— Da, domnule profesor, bănuiesc că da, spuse el în cele din urmă, cu o voce perfect neutră.
— Deschide-o, zise Dumbledore.
Cruplud dădu capacul la o parte şi răsturnă conţinutul pe pat, fără să se uite la obiecte. Harry, care se aşteptase la ceva lt mai interesant, văzu o grămăjoară de lucruri obişnuite; printre ele se aflau un yo-yo, un degetar de argint şi o muzicuţă veche. Când scăpară din cutie, obiectele se opriră din tremurat şi rămaseră nemişcate pe pătura subţire.
— Să le ceri scuze proprietarilor de drept şi să le înapoiezi lucrurile, spuse Dumbledore calm, punându-şi la loc bagheta în buzunarul interior. O să aflu dacă n-o s-o faci. Te avertizez: la Hogwarts nu se tolerează furtul.
Cruplud nu păru deloc stingherit; se uita în continuare cu răceală la Dumbledore, cântărindu-l. Într-un târziu zise cu o voce lipsită de emoţie:
— Da, domnule.
— La Hogwarts, continuă Dumbledore, îi învăţăm pe elevi nu numai să practice magia, ci şi să o controleze. Până acum ţi-ai folosit puterile într-un mod care nu este predat şi nici tolerat la şcoala noastră, desigur, fără să-ţi dai seama. Nu eşti primul şi nici ultimul care se lasă purtat de puterea magiei. Dar trebuie să ştii că la Hogwarts pot avea loc exmatriculări, iar Ministerul Magiei… da, există un minister… pedepseşte şi mai sever încălcarea regulilor. Toţi noii vrăjitori trebuie să accepte regulile noastre când intră în lumea vrăjitorească.
— Da, domnule, spuse Cruplud din nou.
Era imposibil să-ţi dai seama ce gândea; nu i se citi nimic pe chip când puse micuţa colecţie de lucruri furate înapoi în cutia de carton. Când termină, se întoarse spre Dumbledore şi zise fără ocolişuri:
— Nu am nici un ban.
— Asta se poate rezolva foarte uşor, spuse Dumbledore, scoţând din buzunar un săculeţ de piele cu bani. La Hogwarts există un fond pentru cei care au nevoie de ajutor pentru a-şi cumpăra cărţi şi uniformă. S-ar putea să fii nevoit să-ţi cumperi manualele de vrăji şi restul lucrurilor la mâna a doua, dar…
— Unde se găsesc manuale de vrăji de cumpărat? îl întrerupse Cruplud, care luase săculeţul de piele plin cu bani fără să-i mulţumească lui Dumbledore, examinând acum un galion mare din aur.
— Pe Aleea Diagon, zise Dumbledore. Ţi-am adus o listă cu cărţile şi rechizitele de care ai nevoie. Pot să te ajut să găseşti tot ce îţi…
— Veniţi cu mine? întrebă Cruplud, ridicându-şi privirea.
— Desigur, dacă…
— Nu am nevoie de dumneavoastră, spuse Cruplud. Sunt obişnuit să mă descurc fără ajutor, mă plimb tot timpul de unul singur prin Londra. Cum se ajunge pe această Alee Diagon… domnule? adăugă el, sesizând privirea lui Dumbledore.
Harry îşi zise că Dumbledore avea să insiste să-l însoţească pe Cruplud, dar avu o surpriză şi de data asta. Dumbledore îi dădu lui Cruplud plicul în care se afla lista cu rechizite şi, după ce-i explică exact cum să ajungă de la orfelinat la „Ceaunul Crăpat”, zise:
— O să-l poţi vedea, spre deosebire de Încuiaţii din jurul tău… adică oamenii lipsiţi de puteri magice. Caută-l pe barman, pe Tom, este un nume uşor de reţinut pentru tine, fiind tizul tău.
Cruplud se înfioră nemulţumit, ca şi cum ar fi încercat să alunge o muscă scârboasă.
— Nu-ţi place numele „Tom”?
— Sunt mulţi pe care-i cheamă „Tom”, murmură Cruplud.
Apoi, ca şi cum nu putu să se mai abţină, întrebă parcă fără să vrea:
— Tatăl meu a fost vrăjitor? Mi s-a spus că şi pe el îl chema Tom Cruplud.
— Mă tem că nu ştiu, zise Dumbledore cu blândeţe.
— Mama mea n-a avut puteri magice pentru că altfel n-ar murit, spuse Cruplud, mai mult pentru el decât pentru Dumbledore. Înseamnă c-a fost el. Şi după ce îmi cumpăr toate astea când încep şcoala?
— Toate detaliile sunt trecute pe al doilea pergament aflat în plic, zise Dumbledore. O să pleci din gara „King's Cross” pe 1 septembrie. Tot în plicul ăla se găseşte şi un bilet de tren.
Cruplud încuviinţă din cap. Dumbledore se ridică şi-i întinse mâna din nou. Cruplud o strânse, spunând:
— Pot să vorbesc cu şerpii. Mi-am dat seama când am fost în excursie la ţară. Mă găsesc şi îmi vorbesc în şoaptă. Este ceva normal pentru vrăjitori?
Harry îşi dădu seama că Cruplud alesese să divulge această putere secretă abia la sfârşit, fiind hotărât să-l impresioneze pe Dumbledore.
— Este un lucru mai rar întâlnit, zise Dumbledore, după o clipă de ezitare. Dar nu fără precedent.
Tonul vocii îi era firesc, dar profesorul cercetă cu interes chipul lui Cruplud. Bărbatul şi băiatul rămaseră nemişcaţi pentru o clipă, uitându-se fix unul la celălalt. Apoi îşi retraseră mâinile. Dumbledore se duse la uşă.
— La revedere, Tom. Ne revedem la Hogwarts.
— Cred că este de ajuns, spuse Dumbledore cel cu părul alb de lângă Harry şi câteva secunde mai târziu plutiră din nou în gol, pe întuneric, înainte de a ateriza direct în biroul din prezent.
— Ia loc, zise Dumbledore, apărând alături de Harry.
Harry îl ascultă, preocupat de cele văzute.
— V-a crezut mult mai repede decât mine… când i-aţi spus că e vrăjitor, zise Harry. Eu nu l-am crezut pe Hagrid la început, când am aflat la rândul meu.
— Da, Cruplud era perfect pregătit să creadă că era „special”, ca să-i folosesc cuvintele, spuse Dumbledore.
— Aţi ştiut… de atunci? întrebă Harry.
— Mă întrebi dacă ştiam că tocmai mă întâlnisem cu cel mai periculos vrăjitor Întunecat din toate timpurile? zise Dumbledore. Nu, n-aveam idee că urma să devină cine este astăzi. Însă am fost fără îndoială intrigat de persoana lui. M-am întors la Hogwarts hotărât să îl ţin sub observaţie, ceea ce ar fi trebuit să fac oricum, dat fiind că era singur şi nu avea nici un prieten, şi am simţit că eram dator să o fac pentru binele celor din jur, nu numai al lui. Aşa cum ai auzit, puterile sale erau deosebit de bine dezvoltate pentru un vrăjitor atât de tânăr, iar aspectul cel mai interesant şi cel mai îngrijorător era faptul că descoperise deja că putea să le controleze într-o anumită măsură şi începuse să le folosească în mod conştient. Aşa cum ai văzut, nu era vorba despre experimente accidentale întâlnite la majoritatea tinerilor vrăjitori. Folosea deja magia împotriva altor oameni, pentru a-i speria, a-i pedepsi şi a-i controla. Poveştile despre iepurele spânzurat sau băieţelul şi fetiţa pe care îi ademenise în peşteră erau cât se poate de grăitoare. „Pot să-i fac să-i doară dacă vreau…”
— Şi era reptomit, interveni Harry.
— Aşa este; o abilitate rară, care se presupune că este strâns legată de magia neagră, cu toate că, aşa cum bine ştim, există oameni buni şi oameni de excepţie care au şi ei această putere. Sincer să fiu, ce m-a neliniştit nu a fost atât abilitatea sa de a vorbi cu şerpii, cât înclinaţia instinctivă pentru cruzime, tăinuire şi dominare. Trebuie să ne plecăm şi de data aceasta capetele în faţa timpului, spuse Dumbledore, arătând cerul întunecat de dincolo de fereastră. Dar înainte să ne despărţim, vreau să-ţi atrag atenţia asupra câtorva aspecte ale scenei la care tocmai am participat, pentru că ele or să aibă un rol foarte important în discuţiile pe care o să le avem cu ocazia următoarelor noastre întâlniri. În primul rând, sper c-ai observat cum a reacţionat Cruplud când am menţionat că mai era cineva care avea acelaşi prenume ca el, „Tom”.
Harry încuviinţă din cap.
— În momentul ăla a dovedit că dispreţuia orice îl lega de alţi oameni, orice îl făcea un om obişnuit. Încă de atunci îşi dorea să fie diferit, separat, faimos. Aşa cum ştii deja, a renunţat la numele său la numai câţiva ani de la această întâlnire, creându-l pe „Lordul Cap-de-Mort” în spatele căruia s-a ascuns atâta amar de vreme. Sper că ai observat şi faptul că deja Tom Cruplud nu avea nevoie de nimeni, era un băiat ascuns şi nu părea să aibă prieteni. Nu a vrut să fie ajutat sau să meargă însoţit pe Aleea Diagon. A preferat să acţioneze singur. La fel se întâmplă şi cu Cap-de-Mort cel din prezent. O să-i auzi pe mulţi dintre Devoratorii Morţii susţinând că sunt oamenii lui de încredere, singurii care sunt apropiaţi de el şi care-l înţeleg. Se amăgesc. Lordul Cap-de-Mort nu a avut nici un prieten şi nici nu cred că şi-a dorit vreodată să aibă. Şi nu în ultimul rând… Sper că nu ţi-e prea somn ca să te concentrezi, Harry. Tânărului Tom Cruplud îi plăcea să colecţioneze trofee. Ai văzut cutia cu lucruri furate pe care o ţinea ascunsă în camera lui. Acestea fuseseră luate de la victimele purtării sale tiranice — obiecte care îi aminteau de ocazii când făcuse Vrăji cât se poate de crude. Te rog să nu uiţi acest comportament tipic unei coţofene, pentru că o să se dovedească deosebit de important pe viitor. Şi acum, chiar e timpul să te duci la culcare.