— Treziţi-vă! strigă ea, dând la o parte draperiile de la ferestre.
— Hermione… ce cauţi tu aici? zise Ron, apărându-se de lumină cu mâinile la ochi.
— Crăciun fericit! zise Hermione, aruncându-i cadoul. M-am trezit de vreo oră şi am mai adăugat nişte aripi dantelate. PoliPoţiunea e gata!
Harry se ridică repede, deodată treaz de-a binelea.
— Eşti sigură?
— Sunt convinsă, zise Hermione, dându-l la o parte pe şobolanul lui Ron, pentru a se putea aşeza la picioarele patului cu baldachin. Dacă tot avem de gând să o facem, eu zic că ar trebui să o facem în seara asta!
În acel moment, Hedwig năvăli în cameră cu un pacheţel mic în cioc.
— Bună, zise Harry, fericit, în timp ce ea ateriză pe pat, ai început să vorbeşti cu mine din nou?
Îl muşcă uşor de ureche în semn de afecţiune, o atenţie mult mai frumoasă decât cadoul pe care i-l adusese şi care se dovedi a fi de la familia Dursley. Îi trimiseseră o scobitoare şi un bilet, în care îl întrebau dacă nu putea să rămână la Hogwarts şi pe timpul vacanţei de vară.
Celelalte cadouri de Crăciun pe care le primi Harry erau cu adevărat drăguţe. Hagrid îi trimisese o cutie mare, plină cu caramelele lui, pe care se hotărî să le mai înmoaie puţin la foc, înainte de a le mânca. Ron îi dăduse o carte care se numea „Zbor pe ghiulea”, o carte cu momentele cele mai interesante ale echipei sale favorite de Vâjthaţ, iar Hermione îi cumpărase o pană de scris sofisticată, de uliu. Harry deschise şi ultimul cadou, care conţinea un pulover tricotat de mână şi o prăjitură mare, cu prune, de la doamna Weasley. Citi felicitarea trimisă de ea cu un sentiment de vină, gândindu-se la maşina domnului Weasley, care nu mai fusese văzută de când se lovise de Salcia Bătăuşă şi la mulţimea de lucruri interzise, pe care le plănuia, împreună cu Ron şi Hermione.
Toţi, chiar şi cei care erau îngroziţi că vor trebui să bea PoliPoţiunea mai târziu, se simţiră excelent la cina de Crăciun, de la Hogwarts.
Marea Sală arăta magnific. Nu numai că erau doisprezece brazi de Crăciun, până în tavan, presăraţi cu zăpadă şi ghirlande groase de vâsc, dar de sus cădeau fulgi de zăpadă fermecaţi, uscaţi şi calzi. Dumbledore îi îndemnă să cânte colindele lui preferate, Hagrid fredona din ce în ce mai tare, cu fiecare pahar de lichior de ouă pe care îl bea, Percy, care nu observase că Fred îi vrăjise insigna de Perfect, astfel încât acum scria pe insignă „Prostănac”, îi tot întreba de ce râdeau. Lui Harry puţin îi păsa că Draco Reacredinţă făcea tot felul de observaţii răutăcioase în gura mare, de la masa Viperinilor, referitoare la puloverul său. Cu puţin noroc, avea să-şi ia revanşa asupra lui Draco, peste câteva ore.
Abia îşi terminaseră cele trei porţii de budincă de Crăciun, că Hermione îi scoase din Marea Sală, pentru a duce la îndeplinire planul lor.
— Tot mai avem nevoie de nişte bucăţele din cei în care vă preschimbaţi, îi atenţionă Hermione, de parcă i-ar fi trimis la supermarket să cumpere detergent. Şi evident, ar fi cel mai bine dacă aţi lua ceva de la Crabbe şi Goyle, sunt cei mai buni prieteni ai lui Draco, lor le-ar spune orice. Şi mai trebuie să ne asigurăm că Goyle şi Crabbe nu vor apărea şi ei, în timp ce îl interogăm.
Se opri puţin, după care continuă abia şoptit, ignorând feţele stupefiate ale lui Harry şi Ron:
— Am totul pregătit!
Luă în mână câteva prăjituri de ciocolată cu prune. Le-am umplut cu un banal Praf de Dormit. Nu trebuie decât să faceţi în aşa fel, încât să le găsească Crabbe şi Goyle. Doar ştiţi cât de lacomi sunt, le vor înfuleca imediat, cu siguranţă. Odată adormiţi, smulgeţi-le nişte fire de păr şi ascundeţi-i în dulapul cu mături.
Harry şi Ron se uitară unul la altul, neîncrezători.
— Hermione, nu cred…
— Ar putea să iasă tare urât…
Dar Hermione avu o sclipire de oţel în ochi, nu foarte diferită de cea pe care o avea câteodată profesoara Minerva McGonagall.
— PoliPoţiunea nu are nici un efect fără firele de păr ale lui Crabbe şi Goyle, spuse ea cu severitate. Vreţi să-l interogăm pe Reacredinţă sau nu?
— Of, bine, bine, zise Harry. Şi tu ce faci? Tu firele cui le smulgi?
— Eu am ce îmi trebuie! zise Hermione, mândră, scoţând o sticluţă mică din buzunar şi arătându-le unicul fir de păr din ea. Ţineţi minte când m-am bătut cu Milicent Bulstrode la ora de duel? Mi-a lăsat asta ca amintire când încerca să mă sugrume! Şi s-a mai şi dus acasă de Crăciun… aşa că, nu va trebui decât să le spun Viperinilor că m-am întors.
Hermione fugi să vadă ce făcea PoliPoţiunea, iar Ron îl privi pe Harry cu o expresie îngrijorată, de parcă s-ar fi apropiat Apocalipsa.
— Ai mai auzit vreodată de un plan în care atât de multe lucruri pot să o ia razna?
Dar spre mirarea lui Harry şi Ron, prima parte a planului decurse fără incidente, exact cum spusese Hermione. Se strecurară în holul de la intrare, după ce băură ceaiul de Crăciun, aşteptându-i pe Crabbe şi Goyle care rămăseseră singuri la masa Viperinilor, ca să mai înfulece vreo patru porţii de tartă cu fructe. Harry plasase prăjiturile de ciocolată la capătul balustradei. Când îi zăriră pe Crabbe şi pe Goyle ieşind din Marea Sală, Harry şi Ron se ascunseră în spatele armurilor de la uşa de intrare.
— Cât de mult poate băga un om în el? îi şopti Ron lui Harry, entuziasmat, în timp ce Crabbe îi arătă bucuros lui Goyle prăjiturile, pe care le şi înşfăcară.
Râzând ca proştii, le îndesară pe de-a-ntregul în gurile lor enorme. Timp de câteva secunde, mestecară amândoi cu lăcomie, pe faţa lor fiind întipărită expresia triumfului. Apoi, fără să-şi schimbe expresia câtuşi de puţin, căzură laţi la podea.
Greul abia acum venea… Trebuiau să-i ascundă în dulapul cu mături. Îi cărară cu greu, alături de găleţi şi mături, după care Harry smulse un smoc de fire ţepoase de pe capul lui Goyle şi Ron de la Crabbe. Le luară şi pantofii, pentru că ai lor erau mult prea mici pentru nişte picioare enorme ca ale lui Crabbe şi Goyle. Apoi, încă nevenindu-le să creadă că făcuseră aşa ceva, urcară grăbiţi până la toaleta Plângăcioasei Myrtle.
Abia mai puteau să distingă ceva din cauza fumului gros care ieşea din cabina în care Hermione amesteca poţiunea. Acoperindu-şi feţele cu pelerinele, Harry şi Ron bătură încetişor la uşă.
— Hermione?
Auziră zăngănitul zăvorului şi în uşă se ivi Hermione, strălucind de încântare, dar şi îngrijorată. În spatele ei auziră bolboroseala poţiunii miraculoase. Trei pocale de sticlă stăteau pregătite pe toaletă.
— Aţi reuşit? întrebă Hermione, pe nerăsuflate.
Harry îi arătă firele de păr ale lui Goyle.
— Bine… Am luat şi nişte haine de rezervă de la spălătorie, zise Hermione, arătându-le un săculeţ. Veţi avea nevoie de numere mai mari, când veţi fi Crabbe şi Goyle.
Toţi trei se uitară în cazan. De aproape, licoarea părea şi mai densă, un noroi închis la culoare, bolborosind leneş.
— Sper că am făcut totul cum trebuie, zise Hermione, recitind nervoasă pagina pătată din cartea „Poţiuni extrem de puternice”. În carte spune că ar trebui să… O dată ce am băut-o, avem o oră până când vom redeveni noi înşine…
— Acum ce facem? şopti Ron.
— O turnăm în cele trei pocale şi punem firele de păr.
Hermione umplu fiecare dintre cele trei pahare cu licoare. Apoi, cu mâna tremurândă, lăsă să cadă în primul pahar firul de păr al lui Milicent Bulstrode.
Licoarea şuieră tare, ca un ceainic pe foc, şi bolborosi cu mai multă putere. O secundă mai târziu se făcu de un galben-bolnăvicios.