Începuse să plouă. Harry simţi picăturile grele pe faţă, stropindu-i ochelarii. Habar nu avea cum decurgea jocul, până nu îl auzi pe Lee Jordan, comentatorul, spunând: „Viperinii conduc cu şaizeci de puncte la zero!”
Măturile superioare ale Viperinilor îşi făceau evident treaba, iar balonul-ghiulea continua să facă orice ca să-l dea pe Harry jos de pe mătură. Fred şi George zburau atât de aproape de el acum, de o parte şi de alta, încât Harry nu putea să vadă altceva în afară de mâinile lor şi nu avea nici cum să caute hoţoaica, darămite să o mai şi prindă.
— Cineva… i-a făcut… ceva… acestui balon-ghiulea…, mormăi Fred, lovindu-l cu toată puterea, în timp ce acesta începuse un nou atac asupra lui Harry.
— Trebuie să cerem timp de odihnă, zise George, încercând în acelaşi timp să-i facă semn şi lui Baston şi nici să nu lase balonul-ghiulea să-i spargă nasul lui Harry.
Baston receptase cu siguranţă mesajul. Fluierul lui Madam Hooch se auzi iar. Harry, Fred şi George se avântară spre pământ, încă încercând disperaţi să evite balonul-ghiulea care îşi ieşise din minţi.
— Ce se întâmplă? zise Baston.
În timp ce toată echipa Cercetaşilor se strânsese în jurul lui Baston, galeria Viperinilor îi huiduia.
— Fred, George, unde eraţi când balonul-ghiulea a oprit-o pe Angelina să dea gol?
— Eram cu douăzeci de metri deasupra ei, Oliver, zise George supărat, oprind celălalt balon-ghiulea care era gata să-l omoare pe Harry. Cineva l-a vrăjit… nu-l lasă pe Harry în pace, doar pe el l-a atacat tot jocul. Probabil că e mâna Viperinilor aici!
— Dar baloanele-ghiulea au fost închise în biroul lui Madam Hooch, imediat după ultimul nostru antrenament… şi atunci nu aveau nimic…, zise Baston, neliniştit.
Madam Hooch venea spre ei. Peste umărul ei, Harry zări echipa Viperinilor râzând şi arătând cu degetul spre el.
— Ascultaţi, spuse Harry, în timp de Madam Hooch se apropia tot mai mult, cu voi doi zburând în jurul meu tot timpul, singurul mod în care aş putea prinde hoţoaica ar fi doar dacă mi-ar sări drept în poală, zise Harry. Aveţi grijă de restul echipei şi lăsaţi-mă pe mine să mă descurc cu balonul-ghiulea…
— Nu fi încăpăţânat, zise Fred. O să-ţi zboare capul!
Baston privea când la Harry, când la băieţii Weasley.
— Oliver, e o nebunie, zise Alicia Spinnet, supărată. Nu-l poţi lăsa pe Harry să-i ţină piept singur chestiei ăleia turbate. Hai să cerem o investigaţie!…
— Dacă ne oprim acum, pierdem meciul! zise Harry. Şi nici măcar nu pierdem în faţa Viperinilor, ci doar din cauza unui balon-ghiulea nebun! Oliver, spune-le să mă lase în pace!
— Numai din cauza ta, îi strigă George, supărat, lui Baston. „Prinde hoţoaica… sau mori încercând”, auzi, ce aiureală!
Madam Hooch veni lângă ei.
— Putem să reluăm meciul? îl întrebă ea pe Baston.
Baston privi expresia hotărâtă de pe chipul lui Harry.
— Bine, spuse el. Fred, George, l-aţi auzit pe Harry… Lăsaţi-l în pace să se descurce singur cu balonul-ghiulea!
Ploaia cădea şi mai puternic acum. La fluierul lui Madam Hooch, Harry ţâşni în văzduh şi auzi fâsâitul balonului-ghiulea în spatele lui. Se roti şi coti în spirale, zigzaguri şi rostogoliri. Deşi puţin ameţit, îşi ţinea ochii larg deschişi. Ploaia îi şiroia de pe ochelari în nări, în timp ce zbura cu faţa în sus, evitând un alt atac sălbatic al balonului-ghiulea. Auzea râsetele mulţimii din tribune, ştia că arăta cât se poate de caraghios, dar balonul-ghiulea era greoi şi nu îşi putea schimba direcţia la fel de uşor ca el. Începu un traseu ca de montagne-russe, pe marginea stadionului, străduindu-se să zărească porţile echipei Cercetaşilor, printre stropii argintii de ploaie, la care încerca să ajungă Adrian Pucey, dacă trecea de Baston…
Un şuierat pe la urechea lui Harry îl anunţă că scăpase iar ca prin urechile acului de balonul-ghiulea. Se întoarse din drum şi goni în direcţia opusă.
— Te antrenezi la balet, Potter? strigă Draco, Harry fiind nevoit să se rotească de-a dreptul caraghios prin aer pentru a se feri.
Harry ţâşni iar, balonul-ghiulea urmându-l la câţiva metri distanţă. În acea clipă, privind înapoi cu ură spre Draco, zări hoţoaica aurie! Plutea la câţiva centimetri pe lângă urechea stângă a acestuia, dar el, fiind mult prea ocupat să se distreze pe seama lui Harry, nu o văzuse.
Urmă un moment de derută, Harry plutind nehotărât în aer. Nu îndrăznea să se repeadă spre Draco, de teamă ca acesta să nu ridice privirile şi să vadă hoţoaica…
TRONC!
Şovăise prea mult. O secundă în plus şi balonul-ghiulea îl izbise în umăr, iar Harry avu senzaţia că i se desprinde mâna. Ameţit, năucit de durerea sfredelitoare, alunecă de pe mătura lui îmbibată de ploaie, rămânând prins de ea doar cu genunchiul, braţul drept atârnându-i inutil pe lângă el. Balonul-ghiulea se întoarse înapoi pentru un al doilea atac, de data aceasta ţintind spre faţă. Harry se dădu la o parte din calea lui cu repeziciune, cu un singur gând în mintea lui amorţită: să ajungă la Draco!
Printr-o ceaţă de ploaie şi cu o durere cumplită, ţâşni spre chipul de sub el, care rânjea satisfăcut. Văzu cum ochii lui Draco i se măresc de frică, crezând că Harry avea de gând să-l atace.
— Ce…, se fâstâci el, dându-se la o parte din drumul lui Harry.
Harry îşi dezlipi de pe mătură singura mână care îi mai rămăsese şi o întinse înainte. Îşi simţi degetele amorţite încleştându-i-se pe hoţoaica rece, dar acum nu se mai ţinea de mătură decât cu picioarele. Mulţimea izbucni în urale, în timp ce el plonja spre pământ, încercând din răsputeri să nu-şi piardă cunoştinţa.
Cu o bufnitură răsunătoare căzu în noroi şi se rostogoli de pe mătură. Mâna îi atârna într-un unghi foarte ciudat. Zăpăcit de durere, auzi din depărtare nenumărate urale, fluierături şi strigăte. Se concentră asupra hoţoaicei, încleştate în mâna lui zdravănă.
— Ah, zise el, slăbit, am câştigat!
Şi leşină.
Se trezi cu ploaia şiroindu-i pe faţă, zăcând încă pe teren, cu cineva aplecat deasupra lui. Văzu nişte dinţi sclipitori.
— O nu, nu tu! se vaită el.
— Delirează, spuse Lockhart mulţimii neliniştite a Cercetaşilor, care se îmbulzea în jurul lor. Nu-ţi face griji, Harry, îţi pun eu mâna la loc!
— Nu! sări Harry. E bine aşa cum e, mulţumesc…
Încercă să se ridice, dar durerea era îngrozitoare. Auzi un ţăcănit cunoscut în apropiere.
— Nu vreau o poză acum, Colin, zise el cât putu de tare.
— Lasă-te pe spate, Harry, spuse Lockhart, încercând să-l liniştească. Este un truc simplu pe care l-am folosit de mii de ori.
— De ce nu mă duceţi la spital? se rugă Harry printre dinţii încleştaţi.
— Cam aşa ar trebui, domnule profesor, întări Baston, plin de noroi.
Nu se putea abţine să nu zâmbească, deşi căutătorul lui era rănit.
— Ai prins-o superb, Harry, foarte spectaculos, cel mai bine de până acum, îndrăznesc să spun.
Printre pădurea de picioare din jurul său, Harry îi zări pe Fred şi George Weasley, încercând să pună într-o cutie balonul-ghiulea care le făcuse atâtea probleme şi care încă se mai opunea cu vehemenţă.
— Daţi-vă la o parte, strigă Lockhart şi îşi suflecă mânecile de culoarea jadului.
— Nu… nu…, abia putu Harry să îngaime, dar Lockhart îşi învârti bagheta şi o secundă mai târziu o aţinti spre braţul lui Harry.