Mai întâi, Fred muşca din capătul portocaliu al unei caramele şi începea să vomite spectaculos într-o găleată pe care o aşezaseră în faţa lor. Apoi înghiţea cu greu capătul mov al caramelei, moment în care se oprea imediat din vomitat. Lee Jordan, care asista la demonstraţie, făcea să dispară voma la intervale regulate cu aceeaşi Vrajă de Dispariţie pe care o tot folosea Plesneală la poţiunile lui Harry.
Din cauza zgomotelor sistematice de vomitat, a urletelor şi a vocilor lui Fred şi George, care luau comenzi în avans de la ceilalţi, lui Harry îi era extraordinar de dificil să se concentreze asupra metodei corecte de a prepara Soluţia Întăritoare. Hermione nu îi era de nici un ajutor; sunetele mulţimii şi cele făcute de vărsătura care ajungea pe fundul găleţii lui Fred şi George erau marcate de pufniturile ei tari şi dezaprobatoare, ceea ce Harry descoperi că îi distrăgea şi mai mult atenţia.
— Păi, du-te şi opreşte-i! zise el enervat, după ce greşise pentru a patra oară cantitatea de pudră de gheare din griffon.
— Nu pot, tehnic vorbind, nu fac nimic greşit, spuse Hermione printre dinţi. Au dreptul să mănânce chestiile alea sinistre şi nu pot să găsesc nici o regulă care să spună că idioţii ăştia nu au voie să le cumpere, dacă nu se dovedeşte că sunt periculoase. Şi se pare că nu sunt.
Ea, Harry şi Ron îl urmăriră pe George vărsând drept în găleată, înghiţind restul caramelei şi îndreptându-se cu un zâmbet larg şi cu braţele întinse pentru a culege aplauzele.
— Ştiţi, nu înţeleg de ce Fred şi George au luat doar trei N.O.V.-uri fiecare, spuse Harry, privindu-i pe Fred, George şi Lee cum strângeau galbeni de la mulţimea entuziasmată. Chiar ştiu ce fac.
— Ah, nu ştiu decât chestii care iau ochii şi asta nu foloseşte la nimic, spuse Hermione cu dispreţ.
— Nu foloseşte la nimic? repetă Ron pe o voce încordată. Hermione, deja au câştigat aproape douăzeci şi şase de galioni.
Trecu mult până când se risipi mulţimea din jurul gemenilor Weasley, apoi Fred, Lee şi George petrecură şi mai mult timp numărându-şi profiturile, aşa că trecuse deja cu mult de miezul nopţii când Harry, Ron şi Hermione rămaseră în sfârşit singuri în camera de zi. Într-un târziu, Fred închise uşa către dormitoarele băieţilor după el, zornăind ostentativ o cutie cu galioni, iar Hermione se încruntă. Harry, care făcea foarte puţine progrese cu eseul pentru Poţiuni, se hotărî să renunţe în seara aceea. În timp ce el îşi strângea cărţile, Ron, care aţipise într-un fotoliu, scoase un mormăit şters, se trezi şi se uită ameţit în foc.
— Sirius! zise el.
Harry se întoarse imediat. Capul cu părul negru şi neîngrijit al lui Sirius se ivise iar printre flăcări.
— Bună, zise el, zâmbind.
— Bună, spuseră Harry, Ron şi Hermione într-un glas, îngenunchind cu toţii pe covorul din faţa şemineului. Şmecherilă toarse tare şi se apropie de foc, încercând, în ciuda căldurii, să îşi apropie capul de cel al lui Sirius.
— Cum merge? spuse Sirius.
— Nu prea bine, spuse Harry, în timp ce Hermione îl trăgea pe Şmecherilă înapoi, ca să nu îşi ardă mustăţile. Ministerul a mai dat un decret, care spune că nu mai putem să avem echipe de vâjthaţ…
— Şi nici grupuri secrete de Apărare contra Magiei Negre? zise Sirius.
Urmă o scurtă pauză.
— Cum ai aflat de asta? întrebă Harry.
— Ar trebui să alegeţi cu mai mare grijă locul unde vă întâlniţi, spuse Sirius, zâmbind şi mai larg. „Capul de mistreţ” credeţi că a fost potrivit?
— Păi, a fost mai bine decât la „Trei mături”! spuse Hermione apărându-se. Acolo e tot timpul plin de oameni…
— Ceea ce înseamnă că ar fi fost mai greu să fiţi auziţi, spuse Sirius. Mai ai multe de învăţat, Hermione.
— Cine ne-a auzit? întrebă Harry.
— Mundungus, desigur, spuse Sirius, şi îl pufni râsul când toţi părură derutaţi. Era vrăjitoarea ascunsă sub văl.
— Mundungus era? zise Harry, uluit. Ce căuta la „Capul de mistreţ?”
— Tu de ce crezi că s-a dus acolo? spuse Sirius nerăbdător. Era cu ochii pe tine, bineînţeles.
— Încă sunt urmărit? întrebă Harry supărat.
— Da, spuse Sirius, şi e foarte bine, nu-i aşa, dacă primul lucru pe care îl faci în sfârşitul de săptămână liber este să organizezi un grup de apărare ilegal.
Însă nu părea nici supărat şi nici îngrijorat. Din contră, se uită la Harry cu deosebită mândrie.
— De ce s-a ascuns Dung de noi? întrebă Ron, părând dezamăgit. Ne-ar fi plăcut să vorbim cu el.
— Nu mai are voie să mai calce pe la „Capul de mistreţ” de acum douăzeci de ani, spuse Sirius, iar barmanul ăla are o memorie foarte bună. Am pierdut Pelerina Invizibilă de rezervă a lui Moody când a fost arestat Sturgis, aşa că în ultimul timp Dung se tot îmbracă în vrăjitoare… mă rog… În primul rând, Ron… am jurat să-ţi transmit următorul mesaj de la mama ta.
— A, da? spuse Ron temător.
— A spus că pentru nimic în lume să nu faci parte dintr-un grup secret şi ilegal de Apărare contra Magiei Negre. A zis că sigur o să fii exmatriculat şi că îţi vei distruge viitorul. A zis că o să ai o grămadă de timp să înveţi cum să te aperi mai târziu şi că eşti prea tânăr ca să îţi faci griji pentru asta acum. De asemenea (ochii lui Sirius se întoarseră spre ceilalţi doi), îi sfătuieşte pe Harry şi pe Hermione să nu continue cu acest grup, deşi acceptă că nu are nici o autoritate asupra lor, dar pur şi simplu îi imploră să nu uite că le vrea numai binele. V-ar fi scris toate astea, însă, dacă ar fi fost interceptată bufniţa, aţi fi avut mari probleme, şi n-a putut să vă spună ea însăşi pentru că este de gardă în noaptea asta.
— De gardă la ce? spuse Ron repede.
— Nu te priveşte, nişte chestii pentru Ordin, spuse Sirius. Aşa că trebuie să fac eu pe mesagerul şi să mă asigur că o să-i spuneţi că v-am transmis ce a spus, pentru că nu cred că are încredere în mine.
Urmă o altă pauză timp în care Şmecherilă, mieunând, încercă să atingă capul lui Sirius cu o lăbuţă, iar Ron îşi făcu de lucru cu o gaură din covorul din faţa şemineului.
— Deci, vrei să spun că nu o să mai fac parte din grupul de apărare? murmură el într-un târziu.
— Eu? Sigur că nu! spuse Sirius, părând surprins. Eu cred că este o idee excelentă!
— Da? zise Harry, crescându-i inima.
— Sigur că da! spuse Sirius. Crezi că tatăl tău şi cu mine ne-am fi supus şi am fi urmat ordinele unei cotoroanţe bătrâne ca Umbridge?
— Dar… semestrul trecut nu mi-ai spus decât să am grijă şi să nu risc nimic…
— Harry, anul trecut tot ce ştiam era că cineva din Hogwarts încerca să te omoare! spuse Sirius nerăbdător. Anul ăsta, ştim că există cineva din afara Şcolii Hogwarts care ar vrea să ne omoare pe toţi, aşa că mi se pare o idee foarte bună să învăţaţi să vă apăraţi singuri cum trebuie!
— Şi dacă suntem exmatriculaţi? întrebă Hermione, cu o expresie nelămurită pe chip.
— Hermione, toată chestia asta a fost ideea ta! spuse Harry, holbându-se la ea.
— Ştiu că a fost ideea mea. Dar vreau să ştiu ce crede Sirius, spuse ea, ridicând din umeri.
— Păi, mai bine exmatriculaţi şi capabili să vă apăraţi, decât să staţi în şcoală fără să aveţi habar de nimic, spuse Sirius.
— Aşa este, ziseră Harry şi Ron entuziasmaţi.