— Bine, tocmai am aflat aşezarea finală în teren a Viperinilor, zise Angelina, consultând o foaie de pergament. Au plecat prinzătorii de anul trecut, Derrick şi Bole, însă se pare că Montague i-a înlocuit cu nişte gorile, nu cu persoane care pot să zboare foarte bine. Sunt doi tipi pe care îi cheamă Crabbe şi Goyle, nu ştiu prea multe despre ei…
— Noi da, spuseră Harry şi Ron într-un glas.
— Păi, nu par destul de inteligenţi ca să deosebească un capăt al măturii de celălalt, zise Angelina, punând pergamentul în buzunar, dar pe de altă parte m-am mirat întotdeauna cum reuşeau Derrick şi Bole să găsească stadionul fără indicatoare.
— Crabbe şi Goyle sunt de aceeaşi teapă, o asigură Harry.
Auzeau cum sute de persoane se aşezau pe băncile dispuse simetric ale tribunelor. Unii cântau, dar Harry nu putea să descifreze cuvintele. Începea să aibă emoţii, însă ştia că nodul din stomacul său nu se compara cu cel al lui Ron, care stătea cu mâinile lipite de corp şi se uita iar în gol, cu maxilarul încleştat şi cu chipul pământiu.
— A sosit timpul, zise Angelina cu o voce tăcută, uitându-se la ceas. Haideţi… baftă.
Jucătorii se ridicară, îşi puseră măturile pe umăr şi ieşiră înşiruiţi din vestiar în lumina zăpăcitoare de afară. Fură întâmpinaţi de o avalanşă de zgomote printre care Harry încă auzea cântecele, deşi erau estompate de urale şi fluierături.
Erau aşteptaţi de echipa Viperinilor. Iar ei purtau acele insigne argintii în formă de coroană. Noul căpitan, Montague, avea în linii mari construcţia lui Dudley Dursley, cu nişte antebraţe mari ca nişte jamboane păroase. În spatele său stăteau la pândă Crabbe şi Goyle, aproape la fel de mari, clipind ca nişte idioţi în lumina soarelui şi rotindu-şi bâtele de prinzători. Reacredinţă stătea într-o parte, cu părul blond-alb strălucind în lumina soarelui. Îi întâlni privirea lui Harry şi-i zâmbi batjocoritor, atingând insigna în formă de coroană prinsă în piept.
— Căpitanii să-şi dea mâinile, ordonă arbitrul, doamna Hooch, când Angelina şi Montague ajunseră unul lângă celălalt.
Harry îşi dădu seama că Montague încerca să-i strivească degetele Angelinei, cu toate că aceasta nu avu nici o tresărire.
— Urcaţi-vă pe mături… !
Doamna Hooch îşi duse fluierul la gură şi suflă.
Mingile fură eliberate şi cei paisprezece jucători ţâşniră spre văzduh. Harry îl văzu cu coada ochiului pe Ron cum goni spre stâlpii porţii. Harry zbură şi mai sus ferindu-se de un balon-ghiulea, şi făcu un tur larg al terenului, uitându-se în jur după sclipirea aurie; de partea cealaltă a stadionului, Draco Reacredinţă făcea exact acelaşi lucru.
— Iat-o pe Johnson Johnson are balonul, ce bine joacă fata asta, o spun de ani întregi, dar tot nu vrea să iasă cu mine…
— JORDAN! strigă profesoara McGonagall.
— … era doar un detaliu pentru amuzament, doamnă profesoară, dă o notă de interes — Johnson se fereşte de Warrington, trece de Montague, este… au!… lovită pe la spate de un balon-ghiulea trimis de Crabbe… Montague prinde balonul, se ridică la loc şi… un frumos balon-ghiulea trimis de George Weasley, Montague este lovit în cap de un balon-ghiulea, îl scapă, balonul este prins de Katie Bell de la Cercetaşi, care îi pasează în spate Aliciei Spinnet, iar Spinnet porneşte…
Comentariul lui Lee Jordan răsuna în tot stadionul şi Harry asculta din răsputeri, cu vântul vâjâindu-i în urechi şi cu mulţimea gălăgioasă care ţipa, huiduia şi cânta.
— … se fereşte de Warrington, evită un balon-ghiulea… ca prin urechile acului, Alicia… şi mulţimea este încântată, ascultaţi-i, ce cântă?
Când Lee se opri ca să asculte, cântecul se ridică tare şi limpede din marea de verde cu argintiu din partea tribunelor Viperinilor:
— … şi Alicia îi pasează înapoi Angelinei! strigă Lee.
În timp ce cotea, lui Harry îi fierbea stomacul din cauza a ceea ce tocmai auzise: ştia că Lee încerca să acopere cuvintele cântecului.
— Haide Angelina… se pare că nu mai trebuie să treacă decât de portar!… trage la poartă… şut!… aaaah!…
Bletchley, portarul Viperinilor, salvase golul; îi aruncă balonul lui Warrington, care goni cu el, zburând în zigzag printre Alicia şi Katie; cântecul de dedesubt era din ce în ce mai tare, pe măsură ce Narrington se apropia de Ron.
Harry nu se putu abţine: renunţând să caute Hoţoaica, îşi întoarse Fulgerul spre Ron, o siluetă singuratică din capătul îndepărtat al stadionului, plutind în faţa celor trei cercuri, în timp ce uriaşul Warrington gonea spre el.
— … balonul este la Warrington, Warrington se îndreaptă spre poartă, a ieşit din raza baloanelor-ghiulea şi nu îl mai are în faţă decât pe portar…
Dinspre tribunele Viperinilor, de dedesubt, se ridică un val răsunător de cântece:
— … acesta este primul test pentru Weasley, noul portar al Cercetaşilor, fratele prinzătorilor Fred şi George, şi un tânăr talent promiţător al echipei… haide, Ron!
Însă strigătele de încântare veniră dinspre capătul Viperinilor: Ron zburase haotic, cu braţele întinse, şi balonul trecuse direct printre ele şi prin cercul din mijloc.
— Viperinii marchează! se auzi vocea lui Lee printre uralele şi huiduielile mulţimii de dedesubt, aşa că este zece la zero pentru Viperini… ai avut ghinion, Ron.
Viperinii cântară şi mai tare:
— … Cercetaşii sunt iar în posesia balonului, şi iat-o pe Katie Bell croindu-şi drum pe teren… strigă Lee cu vitejie, deşi cântecele erau atât de răsunătoare, încât abia putea să se mai facă auzit peste ele.
— Harry, CE FACI? strigă Angelina, zburând pe lângă el ca să ţină pasul cu Katie. VEZI-ŢI DE JOC!
Harry realiză că rămăsese locului în aer peste un minut, urmărind desfăşurarea meciului fără să se gândească deloc unde era Hoţoaica. Coborî îngrozit şi începu iar să dea roată terenului, uitându-se în jur şi încercând să ignore refrenul care acum tuna în tot stadionuclass="underline"
Oriunde se uita, nu era nici urmă de Hoţoaică; Reacredinţă dădea ture în jurul stadionului, ca şi el. Trecură unul pe lângă altul pe la jumătatea terenului, zburând în direcţii opuse, iar Harry îl auzi pe Reacredinţă cântând tare:
— … şi iată-l din nou pe Warrington, răcni Lee, care îi pasează lui Pucey, Pucey trece de Spinnet, haide, Angelina, poţi să-l opreşti — se pare că nu — însă un frumos balon-ghiulea trimis de Fred Weasley, adică, de George Weasley, ah, cui îi pasă, oricum, de unul dintre ei, Warrington scapă balonul şi Katie Bell… ăă… Îl scapă şi ea… aşa că iată-l pe Montague cu balonul, Montague, căpitanul Viperinilor, ia balonul şi se ridică, haideţi, Cercetaşilor, blocaţi-l!