Intrând acum puţin în panică din cauza numărului temelor pe care le aveau de făcut, Harry şi Ron îşi petrecură ora prânzului în bibliotecă, căutând informaţii despre întrebuinţările pietrelor lunii în făcutul poţiunilor. Încă supărat din cauza comentariilor lui Ron despre pălăriile ei de lână, Hermione nu merse cu ei. Până când ajunseră la ora de Grijă faţă de Creaturile Magice de după prânz, pe Harry începuse iar să-l doară capul.
Afară se răcise, bătea vântul şi, în timp ce mergeau pe peluza în pantă către coliba lui Hagrid de la marginea Pădurii Interzise, simţiră din când în când câte o picătură de ploaie pe feţe. Profesoara Grubbly-Plank stătea acolo, aşteptându-şi elevii la vreo zece metri depărtare de uşa de la intrare a casei lui Hagrid şi având în faţa ei o masă lungă de lemn pusă pe capre şi încărcată cu rămurele. Când Harry şi Ron ajunseră la ea, din spatele lor răsună un hohot de râs scurt; întorcându-se, îl văzură pe Draco Reacredinţă apropiindu-se cu paşi mari de ei, înconjurat ca de obicei de gaşca sa de amici Viperini. Era evident că tocmai spusese ceva foarte amuzant, pentru că Crabbe, Goyle, Pansy Parkinson şi ceilalţi continuară să râdă baţjocoritor, cu poftă, în timp ce se strânseră în jurul mesei pe capre. Judecând după cum se uitau cu toţii la el, Harry ghici subiectul glumei fără prea mare dificultate.
— Este toată lumea prezentă? strigă profesoara Grubbly-Plank, după ce sosiră toţi Viperinii şi Cercetaşii. Atunci, haideţi să-i dăm drumul. Cine poate să-mi spună cum se numesc aceste lucruri?
Arătă spre o grămadă de rămurele din faţa ei. Hermione ridică mâna imediat. În spatele ei, Reacredinţă simulă că avea nişte dinţi mari în faţă şi începu să o imite, sărind în sus şi în jos, nerăbdător să răspundă la întrebare. Pansy Parkinson scoase un icnet de râs care se transformă aproape instantaneu într-un urlet, când rămurelele de pe masă ţâşniră în aer şi se dovediră un fel de fiinţe mici ca nişte zâne făcute din lemn, având fiecare mâini şi picioare maro, noduroase, două degete ca nişte crenguţe la fiecare mână şi un chip ciudat ca din scoarţă, în care scânteiau doi ochi căprui ca nişte cărăbuşi.
— Vaaaai! ziseră Parvati şi Lavender, enervându-l tare pe Harry.
S-ar fi crezut că Hagrid nu le arătase niciodată creaturi impresionante; într-adevăr, Trirâmele fuseseră cam plictisitoare, însă Salamandrele şi Hipogrifii fuseseră destul de interesanţi, şi poate că Homarii cu Capete Explozive fuseseră chiar prea interesanţi.
— Fetelor, vă rog frumos să coborâţi vocea! zise profesoara Grubbly-Plank tăios, presărând ceva ce părea să fie nişte orez maro printre fiinţele-crenguţe care se aruncară imediat asupra mâncării. Ia să vedem… ştie cineva cum se numesc aceste creaturi? Domnişoară Granger?
— Apărarcuri, zise Hermione. Păzesc copacii şi trăiesc de obicei în copacii din al căror lemn se fac baghetele.
— Cinci puncte pentru Cercetaşi, spuse profesoara Grubbly-Plank. Da, acestea sunt nişte Apărarcuri şi, după cum spune domnişoara Granger, trăiesc de obicei în copacii al căror lemn e bun la confecţionarea baghetelor. Ştie cineva ce mănâncă?
— Câinele-babei sau cari, spuse Hermione prompt, ceea ce explica de ce se mişcau boabele despre care Harry crezuse că erau orez maro. Însă şi ouă de zână, dacă reuşesc să le găsească.
— Bravo, încă cinci puncte. Deci, oricând aveţi nevoie de frunzele sau de lemnul unui copac în care locuieşte un Apărarc, este indicat să aveţi la voi nişte câinele-babei pentru a-i distrage atenţia sau pentru a-l linişti. Poate că nu par periculoase, dar, dacă sunt supărate, încearcă să scoată ochii oamenilor cu degetele care, după cum puteţi vedea, sunt foarte ascuţite şi primejdioase pentru orbite. Aşa că, dacă vreţi să vă apropiaţi, luaţi câţiva câinele-babei şi un Apărarc — am aici destule pentru a ajunge unul la trei elevi — puteţi să le studiaţi mai îndeaproape. Vreau ca până la sfârşitul orei să îmi dea fiecare o schiţă pe care să fie identificate toate părţile corpului.
Elevii se aruncară asupra mesei pe capre. Harry se duse special în faţă, ca să ajungă chiar lângă profesoara Grubbly-Plank.
— Ştiţi unde este Hagrid? o întrebă el, în timp ce toţi ceilalţi îşi alegeau Apărarcuri.
— Nu este problema ta, zise profesoara Grubbly-Plank aspru, având aceeaşi atitudine ca şi ultima dată când Hagrid nu venise la ore.
Cu faţa lăbărţată într-un rânjet, Draco Reacredinţă se aplecă prin faţa lui Harry şi înşfăcă cel mai mare Apărarc.
— Poate că, spuse Reacredinţă în şoaptă, astfel încât să nu-l poată auzi decât Harry, uriaşu' mare şi prost s-a rănit rău.
— Poate că o să fii tu rănit, dacă nu taci din gură, spuse Harry cu colţul gurii.
— Poate că s-a băgat în nişte chestii care îl depăşesc, dacă înţelegi aluzia.
Reacredinţă se îndepărtă, rânjindu-i peste umăr lui Harry, care simţi dintr-o dată că i se face rău. Oare Reacredinţă ştia ceva? Tatăl său era până la urmă un Devorator al Morţii; dacă avea informaţii despre soarta lui Hagrid care nu ajunseseră la urechile Ordinului? Înconjură repede masa, ducându-se la Ron şi Hermione, care se aşezaseră pe iarbă puţin mai încolo şi încercau să convingă un Apărarc să rămână nemişcat ca să poată să-l întindă. Harry îşi scoase pergamentul şi pana, luă loc lângă ceilalţi şi le reproduse în şoaptă cuvintele lui Reacredinţă.
— Dumbledore ar şti dacă Hagrid a păţit ceva, spuse Hermione imediat. Dacă părem îngrijoraţi, îi facem jocul lui Reacredinţă; îi dăm de înţeles că nu prea ştim exact ce se întâmplă. Trebuie să-l ignorăm, Harry. Uite, ţine puţin Apărarcul, ca să pot să-i întind faţa…
— Da, se auzi vocea tărăgănată a lui Reacredinţă dinspre grupul cel mai apropiat de ei. Ştiţi, tata a vorbit cu Ministrul chiar acum câteva zile şi se pare că Ministerul este foarte hotărât să pună capăt predării inferioare de aici. Prin urmare, chiar dacă o să apară iar malacul ăla imbecil, probabil că or să-l trimită imediat să-şi facă bagajele.
— AU!
Harry strânsese atât de tare Apărarcul, încât acesta aproape că se rupsese şi tocmai se răzbunase lovindu-l tare cu degetele sale ascuţite şi lăsându-i două tăieturi lungi şi adânci. Îi dădu drumul. Crabbe şi Goyle, care râdeau deja zgomotos la gândul că Hagrid va fi concediat, râseră şi mai tare când Apărarcul o luă la goană către pădure, ca un omuleţ care se pierdu curând printre rădăcinile copacilor. Când clopoţelul răsună din depărtare în împrejurimi, Harry îşi făcu sul desenul pătat de sânge al Apărarcului şi se îndreptă către sala de Ierbologie cu mâna înfăşurată în batista lui Hermione, auzind încă hohotele de râs batjocoritoare ale lui Reacredinţă.
— Dacă îl mai face o singură dată imbecil pe Hagrid… zise Harry printre dinţi.
— Harry, nu te lua la ceartă cu Reacredinţă, nu uita, acum este Perfect, ar putea să-ţi facă probleme…
— Ei bine, chiar mă întreb oare cum ar fi să am probleme? spuse Harry sarcastic.
Ron râse, dar Hermione se încruntă. Împreună, traversară straturile cu legume, târându-şi poalele robelor. Cerul încă părea să nu se poată decide în favoarea ploii.
— Îmi doresc doar să se întoarcă Hagrid mai repede, asta-i tot, spuse Harry încet, când ajunseră la sere. Şi să nu mai spui că Grubbly-Plank aia este o profesoară mai bună ca el! adăugă el ameninţător.