Harry se simţi ca şi cum în pieptul lui ar fi prins viaţă o creatură mare, cu solzi care se zbătea în el, sângele începu să-i fiarbă în vine, urcându-i-se la cap şi împiedicându-l să gândească limpede. Orice altă idee fu înlocuită de dorinţa mistuitoare de a-l transforma pe Dean într-o tartă. Împotrivindu-se acestui acces subit de nebunie, auzi vocea lui Ron, parcă de la mare depărtare.
— Hei!
Dean şi Ginny se despărţiră şi se uitară în jur.
— Ce e? spuse Ginny.
— Nu vreau să-mi văd sora sărutându-se în public!
— Nu ne vedea nimeni până să-ţi bagi tu nasul în treburile noastre! zise Ginny.
Dean părea jenat. Îi zâmbi nesigur lui Harry, care nu-i întoarse surâsul, pentru că monstrul care tocmai prinsese viaţă în pieptul lui cerea mânios ca Dean să fie dat afară din echipă imediat.
— Ăă… Ginny, hai să ne întoarcem în camera de zi, spuse Dean.
— Du-te tu! zise Ginny. Eu vreau să schimb o vorbă cu dragul meu frăţior.
Dean plecă, părând să nu regrete că-i lăsa singuri.
— În ordine, spuse Ginny, dându-şi pe spate părul lung şi roşcat şi uitându-se la Ron. Hai să lămurim lucrurile o dată pentru totdeauna. Ron, nu e treaba ta cine este prietenul meu şi ce fac cu el.
— Ba da! zise Ron, la fel de mânios ca ea. Crezi că vreau ca lumea să spună că sora mea e…
— Ce să fie? strigă Ginny, scoţându-şi bagheta. Ce vrei să spui, Ron?
— Nu vrea să spună nimic, Ginny, zise Harry mecanic, deşi monstrul răcnea, fiind de aceeaşi părere cu Ron.
— O, ba da! îi zise ea supărată lui Harry. Doar pentru că el nu s-a sărutat cu nimeni, fiindcă de fapt cel mai bun sărut din viaţa lui l-a primit de la mătuşa Muriel…
— Taci! ţipă Ron, făcându-se acum roşu cărămiziu.
— Visezi! strigă Ginny, pierzându-şi cumpătul. Te-am văzut cum te porţi cu Flegmă, speri că o să te sărute pe obraz de fiecare dată când o vezi, e penibil! Dacă ai avea şi tu o prietenă cu care să te săruţi, nu te-ar mai deranja atât de tare când o fac toţi ceilalţi!
Ron îşi scosese şi el bagheta; Harry se interpuse repede între cei doi.
— Habar n-ai ce spui! răcni Ron, încercând să găsească o cale de-a o vrăji pe Ginny fără să-l nimerească pe Harry, care acum stătea în faţa ei, cu braţele întinse în părţi. Doar pentru că eu nu mă sărut în public nu înseamnă că…
Ginny izbucni în râs, ironizându-l şi încercând să-l dea la o parte pe Harry.
— Să înţeleg că te-ai sărutat cu Pigwidgeon? Sau ai cumva o poză cu mătuşa Muriel ascunsă sub pernă?
— Cum poţi…
Un jet de lumină portocalie trecu pe sub braţul stâng al lui Harry, ratând-o de puţin pe Ginny; Harry îl ţintui de perete pe Ron.
— Vino-ţi în fire!
— Harry s-a sărutat cu Cho Chang! strigă Ginny, care părea să fie pe cale să izbucnească în plâns. Şi Hermione s-a sărutat cu Viktor Krum. Tu eşti singurul care se poartă ca şi cum ar fi ceva dezgustător, Ron, pentru că ai la fel de multă experienţă ca un puşti de doisprezece ani!
Ginny spuse asta şi plecă furioasă. Harry îi dădu repede drumul lui Ron, care avea o expresie sălbatică pe chip. Rămaseră acolo gâfâind, până când pisica lui Filch, Doamna Norris, apăru de după colţ, risipind tensiunea din jur.
— Să mergem, zise Harry când îl auziră pe Filch apropiindu-se şi târşâindu-şi picioarele.
Cei doi urcară repede scările şi merseră pe coridorul de la etajul şapte.
— Hei, dă-te la o parte! strigă Ron la o fetiţă, care tresări speriată şi scăpă din mână o sticluţă cu mormoloci.
Harry abia dacă auzi zgomotul făcut când se sparse sticluţa; se simţea dezorientat, ameţit; bănuia că aşa trebuia să te simţi când erai fulgerat. Simţi asta doar pentru că este sora lui Ron, îşi spuse el. Singurul motiv pentru care te-a deranjat s-o vezi sărutându-se cu Dean este pentru că e sora lui Ron.
Dar îi apăru involuntar în minte imaginea lui Ginny sărutându-se cu el în locul lui Dean pe acel coridor pustiu… Monstrul din pieptul lui jubilă… Dar apoi îl văzu pe Ron dând la o parte tapiseria şi îndreptându-şi bagheta spre el, strigând lucruri ca „mi-ai trădat încrederea” sau „credeam că îmi eşti prieten”.
— Chiar crezi că Hermione s-a sărutat cu Krum? întrebă Ron dintr-odată, când se apropiară de doamna cea grasă.
Harry tresări, simţindu-se vinovat, şi îşi alungă imaginaţia de pe un coridor pe care nu apăruse Ron, iar el era singur cu Ginny…
— Poftim? zise el derutat. Ăă… ăă…
Răspunsul sincer ar fi fost „da”, dar nu voia să îi spună asta lui Ron. Însă Ron păru să interpreteze expresia lui Harry în modul cel mai rău.
— Mărar amar, îi spuse el doamnei grase pe un ton sumbru şi cei doi intrară în camera de zi pe gaura portretului.
Nici unul dintre ei nu mai zise nimic despre Ginny şi Hermione; de fapt, abia dacă schimbară două vorbe în seara aceea, culcându-se în tăcere, absorbiţi amândoi de propriile gânduri.
Harry rămase treaz mult timp, uitându-se în sus la pânza baldachinului său, încercând să se convingă că ţinea la Ginny ca la o soră mai mică şi atât. Nu era adevărat că pe tot timpul verii trăiseră ca frate şi soră, jucând vâjthaţ, tachinându-l pe Ron şi râzând de Bill şi Fleur? O ştia pe Ginny de ani de zile… era normal să aibă o atitudine protectoare faţă de ea… era normal să vrea să aibă grijă de ea… să vrea să-l facă bucăţele pe Dean pentru că o sărutase… Nu… Trebuia să ţină în frâu această ultimă dovadă de afecţiune frăţească…
Ron sforăi zgomotos.
Este sora lui Ron, îşi spuse Harry pe un ton categoric. Sora lui Ron. Este inaccesibilă. Nu avea de gând să-şi pună în primejdie prietenia cu Ron pentru nimic în lume. Dădu un pumn pernei, aranjând-o într-o formă mai confortabilă, şi aşteptă să-l prindă somnul, străduindu-se din răsputeri să nu se gândească deloc la Ginny.
Harry se simţi puţin ameţit şi derutat când se trezi în dimineaţa următoare, pentru că visase că Ron îl alerga cu o bâtă de vâjthaţ. Însă la ora prânzului l-ar fi preferat de o mie de ori pe Ron cel din vis în locul celui din realitate, care nu numai că-i trata cu răceală pe Dean şi pe Ginny, dar era indiferent, distant şi ironic cu Hermione, care se simţea jignită, neînţelegând ce se întâmpla. Mai mult, Ron părea să fi devenit foarte irascibil peste noapte, pregătit să atace pe oricine, asemenea unui Homar cu capăt exploziv. Harry îşi petrecu ziua încercând fără succes să aducă pacea între Ron şi Hermione. În cele din urmă, Hermione se duse la culcare nespus de furioasă şi Ron plecă furtunos spre dormitoarele băieţilor, vorbindu-le urât unor boboci speriaţi şi supărându-se pentru că se uitaseră la el.
Spre dezamăgirea lui Harry, agresivitatea proaspăt descoperită a lui Ron nu se potoli pe parcursul următoarelor câteva zile. Mai mult, starea aceasta se suprapuse unui declin şi mai pronunţat în evoluţia lui Ron ca portar, făcându-l şi mai agresiv, astfel încât în timpul ultimului antrenament de vâjthaţ de dinaintea meciului de sâmbătă nu reuşi să apere nici una dintre loviturile expediate de înaintaşi, ţipând la toţi ca un apucat, făcând-o să plângă pe Demelza Robins.
— Taci din gură şi las-o în pace! strigă Peakes, care era cu două capete mai scund decât Ron, dar era înarmat cu o bâtă grea.
— AJUNGE! tună Harry, care o văzuse pe Ginny uitându-se urât la Ron şi zbură pentru a interveni între cei doi, amintindu-şi că Ginny era renumită pentru Blestemul Gogoriţă. Peakes, du-te şi pune baloanele-ghiulea în cutii. Demelza, vino-ţi în fire, ai jucat foarte bine azi. Ron… zise el şi aşteptă până când ceilalţi membri ai echipei ajunseră destul de departe ca să nu-i audă. Eşti prietenul meu cel mai bun, dar dacă o să continui să te porţi aşa cu ei, să ştii că o să te dau afară din echipă.