— O, da, zise profesoara Umbridge, da, Ministerul doreşte să înţeleagă… ăă… trecutul profesorilor până în cele mai mici detalii.
Se îndepărtă, se duse la Pansy Parkinson şi începu să îi pună întrebări despre orele de curs. Plesneală se uită la Harry şi pentru o clipă li se întâlniră privirile. Harry îşi coborî repede privirea spre poţiunea care acum se închega într-un mod îngrozitor şi emana un miros puternic de cauciuc ars.
— Iar nu primeşti note, Potter, spuse Plesneală cu răutate, golind ceaunul lui Harry cu o mişcare de baghetă. Îmi vei scrie un eseu despre compoziţia corectă a acestei poţiuni, arătând unde şi de ce ai greşit. Îl vei preda data viitoare, ai înţeles?
— Da, spuse Harry furios.
Plesneală le dăduse deja teme şi în seara aceea avea antrenament de vâjthaţ; asta însemna alte nopţi nedormite. Habar n-avea cum de se trezise fericit în dimineaţa aceea. Acum nu simţea decât o dorinţă arzătoare ca ziua să se termine.
— Poate că nu mă duc la Previziuni despre Viitor, spuse el sumbru, în timp ce stăteau în curte după prânz, cu vântul mişcându-le poalele robelor şi borurile pălăriilor. O să mă prefac că sunt bolnav şi o să scriu eseul pentru Plesneală, ca să nu mai trebuiască să stau treaz aproape toată noaptea.
— Trebuie să te duci la Previziuni despre Viitor, zise Hermione cu severitate.
— Auzi cine vorbeşte, tu ai renunţat la Previziuni despre Viitor, o urăşti pe Trelawney! spuse Ron indignat.
— Nu o urăsc, spuse Hermione cu superioritate. Pur şi simplu cred că este o profesoară îngrozitoare şi că de fapt e o escroacă bătrână. Dar Harry a lipsit deja de la Istoria Magiei şi nu cred ar trebui să mai piardă încă o oră!
Era prea mult adevăr în aceste cuvinte pentru ca Harry să le poată ignora, aşa că jumătate de oră mai târziu se aşeză înconjurat de atmosfera fierbinte, prea parfumată din clasa de Previziuni despre Viitor, fiind supărat pe toată lumea. Profesoara Trelawney împărţea din nou exemplare ale Oracolului viselor. Harry se gândi că ar fi fost mult mai câştigat dacă ar fi scris eseul-pedeapsă pentru Plesneală în loc să fi stat acolo, încercând să găsească înţelesuri ascunse într-o grămadă de vise inventate.
Însă se părea că nu era singura persoană din clasa de la Previziuni despre Viitor care era prost dispusă. Profesoara Trelawney trânti un exemplar al Oracolului pe masă între Harry şi Ron şi se îndepărtă grăbită, cu gura pungă; azvârli următorul exemplar al Oracolului către Seamus şi Dean, ratând de puţin capul lui Seamus, şi-l aruncă pe ultimul spre pieptul lui Neville cu o forţă atât de mare că acesta alunecă de pe pernă.
— Ei bine, la treabă! zise profesoara Trelawney tare, cu o voce ascuţită şi oarecum isterică, ştiţi ce aveţi de făcut! Sau sunt o profesoară atât de slabă încât nu aţi învăţat până acum cum să deschideţi o carte?
Toată clasa o privi derutată, iar apoi elevii se uitară unii la alţii. Harry, însă, credea că ştia ce se întâmplase. În timp ce profesoara Trelawney se trântea la loc pe scaunul ei cu spătar înalt, cu ochii ei mari şi plini de lacrimi de supărare, se aplecă spre Ron şi îi şopti:
— Cred că a primit rezultatul inspecţiei.
— Doamnă profesoară? zise Parvati Patil pe o voce joasă (ea şi Lavender o admiraseră dintotdeauna pe profesoara Trelawney). Doamnă profesoară, s-a întâmplat… ăă… ceva?
— Dacă s-a întâmplat? strigă profesoara Trelawney cu o voce cutremurată de sentiment. Sigur că nu! Am fost jignită, desigur… au fost făcute insinuări împotriva mea… s-au formulat acuzaţii nefondate… dar nu, nu s-a întâmplat nimic, sigur că nu!
Trase aer în piept cutremurându-se şi nu se mai uită la Parvati, cu lacrimile de furie şiroindu-i pe sub ochelari.
— Nu spun nimic, se înecă ea, de cei şaisprezece ani de muncă pasionată… se pare că au trecut neobservaţi… Însă nu voi accepta să fiu insultată, nu, asta nu!
— Dar, doamnă profesoară, cine vă insultă? întrebă Parvati cu timiditate.
— Instituţia! spuse profesoara Trelawney, pe o voce joasă, dramatică şi tremurândă. Da, cei care au ochii prea întunecaţi de cotidian ca să vadă ce văd eu, să ştie ce ştiu eu… Desigur, noi clarvăzătorii am fost mereu temuţi, mereu persecutaţi… Este… vai… soarta noastră.
Înghiţi în sec, îşi şterse cu putere obrajii uzi cu un capăt al şalului, iar apoi îşi scoase din mânecă o mică batistă cu broderie şi îşi suflă nasul foarte tare, făcând un zgomot asemănător celui pe care îl făcea Peeves când scotea limba.
Ron râse ironic. Lavender îi aruncă o privire dezgustată.
— Doamnă profesoară, zise Parvati, vreţi să spuneţi că… are legătură cu doamna profesoară Umbridge…?
— Să nu îmi vorbeşti de femeia aceea! strigă profesoara Trelawney, ridicându-se brusc, zăngănindu-şi mărgelele şi aruncând săgeţi din spatele ochelarilor. Te rog frumos să lucrezi în continuare!
Îşi petrecu restul orei plimbându-se printre ei, cu lacrimile încă prelingându-i-se de după ochelari şi murmurând în şoaptă ceea ce păreau să fie ameninţări.
— … Puteţi să alegeţi să plecaţi… câtă lipsă de demnitate… perioadă de probă… mai vedem noi… cum îndrăzneşte…
— Tu şi Umbridge aveţi ceva în comun, îi spuse Harry încet lui Hermione când se reîntâlniră la ora de Apărare contra Magiei Negre. Este clar că şi ea crede că Trelawney este o escroacă bătrână… se pare că i-a dat o perioadă de probă.
În timp ce Harry vorbea, Umbridge intră în clasă, purtându-şi funda neagră de catifea şi o expresie de îngâmfare maximă.
— Bună ziua, elevi !
— Bună ziua, doamnă profesoară Umbridge, ziseră ei.
— Baghetele deoparte, vă rog.
Însă de data asta nu se auzi nici un zgomot de răspuns; nimeni nu se obosise să îşi scoată baghetele.
— Vă rog să daţi la pagina treizeci şi patru a cărţii Teoria magică defensivă şi să citiţi al treilea capitol, intitulat „Pledoarie pentru răspunsul neofensiv la atacurile magice”. Nu este nevoie să…
— Vorbiţi, spuseră în acelaşi timp Harry, Ron şi Hermione în şoaptă.
— Nici un antrenament de vâjthaţ, spuse Angelina pe un ton sec când Harry, Ron şi Hermione intrară în camera de zi după cina din seara aceea.
— Dar nu mi-am pierdut cumpătul! zise Harry îngrozit. Angelina, nu i-am zis nimic, îţi jur, nu am…
— Ştiu, ştiu, zise Angelina distrusă. Nu a spus decât că are nevoie să se gândească puţin.
— Să se gândească la ce? spuse Ron supărat. Viperinilor le-a dat aprobarea, nouă de ce ne-o refuză?
Însă Harry îşi imagina cât de mult îi plăcea lui Umbridge să-i ameninţe pe Cercetaşi cu interzicerea vâjthaţului şi la fel de uşor pricepea de ce nu vroia să renunţe prea curând la această armă contra lor.
— Păi, zise Hermione, gândeşte-te la partea bună… cel puţin acum ai timp să scrii eseul pentru Plesneală!
— Şi asta e partea bună, nu? se răsti Harry, în timp ce Ron o privea pe Hermione, nevenindu-i să creadă. Fără antrenament de vâjthaţ şi cu Poţiuni suplimentare?
Harry se prăbuşi într-un scaun, îşi scoase din ghiozdan eseul pentru Poţiuni fără prea multă tragere de inimă şi se apucă de lucru. Îi era foarte greu să se concentreze; chiar dacă ştia că Sirius nu avea să apară în foc decât mult mai târziu, nu putea să nu se uite în flăcări la fiecare câteva minute, doar ca să fie sigur. De asemenea, în cameră era extrem de mult zgomot: se părea că Fred şi George îşi perfecţionaseră o parte din Cutiile de Gustări cu Surprize, iar acum o demonstrau pe rând în faţa unei mulţimi care îi aclama şi încuraja.