Pe parcursul următoarelor două săptămâni, Harry se simţi ca şi când ar fi avut un fel de talisman în piept, un secret luminos, care îl ajuta să suporte orele cu Umbridge şi chiar îi permitea să-i poată zâmbi prietenos, în timp ce se uita în ochii ei îngrozitori şi exoftalmici. El şi A. D. rezistau chiar sub nasul ei, făcând exact lucrul de care ea şi Ministerul se temeau cel mai mult, şi de fiecare dată când ar fi trebuit să citească din cartea lui Wilbert Slinkhard la orele ei, medita, în schimb, asupra amintirilor plăcute ale celor mai recente întâlniri, rememorând cum reuşise Neville să o dezarmeze pe Hermione, cum stăpânise Colin Creevey Vraja de Oprire după ce se străduise din răsputeri în trei şedinţe, şi cum făcuse Parvati Patil un Blestem de Reducere atât de reuşit, încât micşorase masa, lăsând toate Tradarele pe praful de pe podea.
Îi era aproape imposibil să fixeze o anumită seară din săptămână pentru întâlnirile A. D., având în vedere că trebuia să ţină cont de trei antrenamente separate ale echipelor de vâjthaţ, care erau adeseori reprogramate din cauza vremii urâte; dar lui Harry nu îi părea rău; din punctul lui de vedere, poate că era mai bine ca aranjarea întâlnirilor să fie imprevizibilă. Dacă îi urmărea cineva, le-ar fi fost greu să găsească un tipar.
Hermione elaboră în scurt timp o metodă foarte isteaţă de a le comunica tuturor membrilor data şi ora următoarei întâlniri, în cazul în care ar fi fost nevoie să le schimbe subit, fiindcă ar fi părut suspect ca elevi de la case diferite să fie văzuţi în repetate rânduri traversând Marea Sală pentru a vorbi între ei. Le dădu tuturor membrilor A. D. un galion fals (Ron fu foarte entuziasmat când văzu coşul pentru prima oară şi fu convins că împărţea galbeni adevăraţi).
— Vedeţi numerele de pe marginea monedelor? zise Hermione, ridicând una pentru a o cerceta, la sfârşitul celei de-a patra întâlniri.
Moneda strălucea mare şi galbenă la lumina torţelor.
— Pe galionii adevăraţi există doar un număr de serie care face referinţă la goblinul care a făcut moneda. Însă pe aceste monede false numerele se vor schimba, pentru a arăta data şi ora următoarei întâlniri. Monedele se vor încălzi atunci când se vor schimba datele, aşa că, dacă o să le purtaţi în buzunar, o să le puteţi simţi. Vom lua câte una fiecare şi, după ce Harry va fixa data următoarei întâlniri, o să schimbe numerele de pe moneda lui, şi pentru că am aruncat o Vrajă Protean asupra ei, toate se vor schimba în acelaşi fel.
Cuvintele lui Hermione fură întâmpinate de o tăcere confuză. Se uită în jur la toate chipurile oarecum derutate, întoarse spre ea.
— Păi… m-am gândit că ar fi o idee bună, zise ea nesigură, adică… şi dacă Umbridge ne-ar pune să ne întoarcem buzunarele pe dos, nu este deloc ciudat dacă ai un galion la tine, nu-i aşa? Dar… mă rog, dacă nu vreţi să le folosiţi…
— Poţi să faci o Vrajă Protean? zise Terry Boot.
— Da, spuse Hermione.
— Dar asta este… este de nivelul T.V.E.E., zise el cu o voce mică.
— A, zise Hermione, încercând să pară modestă. A… mă rog… da, presupun că aşa este.
— Cum de nu eşti la Ochi-de-Şoim? întrebă el, uitându-se la Hermione cu o privire aproape extaziată. Cu un creier ca al tău?
— Păi, Jobenul Magic chiar s-a gândit să mă trimită la Ochi-de-Şoim în timpul sortatului, zise Hermione veselă, dar până la urmă a ales Cercetaşii. Bun, înţeleg că folosim galionii?
Se auzi un murmur de încuviinţare şi toţi se apropiară ca să ia câte unul din coş. Harry se uită pieziş la Hermione.
— Ştii de ce îmi amintesc astea?
— Nu, de ce?
— De cicatricele Devoratorilor Morţii. Cap-de-Mort atinge una dintre ele, cicatricele îi ard pe toţi şi ştiu că trebuie să i se alăture.
— Păi… da, zise Hermione încet, de acolo mi-a venit ideea… dar te rog să observi că am decis să gravez data pe bucăţi de metal şi nu pe pielea membrilor.
— Da… prefer metoda ta, zise Harry zâmbind, în timp ce îşi băga galionul în buzunar. Presupun că singurul pericol cu ăştia este că i-am putea cheltui din greşeală.
— Slabe şanse, zise Ron, care îşi examina propriul galion fals cu un aer puţin trist. Eu nu am nici un galion adevărat cu care să îl confund.
Având în vedere că se apropia primul meci de vâjthaţ din acel sezon, Cercetaşii împotriva Viperinilor, întâlnirile A.D. fură amânate, pentru că Angelina insista să se antreneze aproape în fiecare zi. Faptul că nu mai avusese loc de atâta timp Cupa de Vâjthaţ sporea semnificativ interesul şi entuziasmul faţă de meciul apropiat; cei de la Ochi-de-Şoim şi Astropufi erau foarte interesaţi de rezultat, pentru că ei, desigur, aveau să joace cu ambele echipe pe parcursul anului; şi şefii Caselor echipelor adverse, deşi încercau să se ascundă sub o aparenţă de sportivitate, erau hotărâţi să îşi vadă propria echipă victorioasă. Harry realiză cât de mult îşi dorea profesoara McGonagall să îi bată pe Viperini când aceasta nu le dădu teme în săptămâna dinaintea meciului.
— Cred că în momentul de faţă aveţi destule de făcut, zise ea cu un aer superior.
Nimănui nu îi veni să-şi creadă urechilor, până când ea nu se uită direct la Harry şi Ron şi zise poruncitor:
— Băieţi, m-am obişnuit să văd Cupa de Vâjthaţ în biroul meu, şi zău că nu vreau să fiu nevoită să i-o dau profesorului Plesneală, aşa că să folosiţi timpul liber ca să vă antrenaţi, da?
Plesneală, la fel de evident de părtinitor, rezervase atât de des stadionul de vâjthaţ pentru Viperini, încât Cercetaşilor le era greu să ajungă acolo ca să joace. De asemenea, se făcea că nu aude numeroasele încercări raportate ale Viperinilor de a-i blestema pe jucătorii Cercetaşi pe holuri. Când Alicia Spinnet apăru în aripa spitalului cu sprâncenele crescându-i atât de des şi de repede, încât îi acopereau ochii şi îi astupau gura, Plesneală insistă că trebuia să fi încercat să arunce o Vrajă de Însănătoşire a părului asupra ei însăşi şi refuză să îi asculte pe cei paisprezece martori oculari care stăruiau că îl văzuseră pe portarul Viperinilor, Miles Bletchly, blestemând-o pe la spate, în timp ce învăţa la bibliotecă.
Harry era optimist în legătură cu şansele Cercetaşilor; până la urmă nu pierduseră niciodată în faţa echipei lui Reacredinţă. Într-adevăr, Ron încă nu juca la nivelul lui Baston, dar făcea mari eforturi să se perfecţioneze. Marea sa slăbiciune era tendinţa de a-şi pierde încrederea în sine după ce făcea o gafă; dacă încasa un gol, devenea agitat şi drept urmare era posibil să mai ia şi altele. Pe de altă parte, Harry îl văzuse pe Ron apărând spectaculos de câteva ori, când era în formă; în timpul unui antrenament memorabil, se atârnase cu o singură mână de mătură şi lovise balonul atât de tare în partea opusă stâlpilor porţii, încât acesta traversă stadionul în zbor şi trecu prin cercul din mijloc din capătul celălalt; ceilalţi din echipă fură de părere că această paradă putea fi comparată cu succes cu una realizată de curând de Barry Ryan, portarul naţionalei irlandeze contra înaintaşului polonez Ladislaw Zamojski. Chiar şi Fred spusese că mai erau şanse ca Ron să-i facă mândri pe el şi pe George, şi că meditau serios dacă să recunoască sau nu că era rudă cu ei, deşi încercaseră să-l nege de patru ani.
Singurul fapt care îl îngrijora cu adevărat pe Harry era cât de mult se lăsa Ron afectat de tactica echipei Viperinilor de a-l şicana chiar înainte să fi ajuns pe stadion. Harry, desigur, le suporta de patru ani comentariile răutăcioase, aşa că şuşotelile gen „Hei, Potty, am auzit că Warrington a jurat că sâmbătă o să te dea jos de pe mătură”, departe de a-i îngheţa sângele în vine, îl făceau să râdă. „Warrington ţinteşte atât de jalnic, încât aş fi mai îngrijorat dacă ar viza-o pe persoana de lângă mine”, replica el, făcându-i pe Ron şi Hermione să râdă şi ştergând zâmbetul de pe chipul lui Pansy Parkinson.