Grăbeşte-te, Filch, grăbeşte-te! urlă Umbridge, or să umple toată şcoala dacă nu facem ceva — Stupefy!
Din capătul baghetei ţâşni un jet de lumină roşie care lovi una dintre rachete. În loc să încremenească în aer, ea explodă cu o forţă atât de mare, încât făcu o gaură într-un tablou ce descria o vrăjitoare cu un aer prea sentimental, care stătea în mijlocul unei poieniţe; aceasta fugi la timp, reapărând câteva secunde mai târziu, înghesuită în tabloul vecin, în care doi vrăjitori care jucau cărţi se ridicară repede în picioare ca să-i facă loc.
— Nu le împietri, Filch! strigă Umbridge furioasă către toţi, de parcă ar fi fost o incantaţie.
— Cum doriţi, doamnă directoare! şuieră Filch, care fiind Non, ar fi putut împietri artificiile la fel de bine cum le-ar fi putut mânca.
Se năpusti către un dulap din apropiere, scoase o mătură şi începu să o vânture în aer spre artificii; după câteva secunde, capul măturii luă foc.
Harry văzuse cât îi trebuia; râzând, se lăsă mult în jos, fugi spre o uşă pe care o ştia ascunsă după o tapiserie, puţin mai în jos de-a lungul holului, se strecură pe lângă ea şi găsi pe Fred şi George ascunzându-se dincolo de ea, ascultând zbieretele lui Umbridge şi Filch şi tremurând pradă unei voioşii înăbuşite.
— Impresionant, zise Harry încet, zâmbind. Foarte impresionant… I-aţi duce la faliment pe doctorul Filibuster, fără probleme…
— Hai noroc, şopti George, ştergându-şi lacrimile de râs de la ochi. Ah, sper ca acum să încerce să le facă să dispară … se înmulţesc de zece ori la fiecare încercare.
În după-amiaza aceea, artificiile continuară să ardă şi să se împrăştie în toată şcoala. Deşi cauzaseră distrugeri în masă, mai ales pocnitorile, nu păreau să-i deranjeze prea tare pe ceilalţi profesori.
— Vai, vai, spuse profesoara McGonagall cu sarcasm, când unul dintre dragoni zbură prin clasa ei, emiţând bufnituri răsunătoare şi scuipând foc. Domnişoară Brown, poţi să fii drăguţă şi să te duci la doamna directoare ca s-o informezi că avem în clasă un artificiu scăpat de sub control?
Ca o consecinţă generală, profesoara Umbridge îşi petrecu prima după-amiază în calitate de directoare alergând prin toată şcoala şi răspunzând la apelurile celorlalţi profesori, dintre care nici unul nu părea să poată scăpa fără ajutorul ei de artificiile din clase. Când sună ultimul clopoţel şi elevii se îndreptară cu ghiozdanele spre Turnul Cercetaşilor, Harry o văzu, cu o satisfacţie extremă, pe Umbridge ieşind din clasa profesorului Flitwick răvăşită, plină de cenuşă şi cu chipul transpirat.
— Vă mulţumesc nespus, doamnă profesoară! zise profesorul Flitwick cu vocea sa subţire. Bineînţeles, aş fi putui să mă descotorosesc şi singur de artificiile scânteietoare, dar nu ştiam sigur dacă eram autorizat.
Zâmbind larg, îi închise uşa clasei în nas, lăsând-o cu o expresie răutăcioasă pe chip.
În seara aceea, Fred şi George fură eroi în camera de zi a Cercetaşilor. Până şi Hermione îşi croi drum prin mulţimea entuziasmată ca să-i felicite.
— Au fost nişte artificii minunate, zise ea plină de admiraţie.
— Mersi, spuse George, părând în acelaşi timp surprins şi mulţumit. Artificiile sălbatice Weasley. Singura problemă e că ne-am folosit tot stocul; acum o să fim nevoiţi să o luăm iar de la zero.
— Însă a meritat spuse Fred, care primea comenzi de la nişte Cercetaşi zgomotoşi. Hermione, dacă vrei să te înscrii pentru lista de aşteptare, cutia standard de Explozii de Bază costă cinci galioni şi Deflagraţia de Lux douăzeci…
Hermione se întoarse la masa unde stăteau Harry şi Ron, uitâdu-se fix la ghiozdanele lor, de parcă ar fi sperat că or să ţâşnească din ele caietele cu teme şi or să înceapă să se rezolve singure.
— Ah, ce-ar fi să ne luăm o seară liberă? zise Hermione veselă, în timp ce o rachetă Weasley cu coadă argintie vâjâia prin dreptul ferestrei. Totuşi, vacanţa de Paşti începe vinerea viitoare, şi atunci o să avem timp berechet.
— Te simţi bine? întrebă Ron, holbându-se la ea neîncrezător.
— Acum, că mă întrebi, spuse Hermione bucuroasă, ştiţi… cred că mă simt puţin… răzvrătită.
Harry încă auzea exploziile din depărtare ale pocnitorilor evadate chiar şi o oră mai târziu, când el şi Ron se duseră la culcare; şi în timp ce se dezbrăca, un artificiu scânteietor zbură pe lângă turn, scriind în continuare hotărât cuvântul „BALIGĂ”.