— Sunt sigur că aşa e, zise el.
— Înclin să fiu de acord cu tine, spuse Dumbledore. Dacă există o asemenea vrajă, probabil că proprietatea o să-i revină celei mai vârstnice rude a lui Sirius, adică verişoarei lui, Bellatrix Lestrange.
Fără să-şi dea seama ce făcea, Harry sări în picioare, iar telescopul şi adidaşii îi căzură din poală şi se rostogoliră pe podea. Cum să-i revină lui Bellatrix Lestrange, cea care îl ucisese pe Sirius?
— Nu, zise el.
— Îţi dai seama că nici noi nu vrem să fie a ei, spuse Dumbledore calm. Este o situaţie nespus de complicată. Nu ştim, de exemplu, dacă vrăjile pe care le-am aruncat noi asupra casei, pentru a o face de negăsit, nu vor fi anulate acum, că nu-i mai aparţine lui Sirius. Nu este exclus ca Bellatrix să bată la uşă din clipă în clipă. Iată de ce a trebuit să ne mutăm până când se vor lămuri lucrurile.
— Dar cum puteţi să aflaţi dacă am voie s-o moştenesc?
— Din fericire, zise Dumbledore, putem face un test cât se poate de simplu.
Îşi puse paharul gol pe o măsuţă de lângă fotoliul său, dar, înainte să apuce să mai facă ceva, unchiul Vernon strigă:
— Vrei să le faci să ne lase în pace?
Harry se uită la ei, soţii Dursley şi Dudley se făcuseră mici de frică, protejându-şi capetele cu mâinile în timp ce paharele îi ciocăneau neîncetat, vărsând mied peste tot în jur.
— A, îmi cer scuze, spuse Dumbledore politicos, ridicând din nou bagheta, moment în care cele trei pahare dispărură. Poate că ar fi fost mai bine dacă aţi fi fost manieraţi şi aţi fi băut.
Unchiul Vernon părea să aibă pregătite multe replici usturătoare, dar se lăsă pe spate alături de mătuşa Petunia şi Dudley şi nu scoase un cuvânt, fără să-şi dezlipească ochii mici de bagheta lui Dumbledore.
— Vezi tu, spuse acesta, întorcându-se spre Harry şi vorbind din nou ca şi cum unchiul Vernon nu ar fi zis nimic, dacă ai moştenit casa, înseamnă că l-ai moştenit şi pe…
Dumbledore şfichiui cu bagheta pentru a cincea oară. Se auzi un pocnet puternic şi în clipa aceea apăru un spiriduş de casă, cu un rât în loc de nas, urechi de liliac şi nişte ochi enormi, injectaţi, care stătea ghemuit pe covorul miţos şi era îmbrăcat cu nişte zdrenţe ordinare. Mătuşa Petunia scoase un ţipăt înfiorător: de când se ştia, nu avusese ceva atât de jegos în casă; Dudley îşi ridicase picioarele goale şi rozalii de pe covor şi le ţinea aproape deasupra capului, de parcă ar fi crezut că fiinţa aceea avea să încerce să se caţere pe el; iar unchiul Vernon răcni:
— Ce naiba mai e şi asta?
— Kreacher, i-o tăie scurt Dumbledore.
— Kreacher nu vrea, Kreacher nu vrea, Kreacher nu vrea! zbieră spiriduşul de casă aproape la fel de tare ca unchiul Vernon, dând cu putere din picioarele lungi şi noduroase şi trăgându-se de urechi. Kreacher îi aparţine domnişoarei Bellatrix, da, da, Kreacher aparţine familiei Black, Kreacher vrea la noua lui stăpână, Kreacher nu vrea să ajungă la răzgâiatul de Potter, Kreacher nu vrea, nu vrea, nu vrea…
— După cum vezi, Harry, spuse Dumbledore răspicat, acoperindu-l pe Kreacher care striga „nu vreau, nu vreau, nu vreau” în continuare, Kreacher dă dovadă de o oarecare reticenţă faţă de ideea că eşti stăpânul lui.
— Nu-mi pasă, spuse Harry din nou, privindu-l dezgustat pe spiriduşul de casă care se agita şi se zvârcolea în faţa lor. Nu-l vreau.
— Nu vreau, nu vreau, nu vreau…
— Ai prefera să ajungă la Bellatrix Lestrange? Ţinând cont de faptul că a petrecut un an în sediul Ordinului Phoenix?
— Nu vreau, nu vreau, nu vreau…
Harry îl privi atent pe Dumbledore. Ştia că Kreacher nu trebuia lăsat să stea la Bellatrix Lestrange, dar era scârbit la gândul că avea să fie stăpânul lui, că avea să răspundă tocmai de fiinţa care îl trădase pe Sirius.
— Dă-i un ordin, zise Dumbledore. Dacă a trecut în posesia ta, o să fie silit să-l îndeplinească. Dacă nu, o să fim nevoiţi să ne gândim la un alt mod de a-l ţine departe de stăpâna lui de drept.
— Nu vreau, nu vreau, nu vreau, NU VREAU!
Kreacher începuse să zbiere de-a dreptul. Lui Harry nu-i trecu prin minte decât să-i spună:
— Kreacher, taci!
Pentru o clipă, avu impresia că spiriduşul avea să se sugrume singur. Kreacher începu să se strângă de gât, în timp ce buzele i se mişcau în continuare neîncetat, iar ochii i se făcuseră cât cepele. Înghiţi în sec înfrigurat timp de câteva secunde, se aruncă pe burtă pe covor (mătuşa Petunia icni) şi începu să dea din mâini şi din picioare, având o criză violentă, însă păstrând o tăcere desăvârşită.
— Ei bine, asta a simplificat puţin lucrurile, zise Dumbledore vesel. Se pare că Sirius a ştiut ce făcea. Tu eşti proprietarul de drept al Casei Cumplite, numărul doisprezece, şi al lui Kreacher.
— Spuneţi-mi… trebuie să stea cu mine? întrebă Harry îngrozit, în timp ce Kreacher se zvârcolea la picioarele lui.
— Doar dacă vrei, spuse Dumbledore. Dă-mi voie să-ţi sugerez ceva: ai putea să-l trimiţi la Hogwarts, să lucreze la bucătărie, şi astfel or să fie ceilalţi spiriduşi cu ochii pe el.
— Da, spuse Harry uşurat, da, aşa o să fac. Ăă… Kreacher… vreau să te duci la Hogwarts şi să munceşti la bucătărie împreună cu ceilalţi spiriduşi de casă.
Kreacher, care acum stătea întins pe spate, cu mâinile şi picioarele ridicate, îi aruncă lui Harry o privire de ură profundă şi dispăru cu un alt pocnet răsunător.
— În ordine, zise Dumbledore. Trebuie să vorbim şi despre hipogrif, despre Buckbeak. Hagrid a avut şi are grijă de el de când a murit Sirius, dar acum este al tău. În cazul în care vrei să schimbi acest aranjament…
— Nu, spuse Harry imediat, poate să rămână la Hagrid. Cred că Buckbeak chiar ar prefera să stea cu el.
— Hagrid o să fie încântat, spuse Dumbledore zâmbind. A fost deosebit de bucuros să-l revadă pe Buckbeak. Tot în această ordine de idei, să ştii că am hotărât să-i schimbăm numele în Witherwings pentru moment. Este mai sigur aşa, dar mă îndoiesc că cei de la minister or să bănuiască vreodată că el este Hipogriful pe care l-au condamnat cândva la moarte. Spune-mi, Harry, ţi-ai făcut bagajele?
— Ăăă…
— Nu erai sigur c-o să vin? sugeră Dumbledore cu perspicacitate.
— Păi… mă duc chiar acum să termin de împachetat, zise Harry repede, grăbindu-se să-şi ridice telescopul şi adidaşii.
Găsi tot ce îi trebuia în aproximativ zece minute. În cele din urmă scoase Pelerina Invizibilă de sub pat, închise călimara cu cerneală care îşi schimba culoarea, îşi îndesă ceaunul în cufăr şi reuşi să închidă capacul. Apoi coborî scările, târând cufărul cu o mână şi ţinând colivia cu Hedwig în cealaltă.
Fu dezamăgit să descopere că Dumbledore nu-l aştepta în hol, ceea ce însemna că trebuia să se întoarcă în camera de zi.
Toată lumea tăcea. Dumbledore fredona în surdină, părând să se simtă în largul său, dar atmosfera era cât se poate de încordată, iar Harry nu îndrăzni să se uite la familia Dursley, spunând în schimb:
— Domnule profesor… sunt gata de plecare.
— În ordine, zise Dumbledore. A mai rămas un singur aspect de care trebuie să ne ocupăm.
Li se adresă din nou soţilor Dursley şi lui Dudley:
— Nu mă îndoiesc că ştiţi deja că Harry o să atingă vârsta majoratului anul viitor pe vremea asta…