— Abia aştept, zise profesoara McGonagall, cu o indiferenţă rece, în timp ce se îndrepta spre uşă cu paşi mari. Voi trei, grăbiţi-vă, adăugă ea, dându-i pe Harry, Ron şi Hermione din faţa ei.
Harry nu putu să nu-i adreseze un surâs şi ar fi putut să jure că primise unul drept răspuns.
Crezuse că data viitoare când avea să o vadă pe Umbridge avea să fie în detenţia din seara aceea, dar se înşelase. Cînd merseră în jos pe peluză către pădure, pentru ora de Grija faţă de Creaturile Magice, o găsiră înarmată cu clipboard-ul şi aşteptându-i lângă profesoara Grubbly-Plank.
— De obicei nu predaţi această materie, aşa este? o auzi Harry întrebând când ajunseră la masa pe capre unde se găsea un grup de Apărarcuri captive, care umblau în patru labe după nişte câinele-babei ca nişte rămurele vii.
— Aşa este, spuse profesoara Grubbly-Plank, cu mâinile la spate şi balansându-se din glezne. Eu sunt suplinitoarea profesorului Hagrid.
Harry schimbă nişte priviri neliniştite cu Ron şi Hermione. Reacredinţă şuşotea cu Crabbe şi Goyle; cu siguranţă, i-ar fi plăcut la nebunie să profite de această ocazie, spunându-i unui membru al Ministerului minciuni despre Hagrid.
— Hmm, zise profesoara Umbridge, coborându-şi vocea, deşi Harry o auzi în continuare destul de limpede. Mă întreb — directorul pare straniu de evaziv în ceea ce priveşte informaţiile despre acest subiect — puteţi să-mi spuneţi dumneavoastră care este motivul concediului atât de prelungit al lui Hagrid?
Harry îl văzu pe Reacredinţă ridicându-şi privirea entuziasmat şi urmărindu-le cu atenţie pe Umbridge şi Grubbly-Plank.
— Mă tem că nu, zise profesoara Grubbly-Plank degajată. Nu ştiu mai multe decât dumneavoastră. Am primit o bufniţă de la Dumbledore, întrebându-mă dacă nu aş vrea să predau pentru câteva săptămâni. Am acceptat. Asta este tot ce ştiu. Ce ziceţi… Începem?
— Da, vă rog, zise profesoara Umbridge, mâzgălind pe clipboard.
Umbridge adoptă o nouă metodă în această oră şi se plimbă printre elevi, punându-le întrebări despre creaturile magice. Cei mai mulţi reuşiră să răspundă bine şi Harry se înveseli într-o anumită măsură; cel puţin clasa lor nu îl făcea de râs pe Hagrid.
— Per ansamblu, zise profesoara Umbridge, întorcându-se lângă profesoara Grubbly-Plank după ce îl interogase îndelung pe Dean Thomas, cum vi se pare dumneavoastră, ca profesor temporar — un străin obiectiv, am putea spune — cum vi se pare la Hogwarts? Simţiţi că primiţi destul sprijin de la conducerea şcolii?
— O, da, Dumbledore este extraordinar, spuse profesoara Grubbly-Plank din inimă. Da, sunt foarte mulţumită de felul cum se desfăşoară lucrurile, cu adevărat foarte mulţumită.
Părând să se îndoiască politicos, Umbridge notă o mică observaţie pe clipboard şi continuă:
— Şi ce programă plănuiţi să urmaţi în acest an — presupunând, desigur, că nu se va întoarce domnul profesor Hagrid?
— A, voi insista pe creaturile care apar cel mai des în N.O.V.-uri, zise profesoara Grubbly-Plank. Nu mi-au mai rămas multe de făcut — au studiat Unicorni şi Niffleri, ştiţi, m-am gândit să acoperim Porlocşii şi Knizii, să mă asigur că pot să recunoască un Crup sau Knarl…
— Ei bine, cel puţin dumneavoastră păreţi să ştiţi ce faceţi, zise profesoara Umbridge, fiind evident că bifase ceva pe clipboard.
Lui Harry nu îi plăcu deloc cum apăsase pe ştiţi şi-i plăcu şi mai puţin când îi puse următoarea întrebare lui Goyle.
— Am auzit că unii elevi au fost răniţi. E adevărat?
Goyle rânji ca un idiot. Reacredinţă să grăbi să răspundă la întrebare.
— Eu am fost, zise el. Am fost sfâşiat de un Hipogrif.
— Un Hipogrif? zise profesoara Umbridge, scriind de zor.
— Doar pentru că a fost prea prost ca să asculte ce îi spusese Hagrid să facă, spuse Harry supărat.
Ron şi Hermione oftară amândoi. Profesoara Umbridge îşi întoarse încet capul spre Harry.
— Încă o seară de detenţie, cred, zise ea cu blândeţe. Ei bine, vă mulţumesc frumos, doamnă profesoară Grubbly-Plank, cred că nu mai am nevoie de nimic. Veţi primi rezultatul inspecţiei peste maximum zece zile.
— Grozav, spuse profesoara Grubbly-Plank, iar profesoara Umbridge străbătu peluza şi se întoarse la castel.
Era aproape miezul nopţii când Harry ieşi din biroul lui Umbridge în noaptea aceea, iar acum mâna îi sângera atât de tare, încât îi păta eşarfa în care şi-o înfăşurase. Se aşteptase ca la întoarcere să nu găsească pe nimeni în camera de zi, dar Ron şi Hermione rămăseseră treji, aşteptându-l. Fu mulţumit să-i vadă, mai ales că Hermione era dispusă să fie mai degrabă înţelegătoare decât critică.
— Uite, zise ea neliniştită, dându-i un bol cu un lichid galben, pune-ţi mâna în el, este o soluţie de tentacule întinse şi murate de Murtlap, ar trebui să te ajute.
Harry îşi puse mâna care sângera şi îl durea în bol şi avu un sentiment minunat de uşurare. Şmecherilă se frecă de picioarele sale, torcând tare, apoi îi sări în poală şi se ghemui.
— Mulţumesc, zise el recunoscător, mângâindu-l pe Şmecherilă după urechi cu mâna stângă.
— Eu tot zic că ar trebui să-i spui cuiva, zise Ron pe o voce joasă.
— Nu, spuse Harry scurt.
— McGonagall şi-ar ieşi din minţi dacă ar şti…
— Da, probabil că da, zise Harry monoton. Şi cât timp crezi că i-ar lua lui Umbridge să dea un alt decret conform căruia toţi cei care se plâng de Marele Inchizitor sunt exmatriculaţi imediat?
Ron deschise gura ca să răspundă, dar nu spuse nimic şi, după o clipă, o închise la loc, învins.
— Este o femeie îngrozitoare, zise Hermione cu o voce mică. Îngrozitoare. Ştii, tocmai îi spuneam lui Ron când ai venit… trebuie să facem ceva cu ea.
— Eu propun s-o otrăvim, zise Ron sumbru.
— Nu… mă refer la faptul că este o profesoară groaznică şi că nu o să ne înveţe nici o metodă de apărare, zise Hermione.
— Păi… şi ce putem să facem? zise Ron, căscând. E prea târziu, nu-i aşa? A primit postul, aici o să rămână. O să aibă grijă Fudge.
— Păi, zise Hermione făcând o încercare. Ştii, m-am gândit azi…
Îi aruncă o privire destul de tulburată lui Harry şi apoi continuă hotărâtă:
— Mă gândeam că… poate a venit momentul să… să o facem singuri.
— Ce să facem singuri? spuse Harry suspicios, ţinându-şi mâna în continuare în esenţa de tentacule de Murtlap.
— Păi… să învăţăm singuri Apărarea contra Magiei Negre, zise Hermione.
— Las-o baltă, mormăi Ron. Vrei să avem şi mai mult de lucru? Tu îţi dai seama că Harry şi cu mine am rămas în urmă cu temele şi suntem de-abia în a doua săptămână?
— Dar asta e ceva mult mai important decât temele! spuse Hermione.
Harry şi Ron se holbară la ea.
— Eu credeam că temele sunt cel mai important lucru din univers! zise Ron.
— Fii serios, bineînţeles că nu, spuse Hermione, şi Ron văzu, cu un sentiment care prevestea ceva de rău, că faţa i se luminase brusc de genul acela de pasiune pe care i-o trezea de obicei S.P.A.S.-ul. Este vorba despre pregătirea noastră, aşa cum a zis Harry la prima oră a lui Umbridge, pentru ceea ce ne aşteaptă afară. Trebuie să fim siguri că ne putem apăra. Dacă nu o să învăţăm nimic un an întreg…
— Nu prea putem să facem multe de unii singuri, zise Ron pe o voce învinsă. Adică, bine, putem să mergem la bibliotecă, să căutăm blesteme şi să încercăm să le exersăm, presupun…