— Va fi gata peste două săptămâni, spuse ea, bucuroasă.
— Plesneală nu are cum să dovedească că tu eşti vinovatul, îl asigură Ron pe Harry. Ce ar putea să-ţi facă?
— După câte îl cunosc eu pe Plesneală, ceva rău, zise Harry.
În tot acest timp, poţiunea bolborosea şi se învolbura.
O săptămână mai târziu, Harry, Ron şi Hermione treceau pe lângă holul de la intrare când văzură un grup de colegi care se strânseseră lângă avizier, citind un pergament care abia fusese pus. Seamus Finnigan şi Dean Thomas se dădură la o parte, părând entuziasmaţi.
— Se înfiinţează Clubul Dueliştilor! zise Seamus. Prima întâlnire e în seara asta! Nu mi-ar strica nişte lecţii de duel, cine ştie când mi-ar putea fi de ajutor…
— Ce, crezi că monstrul lui Viperin se duelează? întrebă Ron, dar citi şi el cu mult interes anunţul.
— Pot fi folositoare, făcu Harry către Hermione, în timp ce mergeau la cină. Mergem şi noi?
Harry şi Hermione se hotărâră, aşa că la ora opt, în aceeaşi seară, se duseră în grabă în Marea Sală. Mesele lungi dispăruseră şi apăruse o scenă aurită, de-a lungul unui perete, luminată de mii de lumânări care pluteau pe deasupra. Tavanul era negru, catifelat, şi toată şcoala părea strânsă sub el, toţi având baghetele cu ei şi părând emoţionaţi.
— Mă întreb pe cine vom avea ca profesor? zise Hermione, alăturându-se mulţimii care fremăta. Cineva mi-a spus că Flitwick era campion la dueluri când era tânăr, poate că el e profesorul…
— Doar să nu fie…, începu Harry, dar se opri cu un geamăt: Gilderoy Lockhart urca pe scenă, în toată splendoarea lui, în veşminte de culoarea prunei, însoţit de nimeni altul decât de Plesneală, care era îmbrăcat ca de obicei, în negru.
Lockhart făcu un semn, cerând linişte, şi zise:
— Veniţi, veniţi! Mă vede toată lumea? Mă aude toată lumea? Excelent!
— Iată, profesorul Dumbledore mi-a dat permisiunea să înfiinţez acest club, să vă antrenez pentru cazul în care veţi fi nevoiţi să vă apăraţi, cum am făcut şi eu de nenumărate ori… Pentru mai multe detalii, consultaţi lucrările mele deja publicate. Daţi-mi voie să vi-l prezint pe asistentul meu, profesorul Plesneală, zise Lockhart, zâmbind. Am înţeles că şi el ştie câte ceva despre arta duelului şi a fost amabil să mă ajute să vă ofer o mică demonstraţie scurtă, înainte să începem. Acum nu vreau ca dragii de voi să vă îngrijoraţi… profesorul vostru de „Poţiuni” va scăpa întreg şi nevătămat… nu vă temeţi!
— N-ar fi perfect dacă s-ar lichida unul pe altul? şopti Ron în urechea lui Harry.
Buza de sus a lui Plesneală se încordase. Harry nu înţelegea de ce Lockhart continua să zâmbească… Dacă Plesneală l-ar fi privit pe el aşa crunt, ar fi rupt-o la fugă în direcţie opusă!
Lockhart şi Plesneală se aşezară faţă-n faţă şi se înclinară. Cel puţin, Lockhart se înclină, fluturându-şi mâinile, în timp ce Plesneală îşi clătina enervant capul. Îşi ridicară baghetele ca pe nişte săbii.
— După cum puteţi vedea, ţinem baghetele în poziţia standard de duel, spuse Lockhart către mulţimea tăcută. După ce numărăm până la trei, facem primele farmece. Desigur nici unul dintre noi nu va încerca să-şi ucidă adversarul.
— Eu n-aş fi atât de sigur, bombăni Harry, uitându-se la dinţii rânjiţi ai lui Plesneală.
— Unu… doi… trei!
Amândoi îşi aruncară baghetele peste umăr. Plesneală răcni:
— Expelliarmus!
Se produse o străfulgerare orbitoare, o lumină roşie, şi Lockhart fu luat pe sus. Zbură în spatele scenei, unde se izbi de un perete, după care alunecă pe jos, întinzându-se pe podea cât era de lung.
Draco şi alţi câţiva de la Viperini aclamară. Hermione era disperată.
— Credeţi că a păţit ceva? şopti ea printre degete.
— Cui îi pasă? ziseră Harry şi Ron într-un glas.
Lockhart se ridică încetişor. Îi căzuse pălăria şi părul lui ondulat i se ridicase măciucă.
— Iată! spuse el, târându-se înapoi pe scenă. Aceasta a fost o Vrajă Dezarmantă… după cum vedeţi, mi-am pierdut bagheta… Ah, mulţumesc, domnişoară Brown. Într-adevăr, a fost o idee foarte bună să le arătaţi asta elevilor, domnule profesor Plesneală, dar nu vă supăraţi că vă spun, era evident ce aveaţi de gând să faceţi. Dacă aş fi vrut să vă opresc, ar fi fost extrem de uşor. Am crezut însă că ar ti educativ să-i las să vadă cum…
Plesneală plesnea de nervi. Probabil că Lockhart observă asta, pentru că spuse imediat:
— Gata cu demonstraţiile! Mă voi plimba printre voi şi vă voi grupa pe perechi. Profesore Plesneală, dacă vreţi să mă ajutaţi…
Trecură prin mulţime, aranjând parteneri. Lockhart îl puse pe Neville cu Justin Finch-Fletchley, dar Plesneală ajunse primul la Harry şi Ron.
— Cred că a venit momentul să despărţim echipa de şoc, rânji el. Weasley, tu cu Finnigan. Potter…
Harry se duse automat spre Hermione.
— Nu prea cred, zise Plesneală, zâmbind cu răutate. Domnule Reacredinţă, vino aici. Să vedem cum te descurci cu faimosul Potter… Şi tu, domnişoară Granger… vei fi partenera domnişoarei Bulstrode.
Reacredinţă veni spre Harry, rânjind. În spatele său, venea o fată de la Viperini, care îi amintea de o ilustraţie din cartea „Vacanţe cu vrăjitoare”. Era mare şi pătrată, iar maxilarul ei greoi se mişca ameninţător. Hermione schiţă un zâmbet, la care nu primi nici un răspuns.
— Aşezaţi-vă faţă-n faţă cu partenerii voştri! strigă Lockhart, întorcându-se pe platformă, şi faceţi o plecăciune!
Harry şi Reacredinţă abia îşi înclinară capetele, nedezlipindu-şi ochii unul de la celălalt.
— Baghetele pe poziţii! ţipă Lockhart. Când număr până la trei, aruncaţi vrăjile pentru a vă dezarma adversarii… doar să-i dezarmaţi… n-avem nevoie de accidente. Unu… doi… trei!
Harry îşi aruncă bagheta peste umăr, dar Reacredinţă începuse de la „doi”. Vraja lui îl lovi atât de tare pe Harry, încât se simţi de parcă l-ar fi pocnit cineva cu o tigaie în cap. Se dezechilibră, dar totul părea să fie în ordine. Fără să mai piardă vremea, Harry îşi îndreptă bagheta direct spre Draco şi strigă:
— Rictusempra!
Un jet argintiu îl lovi pe Draco în stomac. Acesta se chirci, gemând.
— Am spus doar să vă dezarmaţi adversarul! strigă Lockhart, alarmat, peste capetele mulţimii înverşunate, în timp ce Draco pică în genunchi.
Harry îl lovise cu o Vrajă de Gâdilat şi Draco se tăvălea pe jos de râs. Harry se dădu în spate, cu sentimentul că ar fi nedrept să continue să-l vrăjească pe Reacredinţă, atâta timp cât era la pământ, dar se înşela a-marnic. Luând o gură de aer, Reacredinţă aţinti bagheta către genunchii lui Harry şi spuse sufocat de râs:
— Tarantallegra!
În secunda următoare, picioarele lui Harry, scăpate de sub control, începură să se mişte în ritm de tarantelă.
— Opriţi-vă! Opriţi-vă! strigă Lockhart, dar Plesneală preluă controlul.
— Finite Incantatem! strigă el.
Picioarele lui Harry se opriră din dansat. Reacredinţă se opri din râs şi amândoi reuşiră să ridice privirile.
Un abur verzui invadase scena. Neville şi Justin zăceau pe jos, gâfâind. Ron încerca să-i ţină piept unui Seamus, negru la faţă de furie, cerându-şi scuze pentru ceea ce făcuse bagheta lui ruptă. Doar Hermione şi Milicent Bulstrode încă se mai luptau. Milicent o blocase pe Hermione sub ea şi Hermione gemea de durere. Ambele baghete erau uitate pe jos. Harry sări în ajutor şi o dădu pe Milicent la o parte. Ceea ce nu a fost chiar atât de uşor, având în vedere că era mult mai solidă ca el.