— Pot să îţi ofer o bomboană pentru tuse, Dolores? întrebă scurt profesoara McGonagall, fără să se uite la profesoara Umbridge.
— A, nu, mulţumesc frumos, zise Umbridge, cu acel râs afectat pe care Harry îl ura atât de mult. Doar mă întrebam dacă pot să te întrerup un minuţel, Minerva.
— Presupun că poţi, spuse profesoara McGonagall printre dinţii încleştaţi.
— Nu mă întrebam decât dacă domnul Potter are cu adevărat temperamentul unui Auror, zise profesoara Umbridge dulce.
— Zău? spuse profesoara McGonagall cu superioritate. Ei bine, Potter, continuă ea, ca şi când nu ar fi fost întreruptă deloc, dacă eşti serios în ceea ce priveşte această ambiţie, te sfătuiesc să te concentrezi asupra atingerii standardului cerut la Transfigurare şi Poţiuni. Am înţeles că domnul profesor Flitwick ţi-a dat note între „Acceptabil” şi „Peste Aşteptări” în ultimii doi ani, aşa că se pare că rezultatele la Farmece sunt satisfăcătoare. Cât despre Apărarea contra Magiei Negre, notele tale au fost în general mari şi mai ales domnul profesor Lupin a crezut că — eşti sigură că nu vrei o bomboană pentru tuse, Dolores?
— A, nu, mulţumesc, Minerva, surâse profesoara Umbridge afectată, fiindcă tuşise mult mai tare decât o făcuse înainte. Mă gândeam însă că s-ar putea să nu ai cele mai recente note ale lui Harry la Apărarea contra Magiei Negre. Sunt sigură că ţi-am trimis un bilet.
— Ce, chestia asta? spuse profesoara McGonagall pe un ton cu totul schimbat, în timp ce scotea un pergament roz dintre foile din dosarul lui Harry.
Îl cercetă, cu sprâncenele puţin ridicate, apoi îl puse la loc în dosar fără nici un comentariu.
— Da, după cum spuneam, Potter, domnul profesor Lupin a crezut că ai dat dovadă de aptitudini clare pentru această materie şi, evident, pentru o carieră de Auror…
— Nu ai înţeles ce scria în biletul meu, Minerva? întrebă profesoara Umbridge pe un ton mieros, uitând cu desăvârşire să tuşească.
— Fireşte că am înţeles, zise profesoara McGonagall, cu dinţii atât de încleştaţi, încât cuvintele ieşiră puţin înăbuşite.
— Păi, atunci, nu ştiu… mă tem că nu înţeleg cum poţi să-i dai speranţe false domnului Potter…
— Speranţe false? repetă profesoara McGonagall, refuzând în continuare să se uite la profesoara Umbridge. A obţinut note mari la toate testele de Apărare contra Magiei Negre…
— Îmi pare foarte rău că trebuie să te contrazic, Minerva, dar, aşa cum poţi vedea în biletul meu, Harry a avut rezultate foarte proaste la orele mele…
— Cred că nu m-am exprimat destul de limpede, spuse profesoara McGonagall, întorcându-se în sfârşit spre Umbridge pentru a o privi în ochi. A obţinut note mari la toate testele de Apărare contra Magiei Negre care au fost concepute de un profesor competent.
Zâmbetul profesoarei Umbridge dispăru la fel de repede ca lumina unui bec care se arde. Se lăsă pe spătar, dădu o pagină a clipboard-ului şi începu să scrie foarte repede, cu ochii exoftalmici fugindu-i dintr-o parte în alta. Profesoara McGonagall se întoarse spre Harry, cu nările subţiri dilatate, cu ochii aprinşi.
— Ai vreo întrebare, Potter?
— Da, spuse Harry. La ce fel de teste de personalitate şi aptitudini te supune Ministerul, dacă iei destule T.V.E.E.-uri?
— Ei bine, va trebui să dai dovadă de abilitatea de a reacţiona bine sub presiune, spuse profesoara McGonagall, de perseverenţă şi dedicaţie, căci pregătirea Aurorilor durează încă trei ani, ca să nu mai vorbim de ştiinţa de a aplica tot ce ai învăţat la Apărare. Asta o să însemne mult mai mult studiu chiar şi după ce vei părăsi şcoala, aşa că, în cazul în care nu eşti pregătit…
— De asemenea, cred că vei descoperi, spuse Umbridge, cu un glas foarte rece, că Ministerul cercetează dosarele celor care se înscriu să fie Aurori. Dosarele penale.
— … În cazul în care nu eşti pregătit să dai alte examene după Hogwarts, ar fi bine dacă te-ai îndrepta spre o altă…
— Ceea ce înseamnă că băiatul are la fel de multe şanse de a deveni Auror câte are Dumbledore de a se mai întoarce vreodată în această şcoală.
— Deci, foarte multe şanse, zise profesoara McGonagall.
— Potter are dosar penal, spuse Umbridge răspicat.
— Au fost retrase toate acuzaţiile împotriva lui Potter, zise McGonagall şi mai tare.
Profesoara Umbridge se ridică. Era atât de scundă, încât gestul ei nu prea conta, însă comportamentul ei înzorzonat şi afectat lăsase locul unei mânii desăvârşite, care îi făcea chipul lătăreţ şi puhav să arate sinistru.
— Potter nu are absolut nici o şansă de a deveni Auror!
Profesoara McGonagall se ridică şi ea în picioare, cu o mişcare mult mai impresionantă. Rămase impunătoare deasupra lui Umbridge.
— Potter, zise ea ferm, te voi ajuta să devii Auror chiar de-ar fi ultimul lucru pe care îl voi face înainte să mor! Chiar dacă va fi nevoie să te antrenez în fiecare noapte, tot voi avea grijă să obţii rezultatele necesare!
— Ministrul Magiei nu îl va angaja niciodată pe Harry Potter! zise Umbridge, ridicând vocea furioasă.
— Este foarte posibil ca, până va fi Potter pregătit să devină membru, să avem un nou Ministru al Magiei! strigă profesoara McGonagall.
— Aha! urlă profesoara Umbridge, îndreptând un deget butucănos spre McGonagall. Da! Da, da, da! Desigur! Asta vrei, nu-i aşa, Minerva McGonagall? Vrei ca Albus Dumbledore să îl înlocuiască pe Cornelius Fudge! Crezi că vei ajunge unde sunt eu, nu-i aşa? Adjunct al ministrului şi pe deasupra şi directoare!
— Eşti nebună, spuse profesoara McGonagall, cu un dispreţ colosal. Potter, cu asta am încheiat întâlnirea noastră profesională.
Harry îşi aruncă ghiozdanul pe umăr şi ieşi grăbit din cameră, fără să îndrăznească să se uite la profesoara McGonagall. Le auzi pe ea şi pe profesoara McGonagall ţipând în continuare una la alta, pe tot drumul înapoi pe hol. Profesoara Umbridge încă gâfâia de parcă tocmai ar fi alergat maratonul când veni la lecţia lor de Apărare contra Magiei Negre în acea după-amiază.
— Harry, sper că te-ai gândit mai bine la ce vrei să faci, şopti Hermione, în clipa în care deschiseseră cărţile la „Capitolul treizeci şi patru: Fără răzbunare, dar cu negociere.” Umbridge pare să fie deja foarte prost dispusă…
Din când în când, Umbridge îi arunca lui Harry priviri răuvoitoare, el îşi ţinea capul plecat, uitându-se la Teoria magică defensivă, privind în gol, gândindu-se…
Îşi imagina cum ar fi reacţionat profesoara McGonagall dacă ar fi fost prins intrând prin efracţie în biroul profesoarei Umbridge, la doar câteva ore după ce garantase pentru el. Nu îl împiedica nimic să se întoarcă pur şi simplu în Turnul Cercetaşilor şi să spere că, la un moment dat, în timpul vacanţei de vară, va avea ocazia să îi pună întrebări lui Sirius despre scena la care fusese martor în Pensiv… nimic, în afară de faptul că gândul de a acţiona raţional îl făcea să se simtă ca şi când i-ar fi căzut o greutate de plumb în stomac… Apoi era şi problema lui Fred şi George, a căror diversiune era deja plănuită, ca să nu mai vorbim de cuţitul pe care i-l dăduse Sirius, care se afla acum în ghiozdanul său alături de vechea Pelerină Invizibilă a tatălui său.
Dar dacă până la urmă urma să fie prins…
— Dumbledore s-a sacrificat ca să rămâi la şcoală, Harry! şopti Hermione, ridicându-şi cartea ca să îşi ascundă chipul de Umbridge. Şi dacă eşti dat afară azi, totul a fost inutil!
Putea să abandoneze planul şi să înveţe să trăiască amintindu-şi ce făcuse tatăl său într-o zi de vară, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă…