— Staţi puţin, îi avertiză Harry, desfăşurând pergamentul când ajunse la capul scărilor, atingându-i cu bagheta şi murmurând: Jur solemn că nu e nimic de capul meu.
Pe pergamentul gol apăru o hartă a Şcolii Hogwarts. Puncte mici şi negre, etichetate cu nume, se mişcau întruna, arătând unde erau diverşi oameni.
— Filch este la etajul doi, zise Harry, ţinând harta aproape de ochi, iar Doamna Norris este la etajul patru.
— Şi Umbridge? întrebă Hermione neliniştită.
— În biroul ei, zise Harry, arătând-o cu degetul. În ordine, la drum.
Merseră repede pe coridor către locul pe care i-l descrisese Dobby lui Harry — o bucată de perete gol vizavi de o tapiserie imensă, care înfăţişa încercarea prostească a lui Barnabas cel Smintit de a-i învăţa pe troli să facă balet.
— Bine, zise Harry încet, în timp ce un trol mâncat de molii se opri din bătaia neîncetată a celui ce se dorise profesor de balet pentru a se uita la ei. Dobby a zis să trecem dincolo de porţiunea asta de perete de trei ori, concentrându-ne asupra a ceea ce ne trebuie.
Aşa făcură, întorcându-se brusc în dreptul ferestrei chiar de dincolo de bucata de perete şi apoi în dreptul vazei de mărimea unui om de pe partea cealaltă. Ron închise ochii, concentrându-se; Hermione spuse ceva în şoaptă; Harry îşi ţinu pumnii strânşi, în timp ce se uita înainte.
Avem nevoie de un loc unde să ne luptăm… îşi zise el.
Dă-ne un loc unde să ne antrenăm… un loc unde să nu ne poată găsi…
— Harry! zise Hermione tăios, când se întoarseră după ce trecură a treia oară pe acolo.
O uşă foarte lustruită apăruse în perete. Ron se holbă la ea, părând puţin îngrijorat. Harry întinse mâna, apucă clanţa de aramă, deschise uşa şi intră primul într-o cameră spaţioasă, luminată de torţe pâlpâitoare ca acelea care luminau celulele aflate cu opt etaje mai jos.
Pereţii erau plini cu dulapuri de lemn înţesate cu cărţi şi în loc de scaune iar, pe jos erau perne mari de mătase. Pe rafturile din capătul opus al camerei se găseau mai multe instrumente cum ar fi Trădare, Senzori Secretoşi şi o Oglindă mare a Duşmanilor, despre care Harry era sigur că o văzuse anul trecut în biroul falsului Moody.
— Or să fie bune când o să exersăm Împietrirea, zise Ron entuziasmat, atingând una dintre perne cu piciorul.
— Şi uite câte cărţi! spuse Hermione încântată, trecându-şi un deget peste cotoarele volumelor legate în piele. Compendiul blestemelor obişnuite şi contraacţiunile lor… Magia neagră înfrântă… Vrăji de autoapărare… uau!
Se uită la Harry radiind, iar el îşi dădu seama că prezenţa acelor sute de cărţi o convinsese până la urmă pe Hermione că făceau ce trebuia.
— Harry, este minunat, avem aici tot ce ne trebuie!
Şi, fără alte comentarii, luă Blesteme pentru blestemaţi de pe un raft, se aşeză pe perna cea mai apropiată şi începu să citească.
Se auzi o bătaie timidă la uşă. Harry se întoarse să vadă cine era. Dădu cu ochii de Ginny Neville, Lavender, Parvati şi Dean.
— Vaai, zise Dean, uitându-se în jur impresionat. Ce este locul ăsta?
Harry începu să explice, însă, înainte să termine, mai sosiră alţii şi trebui să o ia de la capăt. Când se făcu ora opt, era ocupată fiecare pernă. Harry se duse la uşă şi întoarse cheia care ieşea din broască; aceasta scoase un sunet limpede şi toată lumea tăcu, uitându-se la el. Hermione îşi puse cu grijă un semn la pagina din Blesteme pentru blestemaţi la care ajunsese şi lăsă cartea deoparte.
— Bine, zise Harry, puţin emoţionat. Acesta este locul pe care l-am găsit pentru antrenamente, şi este… ăă… evident că sunteţi mulţumiţi.
— Este fantastic! zise Cho, şi mai mulţi încuviinţară în şoaptă.
— Este ciudat, zise Fred, încruntându-se în jur. Ne-am ascuns o dată aici de Filch, ţii minte, George? Dar atunci era doar un dulap de mături.
— Hei, Harry, ce sunt chestiile alea? întrebă Dean din fundul camerei, arătând spre Trădare şi Oglinda Duşmanilor.
— Detectori Întunecaţi, zise Harry, păşind printre perne ca să ajungă acolo. În mare, arată când anume sunt prin preajmă vrăjitori Întunecaţi sau duşmani, însă nu ar trebui să ai prea mare încredere în ele, pot fi păcălite…
Se uită pentru o clipă în Oglinda crăpată a Duşmanilor; în ea se mişcau siluete întunecate, deşi nici una dintre ele nu putea fi recunoscută. Se întoarse cu spatele la ea.
— Ei bine, m-am gândit cam ce ar trebui să facem mai întâi şi… ăă…
Observă o mână ridicată.
— Ce este, Hermione?
— Cred că ar trebui să alegem un lider, zise Hermione.
— Harry este liderul, zise Cho imediat, uitându-se la Hermione de parcă ar fi fost nebună.
Stomacul lui Harry făcu iar o tumbă.
— Da, dar cred că ar trebui să-l votăm cum trebuie, zise Hermione netulburată. E mai oficial sporeşte autoritatea. Deci… cine crede că Harry ar trebui să fie liderul nostru?
Toată lumea ridică mâna, chiar şi Zacharias Smith, deşi o făcu fără nici o tragere de inimă.
— Ăă… În ordine, mulţumesc, zise Harry, care simţea că îi luase foc faţa. Şi — ce mai este, Hermione?
— Cred că ar trebui să avem şi un nume, spuse ea veselă, cu mâna încă ridicată. Ar promova spiritul de echipă şi unitatea, nu credeţi?
— Putem să fim Liga Anti-Umbridge? zise Angelina plină de speranţă.
— Sau Grupul Care Crede că Cei din Ministerul Magiei sunt Imbecili? sugeră Fred.
— Eu mă gândeam, zise Hermione, încruntându-se la Fred, mai degrabă la o denumire care să nu le spună tuturor ce punem la cale, ca să putem vorbi de ea în siguranţă şi în afara întâlnirilor.
— Asociaţia Defensivă? zise Cho. A.D. pe scurt, ca să nu ştie nimeni despre ce vorbim?
— Da, A.D. sună bine, zise Ginny. Dar hai să o facem să vină de la Armata lui Dumbledore, pentru că de asta se teme cel mai tare Ministerul, nu-i aşa?
La auzul acestor cuvinte se auziră multe şoapte şi râsete aprobatoare.
— Cine e pentru A.D.? zise Hermione pe un ton autoritar, îngenunchind pe pernă ca să numere. Majoritatea… moţiune aprobată!
Agăţă foaia de pergament cu toate semnăturile lor pe perete şi în partea de sus scrise cu litere mari:
— Bine, zise Harry, după ce Hermione se aşeză la loc, ce ziceţi, începem antrenamentul? Mă gândeam că primul lucru pe care ar trebui să-l facem ar fi Expelliarmus, ştiţi voi, Vraja de Dezarmare. Ştiu că este destul de simplă, însă a fost foarte folositoare când…
— Ah, te rog, spuse Zacharias Smith, dându-şi ochii peste cap şi încrucişându-şi mâinile. Eu nu cred că Expelliarmus chiar o să ne fie de ajutor împotriva Ştii-Tu-Cui, nu găseşti?
— Am folosit-o contra lui, zise Harry încet. Mi-a salvat viaţa în iunie.
Smith căscă gura ca un prost. Ceilalţi din cameră rămaseră tăcuţi.
— Însă dacă ai senzaţia că este degradant pentru tine, poţi să pleci, zise Harry.
Smith nu se mişcă, şi nici ceilalţi.
— În ordine, zise Harry, care avea gura puţin mai uscată decât de obicei, din cauza tuturor perechilor de ochi aţintite asupra lui, cred că ar trebui să ne grupăm câte doi şi să ne antrenăm.
I se părea ciudat să dea indicaţii, însă şi mai ciudat era să vadă că îi erau ascultate. Toţi se ridicară imediat şi se împărţiră pe perechi. După cum era de aşteptat, Neville rămase fără partener.