— L-ai văzut pe Reacredinţă ieşind din magazin cu un pachet ca acela?
— Nu, doamnă profesoară, i-a spus lui Borgin să-l păstreze în magazin pentru el.
— Dar, Harry, îl întrerupse Hermione, Borgin l-a întrebat dacă nu voia să-l ia cu el şi Reacredinţă a refuzat.
— Pentru că nu voia să-l atingă, este evident! spuse Harry supărat.
— Ceea ce a spus de fapt a fost: „Ce crezi că ar zice lumea dacă m-ar vedea mergând cu el în braţe pe stradă?”, zise Hermione.
— Păi, chiar ar arăta ridicol mergând pe stradă cu un colier după el, spuse Ron.
— Of, Ron, zise Hermione exasperată. Ar fi fost împachetat, ca să nu fie nevoit să-l atingă, ar fi putut să-l ascundă sub pelerină fără probleme şi nu l-ar fi văzut nimeni! Cred că obiectul pe care l-a reţinut la „Borgin şi Burke” era zgomotos sau de dimensiuni mari; ceva ce ştia că ar fi atras atenţia asupra lui, dacă ar fi mers cu el pe stradă… Şi în orice caz, continuă ea, ridicând vocea, înainte ca Harry să o poată întrerupe, l-am întrebat pe Borgin de colier, mai ţineţi minte? L-am văzut acolo când am intrat ca să aflu ce obiect reţinuse Reacredinţă. Şi Borgin nu mi-a spus decât preţul. N-a zis că ar fi fost vândut deja sau altceva de genul ăsta…
— Păi, era destul de limpede ce voiai să faci, şi-a dat seama imediat ce urmăreai. Bineînţeles că nu avea de gând să-ţi spună adevărul… şi oricum Reacredinţă l-ar fi putut comanda între timp.
— Destul! zise profesoara McGonagall iritată, când Hermione deschise gura pentru a-l contrazice pe Harry. Potter, apreciez faptul că mi-ai spus astea, dar nu putem să-l învinovăţim pe domnul Reacredinţă doar pentru că a fost în magazinul de unde s-ar putea să fi fost cumpărat colierul cu pricina. Am putea spune acelaşi lucru despre sute de oameni care…
— … asta am spus şi eu…, mormăi Ron.
— În orice caz, anul ăsta castelul a fost dotat cu nişte măsuri de siguranţă foarte dure şi nu cred că respectivul colier ar fi putut fi adus în şcoală fără ştirea noastră.
— … dar…
— … mai mult decât atât, spuse profesoara McGonagall, punând capăt oricăror alte discuţii, domnul Reacredinţă nu a fost în Hogsmeade azi.
Harry rămase cu gura deschisă, dezumflându-se.
— Dar de unde ştiţi, doamnă profesoară?
— Ştiu pentru că a avut ore de detenţie cu mine. S-a prezentat cu temele nefăcute la Transfigurare de două ori la rând. Acestea fiind zise, îţi mulţumesc că mi-ai împărtăşit bănuielile tale, Potter, zise ea, trecând pe lângă ei cu paşi mari, dar acum trebuie să mă duc în aripa spitalului şi să mă interesez de starea lui Katie Bell. Vă doresc o zi bună.
Deschise uşa de la birou. Cei trei nu avură de ales şi ieşiră pe lângă ea fără să mai spună nimic.
Harry era supărat pe ceilalţi doi pentru că fuseseră de partea lui McGonagall; cu toate acestea, nu putu să se abţină să nu se alăture discuţiei lor imediat după ce începură să vorbească.
— Şi cui credeţi că trebuia să-i dea Katie colierul? întrebă Ron, pe când urcau scările spre camera de zi.
— Dumnezeu ştie, spuse Hermione. Dar oricine a fost, a scăpat la mustaţă. Nimeni n-ar fi putut să deschidă pachetul ăla fără să atingă şi colierul.
— Ar fi putut fi destinat multor oameni, zise Harry. Lui Dumbledore… Devoratorii Morţii ar fi încântaţi dacă ar putea să scape de el, cred că este una dintre ţintele lor principale. Sau lui Slughorn… Dumbledore este de părere că l-ar fi vrut de partea lui Cap-de-Mort şi Devoratorii trebuie să fie nemulţumiţi că este de partea lui Dumbledore. Sau…
— Sau tu, spuse Hermione îngrijorată.
— Imposibil, zise Harry, pentru că atunci Katie s-ar fi oprit pe drum şi mi l-ar fi dat, nu-i aşa? Am mers în spatele ei tot drumul de la „Trei mături”. Ar fi fost mult mai logic să-mi dea pachetul la ieşirea de la Hogwarts, dat fiind că Filch îi percheziţionează pe toţi cei care ies şi intră în şcoală. Mă întreb de ce i-o fi zis Reacredinţă să-l ducă la castel?
— Harry, Reacredinţă nu a fost în Hogsmeade! zise Hermione, atât de supărată încât chiar bătu din picior.
— Înseamnă c-a avut un complice, spuse Harry. Pe Crabbe sau pe Goyle… sau un alt Devorator al Morţii. Dacă mă gândesc mai bine, presupun că acum, că li s-a alăturat, trebuie să aibă aliaţi mult mai pricepuţi decât Crabbe şi Goyle.
Ron şi Hermione schimbară o privire care sugera că nu avea sens să-l contrazică pe Harry.
— Mărar amar, spuse Hermione cu o voce hotărâtă când ajunseră la doamna cea grasă.
Portretul se deschise, făcându-le loc să intre în camera de zi. Aceasta era destul de aglomerată şi mirosea a haine umede; se părea că mulţi dintre elevi se întorseseră mai devreme din Hogsmeade, din cauza vremii potrivnice. Cu toate acestea, nu se auzeau şoapte speriate şi speculaţii. Era evident că încă nu aflaseră ce păţise Katie.
— Adevărul este că nu a fost un atac strălucit, dacă stai să te gândeşti, zise Ron, luându-i locul unui elev din primul an şi alungându-l cu nonşalanţă de pe unul dintre fotoliile cele mai comode de lângă şemineu. Blestemul nici măcar n-a ajuns în castel. Planul a avut cam multe puncte slabe.
— Ai dreptate, spuse Hermione, împingându-l pe Ron cu piciorul şi oferindu-i locul înapoi băiatului din primul an. Nu a fost bine gândit.
— Dar de când e Reacredinţă unul dintre cei mai mari gânditori de pe pământ? întrebă Harry.
CAPITOLUL XIII
SECRETELE FAMILIEI CRUPLUD
Katie fu mutată la Spitalul Sf. Mungo de Boli şi Afecţiuni Magice a doua zi, dar până atunci aflase deja toată şcoala că fusese victima unui blestem. Însă detaliile nu erau clare şi nimeni altcineva în afară de Harry, Ron, Hermione şi Leanne nu părea să ştie că nu Katie fusese adevărata ţintă.
— A, ştie şi Reacredinţă, bineînţeles, le zise Harry lui Ron şi Hermione, care aplicară noua strategie de a se preface surzi de fiecare dată când Harry aducea vorba despre teoria sa conform căreia Reacredinţă era un Devorator al Morţii.
Harry se întrebase dacă Dumbledore avea să se întoarcă la timp pentru lecţia programată luni seara, dar, având în vedere că nu fu anunţat de nici o schimbare, se prezentă în faţa biroului acestuia la ora opt seara, bătu la uşă şi primi permisiunea de a intra. Dumbledore stătea la birou, părând mult mai obosit decât de obicei; avea mâna la fel de înnegrită şi de arsă, însă îi zâmbi lui Harry, făcându-i semn să ia loc. Pensivul era aşezat din nou pe birou şi proiecta pete luminoase şi argintii pe tavan.
— Ai avut o perioadă agitată cât am fost plecat, zise Dumbledore. Am înţeles că ai fost de faţă când a fost atacată Katie.
— Aşa este, domnule. Cum se simte?
— Starea ei este cât se poate de proastă, însă a avut un dram de noroc. Se pare că doar o porţiune minimă de piele a intrat în contact cu colieruclass="underline" avea o mică gaură în mănuşă. Dacă şi l-ar fi pus la gât, sau dacă l-ar fi ţinut în mână fără să poarte mănuşi, ar fi murit, poate chiar instantaneu. Din fericire, domnul profesor Plesneală a reuşit să facă ceva pentru a împiedica răspândirea rapidă a blestemului.
— Dar de ce el? întrebă Harry repede. De ce nu Madam Pomfrey?
— Câtă impertinenţă, spuse încet unul dintre portretele de pe perete, Phineas Nigellus Black, stră-străbunicul lui Sirius, care păruse să doarmă până atunci, ridicându-şi acum capul de pe braţe. Eu nu i-aş fi permis unui elev să pună la îndoială modul în care este condusă şcoala.
— Ştiu, îţi mulţumesc, Phineas, zise Dumbledore pe un ton împăciuitor. Harry, domnul profesor Plesneală ştie mult mai multe despre magia neagră decât Madam Pomfrey. În orice caz, doctorii de la Sf. Mungo îmi trimit ultimele noutăţi din oră în oră şi sper ca fata să-şi revină complet cât de curând.