Ochii îi căzură pe Harry.
— Tu! icni el. Tu! Tu mi-ai omorât pisica! Ai omorât-o! Te ucid! Te…
— Argus!
Dumbledore sosise la faţa locului, urmat de alţi profesori. În câteva minute, trecu de Harry, Ron şi Hermione şi o desprinse pe Doamna Norris de pe mânerul torţei.
— Vino cu mine, Argus, îi spuse el lui Filch. Şi voi, domnule Potter, domnule Weasley şi domnişoară Granger…
Lockhart făcu un pas grăbit în faţă.
— Biroul meu este cel mai aproape, domnule director… chiar deasupra… Vă rog să binevoiţi să…
— Mulţumesc, Gilderoy, zise Dumbledore.
Mulţimea amuţită se dădu la o parte pentru a le face loc. Lockhart, entuziasmat şi dându-şi importanţă, îl urmă pe Dumbledore. La fel, profesorii McGonagall şi Plesneală.
De cum intrară în biroul întunecos al lui Lockhart, se simţi un freamăt pe pereţi. Harry văzu cum câteva dintre pozele lui Lockhart se ascundeau, să nu li se vadă părul pus pe bigudiuri. Lockhart în carne şi oase aprinse lumânările de pe birou şi se retrase în fundul camerei. Dumbledore o puse pe Doamna Norris pe biroul lustruit şi începu să o examineze. Harry, Ron şi Hermione schimbară priviri îngrijorate şi se adânciră în scaunele pe care nu cădea direct lumina lumânărilor.
Vârful nasului lung şi strâmb al lui Dumbledore era doar la doi centimetri depărtare de blana Doamnei Norris.
O cercetă cu atenţie prin ochelarii săi, în formă de semilună, degetele-i lungi împungând-o şi pipăind-o. Profesoara McGonagall era aplecată aproape la fel de mult, încât ajunsese să se uite cruciş. În spatele lor se desluşea Plesneală, retras cât mai în umbră, cu o expresie ciudată pe chip, de parcă încerca din răsputeri să nu zâmbească. Iar Lockhart se plimba în jurul lor, dându-le sfaturi.
— Cu siguranţă a fost omorâtă de un blestem… probabil Tortura Transmogrifă. Am văzut de multe ori cum este folosită, ce ghinion că nu am fost acolo, ştiu contra-blestemul care ar fi salvat-o…
Comentariile lui Lockhart erau însoţite de bocetele răscolitoare ale lui Filch. Era prăbuşit în scaunul de lângă birou, neputând să se uite la Doamna Norris, ascunzându-şi faţa în mâini. Oricât de mult l-ar fi detestat Harry pe Filch, nu putea să nu-i pară un pic rău de el, însă nu îl compătimea ea atât de mult, cât se compătimea pe sine. Dacă Dumbledore îl credea pe Filch, ar fi fost exmatriculat pe viaţă, cu siguranţă.
Dumbledore bombănea cuvinte ciudate încet şi o atingea pe Doamna Norris cu bagheta, dar nu se întâmplă nimic. Era la fel ca şi până atunci, de parcă tocmai ar fi fost împăiată.
— …Îmi amintesc de un incident similar din Oaugadogou, zise Lockhart, o serie de atacuri, toată povestea este prezentată în autobiografia mea. Am reuşit să dotez băştinaşii cu diferite talismane care au rezolvat imediat problema…
Fotografiile lui Lockhart de pe pereţi dădeau din cap aprobator, în timp ce acesta vorbea. Una dintre ele uitase să-şi scoată bigudiurile.
Până la urmă, Dumbledore se îndreptă din şale.
— Nu este moartă, Argus, spuse el cu blândeţe.
Lockhart se opri brusc din enumerarea crimelor pe care le prevenise el.
— Nu-i moartă? exclamă Filch, uitându-se printre degete la Doamna Norris. Dar de ce este… rigidă şi îngheţată?
— A fost împietrită, zise Dumbledore („Ah, ştiam eu!” făcu Lockhart.). Dar cum, nu vă pot spune…
— Întreabaţi-l pe el! icni Filch, întorcându-şi faţa înlăcrimată şi umflată spre Harry.
— Nici un elev din anul II nu ar fi putut să facă vraja asta, zise Dumbledore, ferm. Ar fi fost nevoie de cea mai elaborată Magie Neagră a…
— El a făcut-o, el a făcut-o! răcni Filch şi faţa încercănată i se învineţi. Aţi văzut ce a scris pe peretele acela! A găsit… în biroul meu… ştie că sunt… sunt un…
Chipul lui Filch se schimonosi îngrozitor.
— Ştie că sunt un… Non! termină el.
— Nu m-am atins de Doamna Norris! spuse Harry, tare, stânjenit de privirile celor din jur îndreptate asupra lui, inclusiv ale tuturor pozelor lui Lockhart. Şi nici măcar nu ştiu ce este un Non!
— Prostii! sări Filch. Mi-a văzut plicul de la RAPIDMAGIC!
— Daţi-mi voie să vorbesc, domnule director, spuse Plesneală din umbră.
Lui Harry i se accentua presentimentul unor nenorociri viitoare. Era sigur că Plesneală nu era în stare să spună nimic în favoarea lui.
— Potter şi prietenii lui ar fi putut să fie în locul nepotrivit şi la timpul nepotrivit, spuse el, un zâmbet prefigurându-se în colţul gurii sale, de parcă s-ar fi îndoit de ce spunea, dar există nişte dubii totuşi. De ce se aflau pe coridorul de sus, oricum? De ce nu erau la serbarea de Halloween?
Harry, Ron şi Hermione începură să le explice totul, amintind de petrecerea de ziua morţii lui Nick.
— Erau prezente sute de stafii, care pot să vă spună că am fost acolo…
— Dar de ce nu v-aţi întors la serbare după aceea? zise Plesneală, ochii săi negri sclipind în lumina lumânărilor. Ce căutaţi pe coridor?
Ron şi Hermione se uitară la Harry.
— Pentru că… pentru că…, începu Harry.
Inima îi bătea cu putere, ceva îi spunea că ar fi întins coarda prea tare dacă le-ar fi spus că au fost aduşi acolo de o voce din neant, pe care numai el putea să o audă…
— … pentru că eram obosiţi şi vroiam să ne ducem la culcare! termină el.
— Fără să cinaţi? întrebă Plesneală, un zâmbet triumfător facându-şi apariţia pe faţa sa sfrijită. Nu ştiam că fantomele au mâncare potrivită pentru oameni, la petrecerile lor…
— Nu ne era foame, spuse Ron, tare, stomacul său scoţând un ghiorţăit puternic.
Zâmbetul răutăcios al lui Plesneală i se întinse pe toată faţa.
— Vă sugerez, domnule director, că Potter nu este sincer pe deplin, spuse el. Ar fi o idee bună dacă ar fi privat de anumite privilegii, până când va fi gata să ne spună tot adevărul. Personal, eu cred că ar trebui scos din echipa de Vâjthaţ a Cercetaşilor, până va învăţa să fie cinstit.
— Serios, Severus? făcu profesoara McGonagall, tăios. Nu văd nici un motiv pentru care să i se interzică băiatului să joace Vâjthaţ. Pisica asta nu a fost lovită în cap cu o mătură. Nu este absolut nici o dovadă că Potter a greşit cu ceva.
Dumbledore îl cerceta pe Harry cu privirea. Privirea sa de un albastru-deschis îl făcea pe Harry să se simtă de parcă ar fi fost examinat cu raze X.
— Nevinovat până când se va dovedi contrariul, Severus, zise el cu hotărâre.
Plesneală era furios. Ca şi Filch, de altfel.
— Pisica mea a fost împietrită! izbucni el, cu ochii ieşindu-i din orbite. Vreau să fie pedepsit cineva!
— O vom vindeca, Argus, zise Dumbledore, răbdător. Doamna Lăstar a reuşit să cultive nişte mătrăgune, numai bune ca antidot. Cum ajung la mărimea potrivită, voi cere să se prepare o poţiune, care o va învia pe Doamna Norris.
— O voi face eu, se băgă şi Lockhart în discuţie. Cred că am mai făcut-o de cel puţin o sută de ori, aş putea să fac o Poţiune de Refacere chiar şi în somn…
— Scuzaţi-mă, îl întrerupse Plesneală, glacial, dar cred că eu sunt maestrul poţiunilor în şcoala asta…
Urmă o pauză nefirească.
— Puteţi să plecaţi, le spuse Dumbledore lui Harry, Ron şi Hermionei.
Plecară cât mai repede posibil, dar fără să alerge. Când ajunseră la etaj, deasupra biroului lui Lockhart, intrară într-o clasă goală şi închiseră uşa după ei. Harry privea spre feţele întunecate ale prietenilor săi.
— Credeţi că ar fi trebuit să le spun despre vocea pe care am auzit-o?