— … şi du-te sus şi dă-i iodul Marthei, Billy Stubs iar şi-a zgândărit rănile şi Eric Whalley e plin de plin de băşici şi pătează cearşafurile. Varicela eră ultimul lucru de care aveam nevoie, zise ea ca pentru sine şi atunci îi căzură ochii asupra lui Dumbledore. Femeia încremeni, arătând la fel de uimită ca şi cum tocmai i-ar fi trecut pragul o girafă.
— Bună ziua, spuse Dumbledore, întinzând mâna.
Doamna Cole rămase cu gura căscată.
— Mă numesc Albus Dumbledore. V-am scris, rugându-vă să mă primiţi în audienţă. Aţi fost foarte amabilă şi m-aţi poftit să vin azi.
Doamna Cole îl privi cu ochii mari. Părând să decidă că Dumbledore nu era o halucinaţie, zise cu o voce ştearsă:
— A, da. Atunci… atunci… ar fi cazul să mergem în biroul meu. Da.
Îl conduse pe Dumbledore într-o cămăruţă care era pe jumătate salon, pe jumătate birou. Era la fel de dărăpănată ca holul, iar mobila era veche şi desperecheată. Îl invită pe Dumbledore să ia loc pe un scaun cu picioarele inegale, iar ea se aşeză la biroul încărcat, privindu-l neliniştită.
— Aşa cum v-am spus în scrisoare, am venit să vă vorbesc despre Tom Cruplud şi viitorul lui, zise Dumbledore.
— Sunteţi o rudă? întrebă doamna Cole.
— Nu, sunt profesor, spuse Dumbledore. Am venit să-i ofer lui Tom un loc la şcoala mea.
— Despre ce şcoală este vorba?
— Se numeşte Hogwarts, zise Dumbledore.
— Şi cum de sunteţi interesat de Tom?
— Credem că are calităţile pe care le căutăm la elevii noştri.
— Vreţi să spuneţi că a câştigat o bursă? Cum s-o fi făcut. Nu s-a înscris pentru nici o bursă.
— Ei bine, a fost înscris la şcoala noastră încă de când s-a născut.
— Înscris de către cine? De părinţii lui?
Era evident că doamna Cole avea, poate, o minte prea ascuţită. Se părea că şi Dumbledore era de aceeaşi părere, pentru că acum Harry îl văzu scoţându-şi bagheta din buzunarul hainei de catifea şi luând o foaie de hârtie goală de pe biroul doamnei Cole.
— Uitaţi, zise Dumbledore, făcând o mişcare cu bagheta când îi întinse foaia, cred că aici o să găsiţi lămuririle necesare.
Doamna Cole se uită în gol, iar apoi îşi focaliză din nou privirea, cercetând cu atenţie hârtia goală pentru câteva clipe.
— Totul pare să fie în ordine, zise ea pe un ton calm, dându-i-o înapoi.
Apoi ochii i se opriră asupra unei sticle cu gin şi asupra a două pahare care nu fuseseră acolo cu câteva secunde mai înainte.
— Ăă… vreţi cumva un pahar cu gin? spuse ea cu o voce deosebit de rafinată.
— Desigur, vă mulţumesc, zise Dumbledore, zâmbind larg.
Cât de curând se dovedi că doamna Cole era obişnuită să bea gin. Turnă o cantitate substanţială în ambele pahare şi-l dădu pe gât pe al ei. Plescăi din buze nestingherită şi-i zâmbi pentru prima dată lui Dumbledore, care nu ezită să profite de ocazie.
— Mă întrebam dacă nu puteţi să-mi vorbiţi puţin despre Tom Cruplud. S-a născut aici, la orfelinat, nu-i aşa?
— Aşa e, spuse doamna Cole, turnându-şi încă un pahar de gin. Îmi amintesc perfect, pentru că abia mă angajasem. Ştiţi, era ajunul Anului Nou, ningea şi era un ger de crăpau pietrele. Urâtă noapte. A venit o fată aproape de vârsta mea, care a urcat clătinându-se treptele de la intrare. Mă rog, nu era prima. Am primit-o şi a născut cam o oră mai târziu. Iar după două ore părăsise lumea asta.
Doamna Cole dădu din cap cu importanţă şi mai luă o gură zdravănă de gin.
— A spus ceva înainte de a muri? întrebă Dumbledore. Ceva despre tatăl băiatului, de exemplu?
— Ei bine, să ştiţi că da, zise doamna Cole, care părea chiar bine dispusă, având paharul cu gin într-o mână şi un public interesat în faţa ei. Ţin minte că mi-a spus: „Sper să semene cu tatăl lui” şi recunosc că avea şi de ce să-şi dorească asta, pentru că ea nu era o frumuseţe. După aceea mi-a spus că avea să-l cheme Tomas, ca pe tatăl lui, !şi Dorlent ca pe tatăl ei. Da, ştiu, un nume tare ciudat, nu-i aşa? Ne-am gândit că poate lucra la circ… şi a mai zis că numele de familie al băiatului era Cruplud. A murit la scurt timp după aceea, fără să mai spună absolut nimic. Ei bine, l-am botezat aşa cum dorise. Săraca fată păruse să ţină foarte mult la asta, dar nu a venit să-l caute nici un Tom, nici un Dorlent, nici un alt Cruplud, nici vreo altă rudă, aşa că a rămas la orfelinat până-n ziua de azi.
Doamna Cole îşi mai turnă o doză zdravănă de gin, cu gesturi mecanice. Îi apăruseră două pete rozalii în obraji. Apoi zise:
— E un băiat ciudat.
— Da, spuse Dumbledore. Mă aşteptam să fie aşa.
— Şi pe când era bebeluş era ciudat. Ştiţi, abia dacă a plâns. Şi apoi, când a mai crescut, a devenit… straniu.
— În ce sens „straniu”? întrebă Dumbledore cu blândeţe.
— Păi…
Dar doamna Cole se opri brusc, aruncându-i o privire cercetătoare lui Dumbledore peste paharul ei cu gin, fără să pară deloc ameţită sau confuză.
— Spuneţi că are oricum un loc asigurat la şcoala dumneavoastră?
— Întocmai, zise Dumbledore.
— Şi orice v-aş spune nu ar schimba cu nimic asta?
— Exact, zise Dumbledore.
— O să-l luaţi cu dumneavoastră, orice ar fi?
— Negreşit, spuse Dumbledore pe un ton grav.
Doamna Cole îl privi printre gene, ca şi cum ar fi încercat sa decidă dacă să aibă sau nu încredere în el. Păru să decidă să o facă, pentru că zise pe nerăsuflate:
— Îi sperie pe ceilalţi copii.
— Vreţi să spuneţi că este violent? întrebă Dumbledore.
— Cam aşa ceva, răspunse doamna Cole, încruntându-se puţin, dar este foarte greu să-l prinzi cu mâţa-n sac. Au avut loc diverse incidente… neplăcute…
Dumbledore nu o grăbi, deşi Harry îşi dădu seama că ar fi vrut să afle mai multe. Femeia luă iar o gură de gin şi se îmbujoră şi mai tare.
— Incidentul cu iepurele lui Billy Stubbs. Mă rog, Tom a zis că nu a făcut-o el şi nu pot să-mi dau seama cum ar fi putut s-o facă, dar chiar şi aşa, iepurele nu avea cum să se spânzure singur de căprior, nu-i aşa?
— Înclin să cred că nu, spuse Dumbledore pe un ton calm.
— Dar pe cinstea mea că nu-mi dau seama cum ar fi putut Tom să ajungă până acolo. Tot ce ştiu este că se certase cu Billy cu o zi înainte. Şi apoi — doamna Cole luă iar o gură zdravănă de gin, udându-se puţin pe bărbie de data aceasta — în excursia de astă-vară… Ştiţi, o dată pe an îi ducem în excursie, la ţară sau la mare… ei bine, Amy Benson şi Dennis Bishop nu au mai fost niciodată întregi după aceea, dar tot ce-am reuşit să scoatem de la ei a fost că intraseră într-o peşteră cu Tom Cruplud. El a jurat că doar au explorat peştera, dar sigur s-a întâmplat ceva acolo, sunt convinsă de asta. Mă rog, au mai fost multe întâmplări ciudate.
Se uită din nou la Dumbledore, având privirea foarte limpede în ciuda roşeţei din obraji.
— Nu cred că o să regrete cineva că pleacă.
— Sunt sigur că vă daţi seama că n-o să-l ţinem acolo pentru totdeauna, zise Dumbledore. O să trebuiască să se întoarcă aici, cel puţin în fiecare vară.
— Ei, păi, nu-i un capăt de ţară, spuse doamna Cole, sughiţând uşor.