— L-ai văzut? zise Ron îngrozit. Ai… avut o viziune, sau ceva de genul ăsta?
Harry rămase nemişcat, uitându-se în jos şi lăsându-şi mintea şi memoria să se relaxeze după durere.
Un amestec confuz de forme, o afluenţă asurzitoare de voci…
— Vrea să aibă loc ceva şi nu se întâmplă destul de repede, zise el.
Din nou, fu surprins să audă aceste cuvinte din gura lui, şi fu iarăşi sigur că erau adevărate.
— Dar… de unde ştii? zise Ron.
Harry clătină din cap şi îşi acoperi ochii cu mâinile, apăsându-i cu palmele. Văzu câteva steluţe. Îl simţi pe Ron aşezându-se alături pe bancă şi ştiu că se uita la el.
— Asta a fost data trecută? zise Ron pe o voce joasă. Când te-a durut cicatricea în biroul lui Umbridge? Era supărat Ştii-Tu-Cine?
Harry clătină din cap.
— Atunci, ce a fost?
Harry se întorcea în timp. Se uitase în ochii lui Umbridge… Îl duruse cicatricea… şi avusese sentimentul acela straniu în stomac… un sentiment ciudat, un salt… un sentiment fericit… sigur că da, nu îşi dăduse seama despre ce era vorba, fiindcă fusese atât de nefericit…
— Data trecută a fost pentru că era mulţumit, zise el. Foarte mulţumit. Credea… că o să se întâmple ceva de bine. Şi în seara înainte, să ne întoarcem la Hogwarts — se gândi la momentul când îl duruse atât de tare cicatricea în camera lui şi a lui Ron din Casa Cumplită — era mânios…
Se uită la Ron, care îl privea cu gura căscată.
— Ai putea să-i iei locul lui Trelawney, prietene, spuse el pe un ton care oscila între admiraţie şi groază.
— Nu fac profeţii, zise Harry.
— Nu, ştii ce faci? zise Ron, părând şi speriat şi impresionat. Harry, îi citeşti gândurile Ştii-Tu-Cui!
— Nu, zise Harry, clătinând din cap. Presupun că este vorba despre… starea lui. Eu primesc doar frânturi din starea în care este. Dumbledore a zis că s-a întâmplat ceva de genul ăsta anul trecut. A spus că pot să-mi dau seama când Cap-de-Mort este lângă mine, sau când urăşte pe cineva. Ei bine, acum simt şi când este mulţumit…
Urmă o pauză. Vântul şi ploaia biciuiau clădirea.
— Trebuie să îi spui cuiva, zise Ron.
— Ultima dată i-am zis lui Sirius.
— Păi, spune-i şi acum!
— Nu pot, nu? spuse Harry sumbru. Umbridge urmăreşte bufniţele şi focurile, ai uitat?
— Atunci, spune-i lui Dumbledore.
— Tocmai ţi-am zis, ştie deja, spuse Harry scurt, ridicându-se, luându-şi pelerina din cui şi încheindu-şi-o. Nu are sens să-i spun din nou.
Ron îşi închise pelerina, privindu-i gânditor pe Harry.
— Dumbledore ar vrea să ştie, zise el.
Harry ridică din umeri.
— Hai… mai avem de exersat Farmecele de Tăcere. Traversară grăbiţi domeniul întunecat, alunecând şi poticnindu-se pe peluzele noroioase, fără să spună nimic. I Harry se gândea din răsputeri. Ce vroia Cap-de-Mort să aibă loc şi nu se se întâmpla destul de repede?
— … are alte planuri… planuri pe care le poate pune în funcţiune chiar foarte curând… lucruri pe care nu le poate obţine decât prin furt… ca o armă. Ceva ce nu a avut data trecută.
Harry nu se mai gândise de săptămâni întregi la aceste cuvinte; fusese prea absorbit de ce se întâmpla la Hogwarts, prea ocupat de luptele nesfârşite cu Umbridge, de nedreptatea implicării Ministerului… Însă acum şi le reaminti, iar îl făcură să-şi pună întrebări… furia lui Cap-de-Mort ar fi fost logică dacă el nu s-ar fi apropiat de arma aceea, oricare ar fi fost. Oare îl oprise Ordinul, oare îl împiedicase să ajungă la ea? Unde era ţinută? La cine era acum?
— Mimbulus mimbletonia, zise Ron, iar Harry se întoarse la realitate chiar la timp pentru a trece prin gaura tabloului către camera de zi.
Se părea că Hermione se dusese la culcare mai devreme, lăsându-l pe Şmecherilă ghemuit pe un scaun din apropiere şi mai multe pălării noduroase de spiriduşi tricotate pe o masă de lângă foc. Harry se arătă recunoscător că nu era prin preajmă, pentru că nu îşi prea dorea să-i spună şi ei că îl duruse cicatricea şi s-o audă îndemnându-l să meargă imediat la Dumbledore. Ron îi arunca priviri neliniştite, dar Harry îşi scoase cărţile de farmece şi se apucă să îşi termine eseul, deşi doar se prefăcea concentrat. Nu scrisese aproape nimic de când Ron zise că se ducea la culcare.
Miezul nopţii sosi şi trecu, în timp ce Harry citea şi recitea pasajul despre întrebuinţările ierbii pentru scorbut, ale leuşteanului şi ale ierbii-strănutului, fără să reţină o silabă.
Aceste plante sunt foarte eficiente la inflamarea creierului şi drept urmare sunt foarte folosite în Esenţele de Derutare şi Ameţire, cu care vrăjitorul vrea să genereze lipsă de înţelepciune şi nechibzuinţă…
… Hermione zicea că Sirius devenise nechibzuit de când era închis în Casa Cumplită…
… foarte eficiente la inflamarea creierului şi drept urmare sunt foarte folosite.…
… Profetul zilei ar fi crezut că i se inflamase creierul, dacă ar fi aflat că ştia ce simţea Cap-de-Mort…
… drept urmare sunt foarte folosite în Esenţele de Derutare şi Ameţire…
… derutare, ăsta era cuvântul; de ce ştia ce simţea Cap-de-Mort? Care era această legătură între ei, pe care Dumbledore nu reuşise niciodată să o explice cu adevărat?
… cu care vrăjitorul vrea…
… cât de mult îşi dorea să doarmă…
… să genereze lipsă de înţelepciune…
În fotoliul din faţa focului era cald şi confortabil, ploaia încă răpăia pe pervazuri, Şmecherilă torcea, flăcările sfârâiau…
Cartea îi alunecă din mâini lui Harry şi ateriză cu o bufnitură surdă pe covorul din faţa focului. Capul îi căzu într-o parte…
Mergea iar de-a lungul unui hol fără ferestre, cu paşii răsunându-i în urechi. În timp ce uşa de la capătul coridorului era din ce în ce mai mare, inima îi bătea rapid de emoţie… de-ar fi putut să o deschidă… să treacă dincolo…
Întinse mâna… vârfurile degetelor erau la câţiva centimetri de ea…
— Harry Potter, domnule!
Se trezi cu o tresărire. În camera de zi fuseseră stinse toate lumânările, însă ceva se mişca prin apropiere.
— Cine-i acolo? zise Harry, ridicându-se în scaun.
Focul aproape că se stinsese, iar camera era foarte întunecată.
— Dobby v-a adus bufniţa, domnule! zise o voce chiţăitoare.
— Dobby? zise Harry cu un glas gros, uitându-se prin întuneric către direcţia de unde venea vocea.
Dobby, Spiriduşul de casă, stătea lângă masa pe care Hermione lăsase douăsprezece pălării tricotate. Urechile sale mari şi ascuţite ieşeau acum pe sub toate pălăriile pe care le tricotase Hermione vreodată, după câte se părea. Le purta unele peste altele, aşa că arăta ca şi cum i se alungise capul cu aproape un metru, iar pe ultimul ciucure era aşezată Hedwig, ciripind senin şi evident vindecată.
— Dobby s-a oferit voluntar să îi aducă bufniţa înapoi lui Harry Potter, chiţăi Spiriduşul, cu o expresie de adorare desăvârşită pe chip. Domnule, doamna profesoară Grubbly-Plank a zis că acum este bine.
Făcu o plecăciune foarte joasă, încât nasul ca un creion se frecă de suprafaţa tocită a covorului din faţa şemineului, iar Hedwig scoase un strigăt indignat şi zbură până pe braţul fotoliului lui Harry.