După ce rămăsese întins în pat pentru o vreme, gândindu-se la ziua aceea, Harry se dădu jos foarte repede şi se duse vizavi la fereastra de lângă patul lui Neville, dând cu ochii de o dimineaţă cu adevărat minunată. Cerul era de un albastru senin, înceţoşat, lăptos. Direct în faţa lui, Harry văzu fagul impunător sub care tatăl său îl chinuise cândva pe Plesneală. Nu ştia ce ar fi putut să-i spună Sirius ca să compenseze ce văzuse în Pensiv, însă îşi dorea cu disperare să-i audă varianta despre ceea ce se întâmplase, să afle orice circumstanţă atenuantă posibilă, orice scuză pentru comportamentul tatălui său…
Ceva îi atrase atenţia lui Harry care observă mişcări de trupe în Pădurea Interzisă. Harry închise ochii pe jumătate din cauza soarelui şi îl văzu pe Hagrid ieşind dintre copaci. Părea să şchiopăteze. Sub ochii lui Harry, Hagrid se duse şchiopătând la uşa colibei sale şi dispăru în interior. Harry privi coliba câteva minute. Hagrid nu mai ieşi, însă se văzu fum pe horn, ceea ce însemna că Hagrid nu putea să fi fost atât de grav rănit ca să nu poată să facă focul.
Harry se întoarse cu spatele la fereastră, se duse înapoi la cufărul său şi începu să se îmbrace.
Gândindu-se cum avea să intre cu forţa în biroul lui Umbridge, Harry nu se aşteptase niciodată ca ziua aceea să fie una liniştită, dar nici nu bănuise încercările aproape neîntrerupte ale lui Hermione de a-l convinge să renunţe la ce voia să facă la ora cinci. Pentru prima oară, fu cel puţin la fel de neatentă ca Harry şi Ron la Istoria Magiei, alimentând un val de admonestaţii şoptite, pe care Harry încercă din răsputeri să le ignore.
— … şi dacă te va prinde într-adevăr acolo, în afară de faptul că vei fi exmatriculat, o să-şi dea seama că ai vorbit cu Snuffles, iar de data asta bănuiesc că te va obliga să bei Veritaserumul şi să-i răspunzi la întrebări…
— Hermione, zise Ron pe o voce joasă şi indignată, ai de gând să nu-l mai cerţi pe Harry şi să-l asculţi pe Binns, sau trebuie să îmi iau singur notiţe?
— Ai putea să mai iei şi tu notiţe, n-o să mori din cauza asta!
Când ajunseră la celule, nici Harry, nici Ron nu vorbea cu Hermione. Neînduplecată, ea profită de tăcerea lor ca să îşi continue şirul neîntrerupt de avertismente cumplite, toate rostite în şoaptă, într-un şuierat vehement, care îl făcu pe Seamus să piardă cinci minute uitându-se la ceaun ca să-i descopere eventualele fisuri.
Plesneală, între timp, părea să fi decis să se comporte ca şi când Harry ar fi fost invizibil. Băiatul era, desigur, foarte obişnuit cu această tactică, având în vedere că era una dintre preferatele unchiului Vernon, şi în ansamblu era recunoscător că nu avea mai mult de suferit. De fapt, pe lângă ce trebuia să îndure de obicei din partea lui Plesneală — tachinări şi remarce batjocoritoare — găsi noua abordare o schimbare pozitivă şi fu mulţumit să descopere că, dacă era lăsat în pace, putea să creeze fără probleme o Esenţă Revigoratoare. La sfârşitul lecţiei turnă o parte din poţiune într-un termos, îi puse dop şi i-o duse la catedra lui Plesneală ca să primească notă, simţind că de data asta putea să obţină în sfârşit un „P”.
Tocmai se întorsese cu spatele, când auzi un zgomot. Reacredinţă râse voios. Harry se roti imediat. Mostra sa de poţiune zăcea împrăştiată pe podea şi Plesneală îl privea cu o expresie de plăcere extremă.
— Hopaaa, zise el cu blândeţe. Ei bine, un alt zero, Potter.
Harry era prea nervos ca să poată vorbi. Se întoarse cu paşi mari la ceaunul său, hotărât să umple un alt termos şi să îl oblige pe Plesneală să-i dea notă pe el, însă văzu, spre groaza lui, că restul conţinutului dispăruse.
— Îmi pare rău! zise Hermione cu mâinile la gură. Harry, îmi pare tare rău. Am crezut că terminaseşi, aşa că am făcut curat!
Harry nu reuşi să răspundă. Când sună de pauză, ieşi grăbit din celulă, fără să arunce o privire înapoi, şi avu grijă să îşi găsească un loc între Neville şi Seamus la prânz, ca să nu înceapă Hermione să îl cicălească din nou despre folosirea biroului lui Umbridge.
Era atât de prost dispus când ajunse la Preziceri despre Viitor, că uitase cu totul de întâlnirea de consiliere profesională cu profesoara McGonagall, de care îşi aminti doar când Ron îl întrebă de ce nu era în biroul ei. Urcă iar scările grăbit şi sosi cu răsuflarea tăiată, cu doar câteva minute întârziere.
— Îmi pare rău, doamnă profesoară, gâfâi el, după ce închise uşa. Am uitat.
— Nici o problemă, Potter, zise ea vioi, dar, în timp ce vorbea, altcineva pufni din colţ, iar Harry se uită în jur.
Profesoara Umbridge stătea acolo, cu un clipboard pe genunchi, un volănaş simandicos în jurul gâtului şi un zâmbet arogant pe chip.
— Ia loc, Potter, zise profesoara McGonagall scurt.
Mâinile îi tremurară puţin cât umblară prin numeroasele pamflete care îi acopereau biroul. Harry se aşeză cu spatele la Umbridge şi se strădui din răsputeri să pretindă că nu auzea scrijelitul penei pe clipboard.
— Ei bine, Potter, această întâlnire are loc pentru a discuta despre ideile de carieră pe care le ai şi pentru a te ajuta să hotărăşti ce materii ar trebui să faci în anii şase şi şapte, zise profesoara McGonagall. Te-ai gândit la ce ai vrea să faci după ce vei pleca de la Hogwarts?
— Ăă… Începu Harry.
Scrijelitul din spatele său îl deruta peste măsură.
— Da? îl îndemnă profesoara McGonagall pe Harry.
— Păi, m-am gândit să fiu, poate, Auror, murmură Harry.
— Ai nevoie de note maxime pentru asta, spuse profesoara McGonagall, scoţând o broşură mică şi neagră de sub mormanul de pe biroul ei şi deschizând-o. Văd că se cer cel puţin cinci T.V.E.E-uri şi nimic sub calificativul „Peste Aşteptări”. Apoi ţi se va cere să te supui unei serii riguroase de teste de personalitate şi aptitudini la biroul Aurorilor. Este o cale profesională dificilă, Potter, unde sunt acceptaţi doar cei mai buni. De fapt, nu cred că a mai fost acceptat nimeni în ultimii trei ani.
În clipa aceea, profesoara Umbridge tuşi foarte scurt, de parcă ar fi încercat să vadă cât de încet era în stare să o facă. Profesoara McGonagall o ignoră.
— Bănuiesc că vrei să ştii ce materii ar trebui să faci? continuă ea, vorbind puţin mai tare decât înainte.
— Da, spuse Harry. Presupun că Apărare contra Magiei Negre?
— Desigur, spuse profesoara McGonagall cu răceală. Te-aş sfătui şi să…
Profesoara Umbridge tuşi iar, ceva mai tare de data asta. Profesoara McGonagall închise ochii o clipă, îi deschise din nou şi continuă, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.
— Te-aş sfătui şi să urmezi cursuri de Transfigurare, pentru că Aurorii sunt adeseori nevoiţi să transfigureze sau să destransfigureze în activitatea lor. Şi, Potter, ar trebui să îţi spun şi că nu accept la cursurile mele T.V.E.E. decât elevi care au obţinut „Peste Aşteptări” sau mai mult la Nivelurile Obişnuite de Vrăjitorie. Aş spune că în prezent ai un nivel mediu „Acceptabil”, aşa că vei fi nevoit să munceşti mult înainte de examene pentru a avea ocazia de a continua. Apoi ar trebui urmezi orele de Farmece, mereu folositoare, şi Poţiuni. Da, Potter, Poţiuni, adăugă ea, cu o umbră de zâmbet. Otrăvurile şi antidoturile sunt esenţiale pentru Aurori. Şi trebuie să îţi spun că domnul profesor Plesneală refuză ferm să accepte elevi care iau orice altceva în afară de „Remarcabil” la N.O.V.-uri, aşa că…
Profesoara Umbridge tuşi mai clar decât o făcuse până atunci.